Şedinţa publică din data de 30 mai 2024
Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub nr. x/2022 la data de 2.08.2022, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., a solicitat obligarea acestora la restituirea către societate a sumei în valoare de 1.664.852,05 RON, din care:
- 15.481,00 RON, reprezentând daune materiale datorate către Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, la plata cărora pârâţii au fost obligaţi prin decizia penală nr. 497/19.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020, pentru care societatea reclamantă, în calitate de comitent, a achitat suma de 15.481,00 RON cu OP nr. x/12.05.2022;
-1.483.439,73 RON, reprezentând daune morale datorate către C. (echivalentul a 300.000 euro), la plata căreia pârâţii au fost obligati prin decizia penală nr. 497/19.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020, dosar executare nr. x/2022 al D.;
-75.324,04 RON, din care: 46.347,00 RON, reprezentând contravaloarea daunelor materiale datorate către C., la plata cărora pârâţii au fost obligaţi prin decizia penală nr. 497/19.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020, dosar executare nr. x/2022 al D.; 28.977,04 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de executare stabilite de D. în dosarul de executare nr. 503/2022 (încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare din 7.06.2022), achitate cu OP nr. x/20.06.2022;
- 90.607,28 RON, din care: 83.037 RON, reprezentând daune materiale datorate către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti la plata cărora pârâţii au fost obligaţi prin decizia penală nr. 497/19.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020 şi 7.570,28 RON, cheltuieli cu executarea silită în dosarul de executare nr. 324/2022 al BEJ E. (încheiere de stabilire cheltuieli cu executarea silită din 1.07.2022).
2. Sentinţa Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 529 din 16 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâţii A. şi B.; au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de:
- 1.664.852,05 RON, reprezentând: 15.481 RON, daune materiale datorate către Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni; 1.483.439,73 RON, daune morale datorate către C.;
- 75.324,04 RON, din care: 46.347 RON - contravaloarea daunelor materiale datorate către C. şi 28.977,04 RON - cheltuieli de executare stabilite de D. în dosarul de executare nr. 503/2022;
- 90.607,28 RON, din care: 83.037 RON, daune materiale datorate către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi 7.570,28 RON, cheltuieli cu executarea silită în dosarul de executare nr. 324/2022 al BEJ E..
Pârâţii au fost obligaţi la plata sumei de 20.253,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Decizia Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 2152 din 23 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 529 din 16 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 2152 din 23 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pârâtul B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurentul susţine că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1382 şi art. 1384 C. civ., instanţa de apel reţinând că prejudiciul a fost cauzat exclusiv de către pârâţi, contrar considerentelor deciziei penale nr. 497/19.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020, ce constituie titlu executoriu.
Învederează că, prin decizia penală invocată, reclamanta şi pârâţii au fost consideraţi vinovaţi de cauzarea prejudiciului suferit de părţile vătămate constituite părţi civile în cauză şi s-a dispus obligarea în solidar a acestora la reparaţia prejudiciului, în temeiul art. 1357 şi art. 1382 C. civ.
Afirmă că, în cauză, devin incidente dispoziţiile art. 1384 alin. (4) C. civ., text de lege care reglementează dreptul de regres şi care statuează că "Cel care exercită regresul nu poate recupera partea de despăgubire care corespunde propriei sale contribuţii la cauzarea prejudiciului."
Susţine că, prin decizia penală ce constituie titlu executoriu contribuţia reclamantei la cauzarea prejudiciului este stabilită definitiv, atât timp cât în considerentele hotărârii este invocat ca temei de drept art. 1357 C. civ. vizând răspunderea pentru fapta proprie.
Arată că reclamanta şi pârâţii trebuie să contribuie la repararea prejudiciului, însă, cum în speţa dedusă judecăţii, nu se poate împărţi sarcina reparaţiei, fiecare parte va contribui, în mod egal, la repararea prejudiciului, conform dispoziţiilor art. 1383 teza finală C. civ.. Din coroborarea acestui text legal cu art. 1384 alin. (3) teza finală C. civ., rezultă că regresul nu poate depăşi partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul.
Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1382 şi art. 1384 C. civ. prin menţinerea soluţiei tribunalului prin care s-a dispus recuperarea de către reclamantă a întregului prejudiciu achitat.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, susţinând că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 1373 alin. (1) şi art. 1384 alin. (1) C. civ.
Dat fiind că nu a fost reţinută culpa comitentului în producerea accidentului feroviar, arată că obligaţia reparaţiei integrale a pagubei revine, pe calea acţiunii în regres, prepuşilor care au cauzat prejudiciul prin fapta lor ilicită, respectiv pârâţilor.
6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin rezoluţia din 18 martie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 30 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Critica formulată de recurent, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1382 şi art. 1384 C. civ. prin menţinerea soluţiei tribunalului, prin care s-a dispus recuperarea de către reclamantă a întregului prejudiciu achitat. În acest sens, susţine că instanţa de apel a reţinut că prejudiciul a fost cauzat exclusiv de către pârâţi, contrar considerentelor deciziei penale nr. 497/19.04.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020, ce constituie titlu executoriu.
