Şedinţa publică din data de 30 mai 2024
Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 6 iulie 2021 sub nr. x/2021, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor în cuantum de 974.659,50 RON, în baza dispoziţiilor art. 1357 şi următoarele din C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxelor de licenţă, de autorizare şi taxa de viciu pentru jocuri de noroc de tip slot-machine, taxe datorate bugetului de stat ca urmare a reţinerii printr-o sentinţă penală, în sarcina numitului A., a săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.
2. Sentinţa Tribunalului Buzău, secţia I civilă
Prin sentinţa nr. 533 din 15 iunie 2022, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. S.R.L., ca neîntemeiată; a obligat pe reclamant la plata sumei de 3000 RON, cheltuieli de judecată, către pârâtul A..
3. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă
Prin decizia nr. 350 din 22 februarie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinţei nr. 533 din 15 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. S.R.L.; a obligat apelantul la plata către intimatul A. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 350 din 22 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
A solicitat casarea hotărârii, reţinerea cauzei spre rejudecare şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 974.659,50 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii rezultate din încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, reţinută în cadrul procesului penal.
Recurentul a susţinut că, în mod greşit, curtea de apel a apreciat că prejudiciul nu este direct, nefiind consecinţa directă şi necesară a faptei ilicite imputate intimatului pârât persoană fizică, astfel cum este prevăzut la art. 1533 teza finală C. civ.
A arătat că acţiunea de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricărei activităţi din domeniul jocurilor de noroc este o acţiune subsecventă îndeplinirii procedurii de licenţiere şi autorizare şi, implicit, a obligaţiei de a achita la bugetul de stat taxele prevăzute de lege, astfel încât, la momentul consumării infracţiunii, în patrimoniul părţii civile, respectiv în patrimoniul bugetului de stat, este identificată deja paguba produsă prin neplata acestor taxe.
Recurentul a învederat că nu toate infracţiunile de rezultat au o consacrare expresă şi distinctă a prejudiciului în modul de descriere a laturii obiective a infracţiunii, de cele mai multe ori paguba decurgând din actele premergătoare sau acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii, însă este important ca la momentul consumării infracţiunii acest prejudiciu să existe ori să se poată stabili legătura de cauzalitate cu unul viitor.
A apreciat că orice persoană fizică sau juridică, ce foloseşte aparate de jocuri de noroc fără a deţine licenţă/autorizaţie, are sau trebuie să aibă reprezentarea că încalcă legea penală şi trebuie să suporte toate consecinţele faptei sale, inclusiv obligaţia de a acoperi integral prejudiciul creat. Un astfel de prejudiciu este cert tocmai prin raportare la dispoziţiile legii care impune un număr minim de aparate de joc necesar a fi valorificat pentru obţinerea licenţei/autorizaţiei, pentru care există obligaţia de a achita taxele aferente.
Recurentul a considerat că, în acest context, nu prezintă relevanţă numărul efectiv de aparate de joc pentru care nu se deţine licenţă, identificate cu ocazia controlului, întrucât o astfel de interpretare este de natură să îl favorizeze pe autorul infracţiunii şi, totodată, să creeze o discriminare majoră în comparaţie cu cei care respectă legea.
A învederat că, în speţă, îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 1349 C. civ., raportat la art. 1357 din acelaşi act normativ, prejudiciul produs bugetului de stat rezultând dintr-o situaţie concretă, reală, şi nu dintr-o situaţie ipotetică, în care cei care organizează jocuri de noroc ar fi respectat legislaţia în materie întrucât, dacă aceste taxe sunt obligatorii pentru cei care organizează jocuri de noroc, în mod legal, atunci şi pentru cei care organizează jocuri de noroc ilegal şi încalcă legea trebuie să existe această obligativitate.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimaţii A. şi S.C. B. S.R.L. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că soluţia pronunţată de instanţa de apel este rezultatul aplicării şi interpretării corecte a textelor legale incidente, respectiv a normelor specifice jocurilor de noroc şi ale C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.
