Şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2024
Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 218 din 25 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admisă excepţia perimării şi a fost constatat perimat recursul formulat de recurentul-intimat A., împotriva deciziei civile nr. 80R din 15 martie 2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2009, în contradictoriu cu intimaţii-contestatori B. şi C..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul A., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în data de 11 iunie 2024.
În dezvoltarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, motiv pentru care se impune anularea acesteia şi trimiterea cauzei, pentru continuarea judecăţii, la curtea de apel.
Analizând cu prioritate excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, în condiţiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru, "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: f) cereri de perimare şi cereri pentru eliberarea ordonanţei de adjudecare - 10 RON.", iar potrivit art. 11 alin. (1) din aceeaşi lege "Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din:
- taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de prima instanţă;
- taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani."
De asemenea, art. 20 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (3) al art. 20 statuează că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
În acelaşi timp, dispoziţiile art. 3021 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
În speţă, prin citaţia din data de 6 septembrie 2024, aflată la dosarul de recurs, comunicată recurentului, i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 RON.
Cum însă recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă şi nici nu a formulat cerere de reexaminare ori de scutire, pentru a fi exonerat de obligaţia legală stabilită în sarcina sa, Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru, constată că recursul este netimbrat, astfel încât se impune sancţiunea anulării recursului declarat de recurent.
De altfel, se reţine că recursul este inadmisibil, întrucât, potrivit art. 253 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, incident în cauză în raport de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare.
Aceste text legal este situat în Titlul III al C. proc. civ. care vizează procedura înaintea primei instanţe, însă potrivit art. 298 şi art. 316 C. proc. civ., dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în apel, iar cele privind judecata în apel se aplică şi în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice dispoziţiilor care reglementează cele două căi de atac.
În speţă, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii irevocabile, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 80R din 15 martie 2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2009.
Potrivit potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, sunt hotărâri irevocabile orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs, iar potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
Aşadar, hotărârile pronunţate de curţile de apel cu ocazia soluţionării recursurilor nu mai pot fi atacate cu recurs, întrucât nu se găsesc cuprinse în dispoziţiile art. 299 C. proc. civ.
Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) C. proc. civ. se menţionează că "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului", nu poate fi înţeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac şi decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării tocmai în legătură cu judecata unui recurs, cum este cazul de faţă.
Aceasta întrucât intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului, după ce hotărârea a devenit irevocabilă, fiind epuizat dreptul de a exercita recurs.
La aceeaşi concluzie conduce şi coroborarea dispoziţiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.
Aşa fiind, hotărârea pronunţată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă şi hotărârea care s-ar fi pronunţat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul urmează soarta principalului - "accesorium sequitur principale").
Aşadar, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia civilă nr. 218 din 25 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă, prin lege, cenzurii prin intermediul acestei căi de atac.
Totodată, recursul este nul pentru lipsa criticilor de nelegalitate, care să vizeze hotărârea atacată. Întrucât obiectul recursului îl constituie o hotărâre, prin care s-a constatat perimată calea de atac a recursului, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865 ar fi trebuit să dezvolte argumente, prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin decizia recurată şi să combată cele reţinute de instanţă, în sensul că, de la data la care s-a dispus suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor, respectiv din 11 iunie 2018, dosarul a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an, fiind întrunite condiţiile legale pentru perimare.
Având în vedere aceste excepţii, precum şi efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 137 alin. (1) raportat la art. 316 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepţia netimbrării recursului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va anula recursul declarat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 218 din 25 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 noiembrie 2024.