Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea executării silite începute de B. şi Asociaţii în dosarul nr. x/2022, anularea somaţiei din 12.09.2022, anularea încheierii din 12.09.2022 privind stabilirea cheltuielilor de executare, anularea încheierii din 12.09.2022 privind stabilirea sumelor datorate, anularea încheierii nr. 16322 din 16.08.2022 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2022, admiterea cererii de suspendare şi, pe cale de consecinţă, suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei.
II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:
Prin sentinţa civilă nr. 1220 din 9 februarie 2023, Judecătoria Sector 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
În motivare, instanţa a reţinut că, în cauză, dosarul de executare silită a fost deschis împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunal Timiş, debitor cu sediul în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, aceasta fiind şi instanţa ce a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite.
Având în vedere considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
III. Hotărârea Judecătoriei Timişoara:
Prin încheierea nr. 9756 din 26 aprilie 2023, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.
În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a arătat că nu este incidentă ipoteza avută în vedere de Înalta Curte la pronunţarea Deciziei RIL nr. 20/27.09.2021, întrucât în speţă nu există o pluralitate de debitori, calitatea de unic debitor revenindu-i Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, dosarul fiind deschis pentru recuperarea debitelor datorate de acest debitor.
Având în vedere că intimatul din cauză are calitatea de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. şi, prin urmare, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a declinat competenţa unei instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa pe lângă care se află parchetul la care îşi desfăşoară activitatea, respectiv Judecătoriei Oradea.
IV. Hotărârea Judecătoriei Oradea:
Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea a pronunţat sentinţa civilă nr. 4345 din 9 octombrie 2023, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. reglementează o competenţă facultativă pentru situaţia în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sunt părţi pârâte în litigiu.
Din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. C. proc. civ., instanţa constatând că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Timişoara, care este şi instanţa care a încuviinţat executarea silită, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi ale art. 127 alin. (2) din acelaşi act normativ.
V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competenţă, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat anularea executării silite începute de B. şi Asociaţii în dosarul nr. x/2022
Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, aşa cum au reţinut cele două instanţe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, "contestaţia se introduce la instanţa de executare".
Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
De asemenea, s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."
În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, B. şi Asociaţii a solicitat încuviinţarea executării silite în dosarul execuţional nr. x/2022, la cererea creditorului A..
Prin încheierea nr. 16322 din 16 august 2022 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2022 s-a admis cererea formulată de petentul B. şi Asociaţii, fiind încuviinţată executarea silită pornită în dosarul execuţional nr. x/2022 împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 659/10.09.2020 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia nr. 550/02.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Oradea a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe asupra caracterului normelor de competenţă prevăzute de dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., ce reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, raportat la circumstanţele factuale concrete ale litigiului, ce relevă că intimatul din cauză (creditorul A.) are calitatea de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competenţa facultativă", prevede că: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2)1 Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."
În cauză, petentul B. şi Asociaţii nu a înţeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviinţare a executării silite pe rolul Judecătoriei Timişoara.
Normele art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanţă, din oficiu, prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.
În aceste condiţii, întrucât norma de competenţă teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă de către instanţa de judecată din oficiu şi nici de către reclamant, ci numai de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
Prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competenţă a unei alte instanţe, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.
Or, în speţă, se observă că nu au fost invocate aceste dispoziţii legale la momentul sesizării Judecătoriei Timişoara cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenţei de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea sa, aceasta a dobândit calitatea de instanţă de executare.
Potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, se impune ca una şi aceeaşi instanţă să soluţioneze atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, ca instanţă de executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 16322 din 16 august 2022 pronunţată de Judecătoria Timişoara, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită.
Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2024.