Au arătat că prejudiciul se calculează prin raportare la numărul de aparate exploatate şi nu la un număr de 75 de aparate, cum solicită recurentul reclamant, iar, în cauză, pârâtul nu a utilizat decât două aparate de tip slot machine, fiind condamnat penal pentru utilizarea acestora fără licenţă.
6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin rezoluţia din 29 februarie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 30 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Prin criticile formulate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul reproşează instanţei de apel aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului pârât A. cu privire la prejudiciul constând în contravaloarea autorizaţiilor de exploatare pentru un număr de 73 mijloace de joc de tip slot-machine, suplimentar faţă de taxa de exploatare achitată deja de pârât pentru cele două aparate utilizate efectiv.
În acest sens, a învederat că, în mod greşit, instanţa de apel nu a reţinut caracterul cert al prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, cu consecinţa respingerii solicitării formulate prin cererea de chemare în judecată, de obligare la plata sumelor de bani datorate bugetului de stat pentru neîndeplinirea obligaţiilor pecuniare prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009 (având în vedere taxa de autorizare şi de licenţă pentru un număr de 75 de aparate de tip slot-machine cât reprezintă numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite), în cuantumul solicitat prin acţiunea civilă.
Potrivit art. 1357 C. civ., răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată în situaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor referitoare la existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi a culpei autorului faptei ilicite.
Unul dintre principiile considerate fundamentale sub aspectul reparării prejudiciului cauzat unei persoane printr-o faptă ilicită delictuală este acela potrivit căruia reparaţia trebuie să fie integrală, iar nu parţială. Potrivit art. 1385 alin. (1) C. civ., "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", ceea se înseamnă că se poate vorbi despre integralitatea reparaţiei doar atunci când sunt înlăturate toate consecinţele dăunătoare ale faptei ilicite.
Corelativ, prin alin. (3) al art. 1385 C. civ. este afirmată şi o altă regulă cu valoare de principiu în planul întinderii reparaţiei de care cel vătămat trebuie să beneficieze: "Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului".
Rezultă, în sensul acestor dispoziţii legale, că la determinarea întinderii prejudiciului este necesar să se ţină seama de pierderea efectiv suferită de victimă (damnum emergens), de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), dar pe care aceasta, în condiţii obişnuite, l-ar fi putut obţine, precum şi, în sensul tezei finale a alin. (3), de cheltuielile pe care victima le-a făcut pentru evitarea sau diminuarea prejudiciului.
În privinţa condiţiilor pe care prejudiciul trebuie să le îndeplinească pentru a se putea dispune repararea lui, una dintre exigenţele principale vizează caracterul cert al acestuia. În acord cu dispoziţiile legale ce guvernează răspunderea civilă delictuală şi prin raportare la statuările constante ale jurisprudenţei şi doctrinei, rezultă că un prejudiciu poate fi considerat cert atunci când existenţa lui actuală sau viitoare este neîndoielnică, iar întinderea lui poate fi stabilită în prezent.
Înalta Curte observă că instanţa a fost învestită cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor A. şi S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 974.659,50 RON, în baza art. 1357 şi urm. C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licenţă şi, respectiv, de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot-machine, taxe datorate şi neachitate către bugetul statului în urma săvârşirii de către pârâtul persoană fizică a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în faptul că a organizat şi exploatat jocuri de noroc tip slot-machine fără licenţă sau autorizare.
Pârâtul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 491 din 17 iunie 2021, pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2021, pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în desfăşurarea, fără licenţă sau autorizare, a uneia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.
Instanţa de apel a validat raţionamentul primei instanţe şi a constatat că, în cazul persoanei fizice, prejudiciul este cel produs efectiv prin exploatarea celor două aparate mecanice de joc, în aceste limite existând raport direct de cauzalitate între fapta ilicită probată în sarcina pârâtului - exploatarea jocurilor fără licenţă şi autorizaţie - şi prejudiciul înregistrat în patrimoniul statului - contravaloarea taxelor de licenţiere şi autorizare per aparat.
