Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
Primul ciclu procesual
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, la data de 01.03.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor Municipiul Baia Mare, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare la plata sumei de 1451,25 RON, reprezentând diferenţă de preţ nerestituit, la plata sumei de 484.183,16 RON, reprezentând dobânda fiscală aferentă debitului de 155.615,75 RON, pentru perioada 01.09.2003 - 05.07.2017, cumulată cu cea aferentă debitului de 1.451,25 RON din 06.07.2017 la 28.02.2018, plata dobânzii fiscale aferente debitului de 1.451,25 RON din data de 01.03.2018 până la achitarea integrală, plata sumei de 109.553,5 RON reprezentând actualizarea debitului cu indicele mediu de consum al populaţiei, a debitului de 155.615,75 RON pentru perioada 01.09.2003 - 05.07.2017 cumulată cu actualizarea debitului în sumă de 1.451,25 RON din data de 06.07.2017 până la data de 31.12.2017, plata actualizării debitului în sumă de 1.451,25 RON cu indicele mediu de consum al populaţiei din 01.01.2018 până la achitarea integrală a debitului, iar în subsidiar plata sumei de 163.986,03 RON cu titlu de dobândă legală aferentă debitului de 155.615,75 RON pentru perioada 01.09.2003 - 05.07.2017, precum şi plata dobânzii legale aferente debitului de 1.451,25 RON pentru perioada 06.05.2017 la zi, cu cheltuieli de judecată.
Prin precizarea cererii de chemare în judecată din data de 10 ianuarie 2019, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Municipiul Baia Mare, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare la plata sumei de 1451,25 RON, reprezentând diferenţă de preţ nerestituit, la plata sumei de 568.246,47 RON reprezentând dobânda fiscală aferentă debitului în sumă de 155.615,75 RON, pentru perioada 01.09.2003 - 05.07.2017, 261,22 RON reprezentând dobânda fiscală aferentă debitului de 1.451,25 RON din 06.07.2017 la zi, 284.356,66 RON reprezentând actualizarea debitului cu indicele mediu de consum al populaţiei, a debitului de 155.615,75 RON pentru perioada 01.09.2003 - 05.07.2017 respectiv a debitului în sumă de 1.451,25 RON din data de 06.07.2017 până la data de 30.11.2018, 163.928,44 RON reprezentând actualizarea debitului în sumă de 155.615,75 RON pentru perioada 01.09.2003-05.07.2017, 49,35 RON reprezentând actualizarea debitului cu dobânda legală, respectiv a debitului în sumă de 1.451,25 RON din 06.07.2017 la zi.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Maramureş.
Prin sentinţa civilă nr. 463 din 02.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Maramureş a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Baia Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, ca nefondată.
Instanţa a stabilit că suma de 13.941,50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, a rămas în sarcina statului, iar suma de 1.650 RON, reprezentând onorariu diferenţă expert, va fi achitată din fonduri bugetare, prin Ministerul Justiţiei către expert B..
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
Prin decizia civilă nr. 224A/24.10.2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 463 din 02.05.2019 a Tribunalului Maramureş.
Reclamantul a formulat cerere de completare a hotărârii, respinsă prin decizia F.N. din 20 februarie 2020 a aceleiaşi instanţe.
4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin decizia nr. 2260 din 28 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 224/A din 24 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost casată decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 463 din 2 mai 2019 a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanţe.
Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile F.N. din 20 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Al doilea ciclu procesual
5. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Maramureş.
Prin sentinţa civilă nr. 1039/2022 din 30 iunie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul A. împotriva pârâţilor Municipiul Baia Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..
6. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
Prin decizia civilă nr. 459/A/2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1039 din 30.06.2022 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
7. Calea de atac formulată în cauză.
Împotriva deciziei civile nr. 459/A/2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii instanţei de apel, admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1039/30.06.2022 pronunţate de Tribunalul Maramureş, schimbarea în tot a acestei hotărâri, iar după rejudecarea cauzei să se dispună: admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată pentru termenul din 10.01.2019, obligarea pârâţilor Municipiul Baia Mare şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, în solidar, la plata urmatoarelor sume: 163.928,44 RON, cu titlul de dobândă legală aferentă obligaţiei principale de 155.615,75 RON pentru perioada 1.09.2003 - 5.07.2017; 284.356,66 RON reprezentând actualizarea debitului, pentru perioada 1.09.2003 - 5.07.2017.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ. şi a arătat că pretenţiile sale au fost determinate de împrejurarea că, în baza sentinţei civile nr. 3503/10.09.2015 a Tribunalului Maramureş, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1978/24.10.2016 a Curţii de Apel Cluj, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/3.09.2003 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Baia Mare şi reclamant, şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, fără a se determina, în concret, prestaţiile care urmează a se restitui de către fiecare dintre părţi, natura şi întinderea acestora.
Recurentul reclamant a considerat că argumentele care au dus la soluţia de respingere a solicitării sale privind restituirea dobânzii sunt o consecinţă a încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material. Recurentul reclamant a invocat considerentele deciziei civile nr. 2260/28.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a arătat că una din excepţiile de la principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară este cea care prevede păstrarea de către posesorul de bună-credinţă a fructelor culese, în temeiul art. 485 din C. civ.
Art. 485 din C. civ. explicitează ce se întâmplă în situaţia unui posesor de rea-credinţă, acesta având obligaţia imperativă de a înapoia fructele, împreună cu lucrul, proprietarului care îl revendică, adică, în situaţia de faţă, are obligaţia de a înapoia dobânzile, împreună cu suma de bani care a făcut obiectul convenţiei sinalagmatice care a fost desfiinţată.
Recurentul reclamant a considerat că nu poate fi împărtăşită opinia instanţei conform căreia reclamantul nu poate solicita de la pârâţi dobânda aferentă sumei de bani reprezentând preţul vânzării, din cauza relei sale credinţe, deoarece articolul 485 din C. civ. nu face nicio referire la buna sau reaua-credinţă a proprietarului care revendică bunul şi la implicaţiile juridice asupra temeiniciei revendicării. Textul legal vizează exclusiv buna sau reaua-credinţă a debitorului obligaţiei de restituire a bunului care, urmare a desfiinţării convenţiei, şi-a pierdut calitatea de proprietar asupra bunului primit de la partea cealaltă şi a devenit un simplu posesor asupra acestuia.
Recurentul reclamant a considerat că argumentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitoare la "necesitatea verificării în cauză, prin raportare la prevederile art. 485 C. civ. de la 1864, a bunei sau relei-credinţe a părţilor contractante şi implicaţiile acesteia asupra dreptului la restituirea fructelor, în condiţiile în care doar posesorul de bună-credinţă are dreptul de a pretinde fructele", conţin în mod evident o eroare materială deoarece art. 485 din C. civ. se referă la dreptul posesorului de bună-credinţă de a păstra, câştiga proprietatea fructelor bunului supus înapoierii şi nu la dreptul proprietarului bunului care îl revendică de la cealaltă parte, de a solicita fructele de la posesorul bunului.
În cuprinsul motivării sentinţei civile nr. 3503/10.09.2015 a Tribunalului Maramureş, pag. 19 alin. (4) s-a arătat în mod expres faptul că "În practica judecătorească s-a statuat, în mod constant că ordinea publică a nulităţii absolute, ce sancţionează actele juridice încheiate cu încălcarea unor prevederi legale imperative, trece înaintea principiului potrivit căruia "nimeni nu se poate prevala de propria incorectitudine, pentru a obţine protecţia unui drept".
Recurentul reclamant a considerat că, prin soluţia de dispunere a repunerii părţilor în situaţia anterioară, instanţa a înlăturat în totalitate una din excepţiile de la principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară, respectiv principiul nemo auditur propriam turpitadinem allegans, potrivit căruia nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria imoralitate pentru a valorifica un drept.
