Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2024
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Pretenţia dedusă judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 26 ianuarie 2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României a hotărârii Judecătoriei Chişinău din 29 septembrie 2017, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2018 şi prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 24 octombrie 2018, în partea ce ţine de plata pensiei de întreţinere pentru minora C. şi a taxei de 140 RON.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 548 din 4 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată, şi a obligat reclamanta la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel
Împotriva acestei sentinţe, la 12 iulie 2022, a declarat apel reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 1233A din 17 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie a respins apelul, ca nefondat.
4. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei decizii civile, la 25 ianuarie 2024, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei recurate şi, rejudecând apelul, admiterea acestuia, schimbarea sentinţei apelate şi admiterea cererii de chemare în judecată.
Prin memoriul de recurs, după ce a prezentat pe larg situaţia de fapt şi istoricul litigiilor ce au avut loc între părţi, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici de recurs, care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.:
Sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 1096 din C. proc. civ. pentru recunoaşterea hotărârii străine pe teritoriul României. Este real că, potrivit art. 1097 din C. proc. civ., recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată dacă procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine. Însă, având în vedere că, începând cu vara anului 2015, domiciliul de fapt şi de drept al minorei este în Republica Moldova, instanţele române nu erau competente să soluţioneze cererile privind stabilirea domiciliului minorei şi pensia de întreţinere.
Având în vedere sintagma "poate" din cuprinsul art. 1097 din C. proc. civ., rezultă că nu este obligatorie refuzarea recunoaşterii pentru acest motiv, ci este lăsat la aprecierea instanţei, care trebuia să constate că este în interesul superior al copilului să fie recunoscută hotărârea judecătorească pronunţată în Republica Moldova, prin care s-a stabilit pensia de întreţinere, astfel cum impun prevederile art. 9 alin. (1), art. 18 alin. (1) şi art. 27 alin. (2) din Convenţia cu privire la drepturile copilului. Ca atare, este lipsit de relevanţă argumentul instanţei de apel, în sensul că există un impediment procedural de recunoaştere a hotărârii străine, în contextul în care minora este lipsită de întreţinere din partea tatălui său, atât timp cât hotărârea judecătorească pronunţată în România nu a fost pusă în executare de nimeni, iar cea pronunţată în Republica Moldova nu este recunoscută pe teritoriul României.
Prin refuzul recunoaşterii hotărârii străine, se încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la executarea hotărârii judecătoreşti într-un termen rezonabil. Mai mult, este încălcat şi principiul egalităţii armelor, ca parte a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în condiţiile în care Judecătoria Chişinău a dispus recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, iar instanţele române refuză recunoaşterea hotărârii judecătoreşti pronunţate în Republica Moldova.
5. Apărările formulate în cauză
La 13 iunie 2024, intimatul-pârât a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul civil de faţă, prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:
În urma coroborării dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, iar părţile o pot critica doar pentru motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.
În prezenta cauză, recurenta-reclamantă a respectat aceste exigenţe legale, din moment ce unele argumente invocate prin memoriul de recurs se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., împrejurare ce a fost avută în vedere de către Înalta Curte, atunci când, în şedinţa publică din 31 octombrie 2024, a respins excepţia nulităţii recursului.
Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că, prin refuzul de recunoaştere în România a hotărârii străine, instanţa de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi, totodată, a aplicat prevederile art. 1097 din C. proc. civ. fără a da prevalenţă principiului interesului superior al minorului.
Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate.
