Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024
Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Pretenţiile deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 11 iunie 2008, sub nr. x/2008, astfel cum a fost precizată, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul Afacerilor Externe să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de aprox. 2.000 mp, situat în Bucureşti, str. x, colţ cu str. x şi cu str. x, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 27 iunie 2019, sub nr. x/2019, astfel cum a fost precizată, reclamanţii B., C., D., E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să se constate inexistenţa titlului Statului cu privire la terenul în suprafaţă de 1.983 mp, situat în Bucureşti, str. x, colţ cu str. x şi cu str. x, precum şi să se constate caracterul abuziv al preluării în fapt a imobilului de către Stat, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 14 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a conexat dosarul nr. x/2019 la dosarul nr. x/2008.
În dosarul nr. x/2019, Ministerul Afacerilor Externe a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Statul Român.
2. Hotărârile pronunţate în cauză
Prin sentinţa civilă nr. 45 din 13 ianuarie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins cererile de chemare în judecată conexate, ca inadmisibile, şi a admis cererea de intervenţie accesorie.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au formulat apel, care a fost respins de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 1964A din 20 decembrie 2022.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs, care a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1183 din 24 aprilie 2024.
3. Contestaţia în anulare formulată în cauză
Împotriva acestei decizii civile, la 10 mai 2024, C., E., D., F. şi G. au formulat contestaţie în anulare, iar, la 25 septembrie 2024, au depus motivele contestaţiei în anulare.
Contestatorii au invocat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, susţinând că procedura de chemare a părţilor, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost legal îndeplinită, sens în care au învederat, în sinteză, următoarele argumente:
În contextul intervenirii decesului recurentei B., instanţa de recurs a respins cererea de amânare, apreciind că nu este necesară dezbaterea procedurii succesorale, întrucât în cauză nu se contestă calitatea de moştenitori a prezumaţilor succesori G. şi F.. Or, aceştia din urmă nu puteau avea calitatea de parte în dosar, câtă vreme nu era stabilită calitatea lor de moştenitori, care ar fi justificat transmiterea calităţii procesuale active. Mai mult, decesul unei părţi în cursul litigiului determina suspendarea de drept a judecăţii, conform art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Din moment ce instanţa de recurs nu a procedat astfel, procedura de chemare a părţilor a fost viciată.
Contestatorii au invocat şi motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, susţinând că decizia instanţei de recurs a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, sens în care au învederat, în sinteză, următoarele argumente:
În primul rând, în cauză a fost încălcat principiul repartizării aleatorii, consacrat de art. 58 din Legea nr. 304/2022, în condiţiile în care la dosarul de recurs nu există dovezile privind repartizarea aleatorie, astfel cum sunt prevăzute de art. 5 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la fila x apărând o menţiune tipizată, denumită "Repartizarea dosarelor din data de 12.03.2024", care nu a fost asumată, prin nume şi semnătură, de către nicio persoană. Aspectele esenţiale ce garantează dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 din CEDO, demonstrează natura de ordine publică a normelor referitoare la repartizarea aleatorie.
În al doilea rând, instanţa de recurs a pronunţat decizia contestată în stare de incompatibilitate, respectiv înainte de a fi soluţionată cererea de recuzare (ce a făcut obiectul dosarului asociat nr. x/2008) şi cu ignorarea cererii depuse la ora 11:40, prin care aducea la cunoştinţă completului de judecată existenţa stării de incompatibilitate, fiind încălcate prevederile art. 31 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, care interzic judecătorului recuzat să efectueze orice alte acte de procedură în cauză de la formularea cererii de recuzare şi până la soluţionarea acesteia.
Contestatorii au mai invocat motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ. de la 1865, susţinând că există o eroare materială, întrucât instanţa de recurs a procedat la soluţionarea cauzei fără să observe că la dosar nu există dovezile privind repartizarea aleatorie a cauzei.
Contestatorii au invocat şi motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, susţinând că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare prezentat la pct. 2.2. din memoriul de recurs (par. 101 şi urm.), prin care s-a invocat refuzul aplicării dispoziţiilor art. 17, art. 26, art. 32, art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 25 şi art. 56 din Legea nr. 7/1996 şi art. 57 din Constituţie privind regimul înscrierilor în cartea funciară, care confereau reclamanţilor dreptul asupra "bunului" înscris.
Astfel, instanţa de recurs a omis a analiza un motiv esenţial de recurs, prin care s-a învederat, pe de o parte, că recurenţii au un drept de proprietate ce se prezumă că există, din moment ce nu a fost niciodată radiat din cartea funciară, iar, pe de altă parte, că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru înscrierea valabilă a pretinsului drept de proprietate publică a Statului.
Instanţa de recurs s-a limitat la o analiză formală a acestui motiv de recurs, preluând formal motivarea instanţei de apel, care a preluat, la fel de lacunar, motivarea primei instanţe, reţinând că reclamanţii nu ar avea un "bun", în sensul Convenţiei europene, cu motivarea că "nu au o hotărâre judecătorească care să le recunoască un drept referitor la imobilul revendicat". Instanţa de recurs a omis să cerceteze argumentele esenţiale prezentate la par. 106 din memoriul de recurs, care reprezentau interpretarea noţiunii de "bun", bazată pe interpretarea corectă a hotărârii din cauza pilot Maria şi a altor hotărâri posterioare acesteia şi care implicau o explicaţie concretă, a propriilor argumente ale instanţei de recurs cu privire la respingerea acestora.
