Şedinţa publică din data de 30 mai 2024
Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pronunţarea unei hotărâri prin care să fie admisă contestaţia împotriva deciziei nr. 6199 din 27 ianuarie 2021 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să solicite Comisiei municipiului Bucureşti revocarea hotărârii şi reanalizarea înscrisurilor.
2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă
Prin sentinţa nr. 660 din 15 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, având ca obiect anulare act, Legea nr. 290/2003 - Legea nr. 164/2014, ca neîntemeiată.
3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Prin decizia civilă nr. 323A din 2 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 660 din 15 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Recurentul susţine încălcarea dispoziţiilor art. 301-303 C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Afirmă că, în situaţia contestării semnăturii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 301-303 C. proc. civ., în ordinea în care au fost prevăzute în actul normativ, denunţarea şi cercetarea falsului urmând obligaţiei de verificare a înscrisului şi expertizei grafoscopice.
Învederează că, având în vedere principiul disponibilităţii, a înţeles să îşi probeze susţinerea, potrivit căreia nu îi aparţine semnătura de pe confirmarea de primire, prin proba cu expertiză grafoscopică, şi nu urmând procedura înscrierii în fals.
Invocă dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. şi arată că, în speţă, s-a procedat la verificarea de scripte.
Susţine că, în temeiul principiilor enunţate şi a dispoziţiilor de procedură privind încuviinţarea şi administrarea probelor, nu se poate trage concluzia că partea este obligată să urmeze o anumită procedură, respectiv pe cea a înscrierii în fals, atât timp cât a ales proba cu expertiză grafoscopică şi nicio dispoziţie legală nu dă întâietate sau mai multă forţă probatorie procedurii înscrierii în fals.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Arată că, astfel cum a reţinut instanţa de apel, confirmarea de primire a scrisorii recomandate reprezintă echivalentul procesului-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură la care se referă art. 164 C. proc. civ. şi face dovada deplină până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de agentul instrumentator cu privire la data predării actului şi calitatea primitorului.
Susţine că înscrisul autentic poate fi verificat doar prin procedura înscrierii în fals, prevăzută de art. 304 C. proc. civ., iar, în speţă, recurentul nu a formulat o astfel de cerere, astfel încât instanţa de judecată a prezumat autenticitatea celor consemnate în confirmarea de primire a scrisorii recomandate ce conţinea hotărârea nr. 1123/2012 emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.
Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.
6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin rezoluţia din 29 februarie 2024, a fost fixat termen de judecată la 30 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Critica de nelegalitate formulată, ce poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea dispoziţiilor art. 301-303 C. proc. civ.
În acest sens, recurentul arată că, în situaţia contestării semnăturii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 301-303 C. proc. civ., în ordinea în care au fost prevăzute în actul normativ, denunţarea şi cercetarea falsului urmând obligaţiei de verificare a înscrisului şi expertizei grafoscopice.
Critica este nefondată.
Înalta Curte reţine că recurentul reclamant a contestat semnătura sa de pe confirmarea de primire a scrisorii recomandate prin care i-a fost comunicată, la data de 30.03.2012, hotărârea nr. 1123 din 16 februarie 2012 emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, împotriva căreia a formulat contestaţie, soluţionată de către pârâtă prin decizia nr. 6199 din 27 ianuarie 2021, atacată în prezenta cauză.
În raport cu data comunicării hotărârii nr. 1123 din 16 februarie 2012 a început să curgă termenul legal imperativ prevăzut de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 290/2003, termen în care putea fi formulată contestaţia împotriva hotărârii comunicate.
În speţă, este corectă statuarea instanţei de apel, în sensul în care confirmarea de primire a scrisorii recomandate reprezintă echivalentul, din punct de vedere juridic, al procesului-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură la care se referă art. 164 C. proc. civ.
Potrivit alin. (4) al textului de lege indicat, "Menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals".
Dispoziţiile legale citate conferă dovezii de comunicare a scrisorii recomandate caracterul unui înscris autentic, întocmit de funcţionarul însărcinat în acest sens. Acest înscris este un act emis în derularea procedurii judiciare, neavând valoarea înscrisului produs de părţile litigante ca mijloc de dovadă în cadrul procesului în care îşi dispută dreptul invocat ca fiind încălcat.
Nu se poate vorbi, în ceea ce priveşte confirmarea de primire supusă examinării, de posibilitatea abandonării prezumtive sau exprese a înscrisului, ca mijloc de probă, de către parte ori despre aprecierea instanţei că poate sau trebuie să valorizeze înscrisul (procesul-verbal de comunicare) în tot sau în parte, în funcţie de poziţia exprimată de parte, aceasta din urmă având la îndemână doar procedura prevăzută de legiuitor pentru contestarea înscrisului în discuţie.
Având în vedere că aspectele constatate ex propriis sensibus (cu propriile simţuri) de către agenţii instrumentatori, respectiv data predării actului, calitatea primitorului şi semnarea confirmării de primire de către reclamant, nu pot fi înlăturate decât prin intermediul procedurii speciale legale menţionate, reglementate de art. 304 şi urm. C. proc. civ., instanţa de recurs constată, pe cale de consecinţă, că nu poate primi aserţiunile recurentului potrivit cărora partea nu este obligată să urmeze o anumită procedură, respectiv pe cea a înscrierii în fals, atât timp cât a ales proba cu expertiză grafoscopică pentru a dovedi lipsa semnăturii sale de pe dovada prezentă de pârâtă.
Sub denumirea "Verificarea înscrisurilor", art. 301-307 din C. proc. civ. reglementează atât procedura verificării înscrisurilor, prevăzută la art. 301-303, care se referă la contestarea unui înscris sub semnătură privată de către partea căreia i se opune înscrisul, cât şi procedura falsului, reglementată de art. 304-308, care este aplicabilă oricărui act folosit în proces, indiferent dacă acesta este înscris autentic sau înscris sub semnătură privată.
Procedura înscrierii în fals în ceea ce priveşte înscrisurile sub semnătură privată poate viza numai falsul material, în condiţiile în care art. 304 alin. (1) din C. proc. civ. se referă la "falsificarea scrierii sau semnăturii", intrând aici modificări, ştersături, adăugiri sau alte intervenţii asupra scrierii sau semnăturii originale, precum şi în cazul în care se pretinde că înscrisul a fost plăsmuit, în timp ce, în privinţa înscrisurilor autentice, procedura falsului vizează şi falsul intelectual cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator al actului autentic.
Aşadar, domeniul de aplicare al procedurilor prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate este diferit, în situaţia contestării semnăturii din cuprinsul unui înscris cu caracter autentic, cum este cazul în speţă, procedura de urmat fiind cea prevăzută de art. 304-308 C. proc. civ.
Astfel, susţinerea recurentului, în sensul respectării ordinii toponimice a dispoziţiilor procedurale, cu consecinţa denunţării şi cercetării falsului ulterior obligaţiei de verificare a înscrisului şi expertizei grafoscopice, nu poate fi primită.
Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale mai sus arătate, având în vedere că afirmaţiile recurentului referitoare la lipsa semnăturii sale nu au fost urmate de înscrierea în fals în contra înscrisului constând în confirmarea de primire a corespondenţei recomandate, dovada comunicării fiind, în mod legal, făcută prin acest înscris care poartă semnătura de confirmare a primirii, numele destinatarului şi indicarea calităţii primitorului, respectiv destinatar, acestea fiind atestate de către semnătura lucrătorului predator şi purtând ştampila poştei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 323 din 2 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 323 din 2 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.