Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia civilă, la data de 20 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 757.317 RON, (din care 438.180 RON reprezentând TVA şi 319.137 RON reprezentând impozit pe profit), precum şi a obligaţiilor fiscale de plată accesorii aferente (penalităţi şi majorări/dobânzi de întârziere), care vor fi calculate de la scadenţei până la data plăţii, suma pretinsă reprezentând prejudiciu adus bugetului consolidat al statului prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. B. S.R.L. Oradea.
În drept, a invocat art. 1349-1350 noul C. civ., (art. 998-999 vechiul C. civ.), art. 119, art. 120. art. 1201 din Codul de procedură fiscală.
Prin sentinţa civilă nr. 5487 din 11 noiembrie 2021, Judecătoria Oradea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor, în fond:
Prin sentinţa civilă nr. 180/C din 18 octombrie 2022, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes invocate de către pârâtul A.; a admis acţiunea formulată de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională de Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma 757.317 RON reprezentând prejudiciu cauzat constând în TVA şi impozit pe profit la care se adaugă accesoriile aferente, începând cu data scadenţei plăţii impozitelor şi până la data stingerii datoriei, calculate conform legislaţiei fiscale în vigoare la data producerii prejudiciului.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în apel:
Prin decizia civilă nr. 182A din 23 februarie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 180/C/2022 din 18 octombrie 2022, pronunţate de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte şi, în consecinţă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma 98.177 RON reprezentând prejudiciu cauzat, la care se adaugă accesoriile aferente, începând cu data scadenţei şi până la data stingerii datoriei, calculate conform legislaţiei fiscale; a respins restul pretenţiilor; a păstrat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii şi a lipsei de interes invocate de pârât.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 182A din 23 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor.
II.1. Motivele de recurs:
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatului-pârât la plata sumelor de bani reprezentând prejudiciu cauzat bugetului consolidat al statului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor legale în materie, respectiv cu interpretarea eronată a probelor administrate în dosar, în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului.
În acest sens, a menţionat că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului în sumă de 757.317 RON reprezentând debit principal, din care 438.180 RON TVA şi 319.137 RON impozit pe profit, pârâtul datorează şi obligaţii fiscale accesorii aferente prejudiciul în suma de 651.246 RON reprezentând debit principal, din care 438.180 RON-TVA şi 213.066 RON - impozit pe profit, necuprinse în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014. cauzat care vor fi calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii, potrivit legislaţiei fiscale şi considerentelor deciziei ICCJ nr. 17/2015, publicată în M.Of. nr. 875/2015.
De asemenea, a considerat eronat raţionamentul pentru care instanţa de apel a apreciat că suma datorată de pârât pentru care sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale este de 98.177 RON la care se adaugă accesoriile aferente, deşi din prejudiciul în suma de 757.317 RON trebuie scăzute sumele de bani cuprinse în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, şi anume suma de 438.180 RON reprezentând TVA (debite principale), solicitată prin acţiune, suma de 213.066 RON (debite principale) cu titlu de impozit pe profit, precum şi suma de 7.894 RON impozit pe profit care a fost recuperată în procedura falimentului.
Or, suma de 7.894 RON reprezentând impozit pe profit recuperată în procedura falimentului, achitată la data de 04.10.2022, nu a stins din suma de 106.071 RON reprezentând prejudiciu aferent impozit pe profit (debite principale) şi necuprins în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, ci a stins din prejudiciul în sumă de 213.066 RON impozit pe profit (debite principale) cuprins în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, făcând trimitere în acest sens la adresa nr. x/17.11.2023 depusă pentru termenul de judecată la data de 21.11.2023.
A mai făcut referire la adresele nr. x/08.01.2024 şi nr. y/03.11.2023 din care rezultă că plata sumei totale de 272.175 RON, creanţă înscrisă în decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014 (din care suma de 244.644 RON cu O.P. nr. x/3 din 04.10.2022 şi suma de 27.531 RON cu O.P. nr. x/18.01.2023), sumă distribuită în dosarul de faliment nr. x/2014, a stins obligaţiile fiscale datorate de S.C. B. S.R.L.
