Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.
Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 01.08.2023, sub nr. x/59/2023, reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să răspundă cererilor adresate de reclamant.
De asemenea, reclamantul a solicitat instanței să stabilească un termen de executare și amenda corespunzătoare potrivit art. 24 alin. (2) și 3 din Legii nr. 554/2004, având în vedere că a trecut termenul legal de 30 zile în care instituția pârâtă avea obligația de a-i răspunde la cererile adresate.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința Civilă nr. 654 din data de 31.10.2023, Curtea de Apel Timișoara – Secția Contencios Administrativ și Fiscal a respins, atât excepțiile nulității, lipsei de obiect, inadmisibilității/lipsei de interes, invocate de pârâtul Ministerul Sănătății, cât și acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, aceasta din urmă fiind respinsă, ca neîntemeiată.
Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri - Sentința Civilă nr. 654 din 31.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția Contencios Administrativ și Fiscal - a declarat recurs reclamantul A și, fără a încadra criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicită admiterea acestuia, așa cum a fost motivat în fapt și în drept, precum și obligarea părții pasive și la plata cheltuielilor de judecată din ambele instanțe, constând în taxa judiciară de timbru.
În dezvoltarea motivelor de recurs susține recurentul că hotărârea primei instanțe cuprinde o „motivare vădit contradictorie, conform prevederilor art. 488 C. proc. civ., arătând că, deși a parcurs procedura prealabilă legală, Ministerul Sănătății refuză îndârjit, vădit abuziv, corupt, stricat, ipocrit, inform, abject, compromițător, dezonorant, discriminatoriu, samavolnic, retrograd, arbitrar, (...) să emită, remițându-i poștal, la adresa de domiciliu, modificarea/completarea actului administrativ cu caracter individual.
Motivând în drept cererea de recurs, recurentul invocă generic prevederile Legii nr. 554/2004 raportat la Legea nr. 212/2018 și Legea nr. 95/2006.
Apărările intimatului-pârât
Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de reclamant, în cadrul căreia invocă nulitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că recursul nu este motivat, nefiind încadrat nici în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fondul recursului, solicită respingerea cererii de recurs formulată de A.
Răspunsul la întâmpinare
Recurentul – reclamant A a combătut apărările expuse de intimatul – pârât Ministerul Sănătății în cuprinsul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471 ind. 1 alin. (4) C. proc. civ. incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 29.02.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea intimatului-pârât, de judecare a cauzei în lipsă, a reținut cauza în pronunțare, urmând ca, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., să analize mai întâi excepția nulității recursului invocată de către intimatul-pârât Ministerul Sănătății, în cadrul întâmpinării.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătății, în cadrul întâmpinării, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:
Argumentele de fapt și de drept relevante.
Prin cererea olografă, ilizibilă, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 01.08.2023, sub nr. x/59/2023, reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să răspundă cererilor adresate de reclamant.
De asemenea a solicitat instanței să stabilească un termen de executare și amenda corespunzătoare potrivit art. 24 alin. (2) și 3 din Legii nr. 554/2004, având în vedere că a trecut termenul legal de 30 zile în care instituția pârâtă avea obligația de a-i răspunde la cererile adresate.
Ca urmare a respingerii acțiunii, ca neîntemeiate, de către Curtea de Apel Timișoara– Secția Contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul A a promovat recurs și, invocând generic „prevederile Legii nr. 554/2004, raportat la Legea nr. 212/2018 și Legea nr. 95/2006”, a solicitat admiterea acestuia și obligarea pârâtului și la plata cheltuielor de judecată.
În dezvoltarea criticilor sale recurentul expune situația de fapt, fără a indica vreo normă de drept material sau normă de drept procesual interpretată sau aplicată greșit de prima instanță.
Mai susține recurentul că hotărârea primei instanțe cuprinde o „motivare vădit contradictorie”, arătând că, deși a parcurs procedura prealabilă legală, „Ministerul Sănătății refuză îndârjit, vădit abuziv, corupt, stricat, ipocrit, inform, abject, compromițător, dezonorant, discriminatoriu, samavolnic, retrograd, arbitrar, (...) să emită, remițându-i poștal, la adresa de domiciliu, modificarea/completarea actului administrativ cu caracter individual„
Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui text de lege:
„(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ., republicat, prevede că: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs.”
Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3) iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat: „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488
Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca respectivele critici de nelegalitate să poată fi circumscrise motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale pretins încălcate, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.
În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că recurentul nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute strict și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menționate.
Astfel, lecturând cererea de recurs se constată că recurentul nu formulează critici la adresa hotărârii de fond, ci reia prezentarea situației de fapt și o parte din susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată, fără a combate raționamentul primei instanțe.
Deși susține că hotărârea primei instanțe cuprinde „motive vădit contradictorii”, nu redă considerentele instanței apreciate ca fiind contradictorii și nici nu combate raționamentul instanței de fond, de natură a determina un veritabil control de legalitate al sentinței recurate din partea prezentei instanțe.
Sub acest aspect, Înalta Curte reține că recurentul nu a formulat veritabile critici de nelegalitate a sentinței instanței de fond, reluarea situației de fapt neputând face obiectul analizei în această fază procesuală, deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate și nu de temeinicie.
Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menționat, partea limitându-se a-și exprima nemultumirea față de atitudinea intimatului – pârât și față de soluția pronunțată de prima instanță, fără a combate în vreun fel raționamentul reținut de aceasta la pronunțarea hotărârii recurate.
Or, reține Înalta Curte că motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.
Astfel, Înalta Curte amintește că, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483 coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie.
Conform dispozițiilor art. 488 alin. 1 C. proc. civ., „1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate”, acestea fiind enumerate în mod limitativ la pct. 1-8 din același act normativ.
Așadar, recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.
Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă clară, concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C . proc. civ.
Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.
Constată, așadar, Înalta Curte că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluția primei instanțe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Or, în condițiile în care prin calea de atac promovată reclamantul s-a limitat a relua situația de fapt și a formula critici față de atitudinea autorității pârâte, fără a combate raționamentul juridic al instanței de fond și a menționa norma legală încălcată sau eronat interpretată de aceasta, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susțin nelegalitatea hotărârii de fond, instanța de control judiciar neputând încadra susținerile recurentului în vreunul din motivele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.
Soluția de anulare a recursului nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par.1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la ,,recursˮ neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de ,,remediuˮ.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, reținând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată de intimatul – pârât Ministerul Sănătății în cadrul întâmpinării depuse la dosar, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul promovat de reclamantul A împotriva sentinței de fond pe care, în consecință, o va menține, ca legală, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Constată nul recursul formulat de reclamantul A împotriva Sentinței civile nr. 654 din data de 31 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 22 octombrie 2024.