Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2024
Asupra contestaţiei de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 2965 din 21 noiembrie 2023, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – secţia pentru Judecători şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei de la Judecătoria Vânju Mare la Judecătoria Craiova, iar în subsidiar la Judecătoria Slatina.
În motivarea contestaţiei, partea a arătat că înţelege să critice Hotărârea nr. 2965 din 21 noiembrie 2023, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – secţia pentru Judecători, prin care i s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Vânju Mare la Judecătoria Craiova, întrucât intimatul nu a analizat corect motivele invocate de contestatoare, nu a arătat de ce nu au fost avute în vedere toate argumentele acesteia, unele susţineri fiind interpretate incorect; de asemenea, nu a fost avută în vedere adevărata situaţie de fapt raportată la normele incidente şi nu s-a stabilit cu certitudine adevărul judiciar.
În sensul celor menţionate, solicită a se avea în vedere faptul că a prezentat motive întemeiate, obiective, de ordin profesional şi personal, respectiv că în prezent este delegată ca preşedinte la Judecătoria Vânju Mare, că are dublă hernie de disc, cu compresiune pe nerv (L4 - L5 şi L5 - SI) potrivit rezultatului RMN ataşat cererii de transfer, dobândită urmare a navetei de 3 ore în fiecare zi, pe o distanţă totală de 190 kilometri zilnic, între Craiova, localitatea de domiciliu şi Judecătoria Vânju Mare, timp care ar putea fi alocat unei pregătiri profesionale suplimentare, ameliorării stării de sănătate, dar şi posibilităţii de a avea viaţă personală (dreptul de a avea o familie, dreptul de a avea timp liber) şi de a putea aloca timp pentru odihnă, deoarece în fiecare seară ajunge acasă epuizată, după orele 22:00 - 23:00 (sens în care face trimitere inclusiv la dispoziţiile art. 26 din Constituţie).
Totodată, arată că, la momentul formulării cererii, contestatoarea avea o vechime de 3 ani şi 10 luni, în prezent vechimea fiind de peste 4 ani şi 3 luni în funcţia de judecător, aceasta şi-a desfăşurat activitatea profesională exclusiv în cadrul Judecătoriei Vânju Mare, în ultimele 6 luni fiind delegată în funcţie de conducere ca preşedinte al Judecătoriei Vânju Mare.
Învederează că la Judecătoria Vânju Mare este alocat un singur post sesiunii de transfer a judecătorilor anunţată în data de 29.03.2024, schema fiind de 6 judecători plus un post de preşedinte, care potrivit art. 188 alin. (3) din Legea nr. 303/2002 nu se poate ocupa prin transfer.
Contestatoarea susţine că problema resurselor umane la Judecătoria Vânju Mare s-ar fi rezolvat dacă la ultimele două concursuri ar fi fost scoase posturile la concursul de admitere directă în magistratură, intimatul fiind cel care nu a alocat posturi la ultimele 2 concursuri de admitere în magistratură, respectiv cel din perioada 07.07.2023 – 06.03.2024 şi din perioada 14.10.2022 - 15.06.2023, deşi conducerea Judecătoriei Vânju Mare a formulat constant cereri de scoatere la concurs şi de ocupare a posturilor vacante.
Apreciază că intimatul nu a făcut o analiză obiectivă prin raportare la criteriile legale deoarece consideră că judecătoria Vânju Mare nu este o instanţă neatractivă, ci în situaţia în care nu au fost posturi la concurs, nici nu se poate înscrie nimeni.
Pe de altă parte, se arată că nu s-au scos posturi la ultimele 2 concursuri, intimatul considerând că nu este nevoie de judecători la Judecătoria Vânju Mare, însă toate cele 3 cereri ale contestatoarei de transfer au fost respinse în mod sistematic pentru aceleaşi motive, respectiv neatractivitatea instanţei, fără însă a fi scoase posturi la ultimele două concursuri de admitere, situaţie care reprezintă o discriminare.
