Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.07.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi Copaci Dorina Luminiţa, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti au formulat în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (2) cap. VIII din Legea 153/2017 şi ale art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, plângere împotriva Hotărârii nr. 57/19.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, privind încadrarea în baza Legii 153/2017, prin care au solicitat:
1. Admiterea plângerii;
2. Anularea Hotărârii nr. 57/19.03.2018 emise de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 96/02.02.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, cu consecinţa încadrării reclamanţilor în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017-Anexa V, în ceea priveşte Decizia nr. 96/02.02.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, cu consecinţa încadrării reclamanţilor în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017-Anexa V, în ceea ce priveşte salariul de bază şi a acordării drepturilor salariale conform acestei grile,
3. Obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale dintre venitul efectiv acordat prin Decizia nr. 96/02.02.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, respectiv prin decizia atacată şi venitul care rezultă din încadrarea în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, pentru perioada 01.01.2018 şi până la data reîncadrării efective, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective,
4. Obligarea pârâţilor la emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01.01.2018, în care salariul de bază brut sa fie stabilit, astfel încât reclamanţilor să li se asigure în plată acelaşi venit net pe care l-ar fi încasat, dacă nu ar fi fost transferată plata contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, prin majorarea salariului de bază cu sumele aferente contribuţiilor datorate de angajator şi transferate în sarcina angajatului, începând cu 01.01.2018,
5. Obligarea pârâţilor la acordarea sporurilor în cuantumul total prevăzut de Legea 153/2017, respective de 45 %, constând în sporul pentru condiţii grele şi vătămătoare şi periculoase, respectiv al celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, precum şi, a sporului de doctorat
6. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 545/14.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 93/19.04.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Prin Decizia nr. 3010/4.06.2019 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe, la data de 2.10.2019, sub număr de dosar x/2019
2. Hotărârea atacată
Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1122 din 20 iunie 2023, a respins cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi Copaci Dorina Luminiţa, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1122 din 20 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu consecinţa admiterii plângerii, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au criticat soluţia primei instanţe, deoarece aceasta a dispus reluarea judecăţii şi judecarea cauzei, deşi încă era incident motivul de suspendare. Astfel, au precizat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 328/11.06.2020 a fost pronunţată în urma invocării primei excepţii de neconstituţionalitate, iar cauza a fost reluată după pronunţarea acestei decizii, la data de 16.02.2021. La acel termen, au depus o a doua excepţie de neconstituţionalitate care se află în prezent în curs de soluţionare în faţa Curţii Constituţionale, cauza fiind suspendată pentru soluţionarea celei de-a doua excepţie de neconstituţionalitate invocată, aspect dovedit şi de faptul că suspendarea a fost dispusă în 06.04.2021, deci ulterior momentului la care s-a pronunţat Decizia CCR nr. 328/11.06.2021.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au opinat că prima instanţă a procedat la analizarea în mod lacunar a motivelor de nelegalitate invocate în plângerea formulată, hotărârea nerespectând exigenţele legale privind motivarea. Deşi au adus în discuţie inclusiv încălcarea unor principii de rang constituţional precum principiul egalităţii în drepturi, principiul drepturilor câştigate, principiul încrederii legitime şi a securităţii juridice, restrângerea unor drepturi în sensul art. 53 din Constituţie, au susţinut că instanţa a analizat extrem de sumar incidenţa acestora.
În egală măsură, instanţa nu a luat deloc în calcul argumentele privind restrângerea dreptului de proprietate şi încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Aşadar, atât timp cât prima instanţă nu a procedat la analiza tuturor apărărilor astfel cum acestea au fost invocate prin cererea introductivă, au arătat că se află inclusiv în imposibilitatea de a aduce apărări efective asupra legalităţii hotărârii pronunţate, având în vedere că lipsesc temeiurile de fapt şi de drept, respectiv analiza apărărilor invocate şi care au dus la concluzia respingerii acţiunii.
