După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele.
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 20 decembrie 2021, reclamantul Biroul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B, obligarea acestuia la plata sumei de 286170,75 lei, reprezentând despăgubiri achitate rudelor victimei accidentului de circulație produs la data de 11 februarie 2019, respectiv suma de 262.107,77 lei, plătită cu titlu de daune morale după cum urmează: suma de 28.500,00 lei achitată către C, în calitate de soră, suma de 28.500,00 lei achitată către D, în calitate de frate, suma de 28.500,00 lei, achitată către E în calitate de frate; suma de 28.500,00 lei, achitată către F, în calitate de soră; suma de 28.986,20 iei achitată către G, în calitate de frate; suma de 28.621,57 lei achitată către H, în calitate de frate; suma de 28.500,00 lei achitată către I, în calitate de frate; suma de 28.500,00 lei achitată către J, în calitate de frate; suma de 5.000,00 lei achitată către K, în calitate de nepot; suma de 28.500,00 lei achitată către L, în calitate de frate și suma de 24.062,98 lei, reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la data la care F.P.V.S. a efectuat plata despăgubirilor, până la data introducerii acțiuni, precum și obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 23 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/103/2021, Tribunalul Neamț – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civile și de contencios administrativ a aceleiași instanțe.
Litigiul a fost înregistrat pe rolul acestei din urmă instanțe la 1 martie 2022, sub nr. x/103/2021*.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 2253 din 16 septembrie 2022, Tribunalul Neamț – Secția I civilă și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamantul Biroul A, în contradictoriu cu pârâtul B. A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 286.170,75 lei, reprezentând 262.107,77 despăgubiri, și 24.062,98 lei, constând în dobânda penalizatoare datorată de la data efectuării plății, 16 septembrie 2019 și data introducerii acțiunii, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă debitului datorat, calculată de la data introducerii acțiunii, până la achitarea efectivă a debitului datorat.
Hotărârea instanței de apel
Prin decizia nr. 903 din 13 decembrie 2023, Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă a admis apelul declarat de pârâtul B împotriva sentinței nr. 2253/C din 16 septembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Neamț - Secția I civilă în dosarul nr. x/103/2021*, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Biroul A. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând pârâtul să plătească reclamantului suma de 40.000 lei. A respins restul pretențiilor, ca nefondate.
Recursul
Împotriva deciziei nr. 903 din 13 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă a declarat recurs reclamantul Biroul A, susținând, în esență, că aspectele reținute de instanța de apel sunt în contradicție cu prevederile art. 22 din Legea nr. 132/2017, care reglementează modalitatea de stabilire a despăgubirilor către persoanele prejudiciate, precum și prevederile art. 33 lit. a) din același act normativ, ce conțin stipulații referitoare la atribuțiile sale, în calitate de organism de plată a despăgubirilor.
Concret, a afirmat că instanța de apel a ignorat faptul că recurentul este obligat, potrivit normelor legale menționate, să soluționeze pretențiile de despăgubire ale persoanelor prejudiciate pe cale amiabilă, sancționând, prin diminuarea cuantumului acestora, faptul că și-a îndeplinit obligația de plată în procedura amiabilă.
A arătat că a demonstrat prin motivele cererii de chemare în judecată existența faptei ilicite, a vinovăției intimatului-pârât și a legăturii de cauzalitate între aceste elemente ale răspunderii civilie delictuale, precum și existența unui prejudiciu cert, care nu a fost reparat încă.
În acest context, a susținut că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât, prejudiciul cauzat, solicitat prin cererea introductivă de instanță constând în diminuarea patrimoniului recurentului proporțional cu sumele achitate către persoanele prejudiciate pentru plata despăgubirilor cuvenite ca urmare a accidentului, precum și cu sumele adiacente, achitate în legătură directă cu această plată, prejudiciul constând în încălcarea dreptului subiectiv de proprietate.
Recurentul a învederat că accidentul produs la 11 februarie 2019 face parte din categoria celor avute în vedere de Legea nr. 132/2017, conform definiției de la art. 2 pct. 1, autovehiculul implicat nefiind asigurat la momentul producerii accidentului, iar intimatul-pârât încălcând normele rutiere.
Referitor la cuantumul despăgubirilor a arătat că persoanele prejudiciate au posibilitatea de a alege între despăgubirile oferite pe cale amiabilă sau în procedura judecătorească, cât timp dreptul lor nu este prescris, la stabilirea întinderii despăgubirilor morale avându-se în vedere anumite criterii care pot orientative, consacrate în doctrină și în jurisprudență, respectiv gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanța valorii lezate, durata în timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor și intensitatea acestora, ecoul social și influența asupra vieții personale și sociale, importanța și interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepție ce pot duce la alterarea personalității persoanei prejudiciate, aspect și corelații legate de vârstă, sex, poziția socială a persoanei prejudiciate.
În ceea ce privește despăgubirea, recurentul a învederat că le-a achitat, în calitatea sa de garant al intimatului-pârât, urmărind ca acestea să nu conducă la o îmbogățire fără just temei.
