Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Primarul Oraşului Cristuru Secuiesc, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat: anularea Hotărârii nr. 435/26.05.2021 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nelegală şi neîntemeiată; obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.
La data de 28.01.2022, A. a depus la dosar cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună admiterea cererii care face obiectul acestui dosar, ca temeinică şi legală.
La data de 09.02.2022, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanţei să aprecieze asupra oportunităţii examinării admisibilităţii acţiunii judecătoreşti, circumscris stabilirii cadrului procesual pasiv (art. 78 alin. (2) C. proc. civ.).
La data de 09.02.2022, reclamantul a precizat cadrul procesual pasiv, arătând că solicită introducerea în prezenta cauză şi a B., acesta fiind autoarea sesizării adresate pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Prin încheierea din 10.02.2022 a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, B..
La data de 15.03.2022, pârâta B. a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La data de 15.03.2022, pârâta B. a depus întâmpinare la cererea de intervenţie principală, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenţie, în principal, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 24.03.2022, prin încheiere, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din C. proc. civ. şi având în vedere argumentele expuse în şedinţă publică, a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie principală formulată de petenta A..
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 720 din 8 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Primarul Oraşului Cristuru Secuiesc, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 720 din 8 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C. - Primarul Oraşului Cristuru Secuiesc a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că "D." este o publicaţie lunară, fiind înregistrată în acest fel, având un număr ISSN.
România a ratificat prin Legea 282/2007 Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, iar, prin art. 5 lit. e), s)-a angajat să o pună în aplicare în privinţa limbii maghiare şi în unităţi administrativ-teritoriale cum este Cristuru Secuiesc. România a ratificat prin Legea 199/1997 Carta Europeană a autonomiei locale, principiile acelei Carte fiind puse în practică inclusiv prin Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019).
Dat fiind faptul că editarea unor publicaţii nu este dat în mod expres prin lege în competenţa altor autorităţi publice obligaţia asumată de către România - raportată la oraşul Cristuru Secuiesc - la care a făcut referire mai sus se poate realiza inclusiv prin editarea de către autorităţile publice din oraş a unei publicaţii periodice în limba maghiară.
Având în vedere toate acestea, este evident, că editarea publicaţiei lunare "D." de către autorităţile locale este legală, reprezentând punerea în aplicare a unei obligaţii asumate de către România.
Fiind o publicaţie editată în altă limbă decât cea română şi care se face public pe teritoriul României, în opinia sa, în cazul acesteia sunt relevante şi aplicabile prevederile Legii 500/2004, care ca regulă generală prevede că tot conţinutul ei ar trebui tradus şi în limba română.
Dat fiind faptul că autorităţile publice din oraş crează numai cadrul legal pentru editarea publicaţiei "D.", conţinutul ei (adică articolele din publicaţie) fiind realizat în mod voluntar de către diferite persoane din oraş, în acest caz sunt incidente şi prevederile art. 9 din Convenţia Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale (ratificată de România prin Legea 33/1995), care prevede următoarele: "7. Părţile se angajează să recunoască faptul că dreptul la libertatea de expresie a fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale include libertatea de opinie şi libertatea de a primi şi a comunica informaţii sau idei în limba minoritară, fără ingerinţe ale autorităţilor publice şi independent de frontiere. Părţile nu vor crea obstacole în calea înfiinţării şi utilizării mijloacelor de informare scrisă de către persoanele aparţinând minorităţilor naţionale."
Aşa cum rezultă din cele descrise anterior, publicaţia în cauză este realizată şi difuzată în mod perfect legal, iar din această prevedere din Convenţie rezultă că nici în principiu nu pot exista prevederi legale care ar crea vreun obstacol în calea editării publicaţiei.
Prin urmare, CNCD ar fi trebuit să se situeze pe poziţia celor doi membri care au formulat opinie separată şi ar fi trebuit să respingă cererea reclamantei din Dosarul CNCD nr. 750/2020 pe motiv că fapta reclamată este bine întemeiată legal şi nu constituie discriminare.
