Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 21.09.2023 sub dosar nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat obligarea acesteia la realizarea tuturor operaţiunilor tehnico-administrative pentru a se putea realiza plata creanţei de către debitoarele Tribunalul Iaşi ca ordonator terţiar de credite şi Curtea de Apel Iaşi ca ordonator secundar de credite, conform titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 282/CA/04.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2008, irevocabilă, îndreptată prin încheierile din 29.06.2009 şi 13.07.2009, lămurită prin încheierea din 30.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2008, definitivă, şi conform cererii de executare silită, înregistrată sub nr. x/2021 la BEJ B.; cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 10125 din 5 iulie 2024, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Motivând soluţia astfel dispusă, Judecătoria Iaşi a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, instituţie publică centrală, la efectuarea demersurilor tehnico-administrative necesare în vederea realizării plăţii creanţei restante conform titlului executoriu, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 228 din data de 17 septembrie 2024, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a statua astfel, Curtea de Apel Iaşi a avut în vedere, în primul rând, faptul că reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 304/2022 care stabileşte că bugetul tribunalelor este cuprins în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele acesteia fiind ordonator principal de credite, şi pe dispoziţiile Ordonanţei nr. 22/2002, act normativ ce prevede obligaţiile ordonatorilor de credite în vederea asigurării executării plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii, susţinând în esenţă că, deşi este titular al unei creanţe stabilite printr-o hotărâre judecătorească, autorităţile naţionale nu au înţeles să o stingă, astfel că demersul în instanţă are ca scop determinarea pârâtei la executarea obligaţiilor stabilite prin lege în vederea asigurării plăţii creanţei. Astfel, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile dreptului comun, iar nu pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acţiunea, în raport de motivarea în fapt şi temeiurile de drept invocate, fiind o obligaţie de a face, sens în care sunt aplicabile dispoziţiile dreptului procesual civil potrivit principiului disponibilităţii părţilor consacrat de dispoziţiile art. 9 şi art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.
În plus, operaţiunile administrative, care constituie o formă prealabilă emiterii unui act administrativ şi care atrag competenţa instanţei de contencios administrativ, sunt diferite de operaţiunile tehnico-materiale, care exced competenţei instanţei de contencios administrativ. Chiar dacă s-ar aprecia că cererea este una neevaluabilă în bani (demersuri tehnico-administrative) sau una patrimonială (urmărindu-se obligarea pârâtei la întreprinderea demersurilor legale în vederea asigurării în bugetul propriu a creditelor bugetare necesare efectuării plăţii sumelor stabilite prin titlurile executorii exhibate de reclamantă), valoarea pretinsă de către reclamantă conform titlului executoriu fiind în sumă de 145.720 RON, competenţa aparţine Judecătoriei, potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. h), respectiv art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.
În al doilea rând, demersul judiciar al reclamantei se întemeiază pe existenţa unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească prin care au fost recunoscute în mod definitiv în favoarea acesteia anumite drepturi băneşti, vizând, în esenţă, punerea în executare a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu pe care îl deţine. Şi din această perspectivă, Curtea a apreciat că litigiul de faţă nu este unul de contencios administrativ, ci unul ce priveşte faza de executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de o instanţă civilă (de dreptul muncii), astfel că nu pot fi aplicate regulile de procedură ce reglementează competenţa materială şi teritorială a instanţei prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Iaşi a reţinut şi incidenţa în cauză a deciziei nr. 2/20.01.2020 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, respectiv soluţia şi considerentele de la pct. 116 şi 117. De asemenea, s-a indicat şi paragraful 51 al deciziei nr. 13/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -completului competent să judece recursul în interesul legii.
Totodată, s-a avut în vedere şi art. 3 din O.G. nr. 22/2003 potrivit căruia în cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit C. proc. civ. şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie, precum şi dispoziţiile art. 4 potrivit cărora ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii. Or, în prezenta cauză a fost emisă somaţia de plată din 09.07.2021, iar, potrivit art. 4 alin. (1) din Ordonanţa nr. 22/2022, ordonatorii principali de credite au obligaţia, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun.
