Asupra contestației de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea contestată
Prin Hotărârea nr. 2940 din 21 noiembrie 2023 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, s-a respins cererea de transfer formulată de doamna judecător A de la Tribunalul Olt la Curtea de Apel Craiova.
2. Contestația formulată în cauză
A a promovat contestație împotriva hotărârii anterior nominalizate, prin care a solicitat anularea acesteia și obligarea intimatului Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei noi hotărâri, prin care să aprobe cererea sa de transfer.
În motivarea contestației, partea a prezentat situația sa personală și profesională și a susținut faptul că hotărârea dedusă judecății a fost adoptată de către intimat cu ignorarea criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 192 din Legea 303/2022, iar aceasta este identică cu cea a colegului de instanță căruia i s-a admis cererea de transfer în aceeași ședință. În opinia sa, intimatul a emis o hotărâre cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Contestatoarea a arătat că hotărârea în discuție nu este motivată în mod corespunzător, deoarece aceasta nu cuprinde nicio referire la evoluția în carieră și valorificarea gradului profesional de judecător curte de apel obținut de aceasta în anul 2022, materia de concurs fiind Dreptul muncii și asigurărilor sociale. Totodată, emitentul hotărârii în discuție nu a analizat considerentele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute de art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 și nici nu a ținut seama de împrejurarea că cererea sa de înscriere la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor organizat în perioada mai - octombrie 2023 a fost respinsă, deși la acest concurs au promovat judecători cu o vechime mai mică decât a sa chiar la Curtea de Apel Craiova.
Partea consideră că mențiunile din avizul Curții de Apel Craiova nu au avut în vedere opțiunea sa din cererea de transfer și exced cadrului legal în ceea ce privește aprecierile asupra activității și pregătirii sale profesionale.
3. Apărările formulate în cauză
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, pentru apărările prezentate la filele 23 - 41 dosar.
4. Alte aspecte procesuale
În raport de dispozițiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimatul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestate în cauză.
Contestatoarea a depus înscrisuri și practică judiciară.
5. Cererea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene
5.1. A a depus o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 267 din TFUE.
Prin cererea formulată a solicitat Curții de Justiție a Uniunii Europene să răspundă următoarei întrebări preliminare:
“Principiul independenței judecătorilor, consacrat de art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu art. 2 TUE și art. 4 par, 3 din TUE, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei privind MCV, în împrejurări precum cele din litigiul principal, se opune unei reglementări legale în materia transferului judecătorilor, prin care punctul de vedere al președinților curților de apel deține un rol covârșitor, oferind ocazia unor aprecieri discreționare, în contextul atribuțiilor extrem de largi de care acești președinți se bucură, fiind de natură a da naștere, în percepția justițiabililor, unor îndoieli legitime referitoare la independența judecătorilor în discuție în privința unor elemente exterioare și la neutralitatea lor în raport cu interesele care se înfruntă?”
5.2. Punctul de vedere al intimatului cu privire la cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de sesizare ca inadmisibilă, întrucât aceasta vizează procedura promovării efective care nu are legătură cu prezenta cauză. Din modul în care a fost formulată întrebarea preliminară, nu rezultă că ar exista vreun dubiu cu privire la aplicarea sau interpretarea vreunei norme a dreptului european, aceasta antamând aspecte străine de obiectul prezentei cauze.
6. Soluția instanței
6.1. În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene
În conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:
a) interpretarea tratatelor;
b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.
Alin. (2) din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.
Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național.
Părțile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părților într-un litigiu, astfel că nu este suficient ca o parte să susțină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanța națională respectivă să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare.
Instanța în fața căreia se formulează cererea de adresare a unei întrebări preliminare, potrivit art. 267 din TFUE (fost art. 234 TCE) trebuie să aprecieze dacă o decizie îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre.
Chiar și instanțele naționale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanța unei cereri pentru întrebarea preliminară.
