Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 29.08.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să stabilească în mod provizoriu domiciliul minorului C. la domiciliul tatălui în municipiul Iaşi şi să suplinească acordul pârâtei cu privire la înscrierea copilului la o şcoală din mun. Iaşi.
În motivare, reclamantul a arătat, în esenţă, că pârâta a intentat acţiune având ca obiect divorţ cu minori înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Judecătoriei Iaşi iar în prezent minorul este înscris la cursurile Şcolii Gimnaziale nr. 1 Mitoc din judeţul Botoşani (în anul şcolar 2023-2024), urmând să intre în clasa a 3-a, însă locuieşte la domiciliul reclamantului.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Judecătoria Iaşi prin încheierea din 04 septembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2024, instanţa a dispus disjungerea capătului de cerere privind suplinirea acordului pârâtei pentru înscrierea copilului la o şcoală din mun. Iaşi drept urmare a fost înregistrat dosarul nr. x/2024 având ca obiect "suplinirea acordului pârâtului".
Prin sentinţa civilă nr. 13724/2024 din 19 septembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Iaşi şi s-a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Săveni.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de judecată a reţinut că suplinirea acordului vizează noţiunea de autoritate părintească iar potrivit art. 920 C. proc. civ. numai cauzele având ca obiect stabilirea domiciliul minorilor, obligaţia de întreţinere, încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi folosirea locuinţei familiei cad în competenţa instanţei care judecă cererea de divorţ, în timp ce cererile având ca obiect autoritatea părintească şi modalitatea de exercitare sunt de competenţa instanţei de la reşedinţa minorului.
În consecinţă, Judecătoria Iaşi, în baza prevederilor art. 92 C. civ. a stabilit că Judecătoriei Săveni îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, judecătorie în circumscripţia căreia se află localitatea Mitoc în care minorul a locuit în mod statornic până în cursul lunii august 2024 cu pârâta.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă Judecătoria Săveni, prin sentinţa civilă nr. 699 pronunţată la data de 22 octombrie 2024 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Săveni şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi; a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă; a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Săveni a reţinut că pe rolul Judecătoriei Iaşi se află înregistrat dosarul nr. x/2023, având ca obiect divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilire domiciliu minor, pensie de întreţinere şi stabilire program de vizitare minor, părţile fiind reclamantul şi pârâta din prezenta cauză, motiv pentru care, în baza prevederilor art. 998 C. proc. civ., instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului este Judecătoria Iaşi, pe rolul căreia este înregistrat şi dosarul de divorţ dintre părţi.
Instanţa de judecată a stabilit că suplinirea acordului pârâtei pentru transferul minorului la o altă instituţie de învăţământ este o cerere ce ţine de exercitarea autorităţii părinteşti, capăt de cerere cu care a fost investită Judecătoria Iaşi prin cererea de divorţ şi totodată, este o cerere accesorie strâns legată de cererea principală (stabilire domiciliu minor) a cărei soluţionare depinde ce aceasta în sensul prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală.
În final, Judecătoria Săveni a stabilit că incidenţa dispoziţiilor art. 114 C. proc. civ. nu poate fi reţinută în cauză deoarece regula de competenţă nu se aplică în cazul oricăror cereri date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă, ci exclusiv cererilor privind ocrotirea persoanei fizice.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă, având în vedere următoarele considerente:
Pe calea ordonanţei preşedinţiale, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., suplinirea consimţământului pârâtei în vederea realizării transferului minorului la o unitate de învăţământ din Iaşi, unde locuieşte reclamantul.
Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Săveni şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, conflictul negativ de competenţă fiind generat de reţinerile diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în speţă pentru stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului.
Înalta Curte constată că la data înregistrării ordonanţei preşedinţiale pe rolul Judecătoriei Iaşi, sub numărul de dosar iniţial x/2024 (29 august 2024), pe rolul acestei instanţe era înregistrat, din data 14 februarie 2023, dosarul nr. x/2023, având ca obiect divorţul dintre aceleaşi părţi precum şi cererile accesorii acestuia, cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea domiciliului minorului şi a pensiei de întreţinere.
Conform art. 920 C. proc. civ. "Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei" iar art. 998 C. proc. civ. reglementează instanţa competentă pentru soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială, arătând că "Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului."
Din coroborarea normelor legale enunţate reiese că normele care reglementează procedura divorţului cuprind şi dispoziţii privind cererile accesorii şi incidentale introduse pe calea ordonanţei preşedinţiale, în scopul stabilirii locuinţei copiilor minori, a obligaţiei de întreţinere, a încasării alocaţiei de stat pentru copii şi a folosirii locuinţei familiei.
Art. 998 C. proc. civ. determină instanţa competentă să judece cererile de ordonanţă preşedinţială şi cuprinde reguli speciale de procedură, care se completează cu cele de drept comun. Competenţa de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale se stabileşte, aşadar, prin raportare la dispoziţiile corespunzătoare fondului dreptului, norma specială de competenţă, în cazul acestei proceduri - art. 998 C. proc. civ. - fiind adoptată în scopul unei mai bune administrări a justiţiei.
Art. 123 C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială ori teritorială.
Totodată, prevederile art. 124 alin. (1) C. proc. civ. dispun că "Instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe."
Prin coroborarea dispoziţiilor art. 123 cu cele art. 124 C. proc. civ. rezultă că este permisă prorogarea de competenţă asupra unor cereri care, dacă ar fi formulate pe cale separată, ar fi de competenţa exclusivă (materială sau teritorială) a unei alte instanţe, iar chestiunile care fac obiectul acestor cereri rămân în competenţa instanţei investite cu cererea principală.
Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competenţă în ceea ce priveşte judecata cererilor accesorii şi incidentale în favoarea instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, au caracter imperativ şi se aplică prin derogare de la normele generale de competenţa materială sau teritorială exclusivă.
Prin urmare, în ce priveşte ordonanţa preşedinţială, competenţa este determinată de instanţa competentă să judece fondul dreptului.
Concluzionând, incidentele procedurale precum cererile urgente (de ordonanţă preşedinţială) introduse în cadrul mai larg al unui proces de divorţ în curs de soluţionare, sunt de competenţa instanţei de judecată ce a fost investită, anterior, cu judecata cererii principale.
În prezenta cauză, instanţa învestită cu soluţionarea fondul dreptului (acţiunea de divorţ şi cererile accesorii acesteia) este, astfel cum s-a arătat, Judecătoria Iaşi.
Pe parcursul derulării procedurii de divorţ, măsurile privind ocrotirea persoanei fizice, care în mod obişnuit sunt de competenţa instanţei de tutelă, potrivit art. 114 C. proc. civ., pot fi luate pe calea ordonanţei preşedinţiale, în temeiul art. 920 din acelaşi act normativ care, ca normă specială, se aplică prioritar faţă de art. 114 din acelaşi act normativ.
Astfel, instanţa competentă să instituie măsuri vremelnice în timpul procesului este instanţa pe rolul căreia se află acţiunea de divorţ, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra cererii cu caracter vremelnic, întrucât este instanţa care se pronunţă şi asupra cererilor accesorii divorţului.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2024.