Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, sub nr. x/303/2020, reclamantul A a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de contravenţie seria JO nr. 1975708 din 01.11.2010, încheiat de Ministerul Afacerilor Interne- Jandarmeria Română, prin agent plutonier major B. Prin aceeaşi cerere, precizată la 16.02.2021, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 490.000 lei pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, precum şi obligarea pârâtei la prezentarea de scuze în mod public, într-un ziar de mare tiraj.
Cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 49.000 lei a fost disjunsă, fiind format dosarul nr. x/301/2021.
Prin sentinţa civilă nr. 3758/11.05.2021, pronunţată de către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în dosarul nr. x/303/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, iar cauza a fost declinată spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă, în data de 10 iunie 2021, sub acelaşi număr de dosar.
2. Hotărârea pronunțată în primă instanță
Prin sentinţa civilă nr. 54 din 25 ianuarie 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a III-a civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A şi a fost obligată pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
3. Hotărârea pronunțată în apel
Prin decizia civilă nr. 1416A/2023 din 02 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de reclamantul A şi de pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, împotriva sentinței civile nr. 54 din 25 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul București- Secţia a III-a civilă.
4. Cererea de recurs
Împotriva deciziei civile nr. 1416A/23 din 02 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința exonerării sale de la plata sumei de 10.000 lei, acordată cu titlu de daune morale.
În dezvoltarea recursului, recurenta a arătat că instanţa de apel a tratat cu superficialitate cauza, fără a ţine cont de faptul că prin sancţionarea reclamantului nu a făcut decât să aplice art. 67 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 55/2020, respectiv nu a tratat motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale, neexistând o analiză concretă a probelor administrate în cauză în raport cu situaţia de fapt şi normele legale aplicabile în cauză.
Raţionamentul juridic pe care instanţa de apel l-a adoptat nu reprezintă o justificare reală a soluţiei pronunţate, sens în care instanţa de apel a analizat doar gradul de subiectivism al organelor de ordine, nu şi pe cel al martorului propus de reclamant, despre care toţi jandarmii prezenţi la faţa locului au afirmat că nu se afla acolo, apelantul-reclamant fiind singur. Astfel, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere întregul material probatoriu administrat în cauză, însă acesta a fost ignorat cu desăvârşire, recurentul făcând referire în continuare la probele administrate în cauză.
În ceea ce priveşte suma de 10.000 lei stabilită cu titlu de daune morale, recurenta a făcut referire la textele legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, susţinând că reclamantul nu a făcut dovada consecinţelor negative suferite ca urmare a încheierii procesului-verbal, deşi îi revenea sarcina probei potrivit art. 249 C. proc. civ. A mai arătat că doctrina şi practica judiciară au stabilit că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, astfel că există o doză de aproximare, iar instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, fără a se ajunge la situaţia îmbogăţirii fără justă cauză.
5. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, din conţinutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate de lege.
În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancţionată cu nulitatea.
Aceasta, întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci şi expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispoziţiilor menţionate anterior.
Înalta Curte constată că, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situaţia în care hotărârea atacată este nemotivată sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, respectiv atunci când instanţa a aplicat greşit normele de drept material, când a recurs la textele de lege incidente pricinii, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greşit, recurenta-pârâtă nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate încadrabile în aceste motive sau în celelalte motive de casare prevăzute de lege.
În realitate, memoriul de recurs, care se întinde pe mai multe pagini şi în conţinutul căruia se fac referiri la texte de lege, se bazează pe susţineri cu caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care au fost încălcate acestea de către instanţa de apel, recurenta-pârâtă urmărind, în esenţă, doar reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de către instanţele de fond.
Printr-o primă critică, recurenta a invocat incidenţa unei nemotivări a deciziei atacate, prin aceea că „hotărârea recurată nu cuprinde o analiză concretă a probelor administrate în cauză în raport de situaţia de fapt şi normele legale aplicabile în speţă”.
Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că acestea au un caracter pur formal, nefiind apte a declanşa un control de legalitate a deciziei instanţei de apel.
Astfel, se observă că deşi recurenta a invocat că decizia atacată ar fi afectată de viciul unei motivări necorespunzătoare, a omis să indice, în concret, ce argumente juridice legate de obiectul cauzei şi expuse prin cererea sa de apel au fost ignorate de către instanţa de prim control judiciar.
Or, pentru a se reţine incidenţa acestui motiv de casare, era necesar să se arate, într-o manieră efectivă, lipsa motivării în legătură cu critici punctuale, deduse judecăţii de către pârâta-apelantă, simplele sale susţineri generice, în sensul că „instanţa de apel trebuia să aibă în vedere întregul material probatoriu administrat în cauză”, nefiind apte a declanşa verificarea jurisdicţională specifică prezentei căi extraordinare de atac.
