Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2024
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei. Obiectul cererii deduse judecăţii
a) Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 noiembrie 2024, sub dosar nr. x/2024, reclamanta A., personal şi în calitate de Preşedinte la B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în calitate de monitor (expert) în discriminare, a solicitat:
1) constatarea încălcării de către Statul Român a Recomandării Comisiei Europene din 12 decembrie 2023 referitoare la procese electorale incluzive şi rezilienţe în Uniune şi la consolidarea caracterului european şi a desfăşurării eficiente a alegerilor pentru Parlamentul European, prin împiedicarea B. de a avea candidat la Preşedinţia României şi pe cale de consecinţă, reprezentanţi în birourile electorale judeţene şi ale secţiile de votare, fiind încălcată astfel egalitatea în faţa legii;
2) constatarea incidenţei dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 47/1992 prin împiedicarea B. de a avea candidat la Preşedinţia României şi, pe cale de consecinţă, reprezentanţi în birourile electorale judeţene şi ale secţiile de votare, consecinţa fiind încălcarea egalităţii în faţa legii cu privire la procedura alegerilor;
3) constatarea situaţiei de discriminare creată de Statul Român, prin Biroul Electoral Central (BEC) şi Curtea Constituţională a României (CCR), cu privire la dreptul B. de a avea candidaţi la Alegerile Prezidenţiale 2024, precum şi dreptul fundamental al candidatului A., preşedintele B., de a candida la Alegerile Prezidenţiale 2024;
4) restabilirea situaţiei anterioare discriminării prin continuarea procedurii de validare a candidatului A. la Alegerile Prezidenţiale 2024;
5) înlăturarea situaţiei create prin discriminare, prin repunerea B. în dreptul constituţional de a propune candidat la Preşedinţia României, ca urmare a încălcării acestui drept de către CCR prin Hotărârea nr. 2/05.10.2024, pentru a nu încălca dreptul formaţiunii politice B.., partid legal şi constituţional, de a avea candidat propriu la Preşedinţia României.
În motivarea cererii, reclamanta A. a susţinut faptul că şi-a înregistrat candidatura pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 şi că aceasta i-a fost admisă, prin Decizia nr. 18/D din 3 octombrie 2024 emisă de Biroul Electoral Central. Ulterior, la data de 4 octombrie 2024, au fost formulate două contestaţii la înregistrarea candidaturii sale, contestaţii ce au format obiectul dosarului nr. x/2024, respectiv dosarului nr. x/2024. La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituţională a României a soluţionat respectivele contestaţii, în sensul admiterii, cu consecinţa respingerii înscrierii reclamantei pe listele de candidatură la Preşedintele României, conform Hotărârii nr. 2 din 5 octombrie 2024.
În opinia reclamantei, această soluţie a fost dată cu depăşirea atribuţiilor expres prevăzute de Constituţia României şi Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, căci competenţa CCR se limitează la verificarea şi controlul procedurilor electorale, aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, respectiv "Curtea Constituţională ... veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului".
Instanţa de control constituţional a făcut o interpretare a propriei competenţe şi astfel, a comis o discriminare cu privire la persoana reclamantei şi la candidatura depusă, deşi aceasta îndeplineşte toate condiţiile de formă şi de fond prevăzute de Constituţie şi Legea nr. 370/2004, motiv pentru care, reclamanta solicită instanţei să constate discriminarea intervenită şi să înlăture consecinţele acestei discriminări cu privire la candidatura sa în procesul electoral privind alegerea Preşedintelui României.
Făcând referire şi la incidenţa dreptului convenţional European, reclamanta susţine că, în jurisprudenţa sa, prin numeroase decizii de admisibilitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la un recurs efectiv, presupune ca "reclamantul să aibă posibilitatea de a sesiza jurisdicţiile penale, civile şi administrative privind violările invocate în fiecare din cazurile individuale, iar hotărârea declaratorie asupra constituţionalităţii unei candidaturi nu împiedică deschiderea acestor proceduri".
În cauză, este evident că refuzul admiterii candidaturii sale la Alegerile Prezidenţiale 2024, constituie o măsură radicală, disproporţionată şi incompatibilă cu principiile fundamentale democratice, în special principiul pluripartismului, unul dintre fundamentele democraţiei reprezentative.
Tot astfel, având în vedere faptul că din Statutul şi programul B. reiese că obiectul principal al acestuia este protecţia intereselor României, respectiv respectul suveranităţii naţionale, a integrităţii teritoriale şi a ordinii juridice constituţionale a ţării, ca şi a principiilor democratice, între care pluralismul politic, votul universal şi libera participare la viaţa politică, reclamanta consideră că respingerea cererii de participare a partidului la Alegerile prezidenţiale 2024, constituie o ingerinţă nepermisă în exercitarea de către partid a drepturilor garantate de art. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat rolul primordial jucat, într-un regim democratic, de partidele politice, care se bucură de drepturile şi libertăţile consacrate de art. 11 - Libertatea de reuniune şi de asociere, cât şi de art. 10 - Libertatea de expresie. În acest sens, Curtea a reţinut că una din principalele caracteristici ale democraţiei rezidă în posibilitatea ca ea să ofere soluţii şi rezolvări prin dialog la problemele cu care se confruntă ţara.
