Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 19.01.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se dispună diminuarea cu suma de 21.128 euro a preţului vânzării stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.08.2007 de notar public C.; stabilirea, prin interpretarea regulilor în materie, că voinţa exprimată de părţi în cadrul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.08.2007, este în sensul că în preţul total al vânzării este cuprins şi garajul în suprafaţă de 25 mp, promis spre vânzare; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969, art. 970, art. 977-985 şi art. 1.327 C. civ. de la 1864.
Pârâtul B. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, să constate că a intervenit vânzarea-cumpărarea ap. nr. 7 situat în Bucureşti, str. x, compus din 4 camere, având o suprafaţă utilă de 178,81 mp şi o suprafaţă construită de 224,20 mp, precum şi 18,72 mp cote-părţi comune, 65,70 mp cota-parte teren, balcon în suprafaţă de 24,60 mp şi un loc de parcare situat la demisol, la un preţ final de 267.784 euro, şi să oblige reclamanta-pârâtă să achite restul de preţ neachitat de 32.784 euro.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes a capătului de cerere privind diminuarea cu suma de 21.128 euro a preţului vânzării stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.08.2007, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Prin sentinţa nr. 1137/25.09.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtul B. şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată; a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant B. împotriva reclamantei-pârâte A.; a constatat că între pârâtul-reclamant B., în calitate de vânzător, şi reclamanta-pârâtă A., în calitate de cumpărătoare a intervenit, la data de 03.08.2007, ca valabilă, vânzarea-cumpărarea apartamentului nr. x, a garajului situat la subsolul clădirii, a cotei-părţi indivize din părţile şi dependinţele comune ale întregului imobil şi a cotei-părţi indivize din terenul aferent clădirii în suprafaţă de 793 mp, imobile situate în mun. Bucureşti, str. x, contra unui preţ de 267.784 euro, şi a pronunţat o hotărâre care ţine loc de contract autentic; a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata, către pârâtul-reclamant, a echivalentului în RON al sumei de 32.784 euro, în raport de cursul de schimb valutar al BNR de la data plăţii; a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata, către pârâtul-reclamant, a sumei de 20.070 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; în baza art. 35 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 a dispus să se comunice Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti hotărârea judecătorească după rămânerea definitivă şi irevocabilă; în baza art. 771 alin. (6) teza a 4 a din Legea nr. 571/2003, republicată, a dispus ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, un exemplar al acesteia să fie comunicat la organul fiscal competent în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietăţii imobilului.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 1309A/04.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamanta-pârâtă împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea principală; a admis, în parte, cererea reconvenţională; a diminuat preţul final menţionat în antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.08.2007 de la suma de 267.784 euro, la suma de 246.620 euro; a stabilit că în preţul de 246.620 euro este inclus şi preţul garajului situat la subsolul clădirii; a înlăturat din sentinţa civilă apelată menţiunea conform căreia vânzarea-cumpărarea a intervenit pentru suma de 267.784 euro, suma corectă fiind 246.620 euro; a schimbat cuantumul sumei la care reclamanta-pârâtă este obligată către pârâtul-reclamant, în sensul că în loc de 32.784 euro se va menţiona 11.620 euro; l-a obligat pe pârâtul-reclamant să achite reclamantei-pârâte suma de 3.074,12 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la prima instanţă, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru; a compensat cheltuielile de judecată la care părţile au fost obligate la prima instanţă, până la concurenţa sumei celei mai mici, urmând ca în final reclamanta-pârâtă să achite pârâtului-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată la prima instanţă, suma de 16.995,88 RON, iar nu suma de 20.070 RON, menţionată în sentinţa civilă apelată; a păstrat, în rest, sentinţa civilă apelată; l-a obligat pe intimatul-pârât-reclamant să achite apelantei-reclamante-pârâte suma de 9.572,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru; a respins, ca neîntemeiată, cererea intimatului-pârât-reclamant de obligare a apelantei-reclamante-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în apel.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul-reclamant B., arătând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 1.037 C. civ. de la 1864 şi probele de la dosar.
Recurentul a învederat că şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale, iar instanţa nu poate interveni şi modifica preţul agreat de părţi cu ocazia încheierii antecontractului, având în vedere că acest antecontract reprezintă legea părţilor. În măsura în care instanţa ar putea interveni cu privire la clauzele antecontractului, ar fi putut interveni şi în privinţa diminuării suprafeţei menţionate în antecontract şi menţinerii preţului pentru care părţile s-au înţeles.
