Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 29.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Timiş şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot a actului administrativ unilateral şi a răspunsului primit la plângerea formulată în procedura prealabilă referitoare la procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.05.2022 emis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Timiş cu consecinţa anulării debitului imputat, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 579/14.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Timiş a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi a respins acţiunea faţă de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Timiş.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin cererea de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată în dosarul de recurs, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat să se constate, în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29-33 din Legea nr. 47/1992, neconstituţionalitatea articolului 8 alin. (1) lit. h) şi i) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin încheierea de şedinţă din 7 februarie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. h) şi i) din O.U.G. nr. 3/2015.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii de şedinţă din 7 februarie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că, în ceea ce priveşte primele trei condiţii privind admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de recurentă într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. h) şi i) din O.U.G. nr. 3/2015, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, a susţinut că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză. Or, în speţă, atât timp cât actul administrativ atacat are în vedere tocmai nerespectarea acestor dispoziţii ale O.U.G. nr. 3/2015, a apreciat că şi această condiţie este îndeplinită.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Timiş a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în opinia sa, susţinerile recurentei neconstituindu-se în critici de nelegalitate a încheierii recurate.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea recurată este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 12 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă APIA – Centrul Judeţean Timiş, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-reclamant privesc greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în opinia sa, atât timp cât actul administrativ atacat are în vedere tocmai nerespectarea acestor dispoziţii ale O.U.G. nr. 3/2015, condiţia privind legătura cu cauza a normei juridice a cărei neconstituţionalitate se invocă este îndeplinită, aspect care poate fi încadrat în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că prin cererea de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat să se constate, în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29-33 din Legea nr. 47/1992, neconstituţionalitatea articolului 8 alin. (1) lit. h) şi i) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015.
Prin Încheierea recurată, cererea de sesizare a fost respinsă, recurenta-reclamantă formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.
Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale.
Astfel, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:
- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- norma vizată de excepţie sa aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu se fi constatat neconstituţionalitatea acesteia printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.
Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.
Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut Curtea de apel că în cauză nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Astfel, se constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în ceea ce priveşte dispoziţiile 8 alin. (1) lit. h) şi i) din O.U.G. nr. 3/2015 care prevăd următoarele:
"Pentru a beneficia de plăţile directe prevăzute la art. 1 alin. (2), fermierii trebuie: (...) h) persoanele juridice trebuie să notifice APIA în termen de 15 zile calendaristice cu privire la modificările apărute în înregistrările de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului privind: administratorul/administratorii, sediul social, obiectul de activitate; i) orice modificare a datelor declarate în cererea unică de plată şi în documentele doveditoare survenită în perioada cuprinsă între data depunerii cererii şi data acordării plăţii se comunică în termen de 15 zile calendaristice, în scris, la APIA".), în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21 din Constituţia României, precum şi de dispoziţiile art. 6 CEDO.
Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentei în sensul că atât timp cât actul administrativ atacat are în vedere tocmai nerespectarea acestor dispoziţii ale O.U.G. nr. 3/2015, condiţia legăturii cu pricina ce se judecă este îndeplinită.
Cu privire la acest aspect, instanţa de control judiciar, în acord cu opinia Curţii de Apel, observă că dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. h) şi i) din O.U.G. nr. 3/2015 sunt menţionate ca temei al emiterii actului administrativ ce face obiectul cauzei, însă acestea reglementează doar obligaţia de a notifica orice modificare intervenită în privinţa administratorului, iar sumele reţinute în sarcina societăţii recurente nu au fost calculate pentru lipsa acestei notificări, reglementate de art. 8 alin. (1) lit. h) şi i) din O.U.G. nr. 3/2015, ci pentru existenţa unei pedepse complementare, instituite printr-o hotărâre judecătorească definitivă (interzicerea exercitării dreptului de a desfăşura activităţi care implică obţinerea de fonduri din bugetul general al comunităţilor europene (...) precum şi fonduri publice), astfel cum în mod corect a constatat prima instanţă.
Altfel spus, dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. h) şi i) din O.U.G. nr. 3/2015 nu au fost determinante în emiterea procesului-verbal de constatare nereguli nr. x/11.05.2022 întrucât şi în situaţia în care APIA ar fi fost încunoştinţată despre existenţa hotărârii penale încă de la data completării cererii de plată, această autoritate ar fi avut de analizat efectele pe care le produce o hotărâre penală de condamnare a administratorului persoană fizică în privinţa îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate de către societatea comercială al cărei administrator este domnul B..
În aceste condiţii, în mod judicios a constatat Curtea de apel că, în soluţionarea recursului, instanţa va avea de analizat dacă efectele pedepsei complementare aplicate persoanei fizice, administrator al societăţii recurente, se răsfrâng şi asupra activităţii acesteia din urmă, respectiv asupra dreptului acesteia de a accesa fonduri europene şi naţionale, aspect care necesită analizarea normelor legale nu doar din perspectiva existenţei notificării APIA la care fac referire dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. h) şi i) din O.U.G. nr. 3/2015. De asemenea, autoritatea emitentă a actului contestat a invocat mai multe dispoziţii legale, aparţinând dreptului comunitar şi dreptului naţional, necontestate sub aspectul validităţii, respectiv constituţionalităţii lor, iar recurenta a invocat apărări şi a formulat critici care vizează însuşi dreptul de a obţine finanţarea din fonduri europene/naţionale, ceea ce confirmă concluzia că în speţa de faţă excepţia de neconstituţionalitate invocată (care se referă doar la notificarea APIA referitoare la pronunţarea unei hotărâri penale) nu este aptă a influenţa în mod determinat soluţia ce se va pronunţa.
Or, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Examinarea legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate invocată se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât şi prin prisma interesului specific al autorului acesteia şi influenţa pe care dispoziţiile legale o au în concret, astfel cum s-a reţinut anterior.
Prin urmare, referitor la examenul legăturii cu cauza, care trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă, stabilirea existenţei interesului efectuându-se pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Or, în raport de argumentele anterior expuse, dispoziţiile legale solicitate de către societatea recurentă a fi supuse controlului de constituţionalitate nu au o legătură determinantă cu prezenta cauză, această condiţie nefiind deci îndeplinită câtă vreme (ne)constituţionalitatea normelor invocate nu ar putea influenţa soluţia dată în recursul ce face obiectul prezentei judecaţi.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs, prin care s-a opinat în sensul că este îndeplinită şi condiţia legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate invocată, pe motiv că actul administrativ atacat are în vedere tocmai nerespectarea acestor dispoziţii ale O.U.G. nr. 3/2015, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Timiş şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Ţimiş, prin întâmpinare.
Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 7 februarie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.