Totodată, a reţinut că organizatorul de jocuri de noroc este, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, persoana juridică care a obţinut licenţă şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, o persoană fizică neputând obţine cele două acte în vederea exploatării aparatelor mecanice, însă subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 poate fi şi o persoană fizică.
Statuările instanţei de apel sunt corecte raportat la dispoziţiile art. 1 şi art. 18 din H.G. nr. 870/2009, art. 6, art. 13 şi art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, conform cărora persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de tip slot-machine, aceasta fiind însă obligată să achite statului taxele aferente activităţii desfăşurate conform dreptului comun.
Chiar dacă operatorul de jocuri de noroc este, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, persoana juridică care a obţinut licenţă de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, cel care a provocat prejudiciul, în cazul de faţă pârâtul, răspunde pentru fapta proprie, pe tărâm delictual, fiind lipsit de relevanţă în stabilirea persoanei responsabile împrejurarea că organizarea şi exploatarea aparatelor de jocuri de noroc revenea unei societăţi comerciale sau că legea deschide doar persoanelor juridice posibilitatea de a desfăşura activităţi de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, de vreme ce s-a demonstrat implicarea acestuia în desfăşurarea de activităţi ilicite din domeniul jocurilor de noroc, element constitutiv al unei infracţiuni.
Aceasta întrucât pârâtul a acţionat în nume propriu şi nu ca operator economic/persoană juridică, acţiunea sa vizând tocmai eludarea căilor legale ce presupuneau ca desfăşurarea jocurilor de noroc să se realizeze într-un cadru controlat.
În ipoteza în care persoana fizică exploatează jocuri de noroc, fără licenţă şi fără autorizaţie prealabilă, prejudiciul cert este cel produs prin exploatarea aparatelor de joc efectiv utilizate, pentru funcţionarea cărora era necesar a fi achitate taxe aferente licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţiei de exploatare, prejudiciul neputându-se raporta la taxe pe care nu le-ar datora niciodată bugetului de stat, nefiind persoană juridică.
Contrar susţinerilor din recurs, raportarea la numărul minim de mijloace de joc pentru care se putea solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, la data săvârşirii faptei ilicite, respectiv 75 de aparate, nu relevă prejudiciul efectiv sau beneficiul nerealizat, neputându-se vorbi, în nicio situaţie, despre un prejudiciu cert în privinţa existenţei sale.
Înalta Curte reţine că, în aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 77/2009, potrivit cărora în cazul jocurilor de noroc, tip slot - machine, autorizaţia de exploatare se acordă pentru fiecare mijloc de joc în parte, în cazul intimatului pârât prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenţei pretinse de către recurent şi în limitele învestirii acestei instanţe de recurs, este numai cel produs, în mod efectiv, prin exploatarea celor două mijloace de joc.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei nr. 350 din 22 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurentului Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi.
În acest context, Înalta Curte reţine, totodată, în aplicarea aceloraşi prevederi legale, precum şi a celor ale art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., că onorariul avocatului solicitat pe această cale poate fi încuviinţat de instanţa de judecată, ca şi cheltuială de judecată, dacă este necesar (activitatea desfăşurată de avocat este utilă instanţei de judecată), real şi rezonabil, instanţa trebuind să vegheze la menţinerea echilibrului procesual şi la asigurarea garanţiilor pentru părţi în vederea desfăşurării unui proces echitabil.
În speţă, din datele concrete ale cauzei rezultă că acordarea în integralitate o onorariului apărătorului ales al intimaţilor, achitat conform chitanţei doveditoare depuse la dosar, nu este justificată prin raportare la dispoziţiile anterior evocate, cuantumul acestuia nefiind unul rezonabil faţă de complexitatea cauzei, în condiţiile în care dosarul a fost reţinut în pronunţare la primul termen de judecată, respectiv, faţă de miza procesului pentru părţi şi de activitatea corespunzătoare depusă de avocat în susţinerea apărării (constând în formularea unei întâmpinări), impunându-se, aşadar, reducerea sumei pretinse (de 7.000 RON).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei nr. 350 din 22 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Obligă pe recurent la plata către intimaţi a sumei de 3000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.