Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 2644/2024

Decizia nr. 2644

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024

asupra cererii de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 467 A/2024 din 17 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1841/22.12.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.R.L. şi cu intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii, a schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei şi a respins cererea de chemare în judecată, ca lipsită de interes. Totodată, a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta pârâta S.C. A. S.R.L. a sumei de 20.516,37 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi a sumei de 698 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel. A respins cererea accesorie formulată de intimata-reclamantă de obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată din faza recursului.

2. Contestaţia privind tergiversarea procesului

La 17 octombrie 2024, petenta B. S.R.L. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, arătând, în esenţă, că, de la data pronunţării deciziei civile nr. 467 A/2024 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, respectiv aprilie 2024, şi până în prezent, au trecut mai mult de 30 zile, timp în care instanţa nu a redactat hotărârea, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ., fiind încălcat principiul celerităţii.

Petenta a solicitat, prin admiterea acestei contestaţii, obligarea completului care a pronunţat decizia nr. 467 A/2024 să o redacteze şi să o comunice, de urgenţă, părţilor.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 148 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 522 şi urm. C. proc. civ. şi ale art. 426 din acelaşi cod.

Contestaţia a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti şi trimisă administrativ la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrată în 17 octombrie 2024.

Prin rezoluţia din data de 28 octombrie 2024, Completul CC4 - noul C. proc. civ. a stabilit termen pentru soluţionarea cererii la data de 21 noiembrie 2024 şi a dispus citarea petentei cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării contestaţiei, ca netimbrată.

La termenul din 21 noiembrie 2024, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii contestaţiei pentru netimbrare, având în vedere că nu a fost depusă la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii contestaţiei la tergiversare, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii.

Conform prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, contestaţia privind tergiversarea procesului se timbrează cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.

Dispoziţiile art. 33 din actul normativ mai sus menţionate stipulează în sensul că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă se constată că o cerere este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii.

Prin rezoluţia din data de 28 octombrie 2024, Completul C. civ. 4 - noul C. proc. civ. a stabilit că petenta datorează, pentru soluţionarea contestaţiei la tergiversare, o taxă de timbru în cuantum de 20 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a dispus citarea părţii cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Astfel cum rezultă din citativul emis pentru termenul din data de 21 noiembrie 2024, aflat la dosar şi din procesul-verbal de înmânare a citaţiei către petentă, aflat la fila x, petenta a fost citată cu menţiunile privitoare la obligaţia de plată, cuantumul taxei judiciare de timbru şi sancţiunea operantă în caz de neplată.

Se constată că petenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanţă, sens în care intervine sancţiunea anulării cererii, potrivit art. 197 C. proc. civ.

În acest context, în raport cu dispoziţiile legale menţionate anterior, coroborate cu înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte va constata că petenta a avut suficient timp la dispoziţie pentru a îndeplini obligaţia legală stabilită în sarcina sa, astfel că va admite excepţia netimbrării, invocată din oficiu şi va anula contestaţia privind tergiversarea procesului, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrată, contestaţia formulată de petenta B. S.R.L. privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.