Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:
1. Obiectul cauzei
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la 27 martie 2024, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata debitului principal în cuantum de 819,17 RON, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 37,85 RON, a dobânzii legale penalizatoare de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii, precum şi a taxei reziliere/daune reziliere şi echipamente în sumă de 688,36 RON.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 7830 din 17 iunie 2024, Judecătoria Baia Mare a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi, reţinând incidenţa prevederilor art. 121 din C. proc. civ. şi faptul că domiciliul consumatorului pârât este în Hârlău, localitate arondată circumscripţiei teritoriale a Judecătoriei Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 12781 din 2 septembrie 2024, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Baia Mare, reţinând că prevederile art. 121 din C. proc. civ. se referă, în mod neechivoc, la domiciliul, iar nu la reşedinţa consumatorului, iar domiciliul din cartea de identitate a pârâtului este situat în raza teritorială a Judecătoriei Baia Mare.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Iaşi a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Hârlău.
În stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, se reţine că cele două instanţe aflate în conflict s-au raportat, în mod corect, la dispoziţiile art. 121 din C. proc. civ., potrivit cărora "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile". Se constată că această normă de competenţă are caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condiţiile prevăzute la art. 126 alin. (2) din C. proc. civ., fiind instituită, astfel, o competenţă teritorială exclusivă.
Izvorul conflictului negativ de competenţă ivit în cauza de faţă îl reprezintă interpretarea diferită pe care cele două instanţe au dat-o noţiunii de domiciliu al consumatorului. Astfel, Judecătoria Baia Mare a reţinut că instanţa competentă este cea de la reşedinţa consumatorului pârât, în timp ce Judecătoria Iaşi a apreciat că prezintă relevanţă domiciliul consumatorului, astfel cum este acesta menţionat în cartea de identitate.
Având în vedere dispoziţiile art. 121 din C. proc. civ., se constată că acestea nu menţionează, în mod alternativ, domiciliul sau reşedinţa debitorului, acordându-se valenţă legală, din punct de vedere al competenţei teritoriale, locuinţei stabile şi opozabile terţilor, prin înscrierea în evidenţele instituţiilor specializate, tocmai pentru a se asigura previzibilitatea normei legale.
Determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea dedusă judecăţii trebuie făcută, însă, prin raportare la noţiunea de domiciliu, ca atribut de identificare a persoanei fizice, astfel cum este definită de art. 87 din C. civ., potrivit căruia "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că-şi are locuinţa principală." În continuare, art. 89 din C. civ. prevede:
"(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală. (3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar, în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt".
În urma interpretării coroborate a dispoziţiilor art. 87 şi art. 89 din C. civ., reiese că noţiunea de "domiciliu", prevăzută la art. 121 din C. proc. civ., se referă la adresa unde persoana declară că îşi are locuinţa principală, locuinţa în fapt, astfel că noţiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv. Aceasta, întrucât scopul normelor care guvernează procesul civil, constând în asigurarea cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură, poate fi atins numai prin stabilirea competenţei în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială îşi are pârâtul locuinţa efectivă, proximitatea acesteia faţă de instanţă facilitându-i pârâtului accesul efectiv la justiţie.
În cauză, pârâtul avea locuinţa efectivă, la data introducerii cererii de chemare în judecată (27 martie 2024), în satul Pârcovci din oraşul Hârlău, astfel cum rezultă din extrasul de interogare a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, localitate ce se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Hârlău.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va constata că niciuna dintre cele două instanţe de judecată între care s-a ivit conflictul de competenţă nu este competentă teritorial să soluţioneze cauza, instanţa competentă fiind Judecătoria Hârlău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.