Prin urmare, nu se poate invoca reaua-credinţă a reclamantului în motivarea respingerii pretenţiilor acestuia, deoarece s-a dispus, cu putere de lucru judecat, restabilirea situaţiei anterioare, instanţa urmând numai să stabilească modalitatea de realizare a restabilirii situaţiei anterioare.
Prin acordarea dobânzii se urmăreşte acoperirea beneficiului nerealizat în intervalul de timp scurs de la data plăţii efectuate de acesta, până la data restituirii sumei de către debitorul obligaţiei de restituire.
În cazul vânzătorului, în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare a fost desfiinţat retroactiv, bunul care face obiectul restituirii către partea adversă este reprezentat de suma de bani care a fost primită de către acesta drept preţ pentru lucrul vândut, iar dobânda legală a preţului primit reprezintă fructele civile produse de suma de bani. În cazul cumpărătorului, bunul care face obiectul restituirii îl reprezintă imobilul cumpărat, iar contravaloarea folosinţei acelui imobil o reprezintă fructele produse de către imobil, pe perioada cât a deţinut în proprietate bunul.
În prezenta acţiune, doar reclamantul a solicitat pârâţilor Municipiul Baia Mare şi Consiliul Local Baia Mare restituirea contravalorii fructelor bunului restituit, urmare a constatării nulităţii absolute a convenţiei, adică contravaloarea dobânzii legale a sumei de bani deţinute de către vânzător până la momentul restituirii, fără ca pârâtul în calitate de proprietar al imobilului să formuleze o cerere reconvenţională în acest dosar sau o acţiune în pretenţii, pe cale separată, prin care să ceară contravaloarea lipsei de folosinţă sau a folosului imobilului deţinut de către cumpărător pe perioada cât acesta a fost deţinut de către el.
Este contrar considerentelor deciziei de casare a Înaltei Curţi argumentul instanţei în sensul că între momentul cumpărării imobilului şi până la data de 7.06.2017 (data predării imobilului către pârâtul vânzător din prezenta cauză), reclamantul a fost în posesia bunului, astfel încât nu se poate invoca vreun prejudiciu ca urmare a lipsirii sale de suma respectivă reprezentând preţul imobilului, deoarece, în calitate de cumpărător a beneficiat până la data predării imobilului de folosinţa bunului pentru care a achitat preţul.
Referitor la pretenţia reclamantului privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 284.356,66 RON, reprezentând actualizarea debitului în sumă de 155.615,75 RON, cu indicele mediu de consum al populaţiei, în perioada 1.09.2003 - 5.07.2017, instanţa de apel nu a ţinut cont de considerentele deciziei de casare, conform cărora sunt necesare mecanisme de ajustare care să aibă vocaţia de a reegaliza valoric prestaţiile.
Recurentul reclamant a considerat că dreptul său de a obţine restituirea integrală a prestaţiilor efectuate cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, urmare a desfiinţării acestuia, s-a născut din sentinţa civilă nr. 3503/10.09.2015 a Tribunalului Maramureş, iar instanţa nu poate invoca reaua-credinţă a reclamantului în motivarea respingerii pretenţiilor acestuia, deoarece s-a dispus, cu putere de lucru judecat, restabilirea situaţiei anterioare, instanţa urmând numai să stabilească modalitatea de realizare a restabilirii situaţiei anterioare.
Recurentul reclamant a considerat că Înalta Curte, în momentul soluţionării recursului din primul ciclu procesual, dacă aprecia că acţiunea reclamantului trebuie respinsă faţă de reaua-credinţă a acestuia şi de efectul aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, avea posibilitatea să admită recursul reclamantului în parte, să caseze decizia Curţii de Apel şi să respingă acţiunea introductivă de instanţă a reclamantului pentru alte motive decât cele reţinute de către instanţa de apel, respectiv pentru reaua-credinţă a acestuia şi faţă de efectul aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, lucru care însă nu s-a realizat.
