Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024
Asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 august 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 11 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
La termenul de judecată din 16 ianuarie 2024, stabilit în vederea soluţionării cererii de recurs, instanţa a dispus suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se că partea, legal citată, nu s-a înfăţişat la strigarea cauzei şi că nu a solicitat judecarea în lipsă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cauza a primit termen la 19 noiembrie 2024 pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
Asupra excepţiei de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni."
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege, dispune că "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, iar alin. (3) prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."
În sensul prevederilor legale anterior redate, perimarea se înfăţişează ca o sancţiune ce se răsfrânge asupra întregii activităţi judiciare, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
Perimarea operează cu condiţia ca timp de 6 luni să nu se fi săvârşit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel încât acesta se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.
În speţă, recurentul-petent, deşi legal citat, nu s-a prezentat în instanţă la termenul din 16 ianuarie 2024 stabilit pentru judecarea recursului, termen la care, constatându-se că nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.
Termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă la data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii şi s-a împlinit la 16 iulie 2024.
Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerinţele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării şi până la data repunerii pe rol a cauzei în vederea analizării excepţiei de perimare trecând mai mult de 6 luni, timp în care partea nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecăţii şi nici nu a fost făcută dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părţilor pe perioada prevăzută de lege, Înalta Curte constată că a operat sancţiunea reglementată de dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., judecata recursului declarat de petentul A. fiind perimată de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 11 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în termen de 5 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2024.