Astfel, suma de 244.644 RON reprezentând taxe şi impozite, a stins suma de 109.056 RON TVA (debite principale) şi 7.894 RON impozit pe profit (debite principale) alături de sume cu altă destinaţie, sume care sunt cuprinse şi în dosarul de faliment nr. x/2014, dar şi decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014. De asemenea, suma de 27.531 RON achitată prin O.P. nr. x/18.01.2023 a stins accesorii TVA, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel.
În aceste condiţii, instanţa de apel a procedat la o dublă stingere a prejudiciului cauzat în ceea ce priveşte impozitul pe profit în suma de 319.137 RON (debite principale), prin scăderea sumei de 213.066 RON impozit pe profit cuprinse în decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014. şi a sumei de 7.894 RON impozit pe profit achitate în procedura falimentului, adică din diferenţa de impozit pe profit în sumă de 106.071 RON reprezentând debite principale solicitate în prezenta cauză, sumă ce nu este cuprinsă în decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, întrucât suma de 7.894 RON impozit pe profit achitate în procedura falimentului la data de 04.10.2022 a stins din prejudiciul în suma de 213.066 RON impozit pe profit (debite principale) cuprins în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, aşa cum reiese şi din adresele nr. x/03.11.2023 şi nr. y/17.04.2024, ambele emise de A.J.F.P. Bihor - Serviciul colectare şi executare silită persoane juridice, respectiv adresa emisa de A.J.F.P. Bihor-Serviciul evidenţă plătitori persoane juridice.
În ceea ce priveşte obligaţiile fiscale accesorii aferente prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului în sumă de 651.246 RON (debite principale), din care 438.180 RON TVA şi 213.066 RON - impozit pe profit cuprins în decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, a arătat că pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului în sumă de 757.317 RON - debite principale (din care 438.180 RON TVA şi 319.137 RON impozit pe profit), pârâtul datorează şi obligaţii fiscale accesorii aferente care vor fi calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii, potrivit legislaţiei fiscale, deci inclusiv pentru obligaţiile fiscale accesorii (dobânzile şi penalităţile de întârziere) aferente prejudiciului în suma de 651.246 RON - debite principale (din care 438.180 RON-TVA şi 213.066 RON - impozit pe profit) necuprinse în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, făcând trimitere la decizia ICCJ nr. 17/2015, publicată în M.Of. nr. 875/2015.
Astfel, în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014 sunt cuprinse accesoriile în sumă totală de 251.967 RON (din care 155.783 RON accesorii TVA şi 96.184 RON accesorii profit) aferente prejudiciului în sumă de 651.246 RON - debite principale (din care 438.180 RON TVA şi 213.066 RON impozit pe profit), calculate de la scadenţă şi până la data de 06.06.2014 (dată până la care au fost calculate accesoriile în decizia de impunere nr. x/18.06.2014 prin care s-a stabilit prejudiciul), însă nu sunt cuprinse în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, accesoriile (dobânzile şi penalităţile de întârziere) aferente prejudiciului în suma de 651.246 RON - debite principale, calculate de la data 06.06.2014 şi până la data plăţii.
