Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin contestaţia în anulare înregistrată în data de 9 august 2024 pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie, sub nr. x/2024, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei nr. 743/19.03.2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor – prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.
Indicând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., contestatorul a arătat că instanţa de recurs nu a antamat susţinerile sale referitoare la reţinerile din decizia recurată în sensul că apelul este scutit de taxă de timbru şi nici nu a analizat dispoziţiile legale în ceea ce priveşte necesitatea timbrării recursului.
În considerentele deciziei atacate nu este menţionată decizia nr. 1003/18.02.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, pe care contestatorul a invocat-o în toate fazele procesuale.
Arată că, prin cererea de recurs, nu a susţinut că "instanţa de apel a asimilat în mod nelegal cazurilor prevăzute de art. 82 alin. (7), teza I din Legea nr. 303/2004", astfel cum s-a reţinut prin decizia atacată, ci a arătat că această normă este cea care a fost asimilată cazurilor de încetare a drepturilor de pensie militară prevăzute de art. 71 lit. b) din Legea nr. 223/2015.
Consideră că este vorba despre o gravă eroare de judecată generată de neînţelegerea modului în care recurentul a invocat dispoziţiile privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
Instanţa de recurs a reţinut că "nu respectă rigorile impuse de prevederile art. 488 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. nici critica prin care partea a susţinut nesocotirea autorităţii de lucru judecat de către instanta de apel" şi că această critică nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, "întrucât hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se invocă nu a fost avută în vedere, în concret, în analiza incidenţei art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. de către instanta de apel."
Susţine că, în raport de caracterul devolutiv al apelului, instanţa de apel trebuia să se raporteze la toate susţinerile părţilor formulate în primă instanţă, iar dacă hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se invocă nu a fost avută în vedere, aceasta se datorează instanţei, nu justiţiabilului.
Mai arată că instanţa de recurs nu a sesizat diferenţa dintre cele două hotărâri pretins intrate în puterea lucrului judecat şi a generat o confuzie ce se regăseşte în considerentele deciziei atacate.
Învederează că litigiul dedus judecăţii se poartă între alte părţi decât cele ce au concurat în litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins intrate în puterea lucrului judecat.
Susţine că litigiul poartă asupra unei norme consacrate de dispoziţiile art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, interpretată cu ignorarea sistemului de drept material, ceea ce a condus la o eroare judiciară.
Solicită admiterea contestaţiei în anulare şi anularea deciziei atacate, precum şi admiterea recursului.
2. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atacată prin contestaţia în anulare
Prin decizia nr. 743/19.03.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a constatat nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 269 din 13.09.2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
3. Apărări formulate în cauză
Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor – prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., aspectul admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, a cărei exercitare este supusă unor condiţii limitativ stabilite de lege, respectiv cele reglementate prin dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ., potrivit cărora, "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia din recursurile declarate în cauză."
Pentru motivele invocate de către contestator care, după cum chiar acesta a arătat, se circumscriu noţiunii de eroare de judecată, contestatorul nu are deschisă calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
Din examinarea cererii formulate, rezultă că motivele invocate nu pot fi încadrate în cazurile de contestaţie în anulare de drept comun sau specială, reglementate exhaustiv de art. 503 C. proc. civ., care trebuie să vizeze hotărârea judecătorească atacată, prin care, în speţă, s-a constatat nul recursul.
Astfel, cererea prin care a fost declarată calea extraordinară de atac conţine nemulţumirile contestatorului cu privire la soluţia de anulare a recursului declarat împotriva deciziei nr. 269 din 13.09.2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, acesta considerând că instanţa nu a analizat dispoziţiile legale în ceea ce priveşte necesitatea timbrării recursului, că aspectele reţinute prin decizia atacată sunt rezultatul unor erori de judecată generate de neînţelegerea modului în care acesta a invocat dispoziţiile privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, precum şi prevederile legale incidente, că instanţa a omis să cerceteze motivele de recurs, nerealizându-se o veritabilă cercetare a fondului.
Date fiind solicitările contestatorului, se observă că, dacă instanţa învestită cu soluţionarea prezentei căi de atac ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.
În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai prin invocarea unor circumstanţe esenţiale şi imperative, din cele prevăzute limitativ de art. 503 din C. proc. civ.
Totodată, în cadrul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul supremaţiei dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenţiei în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 paragr. 1, securitatea rapoturilor juridice este o dimensiune esenţială.
Acest concept presupune că o soluţie definitivă pronunţată de instanţe cu privire la orice controversă, să nu mai fie rejudecată (Cauza Brumărescu).
În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive şi executorii numai cu scopul de a obţine reexaminarea cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa.
Totodată, în Cauza Mitrea contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.
Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei, reaprecierea probelor sau interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor o nouă cale de atac similară apelului sau recursului.
În speţă, ignorând soluţia de anulare a recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pronunţată după analizarea susţinerilor recurentului, subsumate de către acesta dispoziţiilor art. 488 pct. 4, 7 şi 8 C. proc. civ., contestatorul critică reţinerile instanţei de recurs prin prisma faptului că argumentele instanţei de recurs sunt greşite, situaţie în care se constată că nu este incident nici cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
Cazul de contestaţie în anulare indicat, care vizează omisiunea de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate, nu este incident nici prin prisma faptului că, pentru situaţia în care recursul a fost constatat nul, art. 499 teza a II-a din C. proc. civ. prevede că, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare.
În concluzie, afirmaţiile contestatorului, astfel cum au fost formulate şi dezvoltate, nu îşi găsesc corespondent în niciunul dintre motivele pentru care, potrivit art. 503 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat posibilitatea exercitării contestaţiei în anulare.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ. şi cum contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor eventuale greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţiile legale, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 743/19.03.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor – prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 noiembrie 2024.