În acelaşi sens, apreciază ca fiind discriminare şi situaţia colegilor care au avut aceeaşi vechime în magistratură şi cărora li s-au admis cererile de transfer, atât de secţia pentru judecători, dar şi în urma contestării hotărârilor sau situaţia celor admişi şi repartizaţi direct la instanţe de municipii fără a face naveta care să le pericliteze sănătatea şi dreptul la viaţă personală.
Contestatoarea solicită instanţei să aibă în vedere că situaţia trebuie privită şi din punct de vedere al dreptului persoanei ca aceasta să poată lucra în localitatea de domiciliu, deoarece există mai multe posturi libere de judecător Ia Judecătoria Craiova; că în anul 2024 au intrat în sistem concurenţi care au fost direct repartizaţi la instanţe de municipii; că în prezent, la Judecătoria Vânju Mare, situaţia este mai bună, deoarece sunt 5 posturi ocupate, cel de-al 6-lea post este scos la concursul de admitere în magistratură din perioada 09.02.2024 - 06.07.2024, rămânând vacantă doar funcţia de preşedinte al instanţei; că îi este îngrădit inclusiv dreptul la viaţă privată, dat fiind că 3 ore pe zi sunt alocate deplasării la şi de la instanţă.
2. Apărările formulate în cauză
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, faţă de împrejurarea că hotărârea atacată este temeinică şi legală.
În motivare, a susţinut, în esenţă, că la soluţionarea cererii de transfer formulate s-au analizat coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal invocate, în cauza de faţă fiind determinante volumul de activitate al instanţei de la care s-a solicitat transferul şi al celei la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante şi al celor temporal vacante, dificultăţile de ocupare a acestora, precum şi avizele nefavorabile emise de Curtea de Apel Craiova şi Judecătoria Vânju Mare.
3. Alte aspecte procesuale
În raport de dispoziţiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, intimatul a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârii contestate în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante
Examinând Hotărârea nr. 2965 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.
Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu o contestaţie ce are ca obiect anularea Hotărârii nr. 2965 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.
Totodată, apreciază că argumentele de ordin critic privind nelegalitatea hotărârii contestate, izvorâtă din modul incorect în care au fost valorificate criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 188 alin. (1) - (3) din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Înalta Curte reţine:
"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.
(2) Transferul nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze, potrivit legii. În cazul transferului la instanţe sau parchete superioare unde are dreptul să funcţioneze potrivit gradului profesional avut, judecătorul sau procurorul care se transferă trebuie să fi funcţionat efectiv cel puţin un an la o instanţă ierarhic inferioară sau, după caz, la un parchet ierarhic inferior ori la structurile de parchet specializate.
(3) Posturile vacante de conducere nu se pot ocupa prin transfer."
Totodată, conform art. 192 din Legea nr. 303/2022, "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:
a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);
b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;
d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;
e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;
f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;
g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;
h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;
i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
j) starea de sănătate şi situaţia familială."
În acest cadru normativ, Înalta Curte reţine că transferul judecătorului este o vocaţie conferită de norma legală, iar nu un drept al acestuia. Astfel, situaţia obiectivă a instanţelor judecătoreşti trebuie, în principiu, să primeze pentru a se asigura buna desfăşurare a actului de justiţie. În plus, atunci când a optat pentru ocuparea postului de judecător la o anumită instanţă, magistratul şi-a asumat implicit posibilitatea rămânerii la aceasta pe un termen mai îndelungat.
Înalta Curte mai arată că poate interveni anularea actului administrativ unilateral atunci când prin intermediul lui nu se atinge scopul vizat de legiuitor, respectiv acela de organizare a executării legii sau de executare în concret a legii, ci, dimpotrivă, se ajunge la încălcarea sau nerespectarea legii. Altfel spus, sancţiunea nulităţii devine incidentă dacă şi în măsura în care la emiterea actului nu au fost respectate normele având forţă juridică superioară, edictate pentru întocmirea sa valabilă, vizând în principiu condiţii anterioare sau concomitente emiterii actului.
