Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1867/2024

Decizia nr. 1867

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa, la data de 06.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta de rang 1, B.A.A.R. - Biroul Asiguratorilor din România şi pârâtul de rang 2, C., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata următoarelor daune: (i) 20.000 RON, sumă actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, la care se vor adăuga şi penalităţi de întârzierea în cuantum de 0,2%, conform art. 37 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, reprezentând prejudiciu patrimonial/daune materiale; (ii) 250.000 Euro, reprezentând prejudiciu patrimonial/daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 136/1995, Norma nr. 23/2014, art. 1349, art. 1357 C. civ.

La data de 03.11.2021, reclamanta a depus la dosar precizarea acţiunii, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, şi a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, precum şi a B. S.A., prin lichidator judiciar A., respectiv a mărit cuantumul daunelor materiale la suma de 25.000 RON.

În drept, au fost invocate prevederile art. 2213 C. civ., Norma nr. 23/2014, Legea nr. 136/1995, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 550/21.04.2022 Judecătoria Reşiţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Reşiţa invocată de pârâtul B.A.A.R şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, Secţia I civilă la data de 19.12.2022 sub acelaşi număr de dosar.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin

Prin sentinţa civilă nr. 744 din 11.07.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Caraş-Severin, Secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BAAR - Biroul Asiguratorilor din România; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., pârâtele B. prin lichidator A., BAAR - Biroul Asiguratorilor din România, Fondul de garantare a Asiguraţilor şi C.; a obligat pârâţii în solidar să-i plătească reclamantei A. suma de 7621 RON cu titlu de daune materiale, sumă actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, la care se adaugă penalităţi de 0,2%/zi de întârziere; a obligat pârâţii în solidar să plătească reclamantei A. suma de 30.000 de euro cu titlu de daune morale; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedite.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 299 din 19 decembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis cererile de apel declarate de apelanţii-pârâţi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, B. S.A. - în faliment, prin lichidator A., Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) şi C. în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 744 din 11.07.2023 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2021.

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, şi, în consecinţă: a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantă împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a respins cererea formulată şi precizată de reclamantă împotriva acestui pârât ca fiind inadmisibilă; a constatat încetată acţiunea formulată şi precizată de reclamantă împotriva pârâtei B.- în faliment, prin lichidator A.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtului C. ca nefondată; a menţinut în rest sentinţa civilă cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.; a obligat intimata reclamantă să plătească apelantului pârât C. suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 299 din 19 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta a criticat hotărârea atacată din perspectiva admiterii excepţiei inadmisibilităţii şi respingerii, ca inadmisibilă, a cererii formulate împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Aceasta întrucât recurenta nu putea formula cerere la FGA în termen de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, deoarece sentinţa Tribunalului Szeged din data de 11.12.2019 i-a fost comunicată acesteia mult după termenul de 90 de zile, care curgea de la data de 11.12.2019.

Arată recurenta că în această situaţie sunt aplicabile prevederile art. 21 din Constituţia României, prevederi care garantează liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale oricărei persoane.

Relativ la admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului C., recurenta apreciază că instanţa de apel a reţinut greşit incidenţa Deciziei nr. 1/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 258 din 6.04.2016, în contextul în care accidentul s-a produs la data de 20 iulie 2015.

În concluzie, învederează că recursul este admisibil, sens în care solicită casarea deciziei şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

5. Apărări formulate în cauză

În data de 26.04.2024, în termen procedural, intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimatul-pârât a invocat prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi a arătat că motivele de recurs nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare reglementate, limitativ, de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Aceasta întrucât recurenta nu a indicat, în concret, dispoziţii legale încălcate, ci invocă aspecte de fond şi de interpretare a probelor, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului.

Făcând trimitere la aspectele tranşate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-277/12 şi în Cauza C-22/12, precum şi la Decizia nr. 1/2016 privind examinarea recursului în interesul legii, intimatul-pârât învederează că la momentul producerii accidentului rutier, între acesta şi B. S.A. fusese încheiat Contractul de Asigurare - Poliţa de Asigurare de Răspundere Civilă Auto RCA cu seria x/02/X1/SP nr. x care producea efecte juridice.

În data de 10.05.2024, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, arată că inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată pe calea unei acţiuni de drept comun împotriva FGA a fost stabilită atât de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017, cât şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin jurisprudenţa unanimă de menţinere a soluţiilor de respingere ca inadmisibile a acţiunilor.