A mai susţinut recurentul că, în mod eronat, a reţinut prima instanţă dispoziţiile art. 31 din Constituţie, în condiţiile în care conţinutul publicaţiei nu este informaţie de interes public pentru că articolele din publicaţie nu corespund definiţiei noţiunii "informaţie de interes public", fiind scrise de către diverse persoane particulare, în mod voluntar, în timpul lor liber.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
În esenţă, a susţinut că prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant se limitează să reia aspecte care au fost deja prezentate instanţei de fond şi care, lipsindu-le temeinicia juridică şi logică, au fost deja analizate şi respinse în mod temeinic de aceasta.
În opinia sa, tot conţinutul publicaţiei editată de Consiliul Local al Oraşului Cristuru Secuiesc, care este o autoritate administrativă autonomă deliberativă care aparţine aparatului administrativ al statului român pe teritoriul căruia limba oficială este limba română, trebuie să fie editat cu prioritate în limba oficială de stat.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 16 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Petenta A. a formulat cerere de intervenţie accesorie. A susţinut că a depus cererea în calitate de persoană juridică care are printre obiective apărarea drepturilor şi intereselor comunităţii maghiare din România, inclusiv drepturile lingvistice. A solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Prin încheierea din 21.03.2024, s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de petenta A., reţinându-se, în esenţă, că a fost analizată de prima instanţă condiţia interesului prevăzută de dispoziţiile art. 61 C. proc. civ., ce trebuie îndeplinită atât în cazul cererii de intervenţie principale, cât şi a cererii de intervenţie accesorie, concluzionându-se că A. nu are un interes propriu, actual, concret de a interveni în procesul de faţă, aspect nerecurat de aceasta odată cu fondul cauzei şi care a intrat în puterea lucrului judecat.
Recurentul-reclamant a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulând următoarele întrebări: "La stabilirea naturii unei informaţii (în concret dacă este sau nu de interes public) pe lângă criteriile de la art. 2 din Legea nr. 500/2004 pot sau nu fi avute în vedere şi alte considerente (de exemplu mediul în care acea informaţie a fost făcută public)?
Interpretarea corectă a excepţiei de la art. 5 pct. c) din Legea nr. 500/2004 este aceea că se referă la toate publicaţiile redactate în limbile minorităţilor naţionale indiferent de persoana editorului sau numai la publicaţiile redactate în limbile minorităţilor naţionale care au fost editate de către minorităţile naţionale?
În acest din urmă caz, care sunt condiţiile pe care o publicaţie trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi considerată ca fiind a unei minorităţi naţionale în sensul art. 5 pct. c) din Legea nr. 500/2004?"
Pentru termenul din 16 mai 2024, petentul E., a formulat cerere de intervenţie accesorie, prin care, în esenţă, a susţinut că este persoană fizică care publică în mod curent în publicatia D.. Hotărârea CNCD vizează dreptul său de a mai publica şi de a primi informaţii care se publicau în acea publicatie, făcând trimitere la dosarul nr. x/2019.
La termenul de judecată din 12 septembrie 2024, Înalta Curte a constatat că cererea de intervenţie accesorie formulată de către petentul E. este inadmisibilă în principiu, întrucât, raportat la argumentele invocate de către parte, nu se poate reţine un interes legitim de participare la prezentul litigiu al persoanelor posibile destinatare ale publicaţiei cu privire la care a fost emis actul atacat în prezenta cauză, astfel cum a invocat petentul.
La acelaşi termen de judecată, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de recurs a reţinut că această cerere este inadmisibilă, în speţă nefiind vorba despre o veritabilă chestiune de drept, fiind vorba despre o chestiune de fapt asupra căreia instanţa de control judiciar urmează să aprecieze în raport de probele concrete existente în litigiul de faţă.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin Hotărârea nr. 435 din data de 25.05.2021, emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă petiţia formulată de pârâta B. prin care s-a reclamat faptul că publicaţia locală "D.", editată de către Primăria a oraşului Cristuru Secuiesc, este redactată exclusiv în limba maghiară, aplicându-se totodată sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 4000 de RON în sarcina UAT Cristuru Secuiesc.
