Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.06.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat anularea actului administrativ nr. 896.501/19.10.2020 şi obligarea pârâtului la emiterea avizului favorabil pentru continuarea procedurii de recunoaştere a statutului de utilitate publică pentru reclamantă.
La data de 04.10.2021, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, motivată din perspectiva lipsei caracterului de act administrativ a adresei contestate, şi excepţia lipsei de interes, determinată de împrejurarea că, în prezent, pârâtul nu mai are competenţa de a aviza proiecte de hotărâri ale Guvernului privind recunoaşterea asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor ca fiind de utilitate publică.
La termenul de judecată din data de 28.03.2022, Curtea a pus în discuţia părţilor promovarea acţiunii cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 996 din 27 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia prescripţiei şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca prescrisă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 996 din 27 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat anularea actului administrativ nr. 896.501/19.10.2020 emis de Ministerul Finanţelor Publice precum si obligarea acestuia la emiterea avizului favorabil pentru continurea procedurii de recunoaştere a statutului de utilitate publică pentru reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 996 din 27.05.2022, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea ca fiind prescrisă reţinând că "faţă de împrejurarea ca de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, respectiv data de 20.10.2020, şi data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 15.06.2021, au trecut mai mult de 6 luni". De asemenea, în considerente instanţa a reţinut faptul că, prin adresa nr. x/09.04.2020, Ministerul de Finanţe a dat un aviz nefavorabil. In urma cererii de reanalizare a dosarului, formulată de reclamanta, prin adresa nr. x/19.10.2020, atacată în cauză, Ministerul Finanţelor Publice si-a menţinut punctul de vedere care a stat la baza răspunsului iniţial. Adresa a fost comunicată la data de 20.10.2020.
Aşadar, din considerentele sentinţei primei instanţe, ar rezulta că la aceeaşi dată s-ar fi comunicat si actul atacat, respectiv adresa nr. x/19.10.2020, cât si răspunsul la cererea prealabilă, formulare evident contradictorie, dar dezlegarea este esenţială pentru calcularea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1). lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de actul atacat, respectiv 896.501/19.10.2020 si comunicat în data de 20.10.2020, reclamanta a formulat plângere prealabilă, în data de 16.11.2020, aşa cum rezultă din cererea ataşată cererii de chemare în judecată, iar expirarea termenului la care autoritatea administrativă trebuia să răspundă este în data de 16 decembrie 2020, termenul pentru introducerea acţiunii începând să curgă în data de 17 decembrie 2020. Or, prezenta acţiune a fost depusa în data de 15 iunie 2021, cu respectarea termenului de 6 luni care s-ar fi împlinit, în opinia sa, în data de 17 iunie 2021.
Astfel, recurenta a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Adresa x/09.04.2020 a Ministerul Finanţelor Publice, nu face obiectul prezentului dosar, acel act administrativ nefiind atacat de recurentă, nefiindu-i comunicat. Adresa x/09.04.2020 a Ministerul Finanţelor Publice a fost solicitată de Secretariatul General al Guvernului în circuitul de avizare a Proiectului de Hotărâre de Guverm privind recunoaşterea statutului de utilitate publică pentru asociaţie.
Reclamanta a aflat de faptul ca Ministerul de Finanţe a refuzat avizarea prin adresa Secretariatului General al Guvernului, singura comunicare prin care, oficial, Ministerul de Finanţe a răspuns solicitării sale fiind adresa atacată, respectiv 896.501/19.10.2020.
Aşadar, având în vedere faptul că instanţa nu s-a referit la actul administrativ ce face obiectul judecăţii, hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Pe fond, Ministerul de Finanţe susţine ca a emis un act administrativ fără a avea competenta, deci nul absolut, dar nu întelege să revoce acest act, ci prin apărările pe care le face susţine că acest act trebui menţinut. Or, în condiţiile în care Ministerul de Finanţe nu si-a revocat propriul act emis fără a avea competente legale şi actul produce efecte juridice în sensul în care este blocat proiectul Hotărârii de Guvern privind recunoaşterea statutului de utilitate publică, este evident că prezenta acţiune este admisibilă, singura soluţie fiind anularea acestui act administrativ.