În concluzie, pârâtul A. datorează prejudiciu (debit principal) în sumă de 106.071 RON reprezentând impozit pe profit şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, calculate conform art. 173 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de la data scadenţei până la data plăţii efective; pentru prejudiciul achitat reprezentând debit în sumă totală de 116.950 RON (109.056 RON TVA +7.894 RON impozit pe profit) şi cuprins în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, datorează obligaţii fiscale accesorii în sumă totală de 104.590 RON din care 4.727 RON accesorii impozit pe profit si 99.863 RON accesorii la TVA), care au fost calculate de la data de 06.06.2014 până la data plăţii (04.10.2022), aşa cum rezultă şi din adresa nr. x/17.04.2024 emisă de A.J.F.P. Bihor - Serviciul evidenţă plătitori persoane juridice; pentru prejudiciul neachitat în sumă de 534.296 RON (din care 329.124 RON TVA + 205.172 RON impozit pe profit) şi cuprins în Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, pârâtul datorează obligaţii fiscale accesorii în sumă totală de 504.465 RON (din care 146.411 RON accesorii impozit pe profit si 358. 054 RON accesorii -TVA), calculate de la data de 06.06.2014 până la data de 30.04.2024.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a considerat că instanţa de apel trebuia să o respingă, ca inadmisibilă, nu ca neîntemeiată, ţinând cont de faptul că pârâtul nu a invocat-o în faţa instanţei de fond.
II.2. Apărările formulate în cauză:
La data de 27 iunie 2024, prin poştă electronică, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului şi, în subsidiar, respingerea căii de atac, ca neîntemeiată, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea prezentului litigiu.
În susţinerea poziţiei sale procesuale, cu privire la anularea recursului, în raport de art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a arătat că cererea de recurs nu indică motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ., ci prezintă susţineri ce ţin de aprecierea eronată a probatoriului administrat de către instanţa de apel şi care tind la rejudecarea cauzei pe fond, însă recursul reprezintă una dintre căile extraordinare de atac care poate fi promovată în condiţiile strict determinate de lege.
Pe fondul recursului, a susţinut că, în mod corect, instanţa de apel a concluzionat că pretenţiile reclamantului pot viza doar sumele pentru care nu există un alt titlu executoriu şi care sunt încă neachitate, de vreme ce o parte din suma pretinsă prin decizia de atragere a răspunderii solidare, ce constituie titlu executoriu potrivit art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 207/2015, a fost recuperată în dosarul de faliment al societăţii B. S.R.L.
Astfel, pornind de la acţiunea pendinte prin care se solicită obligarea intimatului-pârât la suma totală de 757.317 RON, din care 438.180 RON TVA şi 319.137 RON impozit pe profit, s-a reţinut că întreaga valoare cu titlu de TVA se regăseşte în decizia administrativă, suma de 213.066 RON cu titlu de impozit pe profit este cuprinsă de asemenea în decizie, iar suma de 7.894 RON impozit pe profit a fost recuperată în procedura falimentului.
Aşadar, suma datorată de intimatul-pârât, pentru care sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale este de 98.177 RON, cum corect a apreciat instanţa de apel, întrucât suma de 522.223 RON menţionată în decizia de angajare a răspunderii solidare cu titlu de TVA include suma de 438.180 RON solicitată de A.N.A.F. în prezentul dosar. În mod similar, în suma de 322.607 RON, menţionată în aceeaşi decizie cu titlu de impozit pe profit se include suma de 319.137 RON solicitată de A.N.A.F. în prezentul dosar.
În mod corect s-a reţinut faptul că respectiva creanţă, prevăzută în decizia de angajare a răspunderii solidare, a fost încasată parţial, acţiunea fiind admisibilă doar pentru partea care depăşeşte decizia. Drept urmare, creanţa cuprinsă în decizia de angajare a răspunderii solidare este inclusă în pretenţiile pe care recurentul-pârât le-a formulat în prezentul dosar, intimatul-reclamant fiind pus în situaţia de a fi executat de două ori pentru aceeaşi sumă cu încălcarea flagrantă a oricăror principii şi norme de drept substanţial şi procesual.
Intimatul-reclamant a relevat şi poziţia contradictorie a recurentului-reclamant cu privire la sumele reclamate cu titlu de obligaţii fiscale principale şi accesorii, formulând critici neîntemeiate cu privire la modul în care instanţa de apel a înţeles să cenzureze acest lucru, prin raportare la înscrisurile depuse la dosar.