De asemenea, instanţa de recurs nu a cercetat motivul prin care s-a invocat necesitatea aplicării principiului bunei guvernări consacrat în Recomandarea CM/Rec(2007)7 şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia art. 1 din Primul Protocol Adiţional la CEDO.
Contestatorii au învederat că aceste argumentele invocate în susţinerea recursului au o individualitate distinctă, care implicau cu necesitate pronunţări exprese, cu raţionamente logico-juridice independente unele de altele. Analiza în bloc a unor motive de casare nu corespunde unei cercetări concrete, conforme exigenţelor privind motivarea hotărârii judecătoreşti.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând contestaţia în anulare, prin prisma motivelor prevăzute la art. 317 şi art. 318 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente de drept:
Contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru motivele prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 317 (contestaţia în anulare de drept comun) şi la art. 318 (contestaţia în anulare specială) din C. proc. civ. de la 1865.
Potrivit art. 317 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă". De asemenea, conform art. 318 alin. (1) din acelaşi Cod: "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Invocând motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, contestatorii au învederat că, în contextul intervenirii decesului recurentei B., instanţa de recurs a respins cererea de amânare, apreciind că nu este necesară dezbaterea procedurii succesorale, din moment ce în cauză nu se contestă calitatea de moştenitori a prezumaţilor succesori G. şi F.. În opinia contestatorilor, aceştia din urmă nu puteau avea calitatea de parte în dosar, câtă vreme nu era stabilită calitatea lor de moştenitori, care ar fi justificat transmiterea calităţii procesuale active, iar decesul unei părţi determina suspendarea de drept a judecăţii, conform dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că acest motiv de contestaţie este nefondat.
Astfel cum rezultă din reglementarea art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, se poate formula contestaţie în anulare atunci când procedura de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost legal îndeplinită, ceea ce înseamnă că ori că partea nu a fost deloc citată, deşi citarea era obligatorie, potrivit legii, sau instanţa a dispus citarea părţilor, ori că citarea a fost neregulată la termenul când s-a judecat pricina şi partea a lipsit. Asemenea situaţii pot exista când partea nu este citată la domiciliul indicat, citaţia nu cuprinde elementele prevăzute de lege, s-a considerat în mod greşit că partea are termen în cunoştinţă, agentul procedural nu a înmânat citaţia în condiţiile legii, citarea prin publicitate s-a făcut cu rea-credinţă etc.
În cauză, se constată că părţi în calea de atac extraordinară a recursului au fost recurenţii C., E., D., F. şi G. şi intimaţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi Ministerul Afacerilor Externe. După cum s-a învederat în chiar cuprinsul cererii de recurs, F. şi G. au exercitat calea de atac în calitate de succesori ai reclamantei B., decedată la 19 septembrie 2023, după pronunţarea deciziei instanţei de apel. Se mai reţine că, potrivit înscrisurilor anexate cererii de recurs, necontestate în cauză, F. şi G. sunt fiii defunctei.
Contrar susţinerilor contestatorilor, nu este întemeiat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât, pentru termenul din 24 aprilie 2024, când a avut loc judecata recursului, toate părţile litigante au fost legal citate, inclusiv recurenţii F. şi G., aceştia din urmă fiind citaţi, cu respectarea dispoziţiilor legale, la domiciliul procesual indicat prin cererea de recurs (sediul profesional al S.C.A. "H. şi Asociaţii"), astfel cum atestă dovezile aflate la dosarul de apel. Mai mult, la termenul de din 24 aprilie 2024, aceşti doi recurenţi au fost reprezentaţi de doamna avocat H., în baza procurilor speciale depuse la dosarul de recurs, împrejurare de care a luat act şi instanţa de recurs.
Dat fiind că, pentru termenul din 24 aprilie 2024, când a avut loc judecata recursului şi pronunţarea hotărârii, toate părţile litigante au fost legal citate, se constată că sunt lipsite de relevanţă susţinerile prezentate la pct. 18-30 din contestaţia în anulare, referitoare la condiţiile în care operează transmiterea calităţii procesuale active, la respingerea de către instanţa de recurs a cererii de amânare, la nefinalizarea procedurii succesorale notariale de pe urma defunctei B., precum şi la eventuala incidenţă a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât astfel de aspecte nu intră sub incidenţa motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865.
Contestatorii au invocat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, susţinând că decizia contestată a fost pronunţată de către instanţa de recurs, pe de o parte, cu încălcarea principiului repartizării aleatorii, iar, pe de altă parte, în stare de incompatibilitate.
Înalta Curte constată că şi acest motiv de contestaţie este nefondat.