În acest sens, în cauza Cilfit, Curtea de Justiție a stabilit că dacă o parte susține că litigiul impune folosirea procedurii întrebării preliminare pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar nu este suficient pentru ca instanța să fie obligată să considere că se află într-o situație prevăzută de art. 234 iar instanțele ale căror decizii nu pot fi atacate în dreptul intern se bucură de aceeași putere de evaluare cu toate instanțele, ele nu pot fi obligate să folosească procedura hotărârii preliminare dacă aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc vreunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluționare a întrebării puse.
Tot jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a stabilit că instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, atât asupra necesității unei întrebări preliminare în vederea soluționării fondului litigiului, cât și asupra pertinenței întrebărilor adresate Curții.
Astfel, chiar în Cauza Da Costa, Curtea de Justiție a subliniat că „o instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile”.
Analizând cererea formulată în speță de contestatoarea A, Înalta Curte constată că, prin maniera de formulare a solicitării, partea tinde în realitate să obțină o veritabilă decizie de îndrumare în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil, întrucât excede competenței sale.
Astfel cum s-a precizat anterior, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se poate face numai în situația în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare.
Prin urmare, instanța națională este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.
Înalta Curte reține că, în materie, Curtea de Justiție a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri preliminare, iar instanței naționale îi revine obligația de a înainta o cerere preliminară doar atunci când consideră că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.
Întrebarea ce se poate adresa de către instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.
Totodată, se constată că prin Recomandările adresate instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 338/01 din data de 6 noiembrie 2012, se precizează că:
12.Cu toate acestea, o instanță ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern este obligată să sesizeze Curtea cu o astfel de cerere, cu excepția cazului în care există deja o jurisprudență în materia respectivă (iar în contextul eventual nou nu există nicio îndoială reală cu privire la posibilitatea de a aplica în speță această jurisprudență) sau a cazului în care interpretarea corectă care trebuie dată normei de drept în cauză este evidentă.
13. Astfel, o instanță națională poate, în special în situația în care se consideră suficient de lămurită de jurisprudența Curții, să decidă ea însăși cu privire la interpretarea corectă a dreptului Uniunii și cu privire la aplicarea acestuia la situația de fapt pe care o constată. Cu toate acestea, o trimitere preliminară se poate dovedi deosebit de utilă atunci când se ridică o nouă problemă de interpretare care prezintă un interes general pentru aplicarea uniformă a dreptului Uniunii sau atunci când jurisprudența existentă nu pare a fi aplicabilă unei situații de fapt inedite.”
Prin urmare, Înalta Curte reține faptul că cererea formulată de către contestatoare nu reprezintă o cerere care să îndeplinească condițiile de sesizare a C.J.U.E. în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și Recomandările adresate instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 338/01 din data de 6 noiembrie 2012.
6.2. În ceea ce privește contestația
Examinând contestația formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
După cum s-a precizat la pct. 1 al acestei decizii, contestatoarea A a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de verificare a legalității Hotărârii nr. 2940 din 21 noiembrie 2023 prin care Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea de transfer de la Tribunalul Olt la Curtea de Apel Craiova.
În esență, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reține că actul administrativ unilateral cu caracter individual dedus judecății este contestat sub următoarele aspecte:
(i) motivarea deficitară pe soluția de respingere a cererii de transfer, deoarece nu au fost examinate în concret motivele de ordin profesional care au determinat formularea acestei cereri, respectiv evoluția în carieră și valorificarea gradului profesional de judecător de curte de apel, precum și conținutul avizelor emise de conducerile instanțelor implicate în procedura de transfer;
(ii) ierarhizarea nepermisă a criteriilor statuate de dispozițiile art. 192 din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Analizând motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 2940 din 21 noiembrie 2023 emise de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prezentate în cadrul contestației de față, precum și apărările dezvoltate în întâmpinarea depusă la dosar de către intimat, prin prisma cadrului normativ aplicabil și a documentației care a stat la baza adoptării acestei hotărâri, Înalta Curte reține următoarele:
6.2.1. Referitor la nerespectarea principiului motivării actului administrativ
Într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.
Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.
Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.
Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției publice care a emis actul administrativ. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.
O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu lipsa motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.
