Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3843/2024

Decizia nr. 3843

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin decizia nr. 797/2022, Curtea de Apel Iaşi a respins ca inadmisibil recursul formulat de recurentul A. împotriva sentinţei nr. 1587/2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiat recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierilor de şedinţă din 26.01.2022 (din dosarul nr. x/2021), 23.02.2022, 23.03.2022 şi 11.05.2022 şi a admis recursul formulat de recurentul A. împotriva sentinţei nr. 193/CA/2022 a Tribunalului Vaslui, pe care a casat-o în parte, respingând excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare şi menţinând soluţiile date cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DGPI şi cu privire la cererea de anulare a Deciziei medicale nr. 516/03.11.2021 emisă de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a MAI.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, a formulat cerere de revizuire A. pentru cazurile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ.

2. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi

Prin Decizia nr. 181/2023 din 21 martie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii revizuirii, invocată de intimaţii Direcţia Generală de Protecţie Internă, a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 797/2022 a Curţii de Apel Iaşi – S.C.A.F., hotărârea fiind definitivă cu privire la soluţiile vizând motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ. şi cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare cu privire la soluţia referitoare la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 181/2023 din 21 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs prin care a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea deciziei nr. 181/2023 a Curţii de apel Iaşi, desfiinţarea celor două hotărâri, respectiv Decizia nr. 797/14.12.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, precum şi sentinţa nr. 193/CA/2022 pronunţată în acelaşi dosar, cu acordarea drepturilor legale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) – e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)., iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul îşi întemeiază cererea, susţinerile din calea de atac neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conţinutul concret al hotărârii atacate.

În motivarea recursului, reclamantul s-a rezumat la a reda aspectele factuale care au stat la baza formulării revizuirii, fără a încadra recursul într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi fără a prezenta argumente referitoare la sentinţa atacată, respectiv critici efective la adresa soluţiei instanţei de fond şi a raţionamentului juridic pe care s-a întemeiat aceasta. În calea de atac nu s-a indicat un text de lege greşit interpretat sau încălcat de instanţa de fond, recurentul-revizuent limitându-se la o critică generică şi nesusţinută, împrejurare care nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită cerinţa motivării recursului.

Înalta Curte reţine că legiuitorul a înţeles să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, iar în speţă recurentul-reclamant a omis să prezinte motive de nelegalitate concrete la adresa sentinţei instanţei de fond.

Deoarece recurentul-revizuent nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula, ca nemotivat, recursul declarat de recurentul-revizuent A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Constată nul recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva Deciziei nr. 181/2023 din 21 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru nemotivare.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.