Au mai subliniat că obligaţia de motivare a unei hotărâri reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil, şi trebuie înţeleasă din prisma art. 425 C. proc. civ., ca fiind o obligaţie ce incumbă instanţei odată cu soluţionarea unei cauze. Dispoziţiile textului sunt imperative, astfel că neîndeplinirea unora dintre exigenţele sale poate atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 174 şi urm. C. proc. civ.
În acest sens, au apreciat că, în conformitate cu doctrina şi jurisprudenţa în materie, în considerentele hotărârii pronunţate instanţa trebuie în mod obligatoriu să analizeze fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce raţiuni unele din ele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi modul în care au fost soluţionate, normele juridice care au fost aplicate raportat la situaţia de fapt stabilită.
Totodată, motivarea trebuie să fie clară, precisă şi contradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate. O motivare corectă presupune răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a principiilor şi a regulilor de drept substanţial şi procesual.
În acest context, au precizat că analiza efectuată de instanţă nu a fost una temeinică şi nu a cuprins raţiunea pentru care apărările lor au fost înlăturate.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au învederat că instanţa s-a pronunţat în mod greşit cu privire la principiul egalităţii în drepturi în ceea ce îi priveşte pe specialiştii IT, raportat la discriminarea produsă acestora prin aplicarea unei grile de salarizare diferenţiate faţă de ceilalţi specialişti din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA, DIICOT. În opinia recurenţilor, specialiştii IT reprezintă un organism unitar, indiferent de locul unde funcţionează, întrucât prestează aceeaşi activitate şi au acelaşi statut.
În acest sens, au menţionat că termenii folosiţi de instanţă sunt extrem de vagi şi nu arată care în fapt ar fi acele diferenţe de atribuţii şi condiţii între specialiştii IT din cadrul parchetelor specializate şi ceilalţi specialişti IT din cadrul parchetelor şi instanţelor.
Cu privire la puterea de apreciere a legiuitorului, au arătat prin raportare la jurisprudenţa CEDO că aceasta nu este nicidecum nelimitată, ci, este nevoie ca legiuitorul să indice o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru nerecunoaşterea bruscă a statutului lor salarial, incidente fiind exclusiv cerinţele art. 53 din Constituţia României.
În condiţiile în care elementele care au determinat legiuitorul să le atribuie statutul salarial asimilat magistraţilor au rămas neschimbate – respectiv importanţa şi complexitatea muncii specialiştilor IT, au apreciat că diferenţa de tratament aplicată este vădit lipsită de orice temei.
În acest sens, justificarea unor tăieri salariale nu poate consta în răzgândirea legiuitorului.
Cu privire la principiul încrederii legitime şi al securităţii juridice, au apreciat că acesta a fost încălcat în cazul de faţă din moment ce, scopul declarat al legii inclusiv prin Expunerea de motive, a fost acela de a se proceda la efectuarea unor creşteri salariale pentru întreg personalul plătit din fonduri publice, fără nicio distincţie, iar drepturile recurenţilor nu doar că nu au fost majorate, ci au fost reduse substanţial, rezultă cu puterea evidenţei că principiul analizat a fost în mod cu totul nelegal respins de prima instanţă.
În altă ordine de idei, după cum s-a arătat restrângerea exerciţiului unor drepturi implică, atât conform legii interne, cât şi conform practicii CEDO existenţa unei justificări obiective şi rezonabile, care în cazul de faţă nu a existat.
Pentru toate aceste motive, au opinat că a fost încălcat inclusiv principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, prevăzut de art. 6 lit. g) din Legea nr. 153/2017 care, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, nu echivalează cu simpla respectare a normelor legale în vigoare.
În ceea ce priveşte principiul ierarhizării şi al importanţei valorii sociale protejate, au subliniat că prima instanţă s-a pronunţat în mod nelegal în raport de prevederile art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut că trebuie să fie luate în calcul diferenţele de atribuţii şi condiţii în care diferitele categorii de persoane implicate în mod direct sau indirect în înfăptuirea justiţiei le au pentru a putea face aplicarea acestui principiu. Prin această afirmaţie se ignoră din nou faptul că diferenţele pe care le-a invocat sunt între specialiştii IT din cadrul parchetelor specializate şi specialiştii IT din cadrul instanţelor şi a parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale şi curţi de apel.
