Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024
deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 18.06.2005, conform certificatului de căsătorie seria x nr. x de către Consiliul Local Valea Mare, judeţul Vâlcea. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 5036/2023 din 2 octombrie 2023, Judecătoria Târgu-Jiu a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Bălceşti, reţinând că cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, iar domiciliul pârâtului este în comuna Valea Mare, jud. Vâlcea.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 11 din 16 ianuarie 2024, Judecătoria Bălceşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 914 C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.
Totodată, a reţinut că în materia divorţului, locuinţa fiecărei părţi are semnificaţia adresei unde pârâtul sau reclamantul locuiesc efectiv, mai exact a locuinţei pe care o au la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
În ceea ce o priveşte pe reclamantă, potrivit înscrisurilor prin care şi-a justificat imposibilitatea de a se prezenta personal în faţa instanţei (la toate termenele de judecată), instanţa a constatat că aceasta are reşedinţa în Italia (unde lucrează cu contract de muncă), astfel că este lipsită de relevanţă împrejurarea că aceasta revine pentru anumite perioade în ţară, întrucât nu semnifică o schimbare a locuinţei cu caracter de stabilitate.
În ceea ce îl priveşte pe reclamant, a reţinut că, astfel cum rezultă din ancheta socială efectuată în cauză, pârâtul nu mai locuieşte în com. Valea Mare, jud. Vâlcea, având domiciliul în Timişoara.
În consecinţă, reţinând că niciuna din părţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Timişoara, în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul.
2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 1733 din 29 august 2024 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa învestită prin declinare a reţinut că stabilirea competenţei teritoriale în materie de divorţ se raportează la cea din urmă locuinţă comună a soţilor, astfel cum stabilesc prevederile art. 915 C. proc. civ.
Astfel, instanţa a apreciat că relevantă este locuinţa efectivă a pârâtului, iar nu cea cu care figurează în evidenţele publice, respectiv aceea din Timişoara.
În acest sens, a reţinut că pârâtului i s-au comunicat actele de procedură la adresa din sat Tortoieşti, com. Valea Mare şi acesta a semnat personal dovada de înmânare. De asemenea, pârâtul a depus întâmpinare prin care a arătat că domiciliul său este în localitatea Tortoieşti, com. Valea Mare.
Aşa fiind, cât timp locuinţa pârâtului se află în localitatea Tortoieşti, com. Valea Mare, unde s-a aflat şi cea din urmă locuinţă comună a soţilor, instanţa a considerat că Judecătoria Bălceşti este competentă să soluţioneze prezenta cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Bălceşti şi Judecătoria Timişoara.
Prin prezentul demers judiciar, reclamanta A. a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei cereri de divorţ, astfel că, în speţă, competenţa teritorială se stabileşte în raport de dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:
"Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul".
Competenţa prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamanta neavând un drept de opţiune între instanţele menţionate de textul legal, fiind obligată să depună cererea de divorţ la instanţa competentă în funcţie de ordinea prevăzută de text.
Aşadar, în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, respectiv cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.
În speţă, ambele instanţe au reţinut că ultima locuinţă comună a părţilor a fost în com. Valea Mare. Totodată, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că pârâtului i s-au comunicat actele de procedură la adresa din sat Tortoieşti, com. Valea Mare şi acesta a semnat personal dovada de înmânare. De asemenea, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că domiciliul său este în localitatea Tortoieşti, com. Valea Mare.
Aşa fiind, cât timp locuinţa efectivă a pârâtului se afla, cel puţin la momentul introducerii cererii de divorţ pe rolul instanţei judecătoreşti, în localitatea Tortoieşti, com. Valea Mare, unde s-a aflat şi cea din urmă locuinţă comună a soţilor, Înalta Curte reţine că Judecătoria Bălceşti este competentă să soluţioneze prezenta cauză.
Drept urmare, având în vedere că, în speţă, sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii, respectiv cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze prezenta pricină este judecătoria de la ultimul domiciliu comun al celor doi soţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (2) C. proc. civ.:
"Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.", aceste prevederi legale constituind o consacrare expresă a faptului că pentru stabilirea competenţei teritoriale, ceea ce prezintă importanţă este domiciliul pe care părţile îl au la momentul sesizării instanţei, fiind lipsită de relevanţă din această perspectivă schimbarea domiciliilor părţilor după momentul înregistrării cererii introductive.
Or, câtă vreme la data introducerii cererii pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, pârâtul avea locuinţa în com. Valea Mare, unde a fost şi ultimul domiciliu comun al soţilor, comună aflată în circumscripţia Judecătoriei Bălceşti, ţinând cont de prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., această din urmă instanţă este competentă să soluţioneze cererea de desfacere a căsătoriei, astfel cum a fost dedusă judecăţii.
Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că Judecătoria Bălceşti este competentă să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.