Astfel cum rezultă din reglementarea art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, se poate formula contestaţie în anulare atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competenţă, fiind vorba despre nesocotirea normelor procesuale care reglementează competenţa absolută, adică competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială absolută, în conformitate cu dispoziţiile art. 159 din C. proc. civ. de la 1865.
Din moment ce contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, motivele prevăzute de legiuitor sunt de strictă aplicare, astfel că dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865 se interpretează în sensul că vizează doar încălcarea normelor de competenţă absolută, nu şi a normelor de organizare judecătorească de ordine publică, cum sunt cele referitoare la principiul repartizării aleatorii (art. 58 din Legea nr. 304/2022, art. 5 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 94 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti) sau la incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor (art. 24-36 din C. proc. civ.). Sub acest ultim aspect, atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară s-a statuat, în mod constant, că pe calea acestui motiv de contestaţie nu se poate invoca incompatibilitatea sau alte neregularităţi privind compunerea şi constituirea completului de judecată, întrucât acestea sunt reglementate prin norme de organizare judecătorească, iar nu prin norme de competenţă.
Ca atare, toate argumentele prezentate la pct. 31-76 din contestaţia în anulare, inclusiv cele care fac trimitere la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale a României, sunt lipsite de relevanţă, întrucât chestiunile invocate de către contestatori nu intră sub incidenţa motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865.
Contestatorii au invocat şi motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ. de la 1865, susţinând că există o eroare materială, întrucât instanţa de recurs a procedat la soluţionarea cauzei fără să observe că la dosar nu există dovezile privind repartizarea aleatorie a cauzei.
Înalta Curte constată că şi acest motiv de contestaţie este nefondat, întrucât textul de lege se referă la ipoteza în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale, ceea ce implică invocarea unei greşeli formale evidente, care să fi determinat soluţia pronunţată de către instanţa de recurs (de exemplu, anularea recursului ca netimbrat, deşi dovada taxei judiciare de timbru era depusă la dosar; respingerea recursului ca tardiv, deşi acesta fusese depus la oficiul poştal cu respectarea termenului legal etc.).
Or, chestiunea invocată de către contestatori, şi anume lipsa de la dosar a dovezilor privind repartizarea aleatorie a cauzei, nu priveşte "dezlegarea dată recursului", ci aduce în discuţie o normă de organizare judiciară, ce nu poate determina, în niciun caz, soluţia instanţei de recurs, astfel că sunt lipsite de relevanţă argumentele prezentate la pct. 77-87 din contestaţia în anulare.
Contestatorii au mai invocat motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, susţinând că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul II de casare.
Înalta Curte constată că şi acest motiv de contestaţie este nefondat.
Astfel cum s-a statuat în practica judiciară, motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865 nu este incident atunci când instanţa de recurs a omis să cerceteze un simplu argument, iar nu un motiv de casare, şi nici atunci când au fost grupate criticile aduse hotărârii şi acestea au fost analizate global. Într-adevăr, art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865 se referă in terminis la omisiunea instanţei de recurs de a examina vreunul dintre "motivele de modificare sau de casare", iar nu dintre argumentele subsumate motivelor de recurs. De asemenea, instanţa poate grupa argumentele invocate în dezvoltarea unui motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să arate considerentele pentru care a găsit neîntemeiat motivul de recurs, chiar dacă nu a răspuns explicit tuturor argumentelor invocate.
Sub acest aspect, la pag. 29-30 din decizia recurată, s-a arătat că "subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, partea reclamantă dezvoltă mai multe critici distincte, prin care pretinde nelegalitatea soluţiei de respingere, ca inadmisibile, a acţiunilor deduse judecăţii, cărora le subsumează argumente parţial comune, astfel că analiza va avea în vedere gruparea argumentelor".
Contrar celor susţinute de contestatori, instanţa de recurs, respingând, ca nefondat, recursul, nu a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate prin memoriul de recurs (cele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865).
Referitor la aspectele invocate de contestatori, acestea nu pot fi primite, întrucât, începând cu pag. 30 a deciziei recurate, instanţa de recurs a dezlegat criticile dezvoltate la par. 101 şi urm. din memoriul de recurs, reţinând, în esenţă, că nu era necesar ca instanţa de apel să analizeze dispoziţiile art. 17, art. 26, art. 32, art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 25 şi art. 56 din Legea nr. 7/1996 şi art. 57 din Constituţie, în contextul în care prima instanţă a respins, ca inadmisibile, cererile de chemare în judecată conexe, cu motivarea că, pe de o parte, partea trebuia să parcurgă procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, că acţiunea în constatare conexă nu este admisibilă, prin prisma dispoziţiilor art. 111 din C. proc. civ. de la 1865. Faptul că partea nu este mulţumită de raţionamentul juridic al instanţei de recurs nu îi deschide calea contestaţiei în anulare, întemeiate pe motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, întrucât acesta vizează doar omisiunea instanţei de recurs de a examina vreunul dintre motivele de recurs, nu şi modalitatea în care instanţa le-a examinat, nefiind admisibil recursul la recurs.
Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele prevăzute de art. 317-318 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de către contestatorii C., E., D., F. şi G. împotriva deciziei nr. 1183 din 24 aprilie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.