Îndrumarea deciziei de casare nu a fost în sensul de a oferi posibilitatea instanţei de fond să respingă acţiunea reclamantului pe alte considerente, respectiv reaua-credinţă şi ca efect al aplicării principiului sus-menţionat, ci în sensul că, prin repunerea părţilor în situaţia anterioară, părţilor li se asigură un tratament juridic echitabil, întemeiat pe buna-credinţă, onestitate şi pe repudierea oricărei îmbogăţiri sau, după caz, însărăciri lipsite de o cauză justă.
8. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, pârâţii Municipiul Baia Mare, prin Primar şi Consiliul Local al municipiului Baia Mare au solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimaţii pârâţi au arătat că recurentul-reclamant nu este un posesor de bună credinţă, ci are propria culpă pentru încheierea frauduloasă a contractului de vânzare cumpărare cu plată integrală nr. 5336/03.09.2003.
În motivarea deciziei civile nr. 1978/24.10.2016 pronunţată în dosarul x/2016 al Curţii de Apel Cluj, prin care a fost desfiinţat contractul de vânzare cumpărare cu plată integrală nr. 5336/03.09.2003, se reţine cu autoritate de lucru judecat existenţa unei fraudări a legii de ambele părţi contractante ce au tranzacţionat asupra unui bun prohibit de lege, fraudă ce trebuie sancţionată cu prioritate.
Din cele de mai sus rezultă că există autoritate de lucru judecat în sens pozitiv sau putere de lucru judecat după caz, cu privire la reaua credinţă a reclamantului la încheierea contractului de vânzare cumpărare cu plată integrală nr. 5336/03.09.2003 astfel încât cererea sa privind acordarea dobânzii legale aferente debitului de 155.615.75 RON trebuie respinsă ca netemeinică şi nelegală.
Actualizarea pe care recurentul-reclamant a solicitat-o prin raportare la fluctuaţia monetară având ca scop înlăturarea pierderii suferite prin devalorizarea monedei naţionale poate fi solicitată doar în situaţia existenţei unei răspunderi civile delictuale. Această răspundere era reglementată prin dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. 1864. În cazul în speţă, culpa sau '"greşeala" pentru aşa zisul prejudiciu aparţine şi recurentului-reclamant, prin decizia civilă nr. 1978/24.10.2016 a Curţii de Apel Cluj prin care a fost desfiinţat contractul de vânzare cumpărare cu plată integrală nr. 5336/03.09.2003 reţinându-se culpa comună pentru desfiinţarea contractului.
Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâţi, solicitând înlăturarea apărărilor formulate şi reiterând motivele de recurs.
9. Procedura de filtru.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 aprilie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 459A din 14 decembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Consiliul local al Municipiului Baia Mare şi Municipiul Baia Mare prin Primar.
A fixat termen de judecată la data de 24 septembrie 2024, ora 9:30, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
După cum rezultă din decizia pronunţată de instanţa de recurs în primul ciclu procesual, casarea a intervenit ca urmare a reţinerii incidenţei motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. Pe de o parte, au fost constatate deficienţe ale motivării deciziei recurate în raport cu împrejurarea că solicitările formulate de reclamant au ca obiect două pretenţii distincte, având cauze juridice diferite.
În acest sens, instanţa de recurs a constatat că, "deşi reclamantul a precizat în cererea de chemare în judecată că acordarea dobânzii fiscale (sau, în subsidiar, legale) se constituie într-un echivalent al beneficiului nerealizat, în vreme ce actualizarea preţului are ca scop repararea pierderii cauzate reclamantului ca o consecinţă a fluctuaţilor monetare (subînţelegând, prin aceasta, deprecierea monedei naţionale), prima instanţă nu a analizat separat aceste două categorii de sume solicitate, în considerarea semnificaţiei lor juridice distincte, preferând a aprecia, printr-un argument comun, că pe fondul imposibilităţi părţilor de a prevedea anularea în viitor a contractului, folosinţa asupra imobilului pe care reclamantul a exercitat-o până la 07.06.2017 s-ar putea constitui într-un echivalent al dobânzilor.