Din definiţia actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă şi regimul său juridic, respectiv condiţiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalităţii.
Observând definiţia legală menţionată, Înalta Curte constată că actul administrativ trebuie să fie emis în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, cu legile adoptate de Parlament şi cu toate actele normative având forţă juridică superioară lui, de autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale, în forma şi cu procedura prevăzută de lege.
Fiind o sumă a tuturor condiţiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică şi oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.
Astfel, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret.
Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunităţii, se va regăsi în scopul legii, revenind instanţei de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi respectarea în conduita autorităţii emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.
Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condiţiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administraţia publică a acţionat abuziv, contrar interesului public, aşa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.
În urma analizării conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte constată că secţia pentru Judecători a soluţionat cererea de transfer formulată de contestatoare prin raportare la necesitatea menţinerii echilibrului între interesul public, reprezentat de buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura de transfer, şi interesul legitim privat al judecătorului care formulează cererea de transfer.
Astfel, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor, rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi la necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi a instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.
De altfel, art. 192 din Legea nr. 303/2022 nici nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind, aşadar, secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general. Or, tocmai neinstituirea de către legiuitor a unei priorităţi în aplicarea criteriilor legale avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer nu reprezintă altceva decât recunoaşterea atribuţiei legale a Consiliului Superior al Magistraturii în gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, atribuţie a cărei îndeplinire implică din partea acestuia o analiză de la caz la caz pentru a se putea realiza ocuparea posturilor vacante la instanţele implicate în procedura de transfer.
Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă, ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.
Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 2965/21.11.2023 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în actul administrativ a cărui anulare se solicită, s-a reţinut că doamna judecător avea o vechime de 3 ani si 10 luni în funcţia de judecător, perioadă în care şi-a desfăşurat activitatea profesională exclusiv în cadrul Judecătoriei Vânju Mare.
Potrivit evidenţelor direcţiei de resort, la momentul formulării cererii, la Judecătoria Vânju Mare, instanţa de la care se solicitase transferul, dintre cele 7 posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 4, fiind vacante 3 posturi. În plus, o funcţie de conducere era vacantă, fiind ocupată prin delegare.
S-a mai reţinut că în anul 2022, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1340,9 comparativ cu media naţională de 1159,3, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 632,1, comparativ cu media naţională de 893,1.
La Judecătoria Craiova, instanţa la care se solicitase transferul, dintre cele 62 posturi de judecător prevăzute în schema de personal erau ocupate 41 posturi, fiind vacante 21 posturi. De asemenea, erau 5 posturi indisponibilizate pentru concursul de admitere în magistratură, organizat în perioada 07.07.2023 – 06.03 2024. În anul 2022, la Judecătoria Craiova, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1071 comparativ cu media naţională de 1159,3, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 784, 2 comparativ cu media naţională de 893,1.
Comparând schema de personal de la Judecătoria Vânju Mare cu schema de la instanţa la care se solicitase transferul, Înalta Curte reţine că la prima instanţă, dintre cele 7 posturi de judecător prevăzute în schemă, erau vacante 3 posturi (un procent de ocupare de 57%), în timp ce la Judecătoria Craiova dintre cele 62 posturi de judecător prevăzute în schemă, erau vacante 21 posturi (un procent de ocupare de 66%). De asemenea, aşa cum rezultă din avizul Judecătoriei Vânju Mare, activitatea acestei instanţei era asigurată efectiv de doar 3 judecători, ceea ce însemna un procent de ocupare efectivă de 43%.
