Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024
I Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R."S.A – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul A., admiterea contestaţiei la executare şi anularea actelor de executare (raportul de expertiză, încheierea de stabilire a cheltuielilor şi actele subsecvente) efectuate în dosarul de executare nr. 524/2021 al BEJ B., pentru suma de 10.251,48 RON şi obligarea intimatului la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat prevederile art. 712 şi urm. C. proc. civ.
I.2 Hotărârile care au generat conflictul
I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 9206 din 08 decembrie 2023, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive ca instanţă de executare, excepţie invocată din oficiu de instanţă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că sediul debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A.–Sucursala Regională de Căi Ferate se afla, la data sesizării organului de executare, în Craiova, bd. x, conform extrasului ONRC.
De altfel, inclusiv în dispozitivul hotărârilor judecătoreşti ce constituie titlul executoriu în cauză este menţionat sediul debitoarei (care este Sucursala CFR Craiova, iar nu compania mamă) ca fiind situat în Craiova.
De asemenea, a reţinut că, deşi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dat o încheiere de încuviinţare a executării silite (a cărei temeinicie nu poate fi analizată la acest moment procesual), această împrejurare nu atrage automat competenţa sa de soluţionare a contestaţiei la executare, întrucât o interpretare contrară, în sensul că instanţa care a încuviinţat executarea silită este competentă să judece contestaţia la executarea silită ar lăsa fără aplicabilitate şi fără sens dispoziţiile art. 714 alin. (1)raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 7584 din 26 iunie 2024, Judecătoria Craiova – secţia I civilă, învestită prin declinare, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova, invocată din oficiu de instanţă şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că revine judecătoriei care a încuviinţat executarea silită competenţa de a soluţiona contestaţia la executare, potrivit art. 714 C. proc. civ.. În speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia a II-a civilă a admis cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala de Căi Ferate Craiova, prin încheierea din 14.09.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021.
Totodată, a reţinut că în cauza de faţă este aplicabilă Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii. De asemenea, a precizat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o decizie de speţă, ce a avut ca obiect soluţionarea unui conflict de competenţă, respectiv decizia nr. 144 din 26.01.2022 a secţiei I civile, a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, apreciind diferit cu privire la modul de determinare a instanţei de executare.
Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că, deşi această instanţă a încuviinţat executarea silită, debitoarea, la data înregistrării cererii de executare, avea sediul în Craiova, astfel că Judecătoria Craiova, ca instanţă de executare, este competentă să soluţioneze contestaţia la executare.
Pe de altă parte, Judecătoria Craiova a considerat că în cauză se aplică principiul unicităţii instanţei de executare instituit de art. 651 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti fiind instanţa care a încuviinţat executarea silită.
Înalta Curte constată că prin cererea de executare silită, înregistrată la data de 02 septembrie 2021 la Biroul Executorului Judecătoresc B., formându-se dosarul execuţional nr. x/2021, creditorul A. a solicitat încuviinţarea începerii executării silite împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala de Căi Ferate Craiova în toate modalităţile de executare şi autorizarea creditorului pentru trecerea la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 869 din 23 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021.
Cererea de încuviinţare a executării silită a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2021, iar prin încheierea din data de 14 septembrie 2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia a II-a civilă a admis cererea formulată de executorul judecătoresc B. şi în consecinţă a încuviinţat executarea silită a debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala de Căi Ferate Craiova de către B.E.J. B., în dosarul de executare silită nr. x/2021, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 869 din 23 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj şi decizia nr. 3859/08.12.2021 a Curţii de Apel Craiova, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2021, prin toate modalităţile prevăzute de lege, până la realizarea dreptului creditorului A. rezultat din titlul executoriu, respectiv pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor menţionate în cuprinsul său, precum şi a cheltuielilor de executare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – secţia I civilă sub nr. x/2023, la data de 02 august 2023, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat instanţei admiterea contestaţiei la executare şi anularea actelor de executare pentru suma suma de 10.251,48 RON şi obligarea intimatului la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data 08 decembrie 2023, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, apreciind că această instanţă este competentă, faţă de faptul că la data înregistrării cererii de executare silită, debitoarea avea sediul Sucursalei Craiova în Craiova, precum şi faţă de faptul că în cauză devine incidentă Decizia nr. 6/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Faţă de situaţia de fapt expusă şi având în vedere obiectul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:
Contestaţia la executare este în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori, uneori, chiar şi anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.
Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este, potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare care, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Norma care reglementează competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zisă are caracter imperativ. Art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, criteriile cuprinse în teza a doua a textului fiind subsidiare primului, activându-se numai în cazul în care cel dintâi criteriu nu este operabil, nefiind aşadar, de natură să transforme norma de competenţă teritorială exclusivă într-o normă de competenţă teritorială alternativă, la alegerea părţilor.
În cazul de faţă, instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 869 din 23 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj şi decizia nr. 3859/08.12.2021 a Curţii de Apel Craiova, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2021.
Astfel, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite (în speţa de faţă, încheierea din data de 14 septembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 – dosarul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti).
Or, scopul urmărit de legiuitorul noului C. proc. civ. a fost acela de a asigura, în principiu, unicitatea instanţei de executare, pentru a elimina procedurile paralele şi contrazicerile între hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul acestora.
Dacă s-ar proceda la stabilirea competenţei de soluţionare în favoarea unei alte instanţe decât cea care a încuviinţat executarea silită s-ar ajunge la încălcarea principiului unicităţii instanţei de executare, principiu ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
Deşi executarea silită începe o dată cu sesizarea organului de executare (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.) prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării.
Drept urmare, elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.
Or, aşa cum s-a reţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021), încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, o dată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
Pe cale de consecinţă, instanţa supremă a statuat prin decizia anterior amintită că "ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare."
Această decizie este aplicabilă tuturor situaţiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situaţiilor în care există pluralitate de debitori, deoarece considerentele sale decizorii dezleagă chestiuni de principiu referitoare la procedura de executare silită, între acestea găsindu-se şi principiul unicităţii instanţei de executare – care a stat la baza pronunţării deciziei de recurs în interesul legii.
Tot Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat prin decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 10 februarie 2022) că ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţele de judecată nu vor mai putea face abstracţie de considerentele care au justificat pronunţarea acestei decizii menite să unifice jurisprudenţa divergentă existentă anterior în ceea ce priveşte determinarea instanţei de executare (paragraful 68).
Ca atare, deciziile nr. 20/2021 şi nr. 27/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt aplicabile în cauza pendinte, întrucât ele stabilesc instanţa competentă pentru orice incident intervenit în cursul executării silite, cum este şi cazul contestaţiei la executare.
Prin urmare, aşa cum s-a arătat şi mai sus, din moment ce a fost stabilită instanţa de executare, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, aceasta este instanţa de executare pe parcursul întregii durate a procedurii execuţionale.
În ceea ce priveşte incidenţa în speţă a Deciziei nr. 6 din 15 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, se reţine că sesizarea de recurs în interesul legii ce face obiectul acestei decizii se referă la posibilitatea determinării instanţei de executare prin interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ. raportat la cele ale art. 109 din acelaşi act normativ, pentru a stabili dacă instanţa de executare poate fi judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află, la data sesizării organului de executare, dezmembrământul fără personalitate juridică al unei persoane juridice de drept privat, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.
Or, în speţa pendinte instanţa de executare a fost deja determinată cu ocazia încuviinţării cererii de executare silită, astfel că, aşa cum s-a statuat şi în considerentele deciziei mai sus invocate (paragrafele 62-65), determinarea instanţei de executare are loc încă din momentul încuviinţării executării silite, iar ulterior admiterii acestei cereri, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat-o nu doar că este câştigată, ci şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.
Pe cale de consecinţă, Decizia nr. 6/15.05.2023 pronunţată în recurs în interesul legii nu este incidentă în cauza de faţă, având în vedere că instanţa de executare a fost stabilită în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. şi ea va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial pentru soluţionarea cererilor şi incidentelor apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 714 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect contestaţie la executare în dosarul execuţional nr. x/2021 al BEJ B. este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2024.