Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1062/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr.394/CA/-P din 2 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

            La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor, precum și intimatul reclamant U.F.

            Procedura completă.

            Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că, recurenta pârâtă Casa Județeană Județeană Pensii Bihor în temeiul dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

C U R T E A

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința civilă nr.394/2 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul U.F.. A fost anulată hotărârea nr.1337/7.V.2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și pârâta a fost obligată să recunoscă reclamantului calitatea de beneficiar al Ordonanței Guvernului nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000.

            S-a reținut că reclamantul s-a născut în localitatea în care părinții săi au fost strămutați suferind aceleași persecuții din motive etnice.

            Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

            In motivarea recursului s-a arătat că reclamantul nu era născut la data strămutării părinților săi, nu avea domiciliu de unde să fie strămutat, astfel cum prevăd dispozițiile art.1 lit.c) din Legea nr.189/2000 și că neexistând nu avea capacitate juridică iar legislația  română nu recunoaște capacitatea de folosință în favoarea fătului conceput, cu excepția drepturilor la moștenire.

            Verificând cauza în funcție de recursului formulat conform dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că sentința este legală și temeinică.

            Copiii persoanelor de cetățenie română, strămutate ca urmare a Dictatului de la Viena, copiii născuți în localitatea de strămutare, au fost supuși acelorași privațiuni și au suferit aceleași persecuții, din motive etnice, ca și părinții lor. Ca urmare, aceste persoane au calitatea de beneficiare ale drepturilor conferite de Ordonanța Guvernului nr.105/1999 modificată prin Legea nr.189/2000, neavând relevanță faptul că s-au născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, adică după strămutarea părinților. Astfel, soluția instanței  de fond este corectă și echitabilă.

            Cât privește susținerea recurentei în sensul că fătului conceput nu i se recunosc drepturi decât în situația moștenirii, Curtea o va înlătura ca nelegală. Potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Decretul nr.31/1954 drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, dacă se naște viu.

            Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinței, conform dispozițiilor art.306 alin.2 Cod procedură civilă.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr.394/CA/-P din 2 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.