În cadrul litigiului de faţă, reclamanta a solicitat recunoaşterea în România a hotărârii din 29 septembrie 2017, pronunţate de Judecătoria Chişinău-sediul Rîşcani în dosarul nr. 2-2529/17, definitivă prin decizia pronunţată la 22 mai 2018 de Curtea de Apel Chişinău-Colegiul civil şi de contencios administrativ în dosarul nr. 2a-248/18 şi irevocabilă prin încheierea pronunţată la 24 octombrie 2018 de Curtea Supremă de Justiţie-Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ în dosarul nr. 2ra-2065/18, sub aspectul obligării pârâtului B. la plata, în favoarea minorei C., a unei pensii de întreţinere în cuantum de 1/4 din salariu şi din alte venituri lunare, începând cu 22 februarie 2016 şi până la majoratul copilului, precum şi la plata sumei de 140 RON moldoveneşti, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa de stat aferentă acţiunii).
Conform art. 1096 C. proc. civ.:
"(1) Hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1.095 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată; b) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenţa să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezenţa pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicţii; c) există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. (2) Dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, ea trebuie să constate, de asemenea, că părţii în cauză i-au fost înmânate în timp util atât citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii. (3) Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în faţa instanţei străine, poate fi invocat numai de către acea persoană."
Potrivit art. 1097 din C. proc. civ.:
"(1) Recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată pentru oricare dintre următoarele cazuri: a) hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept internaţional privat român; această incompatibilitate se apreciază ţinându-se seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română şi de gravitatea efectului astfel produs; b) hotărârea pronunţată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obţinută cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenţei legii aplicabile conform dreptului internaţional privat român; c) procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine; d) este inconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior ei în străinătate şi susceptibilă de a fi recunoscută în România; e) instanţele române aveau competenţa exclusivă pentru judecarea cauzei; f) a fost încălcat dreptul la apărare; g) hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunţată. (2) Recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea care ar fi fost determinată de dreptul internaţional privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române."
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se constată că instanţa de apel a aplicat, în mod corect, aceste dispoziţii legale, reţinând incidenţa cazului reglementat de art. 1097 alin. (1) lit. c) teza finală din C. proc. civ., care prevede să se refuză recunoaşterea hotărârii străine, atunci când procesul se afla în curs de judecare în faţa instanţei române la data sesizării instanţei străine.
Un caz similar de refuz al recunoaşterii hotărârii străine este reglementat şi la art. 51 lit. d) din Tratatul privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, încheiat între România şi Republica Moldova la 6 iulie 1996 ("dacă între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pentru aceleaşi fapte, (...) nu se află în curs de judecată o acţiune intentată anterior pe teritoriul părţii contractante unde urmează să se recunoască ori să se încuviinţeze executarea hotărârii").
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanţa de apel a constatat că, la 22 februarie 2016, când a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Chişinău-sediul Rîşcani litigiul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, se afla deja înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, sub nr. x/2015, cererea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta D., prin care s-a solicitat desfacerea, prin divorţ, a căsătoriei încheiate sub nr. x/31.08.2013, stabilirea locuinţei minorei C. la tată, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti de către tată, precum şi obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere. Instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că, deşi nu reclamanta din prezenta cauză a formulat cererea de obligare la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei, acest aspect este lipsit de relevanţă, întrucât, în cazul în care instanţa română este învestită cu o cerere de divorţ, este obligată să se pronunţe şi asupra obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere în favoarea minorului, art. 402 alin. (1) din C. civ. prevăzând că "instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor".
În aplicarea acestor dispoziţii legale, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 13282 din 11 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2224A din 4 iulie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, l-a obligat pe reclamantul B. la plata, în favoarea minorei C., a unei pensii lunare de întreţinere în cuantum de 1/4 din venitul obţinut, de la data introducerii acţiunii (9 octombrie 2015) şi până la împlinirea majoratului copilului.
