Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 21.03.2023, sub nr. de dosar x/2023, reclamantul Club Sportiv Municipal Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul A., a formulat acţiune în anularea hotărârii arbitrale şi suspendarea hotărârii arbitrale, prin care a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce-o va pronunţa să dispună suspendarea hotărârilor Federaţiei Române de Handbal - Comisia de Soluţionare a Litigiilor nr. 630/14.12.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi a Federaţiei Române de Handbal - Comisia Centrală de Apel nr. 53/18.01.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 până la soluţionarea prezentei acţiuni în anulare, anularea hotărârilor Federaţiei Române de Handbal - Comisia de Soluţionare a Litigiilor nr. 630/14.12.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi a Federaţiei Române de Handbal - Comisia Centrală de Apel nr. 53/18.01.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 [art. 608, alin. (1), lit. a), d), g), h) C. proc. civ. şi, în principal, trimiterea cauzei înspre competentă judecare Judecătoriei Constanţa, secţia civilă [art. 613, alin. (3), lit. a) C. proc. civ. raportat la art. 608, alin. (1), lit. b) C. proc. civ., iar, în subsdiar, trimiterea cauzei spre competentă judecare Tribunalului Constanţa, secţia I civilă [art. 613, alin. (3), lit. a) C. proc. civ. raportat la art. 608, alin. (1), lit. a) C. proc. civ.).
A mai solicitat, în subsidiar, pronunţarea hotărârii de anulare şi administrarea probelor solicitate şi neadministrate de către instanţele arbitrale şi, după administrarea acestora, rejudecarea fondului în sensul:
a) în principal, a respingerii acţiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A.;
b) în subsidiar, a respingerii acţiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CSM Constanta;
c) în subsidiar, a respingerii acţiunii ca neîntemeiată ca urmare a admiterii excepţiei de neexecutare;
d) în subsidiar, a respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În subsidiar, reclamantul a solicitat rejudecarea în fond în sensul:
a) în principal, a respingerii acţiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A.;
b) în subsidiar, a respingerii acţiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CSM Constanţa;
c) în subsidiar, a respingerii acţiunii ca neîntemeiată ca urmare a admiterii excepţiei de neexecutare;
d) în subsidiar, a respingerii acţiunii ca neîntemeiată. A mai solicitat obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
2. Hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 116F din 26 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, s-a admis excepţia excepţia necompetenţei generale a instanţelor şi, în consecinţă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Club Sportiv Municipal Constanţa, ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 2F din 17 ianuarie 2024, pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 116F/26.09.2023, cerere formulată de petentul A. şi s-a dispus completarea sentinţei în sensul obligării reclamantei la plata către pârât a sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei şi a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul Club Sportiv Municipal Constanţa a formulat cereri de recurs, criticând hotărârile atacate pentru nelegalitate.
Recurentul reclamant a solicitat, în principal, admiterea recursului declarat împotriva sentinţei, casarea hotărârii recurate atât ca urmare a încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) cât şi a aplicării greşite a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) şi trimiterea spre rejudecare instanţei de fond, ca urmare a soluţionării cauzei fără a intra în judecata fondului prin greşita admitere a excepţiei necompetenţei generale a instanţei de judecată (art. 497 C. proc. civ.); în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate atât ca urmare a încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) cât şi a aplicării greşite a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) şi trimiterea cauzei spre competentă rejudecare organului cu caracter jurisdicţional competent pentru a judeca acţiunea în anulare.
Recurentul reclamant a susţinut că hotărârea recurată reprezintă produsul unei înţelegeri imperfecte a mecanismului acţiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale şi a limitelor obiectului dedus judecăţii primei instanţe de către reclamanta recurentă şi a competenţei de judecare a unei astfel acţiuni.
Astfel, contrar celor reţinute de către prima instanţă, reclamantul nu a solicitat rejudecarea cauzei în fond Curţii de Apel Bucureşti, asemenea unei instanţe de control judiciar ce rejudecă cauza în fapt şi în drept, ci a formulat o acţiune în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 C. proc. civ. cât timp dispoziţiile legale stipulează expressis verbis dreptul părţii dintr-un litigiu arbitral să supună curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul o acţiune în anulare pentru motivele limitative de anulare a acestei hotărâri arbitrale în temeiul art. 608 C. proc. civ., nu se poate susţine că o astfel de cerere ar fi inadmisibilă.
Soluţia pronunţată de către instanţa de fond, în sensul că instanţele române n-ar fi competente să judece o acţiune în anularea unei hotărâri arbitrale contravine dispoziţiilor art. 610 C. proc. civ. care conferă competenţa judecării acţiunii în anulare instanţelor de drept intern.
Mai mult, această soluţie a fost pronunţată în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut expres că în faţa Comisiilor jurisdicţionale ale Federaţiei Române de Handbal a avut loc o judecată arbitrală.