Recurentul poate fi considerat, în calitate de promitent-vânzător, creditor al obligaţiei de plată a preţului, aşa cum instanţa a apreciat că promitenta-cumpărătoare ar fi creditor al obligaţiei de a transfera proprietatea ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.
Prin diminuarea preţului s-a ajuns la eludarea clauzelor contractuale, având în vedere că stabilirea preţului la 1.100 euro/mp a fost una orientativă şi subiectivă, iar promitenta-cumpărătoare şi-a asumat riscul de a cumpăra un imobil nefinalizat, indicat doar pe o schiţă, imobil pe care l-a acceptat şi a intrat în posesia lui cu mult timp în urmă, aşa cum în mod corect argumentează şi prima instanţă.
Instanţa de apel, în mod greşit a apreciat că motivul de apel referitor la includerea garajului în preţul final al vânzării este fondat.
Promitenta-cumpărătoare locuieşte în imobilul ce a făcut obiectul antecontractului de peste 10 ani, a acceptat imobilul şi preţul, recunoscând că datorează restul de preţ, aşa cum era menţionat în antecontract în anul 2008, când a achitat suma de 200.000 euro. Diferenţa de suprafaţă în raport cu cea din antecontract a fost dată, în mare parte, de grosimea pereţilor, ceea ce a influenţat măsurătorile cadastrale. De la data la care locuieşte în apartament, intimata avea oricând posibilitatea să efectueze măsurători ale apartamentului şi să constate diferenţa faţă de suprafaţa din antecontract. Promitenta-cumpărătoare a acceptat acea suprafaţă şi a menţinut, în continuare, preţul stabilit în antecontract.
Faptul că înscrierea în cartea funciară s-a făcut după obţinerea hotărârii judecătoreşti nr. 345A/20.05.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2004, nu este de natură să stabilească data de la care promitenta-cumpărătoare a cunoscut suprafaţa apartamentului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.
Consideră că dreptul intimatei-reclamante-pârâte de a solicita instanţei diminuarea preţului, ca urmare a diminuării suprafeţei, s-a născut încă de la de la data intrării în posesia apartamentului, astfel încât cererea de chemare în judecată a fost tardiv formulată, fiind prescris dreptul acesteia de a solicita diminuarea preţului.
Aşa cum a apreciat instanţa că preţul final include şi garajul, tot aşa, în suprafaţa totală, trebuie inclus şi garajul şi părţile-comune, cu consecinţa admiterii cererii reconvenţionale. Suprafaţa construită a apartamentului, cu garaj, este de 242,76 mp, conform măsurătorilor (224,60 mp apartamentul şi 18,56 mp garajul), rezultând o diferenţă de 0,68 mp faţă de suprafaţa de 243,44 mp prevăzută în antecontract. Această critică era lipsită de interes, având în vedere soluţia primei instanţe si încheierea de respingere a lămuririi dispozitivului, acest garaj fiind inclus în imobil.
Apreciază că în mod corect a respins prima instanţă cererea formulată de reclamanta-pârâtă şi a admis cererea reconvenţională, constatând că a intervenit vânzarea apartamentului nr. x, a garajului situat la subsol şi a cotei-părţi indivize din părţile şi dependinţele comune ale întregului imobil şi a cotei- părţi indivize din terenul aferent clădirii, în suprafaţă de 793 mp, pentru preţul de 267.784 euro, obligând reclamanta-pârâtă la diferenţa de preţ, de 32.784 euro. Preţul din antecontract a fost stabilit ca fiind de 267.748 euro, deci un preţ fix. Faptul că părţile au evidenţiat în antecontract un criteriu de stabilire a preţului nu poate conduce instanţa la eludarea clauzelor contractuale, astfel încât aceasta să stabilească un alt preţ, peste voinţa părţilor. Instanţa nu poate să adauge peste voinţa părţilor, menţionată într-o convenţie legal încheiată, ce are putere de lege, conform art. 969 C. civ. de la 1864. Criteriul de stabilire a preţului a fost menţionat în contract cu titlu exemplificativ, preţul fiind fix. Instanţa a reţinut în mod corect că acest criteriu, de 1.100 euro/mp, putea fi exemplificat în antecontract doar pentru determinarea preţului prevăzut pentru garajul care deţine o altă suprafaţă decât cea a apartamentului. Promitenta-cumpărătoare a fost de acord cu stabilirea preţului în sumă fixă, având reprezentarea faptului că imobilele prezintă o formă nefinalizată şi că suprafaţa a fost stabilită aleatoriu, doar pe baza unor schiţe preliminare, orientative şi provizorii. Suprafaţa imobilelor, după finalizarea construcţiilor, poate să suporte modificări, ca urmare a proiectului arhitectural, a materialelor de construcţie folosite, a terenului, a zonei de amplasare, ceea ce s-a şi întâmplat, aspect ce reprezintă un argument pentru aprecierea ca fiind orientativă stabilirea preţului în funcţie de suprafaţă.