Prin urmare, au apreciat că incidenţa tuturor acestor principii şi dispoziţii legale a fost în mod eronat analizată de către instanţa de judecată, motiv pentru care au apreciat că soluţia astfel pronunţată este nelegală.
Ca atare, au apreciat că instanţa trebuia să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei unui discriminări în cazul de faţă şi să procedeze la anularea hotărârii şi deciziei atacate, precum şi obligarea la plata sumelor de bani cuvenite pentru munca prestată, în măsura în care prin actele administrative în cauză s-ar fi constatat o încălcare a principiului non-discriminării, de rang constituţional.
În concluzie, au menţionat că instanţa a analizat şi aplicat în mod greşit atât dispoziţiile legale interne, cât şi jurisprudenţa CEDO în materia încălcării drepturilor lor.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti nu au formulat întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi de temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este fondat.
Examinând cu prioritate, criticile recurenţilor circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că acesta este fondat pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit acestui text legal, casarea hotărârii se poate cere când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Regula de procedură încălcată priveşte reluarea judecăţii după cea de-a doua suspendare a judecăţii. Astfel, din analiza actelor dosarului rezultă că o primă suspendare a judecării cauzei, în baza art. 413 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., a fost dispusă prin încheierea de şedinţă din 14 ianuarie 2020 când Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către reclamanţi şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Secţiunea 4 a Legii nr. 153/2017, Secţiunea 6 a Legii nr. 153/2017, art. 22 şi art. 25 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, art. 127 C. proc. civ.
La data de 26 noiembrie 2020, Curtea Constituţională a României a comunicat la dosar o copie a Deciziei nr. 328 din 11 iunie 2020 prin care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate amintită. Reclamanţii au formulat cerere de redeschidere a judecăţii care a primit termen la 16 februarie 2021. Judecata a fost reluată şi prin încheierea de şedinţă din 06 aprilie 2021, instanţa de fond a admis o a doua cerere de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către reclamanţi şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) –Secţiunea 4, Secţiunea 6 şi art. 22 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice; în baza art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., a dispus din nou suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
La termenul de judecată din 20 iunie 2023, instanţa reţinând că nu mai subzistă motivele care au determinat suspendarea legală facultativă a judecării cauzei, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 328 din 11 iunie 2020 a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) – Secţiunea 4 şi art. 22 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a dispus reluarea judecării procesului, procedând la judecarea pe fond a cauzei.
Înalta Curte constată că această din urmă dispoziţie a Curţii de Apel Bucureşti (reluarea judecăţii) este eronată, deoarece la data când a fost pronunţată (20 iunie 2023) judecata nu era suspendată în legătură cu prima cerere de sesizare a Curţii Constituţionale (cea finalizată prin Decizia CCR nr. 328/11.06.2020) ci cu cea de-a doua (cea privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (2) – Secţiunea 4, Secţiunea 6 şi art. 22 din Legea 153/2017), nesoluţionată de CCR la data de 20 iunie 2023.
Această eroare a condus la încălcarea dispoziţiilor art. 413 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. Nerespectarea acestor dispoziţii a produs reclamanţilor o vătămare de natură să atragă sancţiunea nulităţii.
În raport de soluţia de casare prefigurată în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că analiza celorlalte critici formulate în recurs nu se mai impune, aspectele invocate urmând a fi examinate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa de fond.
IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere argumentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 raportat la art. 497 şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi Copaci Dorina Luminiţa împotriva sentinţei civile nr. 1122 din 20 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe.
De asemenea, va constata suspendarea judecării cauzei dispusă prin încheierea de şedinţă din 6 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Veche, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi Copaci Dorina Luminiţa împotriva sentinţei civile nr. 1122 din 20 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza aceleaşi instanţe.
Constată suspendarea judecării cauzei dispusă prin încheierea de şedinţă din 6 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Veche, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 396 raportat la art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 08 octombrie 2024.