Totodată, din evidenţele direcţiei de resort din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a rezultat că Judecătoria Vânju Mare a avut un volum de activitate ridicat în anul 2022, încărcătura efectivă pe judecător fiind de 1340,9 dosare, mult peste media naţională de 1159,3 dosare, în timp ce la Judecătoria Craiova, încărcătura cauzelor/judecător a fost sub media naţională, respectiv 1071 dosare, comparativ cu media naţională de 1159,3 dosare.
Cu privire la avizele emise de instanţele implicate, Înalta Curte reţine că acestea sunt cuprinse printre criteriile prevăzute de lege, se solicită în mod obligatoriu de Consiliu potrivit art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 şi sunt consultative, fiind relevante în adoptarea unei soluţii cu privire la cererile de transfer formulate de magistraţi, în contextul în care nu poate fi ignorat rolul însemnat al preşedinţilor curţilor de apel în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul propriilor instanţe si a celor arondate.
În ceea ce priveşte avizul Judecătoriei Vânju Mare, al cărei preşedinte cu delegare este în prezent reclamanta, acesta a fost nefavorabil.
În motivarea avizului nefavorabil, preşedintele Judecătoriei Vânju Mare a precizat că un eventual transfer al doamnei judecător B. ar fi fost de natură să afecteze desfăşurarea activităţii instanţei, raportat la volumul de activitate şi având în vedere dificultăţile generate de numărul mare de dosare nou intrate.
În aviz s-a menţionat că la acel moment, la Judecătoria Vânju Mare erau ocupate doar 4 posturi dintr-o schemă de 7 posturi, iar din cei 4 judecători ai instanţei, un judecător se afla în concediu maternal, activitatea de judecată fiind îndeplinită efectiv de 3 judecători, context în care încărcătura/judecător era ridicată, iar transferul doamnei judecător ar fi afectat în mod negativ activitatea instanţei.
Mai mult decât atât, Curtea de Apel Craiova, în calitate de instanţă superioară comună atât a instanţei de la care s-a solicitat transferul, cât şi a instanţei la care s-a solicitat transferul a emis un punct de vedere negativ în ceea ce priveşte cererea de transfer, întrucât din analiza comparativă a încărcăturii celor două instanţe şi a resurselor umane existente la nivelul acestora, a reieşit că instanţa de la care se solicita transferul avea un volum de activitate mult mai mare faţă de media instanţelor din raza curţii de apel, precum şi un deficit accentuat de personal, astfel că un eventual transfer al contestatoarei ar fi avut un impact negativ asupra desfăşurării activităţii instanţei.
Înalta Curte constată că nu pot fi primite drept argumente în soluţionarea favorabilă a contestaţiei susţinerile referitoare la comportamentul discriminatoriu al intimatului, care a respins în mod sistematic cererile de transfer ale doamnei judecător A. pe motivul determinant al neatractivităţii instanţei.
Înalta Curte constată că în hotărârea atacată se menţionează că:"judecătoria Vânju Mare este o instanţă neatractivă, dovadă fiind şi faptul că a fost formulată o singură cerere de transfer pentru această judecătorie, în condiţiile în care există 3 posturi vacante".
În raport de criticile susţinute prin contestaţie mai sus menţionate, analizând actul administrativ atacat, Înalta Curte constată că din cuprinsul acestuia nu rezultă faptul că "neatractivitatea instanţei" a fost motivul determinat pentru respingerea cererii de transfer în cauză, din contră, au fost avute în vedere criteriile legale prevăzute la art. 192 din Legea nr. 303/2022, care au fost evaluate comparativ şi cumulativ, ţinând cont de necesitatea menţinerii unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească.
În urma evaluării criteriilor menţionate, Consiliul Superior al Magistraturii a concluzionat că vacantarea unui post la judecătoria Vânju Mare este de natură să amplifice deficitul de personal deja existent, care conduce la perturbarea gravă a activităţii de judecată, urmare a necesităţii reorganizării completurilor, respectiv de redistribuire a dosarelor către judecătorii rămaşi în activitate, efectele negative imediate constând în supraîncărcarea acestora, dar şi în acordarea unor termene mai lungi, situaţie care va determina nerespectarea principiului soluţionării cu celeritate a cauzelor, cu impact negativ asupra indicatorilor de eficienţă.