Ceea ce instanţa de fond reţine în mod greşit este aplicabilitatea art. 58 din Statutul Federaţiei Române de Handbal, care se aplică în ceea ce priveşte litigiile pe fondul disputelor respective dintre părţile litigante, însă această dispoziţie legală nu priveşte mecanismul acţiunii în anulare arbitrală, care este de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată interne, conform art. 610 C. proc. civ.
Consideră că instanţa de fond nu se putea pronunţa în mod efectiv asupra excepţiei necompetenţei generale a instanţelor de judecată, întrucât în vederea analizei respectivei excepţii ar fi fost necesar a avea la dosarul cauzei toate înscrisurile din respectiva procedură.
În subsidiar, arată că dacă ab absurdum s-ar considera că dispoziţiile art. 608 şi urm. C. proc. civ. n-ar fi aplicabile în prezenta cauză, chiar şi în acest caz s-ar impune admiterea recursului.
Arată că instanţa de fond a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată pe motiv că această competenţă ar aparţine unui organ cu activitate jurisdicţională al Federaţiei Române de Handbal, iar nu unui organ fără activitate jurisdicţională cum art. 132 alin. (4) C. proc. civ. are în vedere pentru a se pronunţa respingerea ca inadmisibilă a cauzei.
Cu toate acestea însă, instanţa de fond nu a stabilit care dintre acesta ar avea competenţa de a judeca cauza, ci a respins acţiunea ca inadmisibilă, soluţie ce nu poate fi pronunţată conform art. 132 alin. (1) C. proc. civ. decât dacă cauza nu este de competenţa instanţelor române sau dacă aparţine unui organ fără activitate jurisdicţională.
Precizează că, în speţă nu este vorba despre un arbitraj ad-hoc care să determine conform art. 554 alin. (1) C. proc. civ. ultima teză, respingerea cererii ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.
În ceea ce priveşte recursul exercitat împotriva deciziei de completare a sentinţei cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta formulează critici subsumate art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Susţine că documentul ataşat întâmpinării nu întruneşte condiţiile art. 1504 C. civ., astfel că nu rezultă dovada plăţii de către pârât a onorariului avocaţial în cuantum de 1500 RON.
De asemenea, decizia este nemotivată în fapt şi în drept, în raport cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa neindicând motivele pentru care a înlăturat apărările reclamantului.
Solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei, casarea hotărârii recurate atât ca urmare a încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.), a aplicării greşite a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) cât şi pentru lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea recurată (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.) şi trimiterea spre rejudecare instanţei de fond sau organului cu caracter jurisdicţional competent.
În cauză s-a depus întâmpinare de către pârâtul A., care a solicitat respingerea recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
În cauză, aşa cum rezultă din cele ce preced, reclamantul Club Sportiv Municipal Constanţa a solicitat Curţii de Apel Bucureşti anularea hotărârilor arbitrale nr. 630/14.12.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Federaţiei Române de Handbal - Comisia de Soluţionare a Litigiilor şi nr. 53/18.01.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Federaţiei Române de Handbal - Comisia Centrală de Apel, precum şi suspendarea acestora, întemeindu-şi cererea pe art. 608 şi art. 612 C. proc. civ.
Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deşi cel puţin una dintre părţi a declarat că înţelege să invoce caducitatea, iar părţile nu au fost de acord cu continuarea judecăţii, potrivit art. 568 alin. (1) şi (2);
f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri;
h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;
i) dacă, după pronunţarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare."
Textul este situat în Cartea a IV-a a C. proc. civ. – Despre arbitraj – Titlul V – Desfiinţarea hotărârii arbitrale şi reglementează calea de atac prin care poate fi dedus instanţei controlul asupra hotărârii tribunalului arbitral, precum şi limitele în care acest control poate fi exercitat.
Instanţa sesizată cu acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a apreciat în esenţă că normele din Statutul Federaţiei Române de Handbal ce instituie competenţa organelor de jurisdicţie ale Federaţiei constituie clauze arbitrale, astfel încât cererea nu este de competenţa instanţelor române.
Astfel, s-a reţinut în sentinţa recurată că "(…) prin art. 48 alin. (1) se prevede că litigiile izvorâte din sau în legătură cu activitatea handbalistică din România, în care sunt angrenate cluburile afiliate, urmează a fi soluţionate exclusiv de către comisiile cu atribuţii jurisdicţionale din cadrul F.R.H. Totodată, alin. (2) prevede că F.R.H., membrii afiliaţi la F.R.H., jucătorii, oficialii, antrenorii, nu vor înainta litigiile instanţelor judecătoreşti, până la epuizarea căilor jurisdicţionale sportive, cu excepţia situaţiei în care legislaţia aplicabilă instituie cu titlu imperativ obligaţia soluţionării litigiilor în faţa instanţelor competente. De asemenea, alin. (3) prevede că membrii F.R.H. consimt faptul că odată cu afilierea la F.R.H. se supun jurisdicţiilor cu atribuţii jurisdicţionale din cadrul F.R.H.