Totodată, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel nu a omis să îl oblige la plata accesoriilor aferente diferenţei de 98.177 RON. De asemenea, nicăieri în cuprinsul hotărârii recurate nu se prevede că intimatul ar fi absolvit de obligaţia referitoare la plata accesoriilor aferente sumelor cuprinse în decizia de angajare a răspunderii, calculate potrivit legislaţiei fiscale.
La data de 28 august 2024, prin poştă, recurentul-reclamant Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, a depus note de şedinţă, prin care a reiterat aspectele evidenţiate prin motivele de recurs, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20 iulie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 august 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului declarat în cauză la data de 08 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatului-pârât A., prin întâmpinare, în care s-a susţinut, pe de o parte, că nu a fost indicat în mod expres motivul de nelegalitate în temeiul căruia recurentul-reclamant a formulat calea de atac, iar pe de altă parte, că argumentele invocate în cuprinsul cererii de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., de vreme ce aduc în discuţie o pretinsă interpretare eronată a fondului cauzei şi a probatoriului administrat de instanţa de apel, aspecte prin care se tinde la provocarea unei noi judecăţi a cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată şi se impune a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, între altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiaşi text legal, menţiunea privind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine, pe de o parte, că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar în etapa recursului. Pe de altă parte, sancţiunea nulităţii priveşte calea de atac în ansamblul său, astfel încât aceasta nu va opera în măsura în care cel puţin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, urmând a nu fi primite şi analizate criticile de netemeinicie, prin care se urmăreşte schimbarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, pe baza probelor administrate, şi nici acelea care nu se raportează la decizia atacată.
Examinând, în acest context, criticile aduse deciziei recurate de către reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, din perspectiva respectării exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată, contrar susţinerilor intimatului-pârât, că, deşi în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc şi susţineri ce privesc situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză, ele se raportează în mod explicit la soluţia adoptată de instanţa de apel şi la considerentele deciziei atacate, fiind susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., chiar dacă partea nu le-a indicat ca temei de drept al recursului, după cum se va arăta în analiza motivelor de recurs.
În atare condiţii, nu se poate vorbi de un act de procedură nul, în sensul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs fiind, în realitate, aptă să determine legala învestire a instanţei de control judiciar cu analiza acelor motive care se încadrează în rigorile art. 488 C. proc. civ., motive ce urmează a fi analizate ca atare.
Aşadar, reţinând că în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc şi critici ce pot fi subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 486 alin. (1) şi pe cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondată, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamant, sancţiunea nulităţii fiind incidentă numai în situaţia în care niciuna dintre criticile formulate prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, ipoteză care nu se verifică în speţa de faţă.
În continuare, Înalta Curte reţine că, prin decizia recurată, admiţând apelul pârâtului A. împotriva hotărârii primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, instanţa de apel a diminuat cuantumul despăgubirilor reţinute în sarcina pârâtului, de la 757.317 RON la 98.177 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, la care se adaugă accesoriile aferente, începând cu data scadenţei şi până la data stingerii datoriei, calculate conform legislaţiei fiscale; a respins restul pretenţiilor şi a păstrat soluţia de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii şi a lipsei de interes, invocate de către pârât.
Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, nu a formulat critici referitoare la soluţia de menţinere a respingerii de către prima instanţă a excepţiilor inadmisibilităţii şi a lipsei de interes, astfel că instanţa de recurs nu se consideră învestită cu dezlegarea acestei ultime chestiuni.