Aceste efecte negative imediate (şi deci principale) sunt întărite şi de aprecierea judecătoriei Vânju Mare ca fiind o instanţă neatractivă, în sensul în care de-a lungul a mai multor sesiuni de transfer, în condiţiile existenţei a 3 posturi vacante, a fost formulată o singură cerere de transfer. Acest ultim aspect denotă doar faptul că, în prezent, nu se conturează probabilitatea ocupării imediate sau într-un timp foarte scurt a postului rămas vacant în urma eventualului transfer.
În acest sens, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, intimatul a respins solicitarea contestatoarei, pentru că raportat la statisticile existente şi analizate, avizele negative acordate de către conducerea judecătoriei Vânju Mare şi a Curţii de Apel Craiova, criteriile legale invocate, dar şi la motivele personale ale doamnei judecător, în mod clar se poate constata că eventualitatea admiterii transferului ar conduce la dificultăţi importante de gestionare a activităţii instanţei.
În ceea ce priveşte motivele personale invocate de contestatoare, Înalta Curte reţine că acestea au fost analizate în mod efectiv şi coroborate cu alte date obiective precum situaţia posturilor, încărcătura pe judecător şi pe schemă de la instanţele implicate în procedura transferului, avizele instanţelor implicate, precum şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestor instanţe, astfel că, în mod corect s-a apreciat de către intimat că aceste motive nu reprezentau situaţii excepţionale de natura a răsturna raportul de preeminenţă dintre interesul public şi interesul privat al solicitantei.
De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura transferului.
Prin urmare, motivele personale invocate de contestatoare în susţinerea cererii de transfer nu pot prevala faţă de interesele instanţelor în discuţie, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanţei la care se solicită transferul şi interesele private ale solicitantei.
Or, în cauză, soluţia de respingere a cererii de transfer a petentei dispusă de secţia pentru judecători este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege, neputându-se reţine un exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
De altfel, normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, corelând şi avizele emise în temeiul art. 188 alin. (1) din aceeaşi lege, de instanţele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer formulată în cauză.
În ceea ce priveşte discriminarea invocată de parte, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reţinute criticile care vizează modul în care intimatul a soluţionat în mod favorabil alte cereri de transfer, întrucât la verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii petentei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speţă, funcţionarea optimă a instanţelor implicate în analiză, având în vedere date statistice şi criterii concrete relevante obiective.
De asemenea, Înalta Curte constată că nu se dovedeşte în cauză discriminarea invocată de contestatoare, faţă de faptul că au fost ocupate posturile vacante din cadrul instanţelor de municipii de către candidaţi care nu sunt nevoiţi să facă naveta.
Prin soluţia adoptată în legătură cu cererea sa de transfer, Înalta Curte apreciază că intimatul nu a îngrădit dreptul contestatoarei la viaţă privată, prin faptul că aceasta face naveta timp de 3 ore zilnic. Posibilitatea de a face naveta între două localităţi (decontată de altfel) este un drept acordat magistraţilor, dar şi o opţiune personală.
Totodată, Înalta Curte reţine şi că la momentul la care contestatoarea a ales să participe la un concurs de intrare în magistratură, cunoştea faptul că repartizarea pe posturile vacante la judecătoriile din ţară se face în ordinea mediilor, astfel că exista posibilitatea ca posturile rămase pentru a fi ocupate să nu fie situate în localitatea de domiciliu, în acest caz, acceptarea postului rămânând o chestiune de opţiune personală şi de asumare a alegerii făcute în cunoştinţă de cauză.
Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 2965 din 21 noiembrie 2023 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost invocate de contestatoare, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competenţelor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.
2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 192 din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 2965 din 21 noiembrie 2023 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.