Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024
Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
La data de 22 decembrie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând sumă împrumutată, cât şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la scadenţa din 31.12.2018 şi până la plata în întregime a obligaţiei principale de plată (cuantumul acesteia la momentul formulării cererii fiind de 17.556,16 euro).
Prin notele de şedinţă depuse pentru termenul din 6 februarie 2023, reclamantul a precizat că suma solicitată prin cererea de chemare în judecată izvorăşte din contractul de împrumut încheiat la data de 1 iunie 2011, prin care a agreat să remită pârâtului B. suma de 100.000 euro.
2. Sentinţa Tribunalului Dolj, secţia I civilă
Prin sentinţa nr. 207 din 6 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a fost admisă cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, contravaloarea în RON la data plăţii, reprezentând împrumut nerestituit, şi la plata dobânzii legale calculate de la data scadenţei, respectiv 31.12.2018, până la data achitării debitului principal; a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamant privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 19.419,91 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat redus.
3. Decizia Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă
Prin decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 207 din 6 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă; a fost obligat apelantul pârât la plata către intimatul reclamant a sumei de 15.420 RON, cheltuieli de judecată în apel.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 15 din 22 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, pârâtul B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susţine nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva încălcării normelor prevăzute de art. 10 şi art. 214 C. proc. civ.
În acest sens, învederează că, deşi instanţa de apel motivează legalitatea soluţiei instanţei de fond sub aspectul continuităţii instanţei, în raport cu Hotărârea de colegiu nr. 26 din 23 decembrie 2022, din respectiva hotărâre rezultă că din compunerea completului C16 făcea parte în continuare doamna judecător C.. Aşadar, în mod nelegal, a reţinut instanţa de apel că schimbarea compunerii completului de judecată începând cu data de 20 ianuarie 2023 s-a realizat în condiţiile legii.
Apreciază că vătămarea sa este evidentă întrucât, după înlocuirea judecătorului titular al completului de judecată, începând cu data de 20 ianuarie 2023, recurentul, prin apărător, a solicitat ascultarea înregistrării şedinţei din data de 20 iunie 2022 pentru a se avea în vedere afirmaţia reclamantului potrivit căreia suma de 100.000 euro nu a fost predată.
Afirmă că motivarea instanţei de fond, în conformitate cu care intimatul reclamant, neavând cunoştinţe juridice, a făcut referire la sumele împrumutate, este străină de natura cauzei, având în vedere că acesta a fost asistat de apărător ales în şedinţa publică din 20 iunie 2022, apărător care nu a avut nicio obiecţiune cu privire la iniţiativa reclamantului de a se efectua consemnări suplimentare în interogatoriul administrat de instanţa de fond.
Învederează că instanţa de apel a încălcat normele de procedură prin respingerea probei cu interogatoriul reclamantului, solicitată a fi administrată în calea de atac a apelului în raport cu motivarea instanţei de fond potrivit căreia mărturisirea reclamantului ar fi fost determinată de o slabă stăpânire a limbii române.
Recurentul susţine şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 2158 C. civ., sens în care arată că a făcut dovada faptului că nu i-a fost remisă suma de 100.000 euro.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimatul A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Apreciază că statuările instanţei de apel referitoare la compunerea completului de judecată sunt corecte întrucât dispoziţiile art. 19 şi art. 214 C. proc. civ. permit modificarea compunerii completului de judecată dacă există motive temeinice, în speţă, acest motiv temeinic, revenirea judecătorului titular din concediu creştere copil, fiind menţionat în actul administrativ emis în regim de putere publică de către Colegiul de conducere al Tribunalului Dolj.
Afirmă că instanţa de judecată nu poate analiza legalitatea hotărârii Colegiului de conducere, o astfel de analiză putând face obiectul unei alte cauze, astfel cum s-a tranşat de instanţa supremă prin decizia nr. 52/2023, pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept.
Relativ la critica recurentului potrivit căreia instanţa de apel, în mod greşit, a respins proba cu interogatoriu, arată că aceasta vizează un aspect de netemeinicie, nu de nelegalitate, şi nu poate fi analizată de către instanţa de recurs.
Arată că nici critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2158 C. civ. nu poate fi examinată în calea de atac a recursului întrucât este motivată prin prisma interpertării greşite a probatoriului.
6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin rezoluţia din 12 iunie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 17 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul din perspectiva excepţiei de netimbrare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."
Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei."
Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.
În cauza pendinte, prin rezoluţia din 3 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a stabilit în sarcina recurentului obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 5798,28 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării recursului, ca netimbrat.
Prin adresa comunicată la 11 aprilie 2024, a fost adus la cunoştinţa recurentului cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, precum şi faptul că are obligaţia depunerii acesteia, sub sancţiunea anulării recursului, ca netimbrat.
Prin aceeaşi rezoluţie, recurentului i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condiţiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Se constată că, deşi a fost înştiinţat prin adresă, recurentul nu a depus la dosar dovada îndeplinirii obligaţiei legale privind taxa judiciară de timbru.
Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conţinutul art. 174 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă".
Înalta Curte, reţinând că nu a fost făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 15 din 22 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurentului B., Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7465 RON, către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 15 din 22 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Obligă pe recurent la plata către intimat a sumei de 7465 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.