Invocând caracterul prioritar al Legii nr. 213/2015 faţă de dreptul comun, precum şi faptul că FGA nu poate fi obligat la plată nici în locul şi nici în solidar cu asiguratorul în faliment, intimata susţine, în esenţă, că soluţia instanţei de apel este legală şi temeinică, sens în care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

La 30.05.2024, în termen procedural, recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările formulate în cauză, sens în care a solicitat respingerea apărărilor intimaţilor şi admiterea recursului.

La 11.07.2024, recurenta-reclamantă a depus note scrise prin care a expus scurte consideraţii privind situaţia de fapt.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând, cu prioritate, chestiunea admisibilităţii recursului de faţă, invocată din oficiu, se reţin următoarele:

Prima instanţă a fost învestită cu o acţiune (astfel cum a fost modificată) prin care reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor materiale în cuantum de 25.000 RON, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, la care se vor adăuga şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%, conform art. 37 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, precum şi la plata daunelor morale în cuantum de 250.000 euro.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 136/1995, Norma nr. 23/2014, art. 1349, art. 1357, art. 2213 C. civ., art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei de fond:

"nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a intrat în vigoare în data de 21 decembrie 2018, iar conform art. 27 din Codul de de procedură civilă:

"Legea aplicabilă hotărârilor - Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Drept urmare, începând cu această dată (21.12.2018), în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 din C. proc. civ., inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Prezentul proces a început la data de 6 iulie 2021, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

În aceste circumstanţe, instanţa de recurs constată că, faţă de cadrul stabilit în prezenta cauză în ceea ce priveşte obiectul, pârâţii, cauza şi temeiurile de drept invocate, acţiunea dedusă judecăţii se circumscrie materiei asigurărilor, individualizată în mod expres în prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în sensul exceptării de la exercitarea căii de atac a recursului.

Se reţine că prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a recunoscut părţilor calea de atac a recursului întrucât reclamanta a invocat răspunderea civilă delictuală a pârâtului C..

Cu toate acestea, în continuare, chiar instanţa de apel reţine că deşi "reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile împotriva pârâtului C. pe atragerea răspunderii sale civile delictuale, nu se poate face abstracţie de incidenţa dispoziţiilor legale speciale în materia accidentelor de circulaţie produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România" sens în care a analizat prevederile art. 22 alin. (1) şi alin. (7) din Legea nr. 132/2017, precum şi incidenţa Deciziei nr. 1/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, concluzionând în sensul că "în materia asigurărilor RCA legiuitorul a derogat de la dreptul comun al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi a înlăturat dreptul de opţiune al persoanei prejudiciate între a exercita acţiunea în despăgubire faţă de persoana vinovată de săvârşirea faptei şi/sau persoana responsabilă civilmente."

Hotărârea judecătorească este un act unitar, supus unei singure căi de atac (instanţa fiind învestită cu o cerere principală prin care s-a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale), iar instanţa de apel a reţinut că materia care interesează prezentul litigiu este reglementată prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. fac trimitere, în mod cuprinzător, la materia asigurărilor, cu intenţia evidentă de a cuprinde atât litigiile decurgând din contracte de asigurare, cât şi litigiile care privesc răspunderea civilă delictuală în materia accidentelor produse de autovehicule şi tramvaie. Raţiunea legiuitorului - al cărui drept de apreciere în ceea ce priveşte edictarea regulilor de admisibilitate a căilor de atac rezultă din art. 125 alin. (2) din Constituţie - constă în aceea că aceste litigii ridică probleme preponderente de ordin factual, iar stabilirea elementelor răspunderii şi îndeosebi cuantificarea prejudiciilor materiale şi morale implică extinse aprecieri de fapt, rezervate în general instanţelor de fond (prima instanţă şi cea de apel).

În acest context, instanţa de recurs reţine că unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, respectiv în art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care:

"hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Acelaşi principiu este reglementat şi prin prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în vigoare la data începerii procesului, potrivit cărora:

"hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale". Aceste prevederi se regăsesc şi în cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în vigoare la data soluţionării prezentei căi de atac.

În acelaşi sens, alin. (2) al art. 457 C. proc. civ. arată că:

"menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege‟.

Câtă vreme prezentul proces a început în anul 2021, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, potrivit art. 483 alin. (2) din acelaşi act normativ, decizia civilă nr. 299 din 19 decembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, fiind pronunţată într-o cerere în materia asigurărilor, nu este supusă recursului, întrucât este o hotărâre definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În atare condiţii, Înalta Curte constată că dispozitivul deciziei recurate conţine menţiunea greşită "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…)", iar instanţa are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, dând eficienţă textelor de lege evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

Cât priveşte solicitarea intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deşi a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăseşte vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerinţele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 299 din 19 decembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.