Ca atare, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că este incident cazul de refuz al recunoaşterii hotărârii străine reglementat de art. 1097 alin. (1) lit. c) teza finală din C. proc. civ., în condiţiile în care procesul privind obligarea unuia dintre părinţi la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei C. era în curs de judecare în faţa instanţei române la data la care recurenta-reclamantă a sesizat instanţa competentă din Republica Moldova.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, sintagma "poate fi refuzată" din cuprinsul art. 1097 alin. (1) din C. proc. civ. nu se interpretează în sensul că legiuitorul ar fi lăsat la aprecierea instanţei dacă refuză sau nu recunoaşterea hotărârii. Dimpotrivă, prin folosirea verbului "poate", legiuitorul a stipulat că instanţa are competenţa legală de a refuza recunoaşterea hotărârii, ori de câte ori constată că este incident unul dintre cazurile enumerate la art. 1097 alin. (1) lit. a)-g) din C. proc. civ.. O atare concluzie se impune în urma interpretării logico-gramaticale şi sistematice a prevederilor art. 1096-1097 din C. proc. civ., fiind evidentă voinţa legiuitorului de a institui anumite motive de refuz al recunoaşterii hotărârii străine îm România, în legătură cu care instanţa de judecată nu are nicio marjă de apreciere.
Prin urmare, este nefondată critica de recurs privind aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 1097 din C. proc. civ.
Nu au relevanţă nici criticile de recurs prin care se învederează încălcarea, de către instanţa de apel, a dreptului la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul egalităţii armelor şi dreptului la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin raportare la jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel cum a reţinut instanţa de apel, recunoaşterea în Republica Moldova a hotărârii pronunţate de către instanţa română nu este de natură să producă vreo consecinţă în litigiul de faţă sau să conducă, în mod automat, la admiterea cererii recurentei-reclamante, întrucât în fiecare caz au fost analizate, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, cererile de recunoaştere a hotărârii pe teritoriul celuilalt stat. Procedura de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti străine (ce implică şi cazuri de refuz a recunoaşterii) este proprie tuturor sistemelor de drept european, astfel că nu poate fi privită ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil, în componenta sa privind punerea în executare a hotărârii definitive.
În altă ordine de idei, nu pot fi primite susţinerile recurentei-reclamante, potrivit cărora instanţa română nu era competentă să soluţioneze cererea accesorie privind stabilirea pensiei de întreţinere în dosarul nr. x/2015, având în vedere că, începând cu vara anului 2015, domiciliul minorei este în Republica Moldova. Aceasta, întrucât procedura desfăşurată în faţa instanţei române nu poate face obiectul analizei în cadrul litigiului de faţă, în condiţiile în care obiectul cauzei îl constituie recunoaşterea hotărârii străine, iar nu a hotărârii pronunţate de instanţa română în dosarul nr. x/2015, împotriva căreia recurenta-reclamantă a avut deschisă calea de atac a apelului. Cu atât mai mult, nu pot fi examinate pretinse neregularităţi procedurale săvârşite de instanţele române în alte procese desfăşurate între părţi (ex. dosarul nr. x/2018).
Referitor la susţinerea recurentei-reclamante că instanţa de apel a nesocotit principiul interesului superior al copilului, nici aceasta nu poate fi primită.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:
"(2) Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie. (3) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. (4) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti".
Contrar celor susţinute în memoriul de recurs, prin refuzul de recunoaştere a hotărârii străine, instanţa de apel nu a nesocotit principiul interesului superior al copilului. Aceasta, întrucât recurenta-reclamantă poate pune în executare sentinţa civilă nr. 13282 din 11 decembrie 2017, pronunţată de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2224A din 4 iulie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, hotărâre care este, în mod evident, mai favorabilă minorei C., din moment ce pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere începând cu 9 decembrie 2015, faţă de 22 februarie 2016, cum s-a dispus prin hotărârea străină.
Sub un ultim aspect, instanţa de apel a reţinut, în mod legal, că nu poate dispune recunoaşterea hotărârii străine nici în partea privitoare la cheltuielile de judecată în cuantum de 140 RON moldoveneşti, deoarece acesta este un capăt accesoriu, astfel că urmează soarta dispoziţiilor referitoare la capetele principale.
Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate şi argumentate de către recurenta-reclamantă, şi că decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1233A din 17 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 noiembrie 2024.