Constată Înalta Curte că privitor la aceste aspecte ale cauzei, prima instanţă a uzat de un raţionament juridic simplificator şi de o argumentaţie vagă, imprecisă şi echivocă, lipsită de acurateţea pe care o impunea clarificarea reală a situaţiei juridice din proces."
În consecinţă, cauza a fost trimisă spre rejudecare, instanţa de recurs indicând că urmează "să se facă o analiză a dispoziţiilor legale invocate de reclamant pentru a se stabili în ce măsură acestea puteau constitui un fundament al pretenţiilor în discuţie, precum şi, după caz, o analiză a regulilor şi principiilor dezvoltate în doctrină şi jurisprudenţă (pe fondul unei insuficiente reglementări legale a efectelor nulităţii actului juridic sub C. civ. de la 1864) cu privire la acest tip de situaţie juridică."
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prin care recurentul reclamant a invocat încălcarea dispoziţiilor deciziei nr. 2260 din 28 octombrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în ceea ce priveşte pretenţia având ca obiect acordarea dobânzilor, nu este întemeiat. Într-adevăr, încălcarea obligaţiei instanţei de fond de a ţine seama de dezlegarea dată problemelor de drept prin decizia de casare pronunţată în recurs atrage sancţiunea casării hotărârii, însă în cauză nu poate fi reţinută o astfel de situaţie.
În ceea ce priveşte această pretenţie, instanţa de recurs a precizat în decizia de casare norma de drept material aplicabilă, arătând că dobânzile solicitate reprezintă fructe civile, impunând instanţei să verifice "prin raportare la prevederile art. 485 C. civ. 1864, buna sau reaua-credinţă a părţilor contractante şi implicaţiile acesteia asupra dreptului la restituirea fructelor, în condiţiile în care doar posesorul de bună-credinţă are dreptul de a pretinde fructele".
Recurentul reclamant a considerat că aceste argumente ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conţin în mod evident o eroare materială deoarece art. 485 din C. civ. se referă la dreptul posesorului de bună-credinţă de a păstra, câştiga proprietatea fructelor bunului supus înapoierii şi nu la dreptul proprietarului bunului care îl revendică de la cealaltă parte, de a solicita fructele de la posesorul bunului.
Este de observat că, din argumentul expus în decizia de casare, rezultă dezlegarea făcută de instanţa de recurs în sensul că verificările urmează a se realiza de instanţa de trimitere prin raportare la prevederile art. 485 C. civ. 1864, or, conform art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul. Aceasta presupune că instanţa de fond nu mai poate repune în discuţie aceste chestiuni şi, cu atât mai puţin, nu le poate da o altă rezolvare, deoarece ar însemna să încalce forţa obligatorie şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei de recurs. În consecinţă, în rejudecare, aplicabilitatea textului legal menţionat nu putea fi înlăturată, ea reprezentând o problemă de drept dezlegată de instanţa de recurs.
Pe de altă parte, această obligaţie vizează doar dezlegările problemelor de drept, nu şi alte elemente, cu privire la care, în limitele casării, instanţa de fond păstrează libertatea de apreciere. În acest cadru se înscriu aprecierile instanţelor de fond cu privire la buna sau reaua-credinţă a părţilor contractante şi la implicaţiile acesteia asupra dreptului la restituirea fructelor, probleme în privinţa cărora instanţa de recurs nu a dat o dezlegare ci, dimpotrivă, a arătat expres că ele urmează a fi supuse verificărilor instanţei în rejudecare.
De asemenea, instanţa de recurs a impus analiza implicaţiilor juridice ale faptului că, în considerentele deciziei civile nr. 1978/24.10.2016 a Curţii de Apel Cluj, s-a reţinut că ambele părţi contractante au fraudat legea prin faptul că au tranzacţionat asupra unui bun cu privire la care legea nu îngăduie aceasta.
