Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024
I Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 28.10.2022, sub nr. x/2022 petenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, în contradictoriu cu intimatele SCPEJ A., B. şi C. S.A., a solicitat: suspendarea procedurii de executare silită, precum şi a actelor de executare emise în dosarul execuţional nr. x/2016 al societăţii profesionale, până la soluţionarea prezentei contestaţii; conexarea dosarelor de executare silită şi continuarea executării de către Serviciul Fiscal Municipal Sebeş din cadrul AJFP Alba.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 205, art. 209, coroborate cu art. 654 C. proc. civ. şi art. 220 alin. (14) şi (15) Codul de procedură fiscală.
În probaţiune, s-au depus înscrisuri.
I.2 Hotărârile care au generat conflictul
I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 6283 din 21 martie 2023, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sebeş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, la data sesizării organului de executare fiscală (20.10.2022), domiciliul debitoarei B. era situat în satul Câlnic, judeţul Alba, şi nu în circumscripţia Judecătoriei Timişoara. Acest aspect rezultă din verificările efectuate de instanţă şi din baza de date DEPABD.
S-a mai reţinut de către instanţă că, dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care determină instanţa de executare ca fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, stabilesc competenţă teritorială exclusivă şi sunt de ordine publică şi derogatorii de la dreptul comun, conform art. 220 alin. (15) Codul de procedură fiscală.
I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 439 din 29 septembrie 2024, Judecătoria Sebeş, învestită prin declinare, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sebeş, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă ivit şi a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului B. se afla în circumscripţia Judecătoriei Timişoara, iar nu în circumscripţia Judecătoriei Sebeş. Acest aspect rezultă din documentele aflate la dosar şi din principiul competenţei teritoriale stabilit de art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
S-a mai reţinut de către instanţă că executarea silită a fost iniţiată în dosarul nr. x/2016 al SCPEJ A. şi încuviinţată de Judecătoria Timişoara prin încheierea nr. 13516 din 28.12.2016. Această instanţă rămâne competentă să soluţioneze toate incidentele ulterioare în cadrul procedurii execuţionale, conform principiului unicităţii instanţei de executare, prevăzut de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
A mai arătat că schimbarea domiciliului debitorului, ulterioară începerii executării silite, nu poate atrage schimbarea competenţei instanţei de executare, aşa cum prevede art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. În consecinţă, Judecătoria Sebeş nu are competenţa teritorială de a soluţiona contestaţia la executare formulată în această cauză.
De asemenea, prin Decizia nr. 20 din 27.09.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că instanţa care a încuviinţat executarea silită este singura competentă pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Această concluzie consolidează principiul unicităţii instanţei de executare şi clarifică faptul că toate cererile şi incidentele apărute ulterior în cursul executării silite trebuie soluţionate de aceeaşi instanţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, apreciind diferit cu privire la determinarea instanţei de executare.
Înalta Curte reţine că principiul unicităţii instanţei de executare, prevăzut de art. 651 alin. (3) C. proc. civ., are ca scop garantarea unei administrări eficiente a procedurii execuţionale şi evitarea dispersării competenţei între diferite instanţe, ceea ce ar putea genera întârzieri şi confuzii în aplicarea titlurilor executorii.
Întrucât competenţa instanţei de executare se determină exclusiv prin raportare la data sesizării organului de executare, modificările ulterioare ale domiciliului sau sediului debitorului nu pot afecta stabilirea competenţei, conform art. 651 alin. (2) C. proc. civ., o normă imperativă care întăreşte predictibilitatea şi siguranţa juridică.
În cazul de faţă, Judecătoria Timişoara a încuviinţat executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2016, la solicitarea creditoarei C. S.A., împotriva debitorilor B. şi D., stabilind astfel instanţa de executare conform principiului unicităţii acesteia, prevăzut de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
Acest principiu a fost consolidat şi de Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a menţionat în considerente decizorii că "ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale."
Această decizie cuprinde dezlegări de principiu, aplicabile în toate cauzele în care instanţa de executare este stabilită şi se ivesc ulterior incidente în executare (cum este cererea de conexare a dosarelor de executare), astfel încât reprezintă un reper obligatoriu în aplicarea corectă şi uniformă a dispoziţiilor legale aplicabile.
În ceea ce priveşte argumentele legate de schimbarea domiciliului debitorului, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ., această modificare ulterioară nu are efect asupra competenţei instanţei de executare deja stabilite.
De asemenea, referitor la dispoziţiile art. 220 alin. (15) Codul de procedură fiscală, Înalta Curte constată că acestea nu derogă de la regula stabilită de art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., ci doar reglementează condiţiile în care se pot conexa proceduri de executare aflate în derulare. Chiar dacă dispoziţiile art. 220 alin. (15) Codul de procedură fiscală permit conexarea procedurilor execuţionale, acestea nu derogă de la principiile fundamentale stabilite prin art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., ci doar reglementează mecanismele administrative necesare unei gestionări unificate a executării fiscale.
Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cererea privind conexarea dosarelor execuţionale este Judecătoria Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.