Contrar susținerilor contestatoarei, Înalta Curte apreciază că intimatul a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile art. 192 din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, criterii care nu au o ordine de prioritate, cu luarea în considerare a necesității de asigurare a echilibrului între interesul public pe care intimatul are obligația de a-l proteja, fiind vorba despre buna funcționare a instanțelor, și interesul legitim privat al autorului cererii de transfer.
Astfel, în cuprinsul Hotărârii nr. 2940 din 21 noiembrie 2023, Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut faptul că autoarea cererii de transfer are o vechime de 14 ani și 1 lună în funcția de judecător, dintre care 5 ani și 4 luni la Tribunalul Olt și o vechime de 1 an și 7 luni în gradul profesional de judecător de curte de apel.
Conform evidențelor direcției de resort, la Tribunalul Olt, instanța de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 29 de posturi de judecător prevăzute în schemă sunt ocupate 16 posturi (efectiv ocupate - 15 posturi), fiind vacante 13 posturi. Este vacantă o funcție de conducere, în prezent ocupată prin delegare, iar un post din cadrul Secției I civilă este temporar vacant.
La Tribunalul Olt, în anul 2022, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 435,1, comparativ cu media națională de 514,6, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 327,1, comparativ cu media națională de 388,7.
Conform evidențelor aceleiași direcții, la Curtea de Apel Craiova, instanță la care s-a solicitat transferul, dintre cele 99 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 87 de posturi (dintre care un post începând cu data de 11.12.2023 și un post începând cu data de 01.01.2024), fiind vacante 14 posturi. Sunt vacante 4 funcții de conducere, în prezent ocupate prin delegare, iar 2 posturi sunt temporar vacante, ocupate prin delegarea, respectiv detașarea unor judecători. Astfel, la Curtea de Apel Craiova sunt 10 posturi disponibile în prezenta sesiune de transfer, dintre care 3 pe Secția litigii de muncă și asigurări sociale, 2 posturi pe Secția contencios administrativ și fiscal, iar 5 posturi pe Secția penală.
La această instanță, în anul 2022, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 194,7, comparativ cu media națională de 258, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 172,9, comparativ cu media națională de 227,4.
De asemenea, în aceeași hotărâre s-a arătat și faptul că Tribunalul Olt a avizat nefavorabil transferul doamnei judecător A, invocând, pe lângă deficitul de personal din cadrul instanței, împrejurarea că aceasta are cea mai mică vechime în cadrul instanței dintre judecătorii care au formulat cerere de transfer, iar motivele invocate în cerere au caracter general și nu justifică transferul.
Curtea de Apel Craiova a emis un aviz nefavorabil transferului doamnei judecător, precizând faptul că doamna judecător nu are experiența necesară pentru funcționarea în completurile colegiale și pentru complexitatea cauzelor de competența acestei instanțe, precum și că partea a solicitat transferul la specializarea pe care funcționează în cadrul Tribunalului Olt, anume Secția civilă, însă Curtea de Apel Craiova nu figurează cu locuri vacante în acest domeniu în prezenta sesiune de transfer.
Emitentul hotărârii contestate a apreciat că dispozițiile legale care reglementează instituția transferului au caracter supletiv, nu conferă în mod automat solicitantului un drept la transfer și nu generează o obligație corelativă a Consiliului Superior al Magistraturii, prin simpla formulare a cererii, în condițiile în care se impune a fi avută în vedere politica de resurse umane la nivelul instanțelor implicate într-o asemenea procedură și menținerea unui just echilibru între interesul general, reprezentat de o bună administrare a justiției.
În opinia acestuia, cererea de transfer se impunea a fi respinsă, întrucât, în raport și de avizele președinților instanțelor implicate în procedura de transfer, această măsură nu este oportună, soluția contrară fiind de natură a afecta în mod negativ activitatea Tribunalului Olt, instanță la care există un număr considerabil de posturi temporar vacante, iar volumul de activitate s-a situat constant și semnificativ peste media națională.
Din cele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că hotărârea contestată este corespunzător motivată, întrucât ea cuprinde datele relevante privind traseul profesional al contestatoarei, situația de personal și volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura transferului, precum și motivele care au fundamentat soluția de respingere a cererii de transfer.