În rejudecare, cererea reclamantului privind acordarea dobânzilor a fost analizată pe fond în raport cu dezlegările conţinute în decizia de casare, expuse mai sus. Astfel, pe de o parte, s-a apreciat cu privire la buna sau reaua-credinţă a părţilor contractante reţinându-se că ambele părţi contractante au fraudat legea iar reclamantul a fost de rea-credinţă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate absolută s-a constatat prin sentinţa civilă nr. 3503/2015 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia civilă nr. 1978/2016 a Curţii de Apel Cluj.
De asemenea, în respectarea indicaţiilor instanţei de recurs, fraudarea legii din partea ambelor părţi contractante şi reaua-credinţă a reclamantului s-au stabilit prin reţinerea în acest sens a considerentelor deciziei civile nr. 1978/24.10.2016 a Curţii de Apel Cluj, apreciindu-se că acestea se impun ca efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Prin decizia menţionată s-a reţinut frauda la lege în condiţiile în care ambele părţi contractante "au tranzacţionat asupra unui bun prohibit de lege, fraudă ce trebuie sancţionată cu prioritate (fraus omnia corrumpit)".
Procedând în acest mod, instanţa a avut în mod corect în vedere efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care presupune, în termenii acestui text, că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Într-o asemenea situaţie, partea va fi în imposibilitate să demonstreze contrariul a ceea ce s-a stabilit anterior, pentru că, în caz contrar, ar însemna ca aceasta să pună în discuţie însuşi lucrul judecat.
În această privinţă, în mod corect instanţa de apel a considerat că nu este întemeiată susţinerea reclamantului care pretinde că prima instanţă nu putea reţine reaua sa credinţă ca motiv pentru a respinge cererea de obligare la plata dobânzii legale, întrucât cu putere de lucru judecat s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, înlăturându-se astfel aplicarea principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Astfel cum s-a arătat mai sus, relevanţa juridică în prezenta cauză a bunei sau relei credinţe a celui care pretinde fructele, prin raportare la dispoziţiile art. 485 C. civ. 1864, a fost stabilită cu caracter obligatoriu prin decizia de casare. Aceasta este dezlegarea problemei de drept în privinţa pretenţiei referitoare la dobânzi, instanţa de recurs stabilind în mod obligatoriu dispoziţia legală care urmează a fi aplicată precum şi elementul relevant care trebuie avut în vedere în acest scop, analiza instanţei de fond fiind conformă deciziei de casare sub aceste aspecte. În condiţiile arătate, instanţa de trimitere nu avea posibilitatea de a da o altă dezlegare problemei de drept, în sensul dorit de recurentul reclamant, care a considerat că ar fi incidentă o altă instituţie juridică.
Astfel, instanţa de recurs a avut în vedere contextul în care a fost formulată cererea reclamantului, ca urmare a "constatării nulităţii absolute a procesului-verbal de licitaţie nr. x/25.08.2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/03.09.2003 încheiat între Consiliul local al municipiului Baia Mare, ca vânzător, şi actualul reclamant, în calitate de cumpărător (acestea fiind dispuse prin sentinţa civilă nr. 3503/2015 a Tribunalului Maramureş, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1978/24.10.2016 a Curţii de Apel Cluj)" precum şi a faptului că "în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare sus evocat, la data de 07.06.2017 reclamantul a predat Municipiului Baia Mare imobilul care făcuse obiectul sesizării, iar la data de 05.07.2017 Municipiul Baia Mare i-a plătit reclamantului suma de 154164,50 RON cu titlu de restituire a preţului vânzării". Contrar însă celor susţinute de recurentul reclamant, instanţa de recurs nu a dezlegat problema îndreptăţirii reclamantului la plata dobânzii prin raportare la împrejurarea că, în procesul anterior, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, ci prin reţinerea incidenţei art. 485 din C. civ. din 1864 în această privinţă, în coordonatele expuse în decizia de casare, respectiv, prin raportare la buna sau reaua credinţă a părţilor contractante.