Sub acest aspect, o candidatură politică şi o formaţiune politică nu poate să îngrijoreze pentru singurul fapt că doreşte dezbaterea publică a unor subiecte de interes pentru populaţia unui stat şi de a participa la viaţa publică în scopul respectării regulilor democratice şi soluţionării problemelor în acord cu toţi actorii implicaţi.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse în precedent, reclamanta solicită admiterea cererii sale astfel cum a fost formulată, în sensul constatării discriminării cu privire la drepturile politice (anume, drepturile electorale), dreptul de a participa la viaţa publică şi de a avea acces la funcţii şi demnităţi publice.
b) Prin cererea înregistrată la dosar la 20 noiembrie 2024, reclamanta a înţeles să precizeze cererea iniţială sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul citării în cauză a pârâţilor Biroului Electoral Central şi a Curţii Constituţionale a României, autorităţi publice în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu solicitarea ca acestea să ataşeze dosarele BEC şi CCR cu privire la candidatura doamnei A., în baza art. 13 din Legea nr. 554/2004, precum şi solicitarea depunerii unui punct de vedere de către CNCD, în calitate de monitor şi expert în domeniul discriminării.
II. Apărările formulate în cauză
1. Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare faţă de cererea dedusă judecăţii, însă, prin punctul de vedere, înregistrat la dosar la 20.11.2024, cu prioritate, a invocat necompetenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a analiza şi expune soluţii cu privire la reclamaţia dedusă judecăţii, circumscris obiectului concret al acesteia.
Din conţinutul acţiunii judecătoreşti se desprinde înţelesul că reclamanta cauzei sesizează, în esenţă, o posibilă faptă de discriminare rezultată din Hotărârea nr. 2/05.10.2024, pronunţată de Curtea Constituţională a României. Or, nu intră în competenţa materială a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării analiza juridică a unor decizii sau hotărâri pronunţate de către instanţa de contencios constituţional a României, astfel încât să se poată emite fie şi un punct de vedere cu privire la caracterul discriminatoriu al unui asemenea act de jurisdicţie constituţională.
2. Legal citaţi, pârâţii Biroul Electoral Central şi Curtea Constituţională a României nu au formulat întâmpinare în cauză.
III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii deduse judecăţii
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a instanţei supreme, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti – secţia civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din expunerea rezumativă prezentată la pct. I al prezentei decizii, Înalta Curte reţine că demersul judiciar iniţiat de reclamanta din prezenta cauză, structurat pe cinci capete de cerere, vizează, în realitate, constatarea stării de discriminare produsă faţă de reclamantă prin actul emis de Curtea Constituţională a României, precum şi, restabilirea situaţiei anterioare sau înlăturarea situaţiei de discriminare.
Neconstestat este faptul că acţiunea a fost întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 137/2000.
În acest context, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, potrivit cărora persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Acest text de lege a fost interpretat prin decizia nr. 10 din 23 mai 2016, pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, stabilindu-se că instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.
În considerentele acestei decizii, în paragrafele 41 şi 42, relevante pentru cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că:
"41. Prin urmare, persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în condiţiile dreptului comun, înţelegând prin aceasta în faţa instanţei de drept comun, respectiv cea civilă, ori de câte ori actul/faptul discriminatoriu nu a survenit în contextul unui raport juridic guvernat de o lege specială şi în legătură cu drepturi subiective a căror protecţie se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, potrivit regulilor instituite pentru acestea, care se vor aplica cu întâietate.
42. Atunci când persoana care se consideră discriminată are deschisă calea acţiunii pentru sancţionarea discriminării "în condiţiile dreptului comun", în faţa instanţei civile, competenţa aparţine judecătoriei sau tribunalului, după caz, prin aplicarea criteriului valoric (aspect valabil atât sub reglementarea vechiul C. proc. civ., cât şi a celui în vigoare) şi în funcţie de obiectul învestirii instanţei, dat fiind că, în sensul legii, angajarea răspunderii civile poate avea loc pe calea unei acţiuni în daune ("o cerere pentru acordarea de despăgubiri") şi/sau în obligaţie de a face ("... şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare"). Totodată, opţiunile de înlăturare a consecinţelor discriminării – prin restabilirea situaţiei anterioare sau anularea situaţiei create prin discrimare – pot fi concretizate şi în alte modalităţi decât cele ale unei acţiuni în obligaţia de a face, în funcţie de forma şi criteriile în raport cu care se manifestă discriminarea.
Având în vedere că acţiunea discriminatorie, astfel cum a fost dedusă judecăţii de către reclamantă, neevaluabilă în bani, îşi are sorgintea în hotărârea nr. 2 din 5 octombrie 2024 emisă de Curtea Constituţională a României, iar Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările ulterioare, nu instituie raportat la obiectul litigiului, reguli de competenţă care să se aplice cu întâietate, precum şi faptul că instanţa supremă nu poate fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepţia celor date prin lege în competenţa sa, Înalta Curte constată că instanţa de drept comun competentă să soluţioneze cauza, în sensul art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, este secţia civilă a tribunalului, iar în ceea ce priveşte instanţa competentă teritorial, având în vedere dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., competenţa revine Tribunalului Bucureşti.
Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţie civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., personal şi în calitate de preşedinte al B., şi pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Biroul Electoral Central şi Curtea Constituţională a României, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţie civilă.
Fără cale de atac.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 20 noiembrie 2024.