De asemenea, se reţine că recursul nu vizează raţionamentul juridic pe baza căruia a fost redus cuantumul despăgubirilor stabilite în sarcina pârâtului A., anume preexistenţa unui titlu executoriu pentru o parte din sumele de bani pretinse prin cererea de chemare în judecată din cauza de faţă, reprezentat de decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare a societăţii B. S.R.L. şi a pârâtului, în calitate de administrator al societăţii, în urma pronunţării unei hotărâri penale definitive de condamnare a pârâtului în baza unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Fără a contesta aplicarea în cauză a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, rezultat la care s-ar ajunge printr-o dublă reparare a aceluiaşi prejudiciu - atât în procedura fiscală, soldată cu emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, cât şi în acţiunea de drept comun de faţă, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală -, recurentul-reclamant a criticat, însă, neacordarea de despăgubiri constând în sumele de bani ce nu au fost cuprinse în primul titlu executoriu şi care au format obiectul pretenţiilor în prezenta cauză.
Cu această finalitate, critica a vizat încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor legale în materie fiscală (art. 119, art. 173 şi urm. din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală) şi a celor statuate prin Decizia nr. 17/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 875/2015, fiind susceptibilă de a fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Totodată, recurentul a pretins nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul neacordării, cu titlu de despăgubiri, a unei sume de bani, pentru motivul recuperării sale în procedura falimentului societăţii B. S.R.L., iar această critică vizează existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei, urmând a fi cercetată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta priveşte diminuarea în apel a despăgubirilor stabilite în sarcina pârâtului cu suma de 7.894 RON, în legătură cu care instanţa de apel a apreciat în mod contradictoriu că se regăseşte şi în decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare, cu titlu de impozit pe profit, dar nu a reţinut-o în cuantumul despăgubirilor, deoarece a fost recuperată în procedura falimentului B. S.R.L.
În raport de critica formulată, Înalta Curte constată că, în măsura în care suma de 7.894 RON, recuperată în procedura falimentului societăţii al cărei administrator a fost pârâtul A. în perioada 2011-2013, se regăsea în decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare a acestuia, decizia recurată conţine, într-adevăr, considerente contradictorii.
Astfel, după cum s-a arătat anterior, pentru a pronunţa soluţia de diminuare a cuantumului despăgubirilor acordat în primă instanţă, instanţa de apel a pornit de la premisa că, din moment ce există deja un titlu executoriu, reprezentat de decizia de angajare a răspunderii solidare, nu sunt întemeiate pretenţiile din acţiunea de faţă, vizând aceleaşi sume de bani, decizia nefiind recurată sub acest aspect.
În acelaşi timp, instanţa de apel a făcut trimitere la adresa nr. x REG 70012/3.11.2023 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, din care rezultă că o sumă de 106.071 RON cu titlu de impozit pe profit, reprezentând debit principal, nu este cuprinsă în decizia de atragere a răspunderii solidare a pârâtului persoană fizică.
Aşadar, această sumă de bani ar fi trebuit reţinută în sarcina pârâtului, de vreme ce instanţa de apel a înlăturat, din debitul principal solicitat în cuantum de 757.317 RON (TVA şi impozit pe profit), sumele de bani care se regăseau în actul juridic cu caracter fiscal.
Cu toate acestea, instanţa de apel a scăzut şi din suma de 106.071 RON încă 7.894 RON, datoraţi tot cu titlu de impozit pe profit, pe motiv că această datorie a fost stinsă în procedura falimentului B. S.R.L.
Această nouă reducere a despăgubirilor ar fi putut fi făcută, însă, doar dacă s-ar fi inserat considerente din care să reiasă, ca rezultat al analizării probelor administrate, situaţia de fapt certă pe aspectul referitor la includerea ori neincluderea în decizia fiscală a sumei de 7894 RON, întocmai ca suma de 106.071 RON.
În caz contrar, s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului cauzat, în ceea ce priveşte debitul principal rezultat în urma deducerii sumelor cu acelaşi titlu menţionate în decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, luându-se în considerare, în acelaşi timp, sume de bani prin care s-au stins obligaţiile fiscale prevăzute în acelaşi titlu, într-o altă procedură.