În acest context, dacă s-ar aprecia că prezenta acţiune se circumscrie materiei executării silite, sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
Curtea de Apel Iaşi a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 9 din C. proc. civ. privind dreptul de dispoziţie al părţilor, potrivit căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, ceea ce presupune dreptul părţilor de a determina cadrul procesual prin stabilirea limitelor judecăţii, sub aspectul obiectului, părţilor şi cauzei, precum şi dispoziţiile art. 397 alin. (1) din C. proc. civ. care stipulează că instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, ea neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel. Reclamanta nu a invocat ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile din Legea nr. 554/2004, arătând expres că cererea se întemeiază pe dreptul comun, deci doar cu privire la acest aspect instanţa s-ar putea pronunţa. Chiar având în vedere principiul rolului activ al judecătorului, instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor şi nici să încalce principiul disponibilităţii în procesul civil.
În al treilea rând, a mai subliniat Curtea de Apel şi faptul că, prin sentinţa nr. 10125/05.07.2024, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Iaşi, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Iaşi competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă, în încheierea de la termenul de judecată din data de 29.03.2024, s-a menţionat că instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii, reţinând că este vorba despre un conflict negativ de competenţă tipic.
Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces îl constituie problema identificării normei juridice aplicabile cauzei, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantă.
Înalta Curte reţine că reclamanta a învestit instanţa de fond cu o acţiune având ca obiect obligarea la întreprinderea de către pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a demersurilor legale în vederea asigurării în bugetul propriu a creditelor bugetare necesare plăţii sumelor stabilite prin titlurile executorii, în sensul obligării părţii pârâte la realizarea tuturor operaţiunilor tehnico - administrative pentru a se putea realiza plata creanţelor de către debitoarele Tribunalul Iaşi ca ordonator terţiar de credite şi Curtea de Apel Iaşi ca ordonator secundar de credite, conform titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 282/CA/04.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2008, irevocabilă, îndreptată prin încheierile din 29.06.2009 şi 13.07.2009, lămurită prin încheierea din 30.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2008, definitivă, şi conform cererii de executare silită înregistrate sub nr. x/2021 la BEJ B..
În concret, reclamanta urmăreşte să obţină obligarea pârâtei la realizarea demersurilor administrative necesare pentru a se îndeplini obligaţia de plată rezultată din titlul executoriu, demersuri ce constau în parcurgerea procedurilor administrative prevăzute de O.G. nr. 22/2002 referitoare la întocmirea necesarului de credite bugetare pe baza propunerilor şi estimărilor provenite de ordonatorii terţiari şi secundari de credite, solicitarea fondurilor de către ordonatorul principal de credite şi întocmirea deschiderilor de credite bugetare.
Aşadar, demersul procesual iniţiat de reclamantă priveşte modalitatea în care aceasta pretinde că o autoritate publică de rang central ar trebui să îşi îndeplinească atribuţiile în materie financiară, atribuţii despre care susţine că ar fi în sfera sa de competenţă conform Legii nr. 304/2022 şi O.G. nr. 22/2002.
Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 prin contencios administrativ se înţelege "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", iar potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ "Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.".
Totodată, art. 8 alin. (1) teza a II-a şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "... De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.", respectiv "Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.".
În contextul arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative tipice sau asimilate ale autorităţilor publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. În consecinţă, competenţa materială în soluţionarea cererii de chemare în judecată revenea astfel Curţii de Apel Iaşi, ca instanţă de contencios administrativ.
Se mai impune a fi subliniat şi faptul că nu constituie un aspect determinant în stabilirea regulatorului de competenţă împrejurarea că reclamanta nu şi-a întemeiat cererea expres pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, câtă vreme instanţa de judecată soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, în virtutea rolului activ instituit de prevederile art. 22 alin. (1) din C. proc. civ.. Or, de esenţa acţiunii exercitate nu este o simplă "obligaţie de a face" între persoane de drept privat, astfel cum a reţinut curtea de apel, ci aspecte pretinse de reclamantă privind conduita în materie financiară şi în regim de putere publică a unei autorităţi publice de rang central în legătură cu administrarea unor fonduri publice. În plus, în proces nu a reieşit nici că partea pârâtă ar fi debitorul obligaţiei de plată din titlul executoriu invocat de reclamantă, spre a fi în domeniul unei proceduri de executare silită potrivit dreptului comun.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.