În realitate, recurenta nu procedează la o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în acest motiv de casare, ci îşi exprimă dezacordul în raport cu soluţia pronunţată, reproşând, totodată, maniera în care au fost administrate şi interpretate probele, sens în care, în dezvoltarea prezentei critici, menţionează, în mod expres, că probatoriul a fost ignorat cu desăvârşire.
Or, asemenea consideraţii nu reflectă o situaţie dintre cele reglementate prin motivul de casare referitor la nemotivare, ci relevă, de fapt, o solicitare de reanalizare a mijloacelor de probă administrate în cauză, ceea ce excedează verificărilor instanţei de recurs, motiv pentru care devine incidentă sancţiunea nulităţii, potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., critica formulată neputând fi primită.
Nici susţinerile referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material, de către instanţa de apel, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, subsumabilă motivului de recurs invocat.
În acest sens, sub un prim aspect, pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă doar formal o greşită interpretare a dispoziţiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală, indicând conţinutul textelor legale cuprinse în art. 1349 alin. (1), art. 1357 şi art. 1353 C. civ. şi susţinând că nu există nicio faptă ilicită care să fi fost săvârșită de angajaţii săi.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă, comportamentul membrilor echipajului îmbrăcând forma unei fapte ilicite, căci acesta a fost contrar regulilor de conduită reglementate de Legea nr. 550/2004, pe care prepuşii pârâtei erau obligaţi să le respecte, iar fapta ilicită a prepuşilor săi a adus atingere integrităţii fizice şi psihice a reclamantului, valori intrinseci naturii umane, protejate de dispoziţiile art. 252 C. civ. şi, prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 253 alin. (4) C. civ., reclamantul este îndreptăţit să ceară o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial încercat.
Faptul că, în urma aprecierii probatoriului, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de către recurentă (cu privire la existenţa faptei ilicite) nu reprezintă un aspect apt să infirme raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel, acesta vizând, în realitate, maniera de stabilire a cadrului factual.
Or, reevaluarea situației de fapt a cauzei şi oferirea unei noi interpretări materialului probator administrat în faţa curţii de apel presupun un control în temeinicie al judecăților înfăptuite în prezenta pricină până în prezent, nepermis instanței de recurs, a cărei cenzură este una exclusiv în legalitate a hotărârii instanței de apel, recursul urmărind să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, criticile astfel formulate vizează aprecierea instanţei devolutive asupra unor chestiuni de fapt, aceasta neconstituind un aspect de nelegalitate, ci, cel mult, de netemeinicie a deciziei recurate.
Nici susţinerile referitoare la suma stabilită cu titlu de despăgubiri morale, acordată intimatului de prima instanţă şi păstrată de către instanţa de apel, nu constituie veritabile critici de nelegalitate a deciziei atacate, din moment ce, pe de o parte, aduc în discuţie doar formal aspecte privitoare la cadrul legal şi criteriile jurisprudenţiale pe baza cărora se poate realiza o cuantificare a acestora, care sunt prezentate într-o manieră generală, iar, pe de altă parte, tind doar să opună o chestiune factuală, privitoare la modalitatea de apreciere, de către instanţa devolutivă de control judiciar, a despăgubirilor la care a fost obligată recurenta-pârâtă, respectiv susţinerea în sensul că „reclamantul nu a făcut dovada consecinţelor negative suferite ca urmare a întocmirii procesului-verbal”, inadmisibilă a fi dedusă spre examinare în această fază procesuală, conform celor anterior arătate.
Aşadar, în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor, ca urmare a unei reevaluări a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, cum solicită recurenta-pârâtă, întrucât o astfel de împrejurare excedează limitelor analizei permise în prezenta cale extraordinară de atac, conform celor arătate în precedent.
Ca atare, nemulţumirea recurentei-pârâte cu privire la cuantumul despăgubirii cuvenite intimatului nu constituie ipso facto un element care să facă obiect de analiză al instanţei de recurs.
Aceasta cu atât mai mult cu cât susţinerile referitoare la modalitatea de stabilire a daunelor morale reprezintă, la rândul lor, reiterări ale criticilor expuse în cadrul cererii de apel, care au fost avute în vedere de către instanţa devolutivă de control judiciar în pronunţarea deciziei din apel, or, reluarea susţinerilor expuse în cererea de apel, în aceeaşi manieră inadecvată procedural, cu o argumentaţie identică, nu este în măsură să răspundă exigenţelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar acest mod de redactare a recursului, care omite a contrapune dezlegărilor instanţei de apel argumente propriu-zise, nu îngăduie determinarea limitelor investirii Înaltei Curţi.
Prin urmare, deşi formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se reţine, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde motive care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi cod.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1416A din 02 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1416A din 02 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 06 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.