Critica este nefondată, bazându-se pe interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1384 alin. (4) C. civ. şi a regulilor care fundamentează, pe de o parte, răspunderea solidară a comitentului şi a prepusului în relaţia cu victima şi, pe de altă parte, regresul comitentului împotriva prepusului, atunci când acesta din urmă este exclusiv responsabil de faptul prejudiciabil.
Astfel cum au reţinut instanţele de fond, promovarea de către reclamantă a acţiunii în regres împotriva pârâţilor s-a realizat după ce aceasta, în calitate de comitent şi parte responsabilă civilmente în procesul penal, a achitat către părţile civile sumele de bani la plata cărora s-a dispus obligarea inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente, în solidar.
În ceea ce îl priveşte pe recurentul pârât, potrivit sentinţei penale nr. 239 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Răcari, definitivă prin decizia penală nr. 497 din 19 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, acesta, în calitate de inculpat, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă, faptă săvârşită în timp ce îşi desfăşura activitatea, în calitate de angajat al reclamantei.
Acest raport juridic între angajator şi angajat, la momentul săvârşirii faptei, cu atribuţiile inerente privind direcţia, supravegherea şi controlul ce revin angajatorului asupra celui căruia îi încredinţează funcţii sau însărcinări, reprezintă, pe planul răspunderii civile delictuale, existenţa raportului de prepuşenie, în sensul dat de dispoziţiile art. 1373 alin. (2) C. civ. şi activarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
Acesta este motivul pentru care, de altfel, reclamanta a achitat sumele de bani părţilor civile constituite în dosarul penal, la plata cărora a fost obligată în solidar cu inculpaţii, conform hotărârilor penale anterior menţionate.
În acelaşi timp, efectuarea unei astfel de plăţi, pe care comitetul o realizează în numele prepusului său, în virtutea unei răspunderi obiective, de plin drept, independentă de culpă şi întemeiată pe ideea de garanţie faţă de victimă, îndreptăţeşte pe comitent la regresul împotriva propriului prepus, un regres integral, atunci când acesta din urmă a săvârşit fapta prin vinovăţie exclusivă.
Potrivit art. 1384 alin. (1) C. civ., "Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepţia cazului în care acesta din urmă nu este responsabil pentru prejudiciul cauzat".
În speţă, vinovăţia recurentului pârât B. în legătură cu faptele cauzatoare de prejudicii a fost stabilită prin hotărârea penală, prin care s-a soluţionat definitiv acţiunea civilă a părţilor civile, hotărârea astfel pronunţată având autoritate de lucru judecat pentru instanţa civilă, recurentul fiind condamnat, astfel cum s-a reţinut anterior.
Pentru a se stabili o răspundere solidară nu doar a comitentului şi prepusului faţă de victimă, ci şi în relaţia dintre comitent şi prepus, cu consecinţa divizibilităţii ulterioare a obligaţiei şi, deci, a limitării regresului, este necesar să existe o vinovăţie proprie şi o contribuţie directă a comitentului în săvârşirea faptei.
Susţinerea recurentului, în sensul că din hotărârile penale reiese culpa comitentului întrucât s-a dispus obligarea solidară a acestuia la reparaţia prejudiciului, în temeiul art. 1357 şi art. 1382 C. civ., este lipsită de fundament din moment ce s-a reţinut expres că, prin soluţionarea laturii penale, s-a stabilit că faptele ilicite au fost săvârşite de pârâţii A. şi B..
Din analiza dispozitivului şi a considerentelor hotărârilor penale anterior menţionate nu rezultă că s-a reţinut fapta ilicită a comitentului Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 1357 C. civ., acestea fiind indicate doar ca temei al răspunderii civile delictuale în soluţionarea laturii civile.
Prin urmare, instanţa penală a analizat răspunderea penală a recurentului pârât (de altfel, şi a pârâtului A.) şi a dispus angajarea răspunderii acestora în solidar, răspunderea comitentului fiind un caz de răspundere civilă pentru fapta altei persoane care survine pentru că legea îl consideră pe comitent a fi garantul intereselor victimei, oferind acesteia din urmă posibilitatea concretă de a obţine repararea promptă şi integrală a prejudiciului suferit şi punând-o la adăpost de eventuala insolvabilitate a prepusului.
Astfel, întrucât s-a reţinut vinovăţia prepusului, de natură să-i angajeze răspunderea în legătură cu faptul prejudiciabil săvârşit, instanţa de apel a reţinut, în mod legal, contrar susţinerilor recurentului, că, în speţă, nu devin incidente dispoziţiile art. 1384 alin. (4) C. civ., care vizează ipoteza în care la producerea prejudiciului au concurat faptele ilicite produse de debitori, care răspund solidar faţă de victimă şi între care sarcina reparaţiei se împarte proportional, în raport cu criteriile menţionate în art. 1383 C. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2152 din 23 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2152 din 23 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.