Statutul Federaţiei reprezintă un contract care este reglementat de C. civ.. În consecinţă, raporturile dintre persoanele afiliate, ori dintre acestea şi Federaţie se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile statutare şi regulamentare menţionate anterior şi sunt guvernate de principiul forţei obligatorii a acestuia.
Pe de altă parte, Curtea observă că se solicită celor implicaţi în activităţile sportive, recunoaşterea instanţelor sportive, astfel cum sunt prevăzute în statutul federaţiilor internaţionale şi tot din acest motiv în Legea sportului şi educaţiei fizice nr. 69/2000, s-a prevăzut în art. 36 că federaţiile sportive naţionale se organizează şi funcţionează în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu statutele federaţiilor internaţionale corespondente.
Astfel, Curtea consideră că prevederile din regulamentele sportive care impun jurisdicţia unor tribunale sportive reprezintă, în mod evident, clauze care învestesc instanţe arbitrale, excluzând pentru litigiile ce fac obiectul lor, competenţa instanţelor de drept comun, iar incidenţa clauzei compromisorii este dată şi de acordul prealabil al membrilor afiliaţi care au adoptat respectivul statut. Prin urmare, membrii FRH, deci şi petentul, sunt obligaţi să respecte întotdeauna statutele, regulamentele, directivele şi deciziile F.R.H., FIHA. Prin urmare, competenţa instanţei de faţă nu poate fi reţinută în această etapă."
Nu este, deci, în dispută, calificarea clauzelor analizate ale Statutului ca având natura unei clauze compromisorii, ce atrag competenţa de rezolvare a disputei de către organismele arbitrale din cadrul Federaţiei.
Cu toate acestea, în mod nelegal a exclus prima instanţă competenţa instanţelor române pentru acţiunea în anularea hotărârilor arbitrale pronunţate în rezolvarea litigiului conform clauzelor compromisorii.
Astfel, nu rezultă din raţionamentul expus în sentinţa recurată care este construcţia juridică ce a permis concluzia inadmisibilităţii acţiunii în anulare pentru motivul că prevederile art. 48 din Statutul FRH reprezintă normă specială, derogatorie de la art. 608 şi art. 609 C. proc. civ.
Pe de-o parte art. 48 din Statut prevede, cum s-a arătat deja, că F.R.H., membrii afiliaţi la F.R.H., jucătorii, oficialii, antrenorii, nu vor înainta litigiile instanţelor judecătoreşti, până la epuizarea căilor jurisdicţionale sportive, fără a exclude exercitarea dreptului la acţiunea în anulare în faţa instanţei judecătoreşti ulterior acestui moment (al epuizării căilor jurisdicţionale sportive).
Se impune astfel a sublinia distincţia necesară între obligativitatea deducerii litigiilor izvorâte din sau în legătură cu activitatea handbalistică spre competentă soluţionare jurisdicţiei sportive organizate conform Statutului FRH şi posibilitatea ca rezultatul acestei proceduri jurisdicţionale să fie supus controlului de legalitate reglementat prin calea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, instanţa de judecată învestită conform art. 608 C. proc. civ. nefiind chemată a soluţiona pe fond disputa dintre părţi, ci a statua exclusiv cu privire la motivele arătate în această prevedere legală.
Pe de altă parte, potrivit art. 609 C. proc. civ., "(1) Părţile nu pot renunţa prin convenţia arbitrală la dreptul de a introduce acţiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale. (2) Renunţarea la acest drept se poate face numai după pronunţarea hotărârii arbitrale.", iar din economia acestui text rezultă că însuşi legiuitorul a prevăzut necesitatea de a asigura calea necesară exercitării controlului judiciar de legalitate din partea instanţei în limita motivelor expres şi limitativ enunţate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.
Nu se identifică în acest context nicio dispoziţie legală sau convenţională care să excludă acest control în materia pendinte, control pe care, după cum s-a arătat, nu îl pot exclude nici părţile prin convenţia lor anterior pronunţării hotărârii arbitrale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. şi constatând incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la incorecta aplicare a dispoziţiilor art. 608 şi art. 609 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza la Curtea de apel spre rejudecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei nr. 2F din 17 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, se constată că, prin această decizie, instanţa a soluţionat cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată, prin reţinerea culpei procesuale a reclamantei rezultate din respingerea acţiunii sale.
Dată fiind soluţia de casare ce urmează a fi pronunţată în privinţa sentinţei prin care a fost respinsă acţiunea, decizia asupra cererii de completare a acestei sentinţe cu soluţia dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi, de asemenea, casată, în temeiul art. 179 alin. (3) şi art. 497 C. proc. civ., soluţia asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată fiind într-un raport de dependenţă procesuală în raport cu soluţia care se va pronunţa în rejudecarea cererii reclamantei. În consecinţă, cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată va forma, de asemenea, obiect al rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant Club Sportiv Municipal Constanţa împotriva sentinţei nr. 116F din 26 septembrie 2023 şi a deciziei nr. 2F din 17 ianuarie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..
Casează sentinţa şi decizia atacate şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 noiembrie 2024.