Or, instanţa de apel a reţinut doar faptul stingerii unor creanţe în procedura falimentului, printre care şi suma de 7894 RON impozit pe profit, fără a stabili dacă aceasta se regăsea în decizia nr. 201/04.09.2014 - astfel cum pretinde recurenta - şi fără a arăta în mod explicit dacă din probele administrate rezultă acest aspect.
În absenţa unor astfel de considerente din conţinutul deciziei recurate, se constată că situaţia de fapt nu este pe deplin lămurită în privinţa sumei de 7.894 RON impozit pe profit şi, prin urmare, nu este posibilă efectuarea controlului de legalitate al deciziei de apel, în raport de critica vizând existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia.
Aceeaşi concluzie se impune şi din perspectiva criticii privind neacordarea de despăgubiri constând în obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere) ce nu au fost cuprinse în primul titlu executoriu şi care au format obiectul pretenţiilor în prezenta cauză.
Astfel, se reţine, pe acest aspect, că prima instanţă a admis cererea accesorie şi a dispus obligarea pârâtului A. la accesoriile aferente întregii creanţe (TVA şi impozit pe profit) de 757.317 RON, începând cu data scadenţei plăţii impozitelor şi până la data stingerii datoriei, calculate conform legislaţiei fiscale în vigoare la data producerii prejudiciului.
În schimb, instanţa de apel, stabilind că suma datorată de pârât (TVA şi impozit pe profit), pentru care sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, este de 98.177 RON, a dispus obligarea pârâtului şi la plata accesoriilor aferente, începând cu data scadenţei şi până la data stingerii datoriei, calculate conform legislaţiei fiscale, respingând restul pretenţiilor.
Prin urmare, în sarcina pârâtului a fost stabilită plata obligaţiilor fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere) aferente debitului principal de 98.177 RON, fără a se arăta considerentele de fapt şi de drept ce susţin limitarea acordării accesoriilor, odată cu reducerea debitului principal în funcţie de decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare şi de sumele de bani recuperate în procedura falimentului.
Decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare a pârâtului cuprinde, alături de creanţa principală - compusă din sume de bani cu titlu de TVA şi sume de bani cu titlu de impozit pe profit -, şi obligaţii fiscale accesorii, aferente acestor sume şi calculate până la data emiterii deciziei.
Cu toate acestea, însă, instanţa de apel a respins pretenţiile formulate în prezenta cauză vizând accesoriile aferente întregii creanţe de 757.317 RON, care au curs după data de 04.09.2014 şi până la data plăţii efective.
Or, raţiunile pentru care, prin decizia de apel, s-a dispus obligarea pârâtului la plata debitului principal ce nu a fost cuprins în titlul executoriu reprezentat de decizia de angajare a răspunderii solidare sau recuperat în procedura falimentului societăţii B. S.R.L. (impozit pe profit) subzistă şi în cazul obligaţiilor fiscale accesorii pentru care nu există deja un titlu executoriu sau neachitate până la data formulării cererii de chemare în judecată.
Astfel, nu poate fi ignorată Decizia nr. 17/2015, pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ. şi la care a făcut trimitere recurentul-reclamant, s-au stabilit următoarele:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din C. proc. pen. stabileşte:
În cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală."
Din considerentele acestei decizii, rezultă că s-a stabilit cu caracter obligatoriu pentru instanţe, că în situaţia condamnării unui inculpat pentru infracţiuni de evaziune fiscală, deşi art. 19 din C. proc. pen. face referire la acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal ce are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, această referire s-a impus pentru a se sublinia originea ex delictu şi nu ex contractu a răspunderii civile, ipoteză care conferă acţiunii civile şi prejudiciului o fizionomie distinctă, particulară, în raport cu natura infracţiunii ce constituie temeiul acţiunii penale (a se vedea, în acest sens, paragraful 17 al deciziei).