A apreciat că este dificil de individualizat cuantumul acestor despăgubiri, care trebuie să aibă efect compensatoriu, în acest sens fiind reglementarea de la art. 42 pct. 1 lit. f din Norma ASF nr. 23/2014, la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale avându-se în vedere, pe lângă datele puse la dispoziție de persoanele prejudiciate și jurisprudența din România.
A precizat că temeiul juridic al chemării în judecată a pârâților este dreptul de regres prevăzut de art. 13 din Ordinul nr.1/2008 - Legea 132/2017, precum și dispozițiile art. 1357 și art. 1349 alin. (1) și 2 C. civ.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la 14 mai 2024, intimatul-pârât B a invocat excepția inadmisibilității recursului, prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (1) precum și la cele ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Totodată, a ridicat excepția nulității recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurentului.
La 31 octombrie 2024, recurentul a depus răspuns la întâmpinare.
Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție
Prin rezoluția din 28 mai 2024, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 7 noiembrie 2024.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra cauzei, cu prioritate asupra excepțiilor invocate de intimatul-pârât prin întâmpinare, respectiv a inadmisibilității și nulității recursului. Pronunțarea asupra recursului a fost amânată, în baza art. 396 alin. (1) C. proc. civ., la 21 noiembrie 2024.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând recursul, prin prisma dispozițiilor legale incidente, cu prioritate asupra admisibilității căii de atac, în consens cu dispozițiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc ordinea de soluționare a excepțiilor în funcție de efectele pe care acestea le produc, Înalta Curte constată următoarele:
La 20 decembrie 2021, reclamantul Biroul A a învestit Tribunalul Neamț cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâtul B, prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 286.170,75 lei, reprezentând despăgubiri morale și materiale achitate rudelor victimei M, decedat în urma accidentului rutier produs la 11 februarie 2019 din culpa pârâtului.
Prin motivele cererii, reclamantul a susținut că în accidentul de circulație soldat cu decesul numitului M, a fost implicat autovehiculul cu nr. de înmatriculare (..), condus de pârât. Ulterior producerii accidentului, întrucât nu s-a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru autovehiculul menționat, potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 132/2017, recurentul a fost obligat să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate și să le achite în cadrul dosarului de daună F.P.V.S. x/2019.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii, pe cele ale art. 251 din Legea nr. 32/2000, transpuse de la data de 1 ianuarie 2016 la art. 51 din aceeași lege, precum și pe dispozițiile art. 1349 1357, 1359, 1381 și 1385 C. civ.
Raportat la pretențiile exhibate prin acțiunea în regres și la normele legale invocate în susținerea acesteia, Înalta Curte constată că litigiul pendinte se circumscrie materiei asigurărilor, sumele solicitate fiind achitate persoanelor îndreptățite la despăgubire ca urmare a formulării unor cereri adresate Centrului European de Despăgubiri – Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, iar plata fiind efectuată de reclamant în baza art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.
Potrivit art. 483 alin. (2) Cod procedură, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 20 decembrie 2019, „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a -j ind. 3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.”
Conform dispozițiilor legale enunțate, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018.
Începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483 C. proc. civ., deci, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost eliminată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.
Litigiul de față este subsumat materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., și aceasta chiar dacă nu rezultă dintr-un contract de asigurare, ci din funcția de garant acordată Biroului A prin Legea nr. 132/2017, ca organism de compensare a victimelor și chiar dacă regulile de drept material aplicabile sunt, în mare măsură, regulile de drept comun privitoare la răspunderea civilă delictuală și, în speță, și la acțiunea în regres; cu prioritate în cauză se aplică însă normele speciale edictate pentru materia asigurărilor RCA, din care rezultă atât obligația de dezdăunare a Biroului A, cât și dreptul de regres al acestui organism; regulile de drept comun sunt aplicabile în completare, în măsura în care normele speciale nu derogă de la ele. De altfel, textul Codului de procedură civilă nu se referă la litigiile decurgând din contracte de asigurare, ci face trimitere, în mod cuprinzător, la materia asigurărilor, cu intenția evidentă de a cuprinde și litigii care privesc răspunderea civilă delictuală în materia accidentelor produse de autovehicule și tramvaie.
Înalta Curte constată că, potrivit art. 24 C. proc. civ., „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”, iar procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi (art. 25 din același cod).
Coroborând normele legale enunțate rezultă că pentru litigiile ce au ca obiect cereri formulate în materia asigurărilor, promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, au fost instituite două grade de jurisdicție, anume fond și apel.
În cauza de față, litigiul a fost soluționat, în primă instanță, de Tribunalul Neamț – Secția civilă și de contencios administrativ prin sentința nr. 2253 din 16 septembrie 2022, iar apelul declarat de reclamantul Biroul A împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia nr. 903 din 13 decembrie 2023 a Curții de Apel Bacău – Secția I civilă.
Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a exercitat calea de atac a recursului reclamantul Biroul A.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Aplicând aceste dispoziții legale în speță, se constată că decizia nr.903 din 13 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de calea de atac a recursului.
În acest sens, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât în cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalității, reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum și a principiului constituțional inserat în art. 129 din Constituția României, conform căruia împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii.
Raportat la argumentele expuse și la dispozițiile legale enunțate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Biroul A împotriva deciziei nr. 903 din 13 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Biroul A împotriva deciziei nr.903 din 13 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 21 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.