La data încheierii antecontractului întreaga suprafaţă a imibilului nu era stabilită şi evidenţiată în mod real.
Astfel că, în mod corect, prima instanţă nu a reţinut drept criteriu obiectiv, singular, numai pe acela de stabilire a preţului în funcţie de suprafaţa actuală a imobilului şi nu a modificat preţul stabilit în antecontract.
5. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie, a fost fixat termen în cameră de consiliu, fără citare părţi, pentru soluţionarea recursului, la data de 20.11.2024.
Recurentul a formulat punct de vedere la raport prin care a arătat că recursul se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
6. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Intimata a arătat că invocarea nelegalităţii prevederilor art. 1.073 C. civ. de la 1864 nu are suport real, textul de lege nu este incident în cauză şi nu a fost niciodată supus discuţiei sau analizei de către instanţele de judecată. Recurentul nu indică, în raport de textul de lege invocat, care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate. Simpla indicare, de către recurent, a unui text de lege (art. 1.073 C. civ. de la 1864) nu este suficientă, în lipsa arătării, în concret, a incidenţei acestui text de lege, respectiv în lipsa indicării a modului în care hotărârea instanţei de apel a fost viciată/afectată prin prisma motivului de casare indicat de recurent. În raport de temeiul de drept care a stat la baza solicitărilor intimatei-reclamante-pârâte (art. 1.327 C. civ. de la 1864) şi care constituie fundamentul hotărârii recurate, texul de lege invocat de către recurentul-pârât-reclamant (art. 1.073 C. civ. de la 1864) nu se poate încadra în motivele de critică ce ar viza o posibilă interpretare greşită a normei de drept material de către instanţa de apel. Prin cererea de recurs nu se formulează nicio critică cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate, în privinţa motivelor reţinute de către instanţa de apel, motiv pentru care recursul formulat nu satisface exigenţele pentru validarea sa.
Pe fondul cauzei, a arătat că părţile contractante au stabilit că vânzarea se face la un preţ pe măsură, arătând că preţul vânzării este de 1.100 euro/mp înmulţit cu suprafaţa construită a apartamentului.
În raport cu prevederile art. 1.327 C. civ., recurentul este dator să predea intimatei o suprafaţă construită a apartamentului de 243,44 mp, iar în situaţia în care nu se mai poate preda acesta suprafaţă, este necesar să se facă o scădere a preţului vânzării proporţională cu suprafaţa lipsă.
Cum din cadrul documentaţiei cadastrale, întocmită în anul 2017, ulterior perfectării antecontractului de vânzare, rezultă că suprafaţa construită a apartamentului este de 224,20 mp, deci mai mică cu 19,20 mp, în mod just instanţa de apel, în raport cu prevederile art. 1.294 şi art. 1.327 C. civ. de la 1864, a stabilit ca preţul vânzării să fie diminuat/recalculat proporţional cu valoarea suprafeţei lipsă (246.620 euro).
Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a avut în vedere aceste aspecte şi a dat curs prevederilor de mai sus, pronunţând, astfel, o justă hotărâre.
Prin corectarea acestor aspecte, instanţa de apel nu a eludat în niciun fel clauzele antecontractului, ci doar a aşezat înţelegerea părţilor la realitatea faptică din contract, în raport de suprafaţă reală a imobilului-apartament, şi a recalculat un preţ final al vânzării în raport de suprafaţa reală a imobilului.