Totodată, contrar celor afirmate de contestatoare în prezenta cale de atac judiciară, motivele expuse în cele două avize emise de conducerile instanțelor implicate în procedura de transfer se încadrează în criteriile instituite prin Hotărârea nr. 3244 din data de 22.12.2022 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători, respectiv prezentarea de informații relevante privind activitatea profesională și conduita judecătorului care a formulat cererea de transfer.
Necesitatea emiterii acestor avize consultative este instituită de prevederile art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Pentru toate argumentele anterior prezentate, Înalta Curte consideră că această critică de nelegalitate a hotărârii contestate este neîntemeiată.
6.2.2. Referitor la transfer
În motivarea cererii de transfer, contestatoarea a invocat motive profesionale, mai precis faptul că transferul reprezintă singura modalitate de valorificare a gradului profesional obținut în anul 2022, în raport de modificările intervenite în legislația incidentă în materie. Totodată, partea și-a exprimat disponibilitatea de a-și desfășura activitatea pe oricare dintre Secțiile civile ale Curții de Apel Craiova, inclusiv în Secția de litigii de muncă și asigurări sociale.
Contestatoarea a opinat în sensul că îndeplinește criteriile impuse de dispozițiile art. 192 din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, conform căruia:
„La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:
a) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1)
b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;
c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau completului corespunzător specializării;
d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;
e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;
f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;
g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;
h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;
i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
j) starea de sănătate și situația familială.”
Verificând conținutul Hotărârii nr. 2940 din 21 noiembrie 2023 emise de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, în raport cu documentația existentă la dosarul cauzei și dispoziția normativă anterior citată, Înalta Curte apreciază că soluția de respingere a cererii de transfer formulată de contestatoare este fondată, în raport de argumentele ce vor fi redate în continuare.
Intimatul a analizat situația magistraților care funcționează la cele două instanțe implicate în procedura de transfer, volumul de activitate al acestor instanțe, a luat act de faptul că în respectiva sesiune de transfer au fost formulate cereri de transfer de către trei judecători de la Tribunalul Olt la Curtea de Apel Craiova și a apreciat că, în raport de situația existentă în cele două instanțe anterior menționate, este oportun să admită doar o cerere de transfer. Înalta Curte constată că emitentul hotărârii deduse judecății și-a argumentat măsura luată, în sensul că este necesar să țină seama de deficitul grav de personal de la Tribunalul Olt - Secția I Civilă, situație de altfel menționată chiar de către contestatoare în cererea de transfer.
Pentru a selecta judecătorul a cărui cerere de transfer se impunea a fi admisă, intimatul a aplicat în mod corect criteriile nominalizate de dispozițiile art. 192 din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Astfel, la momentul formulării cererii de transfer, contestatoarea avea 14 ani și 1 lună vechime în funcția de judecător, 5 ani și 4 luni vechime la instanță și 1 an și 7 luni vechime în grad profesional.
Însă, în pofida celor susținute de către contestatoare, d-na judecător a cărei cerere de transfer a fost admisă avea vechime mai mare decât a acesteia în funcție și în instanță, respectiv de 17 ani și 10 luni vechime în funcția de judecător, 11 ani și 9 luni vechime la instanță și 10 luni vechime în grad profesional.
Totodată, pentru d-na judecător B au exprimat avize pozitive transferului instanțele implicate în această procedură. Or, pentru contestatoare au fost exprimate avize negative, după cum s-a menționat anterior.
Contestatoarea și-a desfășurat activitatea la Secția I Civilă a Tribunalului Olt, secție la care nu erau posturi disponibile pentru transfer.
În concluzie, Înalta Curte nu poate reține faptul că intimatul a acționat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: dreptul de apreciere a fost exercitat de către intimat în limitele competenței prevăzute de legea din domeniu, cu luarea în apreciere a criteriilor statuate de art. 192 din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar justul echilibru care trebuie să existe între interesul personal și interesul public a fost respectat.
7.Temeiul de drept al soluției pronunțate
În concluzie, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatoarea A împotriva Hotărârii nr. 2940 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea contestatoarei privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Respinge contestația formulată de contestatoarea A împotriva Hotărârii nr. 2940 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.