De altfel, instanţa de casare a explicat că "repunerii părţilor în situaţia anterioară, înţeleasă ca efect al nulităţii, îi corespunde restituirea acelor prestaţii care ţin de esenţa contractului (restituirea preţului/restituirea bunului)". De asemenea, s-a statuat că "dobânzile pe care le-ar putea produce o sumă de bani au semnificaţia unor fructe civile" iar "reactualizarea debitului pe care reclamantul a solicitat-o prin raportare la fluctuaţia monetară obliga la o analiză distinctă şi de pe alte temeiuri decât acordarea dobânzii".
În ceea ce priveşte implicaţiile relei credinţe a părţilor contractante asupra dreptului la restituirea fructelor, prin decizia de casare s-a arătat că "doar posesorul de bună-credinţă are dreptul de a pretinde fructele". Constatându-se că ambele părţi contractante au fraudat legea prin faptul că au tranzacţionat asupra unui bun cu privire la care legea nu îngăduie aceasta în mod corect a concluzionat instanţa de fond că, fiind de rea-credinţă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul nu poate pretinde dreptul la plata dobânzii legale aferente preţului plătit, a cărui restituire s-a dispus ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului.
În situaţia expusă, se constată că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 485 C. civ. 1864, cu respectarea coordonatelor impuse prin decizia de casare în dezlegarea chestiunii de drept supuse judecăţii în privinţa cererii de acordare a dobânzii, nefiind incident cazul de casare institut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Argumentul primei instanţe, considerat greşit de recurentul reclamant, conform căruia "între momentul cumpărării imobilului şi până la data de 07.06.2017 reclamantul a fost în posesia bunului, astfel încât nu poate invoca vreun prejudiciu ca urmare a lipsirii sale de suma reprezentând preţul imobilului, deoarece, în calitate de cumpărător, a beneficiat până la data predării imobilului de folosinţa bunului pentru care a achitat preţul" nu se referă la cererea privind acordarea dobânzilor, ci la aceea de actualizare a preţului. Această cerere a fost tratată distinct de prima instanţă prin raportare la instituţia răspunderii civile delictuale, reglementată prin dispoziţiile art. 988 - art. 999 C. civ. 1864, context în care instanţa a reţinut lipsa prejudiciului.
În privinţa acestei cereri, prin decizia de casare s-a stabilit că "era necesar ca instanţa să observe că "reactualizarea debitului" pe care reclamantul a solicitat-o prin raportare la fluctuaţia monetară obliga la o analiză distinctă şi de pe alte temeiuri decât acordarea dobânzii, câtă vreme aceasta din urmă corespundea, potrivit reclamantului, unui beneficiu nerealizat (lucrum cessans), în vreme ce actualizarea avea ca scop înlăturarea pierderii suferite prin devalorizarea monedei naţionale (damnum emergens).
Astfel, natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, dobânzile reprezentând fructe civile, iar actualizarea reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii. Scopul actualizării este acela al înlăturării pierderii rezultate din devalorizarea monedei, iar aplicarea acestui mecanism nu presupune acordarea unor drepturi noi în favoarea creditorului reclamant.
În speţă, actualizarea a fost solicitată ca urmare a constatării nulităţii absolute a procesului-verbal de licitaţie nr. x/25.08.2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/03.09.2003 încheiat între Consiliul local al municipiului Baia Mare, ca vânzător, şi actualul reclamant, în calitate de cumpărător, prin sentinţa civilă nr. 3503/2015 a Tribunalului Maramureş, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1978/24.10.2016 a Curţii de Apel Cluj.
Prin decizia de casare, s-a constatat că pretenţiile reclamantului au fost formulate în contextul în care, în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare sus evocat, la data de 07.06.2017 reclamantul a predat Municipiului Baia Mare imobilul care făcuse obiectul vânzării, iar la data de 05.07.2017 Municipiul Baia Mare i-a plătit reclamantului suma de 154164,50 RON cu titlu de restituire a preţului vânzării.
Repunerea în situaţia anterioară este o consecinţă a principiului conform căruia efectele nulităţii se produc retroactiv şi presupune că tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care ar fi fost dacă acel act nu s-ar fi încheiat.