Pe de altă parte, s-a reţinut (par. 18 din aceeaşi decizie) că textul de lege menţionat relevă caracterul accesoriu al acţiunii civile în raport cu acţiunea penală, dar şi particularitatea acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal care îşi are sursa într-un prejudiciu cauzat printr-o infracţiune, aceeaşi infracţiune cu privire la care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
Totodată, la paragrafele 21.23 şi 21.24, s-a apreciat după cum urmează:
"21.23. Aşadar, în conformitate cu dispoziţiile legale sus-menţionate, în orice litigii referitoare la valorificarea creanţelor fiscale principale şi accesorii de către creditor, astfel cum acesta este definit de art. 25 din Codul de procedură fiscală, se aplică prevederile Codul fiscal şi ale Codului de procedură fiscală.
21.24. În consecinţă, împrejurarea că unele componente ale administrării creanţelor fiscale, precum stabilirea şi verificarea contribuţiilor la bugetul general consolidat, se realizează în cadrul unei proceduri judiciare penale nu este de natură a determina, sub aspectele analizate, aplicarea altor acte normative (Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 şi Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011), deoarece, în considerarea naturii juridice a raporturilor deduse judecăţii, atât din punct de vedere formal, cât şi substanţial, completarea Codul fiscal şi a Codului de procedură fiscală cu aceste acte normative nu este posibilă."
Prin urmare, în acţiunea de drept comun de faţă, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, pârâtul datorează despăgubiri reprezentând contravaloarea prejudiciului ce reflectă nu numai creanţa principală, dar şi accesoriile acesteia, în caz contrar, nefiind respectate prevederile Codului de procedură fiscală aplicabile ratione temporis, respectiv dispoziţiile legale de la data producerii prejudiciului.
Din acest punct de vedere, prima instanţă a stabilit incidenţa art. 173 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în conformitate cu care "Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere."
Or, instanţa de apel, în mod greşit, nu a făcut aplicarea prevederilor Codului procedură fiscală, cu identificarea corespunzătoare a normelor incidente ratione temporis şi nu a recunoscut dreptul reclamantului la contravaloarea prejudiciului reprezentat de obligaţiile fiscale accesorii aferente întregii creanţe de 757.317 RON, care au curs după data de 04.09.2014 (data emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare) şi până la data plăţii efective, cu eventuala luare în considerare a sumelor de bani recuperate în procedura falimentului.
Nu poate fi reţinută o dublă reparare a aceluiaşi prejudiciu şi, implicit, o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului, în privinţa obligaţiilor fiscale ce nu se regăsesc în alt titlu executoriu, fie că este vorba despre obligaţii principale sau accesorii, dar nici în privinţa accesoriilor aferente debitului principal ce se regăseşte în decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare a pârâtului, în măsura în care acestea au continuat să curgă după data emiterii deciziei, până la data plăţii efective a obligaţiilor fiscale principale.
Mai mult decât atât, decizia recurată nu relevă o analiză a probelor administrate pe acest aspect, context în care se apreciază că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, nefiind expuse considerente în susţinerea soluţiei de admitere doar în parte a cererii accesorii, în absenţa cărora nu este posibilă efectuarea controlului de legalitate al deciziei recurate.
Faţă de toate considerentele expuse în analiza ambelor critici, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite ca atare, iar în baza art. 497 coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel, în exercitarea rolului activ, va aprecia dacă, pentru soluţionarea justă a cauzei şi lămurirea tuturor aspectelor invocate de părţi cu privire la sumele pretins datorate bugetului consolidat al statului, este necesară suplimentarea probatoriului cu o expertiză de specialitate care să clarifice întinderea pretenţiilor reclamantului vizând obligaţiile fiscale accesorii, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare la data producerii prejudiciului, pentru care sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, având în vedere destinaţia sumelor prevăzute în titlu de creanţă şi a celor achitate în procedura specială a falimentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât.
Admite recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, împotriva deciziei civile nr. 182A din 23 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2024.