Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, la 31.07.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectorarul General al Poliţiei Române şi B., a solicitat instanţei anularea Anexei nr. 1 pct. 3 din Dispoziţia nr. 6946/31.10.2016 privind desemnarea domnului B. în calitate de poliţist rutier.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin nr. 517 din 10 noiembrie 2023, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române.
A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., având ca obiect anularea parţială a Anexei nr. 1 pct. 3 din Dispoziţia nr. 6946/31.10.2016.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 517 din 10 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, invocând în drept art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civillă solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată formulate.
În dezvoltare cererii de recurs, după o expunere a situaţiei de fapt şi reiterarea argumentelor invocate în susţinerea temeiniciei acţiunii formulate, recurentul a susţinut, referitor la nesemnarea dispoziţiei atacate de către chestorul principal de poliţie C., că, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, dispoziţia nu este semnată de către chestorul principal de poliţie C.. De asemenea, dispoziţia atacată nu a fost semnată pentru legalitate şi nu poartă viza Direcţiei Rutiere şi Direcţiei Management Resurse Umane.
Or, semnătura este o condiţie de existenţă a actului administrativ, în lipsa acesteia actul neputând să producă efecte juridice.
În ceea ce priveşte Anexa nr. 1 la Dispozitia nr. 6946/31.10.2016, recurentul susţine că aceasta cuprinde tabelul nominal privind ofiţerii şi agenţii din cadrul Poliţiei Române, desemnaţi ca poliţişti rutieri şi, contrar celor reţinute de către instanţa de fond şi aşa cum rezultă din cuprinsul anexei, aceasta nu poartă semnătura emitentului actului administrativ şi nici semnătura agentului şef de poliţie D..
Referitor la elementele de identificare ale agentului constator, recurentul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a constatat că în cuprinsul anexei se regăsesc suficiente elemente de individualizare, neputându-se aprecia că dispoziţia atacată este afectată de nulitate din această perspectivă, întrucât anexa menţionată nu cuprinde umnitatea de poliţie la care îşi desfăşoară activitatea agentul de poliţie B., apreciind că numele, prenumele şi funcţia deţinută de către agentul constatator nu reprezintă elemente de identificare suficiente pentru confirmarea legalităţii actului administrative atacat.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., considerându-l nul pentru argumentele arătate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază întemeiată şi o va admite, urmând să constate că recursul declarat de reclamant este nul, pentru considerentele ce succed.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege. Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:…d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, sancţiunea nulităţii recursului.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale amintite.
În speţă, recurentul-reclamant a clamat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de instanţa de fond, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, raportat la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii, pentru a putea fi încadrate în textul de lege precizat, care, prin urmare, a fost invocat exclusiv în mod formal.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentului, reţine caracterul nemotivat al căii de atac, acesta limitându-se să reitereze aspectele ce vizează situaţia de fapt dedusă judecăţii şi probatoriul administrat şi să-şi exprime nemulţumirea cu privire la modalitatea în care i-a fost soluţionată acţiunea, reluând argumentele invocate prin aceasta. În concret, recursul formulat nu cuprinde decât argumente ce au fost tranşate deja de instanţa de fond şi care nu pot fi analizate în raport cu acestea, întrucât nu au natura unor argumente ce ţin de legalitate, ce pot fi invocate în calea de atac a recursului, fiind simple reiterări ale fondului cauzei.
Aşadar, se constată că recursul nu conţine motive care să poată fi încadrate în cazul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în susţinerea căii de atac exercitate, reclamantul neformulând critici concrete de nelegalitate la adresa sentinţei atacate. Or, faţă de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului în actuala reglementare, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurentul-reclamant nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.
În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a argumentelor din acţiunea introductivă nu se constituie într-o critică concretă de nelegalitate a sentinţei de fond, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
În aceste condiţii, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat de reclamantă.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va constata nul recursul declarat de reclamant şi va menţine sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 517 din 10 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 20 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.