Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş, la data de 16 august 2021, petenta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., îndreptarea, lămurirea şi completarea sentinţei civile nr. 3159 din 29 iulie 2021 pronunţate de Judecătoria Târgu-Mureş, în dosarul civil nr. x/2018
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3606 din 5 august 2022, Judecătoria Târgu-Mureş a constatat perimată cererea privind îndreptarea, lămurirea şi completarea sentinţei civile nr. 3159 din 29 iulie 2021 a aceleiaşi instanţe, formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi C..
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 921 din 21 decembrie 2022 a Tribunalului Mureş, s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta A. împotriva încheierilor din 1 iulie 2022, 15 iulie 2022, 29 iulie 2022 şi a sentinţei civile nr. 3606 din 5 august 2022 pronunţate de Judecătoria Târgu - Mureş, în dosarul nr. x/2018 şi a încheierii din 21 iulie 2022 pronunţate de Judecătoria Târgu - Mureş, în dosarul nr. x/2018.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Prin decizia civilă nr. 88/R din 25 mai 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 921 din data de 21 decembrie 2022 a Tribunalului Mureş.
5. Hotărârea pronunţată în revizuire
Prin decizia civilă nr. 156/R din 24 octombrie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă a admis excepţia nulităţii şi a anulat cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 88/R din 25 mai 2023 a aceleiaşi instanţe.
6. Calea de atac promovată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 156/R din 24 octombrie 2023 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă şi a încheierii din data de 19 octombrie 2023 a aceleiaşi instanţe, a declarat recurs petenta A..
Prin cererea formulată, aceasta solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 156/R din 24 octombrie 2023 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, având în vedere că, la soluţionarea revizuirii, nu s-a intrat în judecarea fondului.
Recurenta arătă că, în decizia recurată, se menţionează că revizuirea nu este întemeiată în drept, deşi, în cererea de revizuire, este indicat expres art. 509 pct. 1 şi pct. 5 din C. proc. civ.. Prin urmare, nu se justifică soluţia de anulare a căii extraordinare de atac.
În consecinţă, solicită casarea deciziei civile nr. 156/R din 24 octombrie 2023 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă şi, în considerarea dispoziţiilor art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
7. Apărări formulate
Nu au fost formulate alte apărări.
8. Procedura de filtru
Prin raportul întocmit în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este semnat, legal timbrat, inadmisibil, iar motivele de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ.
Raportul a fost comunicat părţilor, însă acestea nu au formulat puncte de vedere.
Prin rezoluţia din data de 19 octombrie 2024, completul de judecată a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 28 noiembrie 2024, conform dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ.
La termenul menţionat, Înalta Curte a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cererea, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice, dând eficienţă, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesuale civile, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În acest sens, art. 457 din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitiv.
Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiului legalităţii consfinţit prin art. 457 menţionat anterior şi art. 129 din Constituţie.
În cauza pendinte, obiectul recursului este reprezentat de decizia nr. 156/R din 24 octombrie 2023 şi încheierea din data de 19 octombrie 2023, prin care s-a dispus amânarea pronunţării, ambele pronunţate de Curtea de Apel Târgu - Mureş.
Prin decizia civilă nr. 156/R din 24 octombrie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş a anulat cererea de revizuire formulată de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 88/R din 25 mai 2023 a aceleiaşi instanţe.
Prin decizia civilă nr. 88/R din 25 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 921 din data de 21 decembrie 2022 a Tribunalului Mureş.
Iar prin decizia civilă nr. 921 din 21 decembrie 2022, Tribunalului Mureş a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta A. împotriva încheierilor din 1 iulie 2022, 15 iulie 2022, 29 iulie 2022 şi a sentinţei civile nr. 3606 din 5 august 2022, pronunţate de Judecătoria Târgu - Mureş în dosarul nr. x/2018, şi a încheierii din 21 iulie 2022, pronunţate de Judecătoria Târgu - Mureş în dosarul nr. x/2018.
Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (5) din acelaşi act normativ, "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, "Sunt hotărâri definitive: 5). hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
În cauză, prezentul recurs are ca obiect o hotărâre prin care a fost anulată cererea de revizuire împotriva unei decizii prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat. Hotărârea supusă revizuirii este definitivă, motiv pentru care şi hotărârea pronunţată în calea extraordinară de atac a revizuirii este definitivă.
Având în vedere modalitatea în care partea a înţeles să exercite căile extraordinare de atac, dar şi dispoziţiile legale incidente, anterior menţionate, decizia pronunţată în soluţionarea revizuirii nu este susceptibilă de recurs, fiind hotărâre definitivă, astfel încât recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil.
Pentru aceleaşi considerente, este inadmisibil şi recursul împotriva încheierii de şedinţă din 19 octombrie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, încheiere premergătoare care se atacă odată cu decizia, cu care face corp comun.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 156/R din 24 octombrie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă şi a încheierii de şedinţă din 19 octombrie 2023 a aceleiaşi instanţe.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2024.