Precizează ca fiind nefondate şi motivele cu privire la tardivitatea cererii de chemare în judecată, respectiv la posibilitatea prescrierii dreptului intimatei-reclamante-pârâte de a solicita diminuarea sumei.
În primul rând, se poate observa că intimata-reclamantă a luat cunoştinţă despre dimensiunile/suprafeţele reale ale imobilului odată cu întocmirea/comunicarea documentaţie cadastrale către aceasta în cursul anului 2017. În raport de acest moment şi de momentul pornirii demersului judiciar de către intimata-reclamantă-pârâtă (ianuarie 2018), este evident că nu se poate pune în discuţie o prescriere a dreptului la acţiune al acesteia.
În al doilea rând, o astfel de apărare este invocată pentru prima dată în calea de atac a recursului, aspect ce contravine normelor de drept.
Susţine că inclusiv alegaţiile recurentului privind soluţia dată de instanţa de apel, cu privire la includerea garajului în preţul final al vânzări, sunt nefondate, această clauză fiind bine analizată şi interpretată de către instanţa de apel.
În mod corect, prin analiza clauzei contractuale, instanţa de apel a decis că părţile au stabilit în cadrul antecontractului un preţ final al vânzării, fără a se stabili în mod distinct un preţ pentru garaj.
Astfel, în mod just, instanţa de apel a stabilit că în cazul de faţă intimata-reclamantă s-a obligat la achitarea unui preţ final, care include suprafaţa apartamentului, cotele-indivize aferente şi suprafaţa garajului.
Din cadrul antecontractului rezultă că intenţia comună a părţilor a fost în sensul că preţul garajului promis spre vânzare este cuprins în preţul total al vânzării.
În cazul de faţă, obiectul convenţiei îl constituie promisiunea vânzătorului de a transmite, către cumpărătoare, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x, împreună cu garajul situat la subsolul clădirii, în suprafaţă de 25 mp.
Intenţia comună a părţilor a vizat promisiunea de a vinde, respectiv de a cumpăra, atât imobilul-apartament nr. x, cât şi garajul, în suprafaţă de 25 mp, la un preţ total al vânzării stabilit potrivit antecontractului.
În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
Analizând susţinerile formulate, se observă că, deşi formal încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile nu reliefează aspecte de nelegalitate a deciziei atacate.
În acest sens, se constată că susţinerile recurentului-pârât-reclamant privesc chestiuni de fapt ale cauzei, prin care aceasta contestă modalitatea de interpretare, de către instanţa de apel, a probatoriului administrat în cauză, examen în urma căruia s-a reţinut că "părţile au stabilit o modalitate de calculare a preţului, prin fixarea unei sume aferente unei unităţi de măsură, adică 1.100 euro/mp, astfel în mod clar intenţia părţilor a fost de a stabili un astfel de criteriu pentru a calcula preţul în funcţie de suprafaţa vândută, respectiv cumpărată, tocmai pentru a evita suportarea riscului ce constă în diferenţa dintre suprafeţele prevăzute în schiţe şi cele rezultate în urma construcţiei", respectiv că, "din interpretarea teleologică a antecontractului, se constată că promitentul-vânzător a stabilit un preţ final al vânzării, fără a delimita ori stabili un preţ distinct al garajului", silogism judiciar care a fundamentat soluţia dispusă, de admitere a apelului reclamantei-pârâte, cu consecinţa diminuării preţului final menţionat în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi.
Astfel, cu toate că recurentul invocă o pretinsă nerespectare a prevederilor art. 969 şi art. 1.073 C. civ. de la 1864, critica are un caracter pur formal, fiind, în consecinţă, lipsită de aptitudinea concretă de a învesti legal instanţa de recurs, din moment ce întreaga argumentaţie dezvoltată, de către recurent, în susţinerea acesteia vizează, în realitate, doar o "greşită interpretare şi aplicare a probelor de la dosar", cum însuşi acesta afirmă, mai exact a clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţile litigante.
Or, aspectele legate de interpretarea prevederilor convenţiei părţilor nu constituie o critică de nelegalitate, ci reprezintă un aspect de netemeinicie, din moment ce acestea decurg exclusiv din analiza probatoriului, cu ocazia cercetării fondului cauzei.