În motivarea hotărârii, Colegiul director a reţinut că practic "D." nu este o publicaţie propriu-zisă, ci "o informare în format tipărit al autorităţii locale care se oferă localnicilor. Această informare conţine şi informaţii de interes public şi informaţii de altă natură. Conform legislaţiei, informaţiile de interes public trebuie comunicate de către autorităţi în limba română, respectiv în limbile minorităţilor naţionale când este cazul. Trebuie subliniat faptul că publicarea informaţiilor de interes public nu limitează dreptul de a utiliza limba maternă".
S-a mai reţinut prin hotărârea atacată că nepublicarea informaţiilor de interes public de către UAT Cristuru Secuiesc în "D." şi în limba română reprezintă discriminare întrucât creează o diferenţiere pe criteriul lingvistic care îngrădeşte exercitarea dreptului de acces la informaţiile de interes public, refuzând astfel acordarea unor drepturi şi facilităţi.
Pârâtul C.N.C.D. a reţinut că au fost îndeplinite condiţiile cumulative ale faptei de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h) din O.G nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, şi că reclamanta UAT Cristuru Secuiesc a săvârşit o astfel de faptă de discriminare, deoarece nu a respectat dreptul legal de a oferi posibilitatea accesului tuturor cetăţenilor la informaţii cu caracter public.
În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Primarul Oraşului Cristuru Secuiesc, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 435/26.05.2021 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nelegală şi neîntemeiată.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.
Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."
Art. 10 din acelaşi act normativ prevede următoarele:"Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin: (…) h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilităţi."
Potrivit dispoziţiilor art. 31 din Constituţia României: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. (...)"
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2004, orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea sau de adaptarea în limba română.
Înalta Curte constată că UAT Cristuru Secuiesc, prin autorităţile publice locale constitute la nivelul său, a înţeles să difuzeze, prin intermediul publicaţiei "D." editată de către Primăria a oraşului Cristuru Secuiesc, care este redactată exclusiv în limba maghiară, şi informaţii de interes public, aceste informaţii trebuind traduse în limba română, întrucât, în caz contrar, accesul la informaţiile de interes public este restricţionat pe criterii lingvistice, aspect sesizat de CNCD cu prilejul emiterii hotărârii contestate.
Prin urmare, exercitarea dreptului de acces la informaţiile de interes public conţinute în publicaţia "D." este condiţionată de cunoaşterea limbii maghiare, context în care tratamentul diferenţiat are ca efect restrângerea exercitării în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege, iar acest tratament nu este justificat obiectiv de un scop legitim, în contextul în care dispoziţiile legale incidente în speţă impun obligaţia traducerii sau de adaptare în limba română a oricărui text scris sau vorbit într-o limbă străină, având caracter de interes public.
Dreptul cetăţenilor la informaţii de interes public, implicit dreptul de acces la informaţii privind evenimente de interes public organizate de autorităţile publice locale, nu poate fi îngrădit/limitat, decât în ipoteza în care aspect de îngrădiri sunt prevăzute de lege, sunt necesare într-o societate democratică şi sunt proporţionale cu scopul urmărit.
De asemenea, pentru a nu fi apreciate discriminatorii, în sensul O.G. nr. 137/2000, îngrădirile dreptului cetăţeanului la informaţiile de interes public trebuie să fie aplicate nediferenţiat, fără legătură cu naţionalitatea/etnia persoanei şi fără a fi de natură a o poziţiona pe aceasta într-o poziţie dezavantajoasă în raport de cetăţeanul aparţinând altei naţionalităţi/etnii.