Excepţiile de la principiul repunerii în situaţia anterioară sunt reprezentate de acele situaţii în care, pentru anumite raţiuni, prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu sunt supuse restituirii, ele menţinându-se.
Cazul aplicării principiului conform căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate pentru a obţine protecţia unui drept reprezintă o astfel de excepţie. Acest principiu îşi găseşte aplicarea în cazurile în care reclamantul a urmărit un scop imoral prin încheierea contractului şi determină inadmisibilitatea acţiunii în restituirea prestaţiei. În cauză însă, prin sentinţa civilă nr. 3503/10.09.2015 a Tribunalului Maramureş, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1978/24.10.2016 a Curţii de Apel Cluj, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/3.09.2003, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Baia Mare şi A., cu ocazia licitaţiei organizate pentru vânzarea spaţiului situat în Baia Mare, Piaţa Libertăţii, nr. 18, înscris în CF x, nr. topo x şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În prezentul context procesual, principiul conform căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate pentru a obţine protecţia unui drept nu poate fi repus în discuţie, întrucât el tindea la respingerea cererii de repunere în situaţia anterioară. Câtă vreme prin hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea s-a dispus repunerea în situaţia anterioară, efectul este acela că tot ce s-a executat în baza actului anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care ar fi fost dacă acel act nu s-ar fi încheiat.
În această privinţă, prin decizia de casare s-a constatat că "atunci când între data încheierii contractului şi aceea a declarării nulităţii au intervenit împrejurări care au afectat valoarea sau semnificaţia economică a vreuneia dintre prestaţii (precum, spre exemplu, devalorizarea monedei în care preţul unui bun a fost plătit), restabilirea situaţiei anterioare trebuie dispusă în condiţii care să reinstituie echilibrul contractual iniţial, fiind necesare mecanisme de ajustare care să aibă vocaţia de a reegaliza valoric prestaţiile".
În situaţia expusă, în mod greşit instanţa de apel a considerat că "la soluţionarea prezentei cauze nu se poate face abstracţie de circumstanţele litigiului, respectiv de împrejurarea că reclamantul a fost de rea-credinţă, încheind contractul de vânzare-cumpărare a cărei nulitate absolută s-a constatat prin fraudarea legii. Ca atare, câtă vreme desfiinţarea contractului s-a datorat, printre altele, propriei incorectitudini a reclamantului acesta nu poate pretinde ca repunerea sa în situaţia anterioară să se facă în mod similar unui contractant de bună-credinţă, prin actualizarea preţului plătit cu indicele de inflaţie".
Astfel, în situaţia în care s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, aceasta presupune o simplă reegalizare valorică a prestaţiilor, elementul relevant fiind stabilirea existenţei unor împrejurări care au afectat valoarea sau semnificaţia economică a vreuneia dintre prestaţii cum este devalorizarea monedei.
Atitudinea subiectivă a părţilor la încheierea contractului anulat este lipsită de relevanţă juridică în această privinţă, ea având aptitudinea de a fundamenta soluţia cu privire la cererea reclamantului de acordare a dobânzii, conform celor expuse mai sus în privinţa acestei cereri, însă nu poate justifica soluţia în privinţa cererii de actualizare, întrucât aceasta presupune a se constata dacă au intervenit împrejurări care au afectat valoarea sau semnificaţia economică a vreuneia dintre prestaţii şi aplicarea în consecinţă a unor mecanisme de ajustare care să aibă vocaţia de a reegaliza valoric prestaţiile în situaţia în care această operaţiune se impune.
În raport cu aspectele expuse, Înalta Curte constată că sunt întemeiate motivele de recurs invocate de recurentul reclamant în privinţa modului în care a fost soluţionată cererea sa având ca obiect actualizarea preţului plătit, fiind incidente cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.
În consecinţă, văzând prevederile art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 459A din 14 decembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza la aceeaşi curte de apel, spre rejudecare în limitele rezultate din considerentele expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 459A din 14 decembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Baia Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2024.