În acest sens, se observă şi că dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, care stabileau drept motiv de nelegalitate situaţia când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (abrogate în prezent ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), nu îşi mai găsesc un corespondent în actuala reglementare procesual civilă, astfel încât orice critici fundamentate pe interpretarea greşită a unui act juridic, iar nu a legii, se plasează în afara sferei motivelor de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., incidente în speţă.
Reiese, aşadar că, prin susţineri precum "prin diminuarea preţului s-a ajuns la eludarea clauzelor contractuale", "preţul din antecontract a fost stabilit ca fiind 267.748 euro, deci un preţ fix", "faptul că părţile au evidenţiat în antecontract un criteriu de stabilire a preţului nu poate conduce instanţa la eludarea clauzelor contractuale, astfel încât aceasta să stabilească un alt preţ, peste voinţa părţilor", "criteriul de stabilire a preţului a fost menţionat în contract cu titlu exemplificativ, preţul fiind fix", alături de expunerea altor circumstanţe de fapt (precum "la data încheierii antecontractului, întreaga suprafaţă a imobilului nu era stabilită şi evidenţiată în mod real"), recurentul urmăreşte conturarea unui alt cadru factual decât cel reţinut de către instanţa de apel, aspect incompatibil cu exerciţiul dreptului la recurs.
Or, faptul că, în urma aprecierii probatoriului, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de recurent cu privire la modalitatea de determinare, de către părţi, a preţului imobilului obiect al convenţiei acestora, nu pune în discuţie un veritabil aspect de nelegalitate.
În consecinţă, simplele nemulţumiri generale ale părţii şi susţinerile legate de modalitatea de interpretare a probatoriului nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în prezenta cale extraordinară de atac.
Prin urmare, se observă că recurentul tinde la o cenzurare a modalităţii de apreciere a probelor de către instanţa de apel şi la o devoluare a fondului, aspect incompatibil cu exerciţiul căii de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv conformitatea actului jurisdicţional atacat cu regulile de drept aplicabile, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Nici criticile privitoare la o eventuală tardivitate a cererii de chemare în judecată, ca urmare a prescrierii dreptului intimatei de a solicita diminuarea preţului nu învestesc legal prezenta instanţă de recurs, din moment ce acestea au fost formulate omisso medio, contrar dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. (conform cărora motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului).
Drept urmare, omisiunea recurentului de a deduce spre examinare, criticile în discuţie în faţa instanţelor fondului, deşi avea deschisă atare posibilitate, nu îl îndreptăţeşte pe acesta să le valorifice la prezentul moment procesual, cu nerespectarea principiului non omisso medio anterior menţionat.
În egală măsură, nici susţinerile privitoare la lipsa de interes a criticii intimatei referitoare la aspectul că preţul garajului promis spre vânzare era cuprins în preţul total al vânzării (prin aceea că intenţia comună a părţilor a vizat promisiunea de a vinde, respectiv de a cumpăra, atât imobilul apartament, cât şi garajul, la preţul de 1.100 euro/mp raportat la suprafaţa construită a apartamentului), "având în vedere soluţia instanţei de fond şi încheierea de respingere a lămuririi dispozitivului, acest garaj fiind inclus în imobil", nu este aptă a declanşa controlul de legalitate specific instanţei de recurs.
Aceasta întrucât critica recurentului vizează, în realitate, un argument al reclamantei-pârâte, dedus judecăţii pe calea apelului formulat de aceasta împotriva sentinţei primei instanţe, reprezentând, aşadar, o simplă apărare în raport cu aceasta, iar nu o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei atacate.
Suplimentar, se constată şi că recurentul nu a înţeles să atace, pe calea unui apel propriu, soluţia primei instanţe, dispusă prin sentinţa nr. 1137/25.09.2020, de respingere a excepţiei lipsei de interes a capătului de cerere privind diminuarea preţului vânzării.
În aceste circumstanţe, soluţia dată asupra excepţiei lipsei de interes a intimatei a dobândit autoritate de lucru judecat, potrivit art. 430 C. proc. civ., motiv pentru care dezlegările asupra acestui aspect litigios nu mai pot fi contrazise la acest moment procesual.
Pentru aceste motive, se reţine că susţinerile recurentului nu sunt subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât devine incidentă sancţiunea nulităţii, potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1309/A din 4 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1309/A din 4 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2024.