Drept pentru care, nu se poate concluziona decât că, în speţa dedusă judecătii, acţiunea nu este prescrisă, este fondată, fiind singurul instrument prin care se poate continua procedura recunoaşterii statutului de utilitate publică pentru asociaţie.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 12 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat anularea actului administrativ nr. 896.501/19.10.2020 şi obligarea pârâtului la emiterea avizului favorabil pentru continuarea procedurii de recunoaştere a statutului de utilitate publica pentru reclamantă.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca fiind prescrisă, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurentă cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că având în vedere faptul că instanţa nu s-a referit la actul administrativ ce face obiectul judecăţii, hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii. Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă.
Totodată, Înalta Curte aminteşte că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, astfel cum nu se verifică nici ipoteza existenţei numai a unor motive străine de natura pricinii.
În concret, prima instanţă a reţinut că, prin adresa nr. x/09.04.2020, Ministerul Finanţelor Publice a dat aviz nefavorabil, iar, în urma cererii de reanalizare a dosarului, formulată de către reclamantă, prin adresa cu nr. x/19.10.2020, atacată în cauză, Ministerul Finanţelor Publice şi-a menţinut punctul de vedere care a stat la baza răspunsului iniţial, astfel că nu se poate susţine în mod valid că judecătorul fondului nu s-a referit la actul administrativ ce face obiectul judecăţii.
În concluzie, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul invocat de aceasta.
Înalta Curte constată că nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; (...)"
Pentru motive temeinice, conform art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege, în cazul actului administrativ individual se poate face acţiune în anulare şi peste termenul de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului sau luării la cunoştinţă. De asemenea, conform prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.
Astfel cum în mod corect a constatat prima instanţă, din actele dosarului, rezultă că la data de 31.05.2018 reclamanta a declanşat procedura de obţinere a recunoaşterii statutului de utilitate publică, iar, la data de 04.02.2020, a primit răspunsul Departamentului pentru Relaţii Interetnice prin care a fost informată că îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de utilitate publică şi va propune Guvernului României recunoaşterea statutului de utilitate publică.
Prin adresa nr. x/09.04.2020, Ministerul Finanţelor Publice a dat aviz nefavorabil.
În urma cererii de reanalizare a dosarului, formulată de către reclamantă, prin adresa cu nr. x/19.10.2020, atacată în cauză, Ministerul Finanţelor Publice şi-a menţinut punctul de vedere care a stat la baza răspunsului iniţial. Adresa a fost comunicată la data de 20.10.2020, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond.
Potrivit art. 2 coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni în care reclamanta trebuia să introducă cererea de chemare în judecată s-a împlinit la data de 20.04.2021, cu mult înainte de introducerea prezentei acţiuni la data de 15.06.2021.
Legea nr. 554/2004 care reglementează materia contenciosului administrativ, lege specială în raport cu C. civ. şi aplicabilă în cauză, stabileşte termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ cu caracter imperativ, respectiv condiţiile în care acesta poate fi depăşit, la fel, speciale în raport cu cele reglementate de C. civ., art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăzând doar că "motive temeinice" pot conduce la depăşirea acestui termen în cazul actului administrativ individual.
În aceste condiţii, faţă de împrejurarea că de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, respectiv data de 20.10.2020 şi data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv data 15.06.2021, au trecut mai mult de 6 luni, iar reclamanta nu a prezentat nicio justificare pentru depăşirea acestui termen, instanţa, în mod corect, în aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a apreciat că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în contencios administrativ este întemeiată, faptul că recurenta-reclamantă a făcut o nouă plângere prealabilă neputând să conducă la prelungirea termenului în care acesta trebuia să sesizeze instanţa de judecată, astfel cum încearcă să inducă prin memoriul de recurs.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivate, dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 996 din 27 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.