Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată având ca obiect modificare măsuri privind copilul - domiciliu şi pensie de întreţinere, înregistrată la data de 22.11.2022 pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâta B., să dispună stabilirea locuinţei minorei C., la domiciliul reclamantului, din comuna Bucov, sat Chitorani, str. x, jud. Prahova; obligarea pârâtei la plata, în favoarea minorei, a unei pensii de întreţinere, în cuantum de 25% din veniturile pe care le realizează (în situaţia în care nu realizează venituri din derularea unui contract de muncă, prin raportare la venitul minim pe economie), începând cu data înregistrării prezentei cereri şi până la majoratul minorei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.
2. Hotărârea Judecătoriei Ploieşti, secţia civilă
Prin sentinţa civilă nr. 7566 din 23 noiembrie 2023, Judecătoria Ploieşti, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Braşov.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că este învestită cu soluţionarea cererii privind modificare măsuri privind minorul, iar potrivit dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare."
Instanţa a constatat că Titlul IV din C. civ., intitulat Autoritatea părintească, cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea acesteia, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, dispoziţii conform cărora instanţa de tutelă are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, conform art. 486 C. civ., la stabilirea locuinţei copilului, conform art. 496 C. civ., la schimbarea locuinţei copilului, conform art. 497 C. civ. sau la exercitarea autorităţii părinteşti, conform art. 504, coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.
Prin raportare la obiectul cauzei, modificare măsuri privind minorul, ce au fost stabilite anterior prin sentinţa civilă nr. 246/18.02.2020, pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. x/2019, a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială în cazul cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instaţei de tutelă şi de familie, ca fiind instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Ca situaţie de fapt, a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 246/18.02.2020, pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 16.06.2020, locuinţa minorei C. a fost stabilită la domiciliul mamei, iar, potrivit susţinerilor ambelor părţi, coroborate cu rezultatul interogării bazei de date DEPABD şi concluziile raportului de anchetă socială privind situaţia pârâtei, aceasta are domiciliul în mun. Braşov, iar minora C. locuieşte împreună cu mama ei în Braşov.
Instanţa a apreciat că nu poate semnifica schimbarea locuinţei minorei împrejurarea că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, minora s-a deplasat la domiciliul tatălui şi a locuit o perioadă acolo, procedându-se chiar la înscrierea ei la cursurile unei unităţi de învăţământ, câtă vreme nu a existat un acord al părinţilor în acest sens şi nici o încuviinţare a vreunei instanţe, minora neavând capacitate de exerciţiu (art. 38 din C. civ.), nici măcar restrânsă, pentru a putea dispune asupra stabilirii domiciliului său.
A mai reţinut că la termenul din data de 15.11.2023, chiar reprezentantul convenţional al reclamantului a arătat că minora se află în Braşov de la sfârşitul lunii octombrie.
3. Hotărârea Judecătoriei Braşov
Învestită prin declinare, Judecătoria Braşov a pronunţat sentinţa nr. 5342 din 27 mai 2024, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că Judecătoria Ploieşti a devenit competentă prin neinvocarea şi nepronunţarea asupra excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii, respectiv la termenul de judecată din 17 mai 2023, astfel cum impun prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ.
A apreciat că, ulterior acestui moment procedural, nu se mai poate reveni, în mod legal, asupra analizei competenţei, aceasta rămânând câştigată de Judecătoria Ploieşti, care ar fi avut posibilitatea de a amâna cauza o singură dată, în scopul lămuririi aspectului privind competenţa. În aceste condiţii, instanţa ar fi avut obligaţia de a se pronunţa asupra competenţei cel mai târziu la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2023.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul litigiului ce a generat desesizarea celor două instanţe şi ivirea conflictului negativ de competenţă îl constituie cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect modificare măsuri privind minorul, în sensul stabilirii locuinţei minorei C., la domiciliul reclamantului şi obligarea pârâtei la plata, în favoarea minorei, a unei pensii de întreţinere, în cuantum de 25% din veniturile pe care le realizează (în situaţia în care nu realizează venituri din derularea unui contract de muncă, prin raportare la venitul minim pe economie), începând cu data înregistrării prezentei şi până la majoratul minorei.
Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Ploieşti şi Judecătoria Braşov şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima dintre instanţe stabilind instanţa competentă în raport cu domiciliul persoanei ocrotite, conform dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce a doua instanţă a reţinut neinvocarea, în termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., a excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive de către Judecătoria Ploieşti.
Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul litigiului - cerere privind ocrotirea persoanei fizice - competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 114 din C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.
Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
Normele de competenţă reglementate de art. 114 C. proc. civ. sunt de ordine publică, iar, potrivit art. 130 alin. (2) din acelaşi act normativ, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
Totodată, se reţine că dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".
Din examinarea actelor dosarului, se observă că, ulterior termenului de judecată din 8 februarie 2023, când s-a constatat nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta B., această parte, prin cererea depusă la 20 martie 2023, a invocat excepţia necompeteţei teritoriale a Judecătoriei Ploieşti.
Prin încheierea din 22 martie 2023, Judecătoria Ploieşti a dispus amânarea judecării cauzei, în vederea comunicării către pârâtă a acţiunii, înscrisurilor anexate şi a cererii completatoare.
La următorul termen de judecată, respectiv în data de 17 mai 2023, Judecătoria Ploieşti a încuviinţat probele solicitate în cauză, sens în care a dispus efectuarea referatelor de anchetă socială la locuinţele părţilor şi a pus în vedere acestora să depună la dosar dovada veniturilor realizate.
Faţă de succesiunea actelor de procedură efectuate, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei a fost invocată de pârâtă prin cererea depusă la 20 martie 2023, în termenul legal, însă la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, în sensul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv cel 17 mai 2023, instanţa a dispus măsuri privind probatoriile.
Prin urmare, atât timp cât excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, deşi a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., nu a fost pusă în discuţia părţilor şi soluţionată la primul termen de judecată când părţile legal citate puteau pune concluzii - 17 mai 2023, instanţă trecând mai departe la judecata cauzei, înseamnă că, în mod necesar şi implicit, aceasta s-a considerat competentă.
Astfel, competenţa a rămas dobândită Judecătoriei Ploieşti, fără ca această instanţă să se mai poată dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza intra în competenţa teritorială a altei instanţe, fiind aplicabile, pentru identitate de raţiune, considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."
Ca urmare, având în vedere că decizia Înaltei Curţi a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2020, dată de la care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., se reţine şi că Judecătoriei Ploieşti nu îi mai era permisă invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale, chiar de ordine publică, la un termen de judecată ulterior, orice neregulă privind competenţa reglementată de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. acoperindu-se ulterior primului termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii în cauză.
Prin urmare, Judecătoria Ploieşti şi-a dobândit competenţa de soluţionare a cauzei, chiar la termenul din 17 mai 2023, independent de nemenţionarea unei astfel de dispoziţii în încheierea de şedinţă din data respectivă.
Este real că există şi o situaţie de excepţie, reglementată de art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., în care se poate acorda un termen pentru a se administra probatorii necesare stabilirii competenţei, însă la termenul din 17 mai 2023 nu s-a adus în discuţie o astfel de împrejurare.
În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Ploieşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.