Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024
I Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, la data de 28 septembrie 2023 sub nr. x/2023 contestatoarea A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata B. să se dispună anularea executării silite, respectiv a tuturor actelor şi formelor de executare silită emise în cadrul dosarului execuţional nr. x/2023 deschis pe rolul BEJ C.; constatarea necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 3, care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite; constatarea inexistenţei debitului şi a pretenţiilor în cuantum de 11704,76 RON solicitat de creditoare, pentru lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei pretinse; repunerea părţilor în situaţia anterioară; cu cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 712 şi urm. C. proc. civ.
I.2 Hotărârile care au generat conflictul
I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2500/18.03.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Braşov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov, invocată de intimata B. şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, aceasta devenind instanţa de executare în sensul prevederilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de contestatorul debitor.
De asemenea, instanţa a reţinut şi statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunţată în recurs în interesul legii.
I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 6221 din 04 iunie 2024, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, învestită prin declinare, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a ajunge la această soluţie, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a reţinut, referitor la aspectul încuviinţării silite de către această instanţă, că determinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare se face în funcţie de instanţa competentă potrivit legii de a fi instanţă de executare, iar nu în funcţie de instanţa care a încuviinţat în concret executarea silită.
Astfel, constatând că în circumscripţia Judecătoriei Braşov se afla, la data formulării cererii de executare silită domiciliul creditoarei, a apreciat că aceasta este instanţa competentă.
A mai apreciat că în cauză nu sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât această decizie are în vedere situaţia pluralităţii de debitori.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, apreciind diferit cu privire la instanţa de executare.
Astfel, Judecătoria Braşov a reţinut că instanţa competentă a soluţiona contestaţia la executare este instanţa care a încuviinţat executarea silită, aceasta fiind instanţa de executare potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., pe când Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a considerat că este competentă instanţa în circumscripţia căreia se afla, la data formulării cererii de executare silită, domiciliul creditoarei, iar nu instanţa care a încuviinţat în concret executarea silită.
Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 12 septembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă a încuviinţat executarea silită a creanţei constând în sumele de bani realizate din executarea silită la zi în sumă de 2.441,80 RON până la data de 17.02.2022 şi sumei de 2.264,96 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, precum şi a cheltuielilor de executare, împotriva debitoarei A. S.A. în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 24/04.01.2023 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2021, la cererea creditoarei B., prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 28 septembrie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata B. anularea executării silite, respectiv a tuturor actelor şi formelor de executare silită emise în cadrul dosarului execuţional nr. x/2023 deschis pe rolul BEJ C.: anularea încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţate în şedinţa din 12.09.2023 de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2023, anularea notificării de plată şi a somaţiei emise în data de 15.09.2023, anularea oricăror acte de executare emise în cadrul dosarului execuţional nr. x/2023; constatarea necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sector 3, care a pronunţat încheierea de încuviinţare executare silită; constatarea inexistenţei debitului şi a pretenţiilor în cuantum de 11.704,76 RON solicitat de către creditoarea intimată B. în lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei pretinse; repunerea părţilor în situaţia anterioară; obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data 18 martie 2024, Judecătoria Braşov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de intimata B. şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, faţă de faptul că aceata este instanţa ce a încuviinţat executarea silită, precum şi faţă de faptul că în speţă este incidentă Decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu.
Faţă de situaţia de fapt expusă şi având în vedere obiectul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:
Contestaţia la executare este în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori, uneori, chiar şi anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.
Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este, potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare care, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Norma care reglementează competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zisă are caracter imperativ. Art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, criteriile cuprinse în teza a doua a textului fiind subsidiare primului, activându-se numai în cazul în care cel dintâi criteriu nu este operabil, nefiind aşadar, de natură să transforme norma de competenţă teritorială exclusivă într-o normă de competenţă teritorială alternativă, la alegerea părţilor.
În cazul de faţă, instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 24/04.01.2023 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2021.
Astfel, o dată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite (în speţa de faţă, încheierea din 12 septembrie 2023 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă în dosarul nr. x/2023 - dosarul Judecătoriei Braşov).
Or, scopul urmărit de legiuitorul noului C. proc. civ. a fost acela de a asigura, în principiu, unicitatea instanţei de executare, pentru a elimina procedurile paralele şi contrazicerile între hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul acestora.
Dacă s-ar proceda la stabilirea competenţei de soluţionare în favoarea unei alte instanţe decât cea care a încuviinţat executarea silită s-ar ajunge la încălcarea principiului unicităţii instanţei de executare, principiu ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
Deşi executarea silită începe o dată cu sesizarea organului de executare (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.) prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării.
Drept urmare, elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.
Or, aşa cum s-a reţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021), încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, o dată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
Pe cale de consecinţă, instanţa supremă a statuat prin decizia anterior amintită că "ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare."
Această decizie este aplicabilă tuturor situaţiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidentele apărute în cursul executării silite, iar nu doar situaţiilor în care există pluralitate de debitori.
Tot Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat prin decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 10 februarie 2022) că, ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţele de judecată nu vor mai putea face abstracţie de considerentele care au justificat pronunţarea acestei decizii menite să unifice jurisprudenţa divergentă existentă anterior în ceea ce priveşte determinarea instanţei de executare (paragraful 68).
Ca atare, deciziile nr. 20/2021 şi nr. 27/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt aplicabile în cauza pendinte, întrucât ele stabilesc instanţa competentă pentru orice incident intervenit în cursul executării silite, cum este şi cazul contestaţiei la executare.
Prin urmare, aşa cum s-a arătat şi mai sus, din moment ce a fost stabilită instanţa de executare, respectiv Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, aceasta este instanţa de executare pe parcursul întregii durate a procedurii execuţionale.
Împrejurarea contestării prin cererea de contestaţie la executare a însăşi legalităţii încheierii de încuviinţare a executării silite nu poate conduce la o altă concluzie cu privire la determinarea competenţei, deoarece, pe de-o parte, existenţa cererii de anulare a încheierii nu o lipseşte pe aceasta de efecte, hotărârea instanţei fiind prezumată validă până la desfiinţarea sa pe căile legale.
Pe de altă parte, competenţa instanţei se determină în raport cu elemente obiective şi previzibile, astfel încât ea nu poate fi schimbată în funcţie de conţinutul concret al contestaţiei la executare, pentru că legea nu distinge în acest sens (cu excepţia, fireşte, a cazului particular prevăzut de art. 714 alin. (3) C. proc. civ., neincident în cauză).
Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 714 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect contestaţie la executare în dosarul execuţional nr. x/2023 al BEJ C. este Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2024.