Mai mult, publicarea informaţiilor de interes public prin intermediul unei publicaţii integral în limba maghiară este de natură a defavoriza în mod nejustificat un grup de persoane/o comunitate, compusă din cetăţeni vorbitori de limbă română şi necunoscători ai limbii maghiare, având în vedere că aceştia, prin comparaţie cu vorbitorii de limbă maghiară, nu au avut acces efectiv la informaţiile privind evenimentele/ştirile locale de interes pentru toţi rezidenţii.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport susţinerile recurentului privind faptul că, în opinia sa, editarea publicaţiei lunare "D." de către autorităţile locale este legală, prin raportare la Legea 282/2007 Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare ori la art. 9 din Convenţia Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale (ratificată de România prin Legea 33/1995), în condiţiile în care, în cauză, problema litigioasă este existenţa unei fapte de discriminare prin difuzarea, prin intermediul publicaţiei "D." editată de către Primăria oraşului Cristuru Secuiesc, care este redactată exclusiv în limba maghiară, şi a unor informaţii de interes public, care, potrivit legislaţiei, trebuie comunicate de către autorităţi în limba română, iar nu legalitatea editării publicaţiei "D." în sensul invocat de recurent.
După cum în mod corect a observat pârâtul C.N.C.D., dreptul minorităţilor naţionale de a-şi exprima identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă nu justifică şi nu poate fi folosit ca argument pentru a nu fi respectate drepturi garantate prin lege tuturor cetăţenilor, în speţă fiind dreptul de acces la informaţii de interes public.
În acest context, în mod corect a distins prima instanţă cu privire la rolul esenţial diferit pe care îl are limba oficială a unui stat în raport cu limba unei minorităţi naţionale, în sensul că, în timp ce limba minorităţii naţionale realizează doar interesele acesteia, limba oficială a statului realizează interesele tuturor cetăţenilor, inclusiv ale celor aparţinând celorlalte minorităţi naţionale.
Cu alte cuvinte, limba oficială a statului fiind prevăzută prin Constituţie, pe de o parte, statului îi revine obligaţia de a organiza un mecanism complex şi adecvat prin care să asigure tuturor cetăţenilor posibilitatea de a o învăţa/cunoaşte, iar, pe de altă parte, cetăţenii sunt îndreptăţiţi să-şi exercite drepturile prin intermediul limbii oficiale, iar autorităţile publice nu pot restrânge în vreun fel această prerogativă a cetăţenilor fără a oferi alternative viabile, cum vădit nelegal şi discriminatoriu a procedat reclamantul.
Cu privirile la susţinerile recurentului-reclamant privind incidenţa dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 500/2004, invocate de altfel şi în faţa primei instanţe, Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că sunt inaplicabile în cauză, cât timp publicaţia "D." este editată de o autoritate publică locală, prin utilizarea de fonduri publice, conţine şi informaţii de interes public şi nu reprezintă o publicaţie a minorităţilor naţionale care să fie editată exclusiv din fondurile acesteia sau alte fonduri private. De asemenea, faptul că art. 5 lit. c) din Legea nr. 500/2004 prevede că "Nu fac obiectul prezentei legi: (...) c) publicaţiile redactate integral sau parţial în limbi străine, inclusiv cele ale minorităţilor naţionale; (...)"are doar semnificaţia că aceste publicaţii nu intră sub incidenţa acestei legi, iar nu că dispoziţia în discuţie ar reglementa un anumit statut publicaţiilor în discuţie, cum eronat consideră recurentul.
În aceste condiţii, prin Hotărârea nr. 435/26.05.2021, în mod corect pârâtul C.N.C.D. a constatat că restricţionarea accesului reclamantului la informaţiile de interes public, difuzate de UAT Cristuru Secuiesc, prin autorităţile publice locale constitute la nivelul său, respectiv prin intermediul publicaţiei "D." exclusiv în limba maghiară, constituie o faptă de discriminare pe criterii lingvistice, în înţelesul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
Prin urmare, discriminarea priveşte comunicarea unor informaţii de interes public exclusiv în limba maghiară, astfel că nu prezintă relevanţă susţinerea reclamantului că s-a "adresat instituţiilor publice din diferite omenii de a publica articole în limba română în ziar".
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, prin raportare la susţinerile părţilor şi la probele administrate în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul C. - Primarul Oraşului Cristuru Secuiesc împotriva sentinţei civile nr. 720 din 8 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.