Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Tulcea şi înregistrată la data de 28.02.2022 sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiul Tulcea - Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea, prin Primar, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea celor două pârâte la plata în solidar către reclamantă, a următoarelor sume de bani:
- 2.552.894 RON, reprezentând valoarea estimativă de piaţă a construcţiilor edificate pe terenul ce face obiectul contractelor de concesiune nr. x/08.05.2008 şi nr. y/11.09.2008 şi investiţiile efectuate la imobilul teren, identificate în Anexa 1;
- 810.081 RON, reprezentând valoarea estimativă contabilă a mijloacelor fixe (maşini, utilaje, aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare) din anul 2013, identificate in Anexa nr. 2;
- 338.554 RON, reprezentând pierderea societăţii ocazionată de procedura insolvenţei, cheltuieli identificate în Anexa nr. 3;
- 272.392 RON, reprezentând redevenţe, impozite, etc, identificate în Anexa nr. 4 şi actualizate, accesorizate cu rata inflaţiei şi dobânda penalizatoare;
- 518.989 RON - profit nerealizat, pe care l-a apreciat la 50% din redevenţă pe care ar fi încasat-o concedentul DIAP în perioada 2008-2019, despăgubire raportată la HCL nr. 55/2011 a Consiliului Local Tulcea.
Prin sentinţa civilă nr. 913 din 30 mai 2023, Judecătoria Tulcea a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţie, acţiune formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiul Tulcea - Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea, prin Primar, în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 08.062023, sub nr. x/2022.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 297 din 20 noiembrie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de reclamantă, şi a constatat că instanţa sesizată este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial în soluţionarea cererii de chemare în judecată.
- a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Municipiul Tulcea prin întâmpinare;
- a respins cererea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea, prin primar - Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu şi Consiliul Local al Municipiului Tulcea, având ca obiect pretenţii, pentru autoritate de lucru judecat.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator B., invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.
A solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare către Tribunalul Tulcea – secţia civilă, considerând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe şi a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun."
A arătat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită rezultând din inducerea în eroare cu privire la condiţiile concesionării şi la bunurile care au făcut obiectul contractelor de concesiune, astfel cum rezultă şi din cuprinsul deciziei civile nr. 352/11.03.2019 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin care s-a dispus anularea contractelor de concesiune nr. x/08.05.2008 pentru lotul nr. x şi nr. G6043/11.09.2008 pentru lotul 14.
În privinţa prejudiciului, a susţinut că urmare a faptei culpabile a intimatelor-pârâte, societatea a intrat în insolvenţă, apoi în procedură de reorganizare, i s-a ridicat dreptul de administrare, pierzând toate contractele pe care le avea în derulare, fiind în imposibilitate de a desfăşura activitatea din cauza lipsei unei căi de acces către loturile concesionate.
În esenţă, reiterând cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a susţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă obligarea intimatelor-pârâte la plata unor despăgubiri ca urmare a anulării contractelor de concesiune, contracte civile prin natura lor. În mod greşit a apreciat Curtea de Apel Constanta incidenţa autorităţii lucrului judecat şi caracterul acestora de contracte administrative, în condiţiile existenţei unor hotărâri definitive pronunţate în dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2020 care au dezlegat raporturile juridice dintre părţi în legătură cu situaţia de fapt expusă prin cererea de chemare în judecată, astfel că sunt incidente în cauză prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică şi art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Bunurilor din domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale li se aplică normele generale ale dreptului civil, prin urmare, contractul de concesiune încheiat cu privire la aceste bunuri nu poate fi considerat un contract administrativ, de adeziune, ci este un contract civil, care poate fi negociat de către investitor cu autoritatea publică, negociere care trebuie totuşi să ţină cont de anumite principii de drept administrativ.
Raportat la aceste considerente, în mod greşit atât Judecătoria Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 913/30.05.2023 pronunţată în acest dosar, cât şi Curte de Apel Constanţa, prin sentinţa recurată, apreciază ca fiind contracte de drept administrativ contractele care au ca obiect bunuri proprietate publică, ignorând faptul că, în speţa dedusă judecăţii, obiectul Contractelor de concesiune nr. x/08.05.2008 şi nr. y/11.09.2008 sunt bunuri din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Tulcea, respectiv terenuri situate pe str. x, asimilate contractelor civile, supuse regulilor dreptului comun, nu unor proceduri speciale.
Aşadar, atribuirea în concesiune a unui bun proprietate privată a unităţii administrativ teritoriale este un act de drept comun, supus legii civile şi nu un act administrativ. Cum prin Contractele de concesiune nr. x/08.05.2008 şi nr. y/11.09.2008 au fost puse în valoare terenuri aparţinând domeniului privat al Municipiului Tulcea rezultă că acestea nu pot fi asimilate unui act administrativ.
A apreciat recurenta-reclamantă că se impune acordarea unei juste şi prealabile despăgubire, anterior preluării bunurilor, motivat de faptul că desfiinţarea, prin anulare, a contractelor de concesiune, s-a realizat de instanţa de judecată din vina exclusivă a concedentului, sens în care a solicitat obligarea celor două intimate-pârâte la plata, în solidar, a daunelor provocate cu titlu de despăgubiri, la valoarea constatată de instanţă la pronunţare, cât şi a unei dobânzi, de la pronunţare până la achitarea integrală a despăgubirilor datorate.
A mai arătat că paguba cauzată de intimate se produce şi în continuare, deoarece până la acest moment nu există nicio modalitate concretă de preluare a terenurilor şi a mijloacelor de producţie existente, recurenta efectuând permanent cheltuieli şi având costuri de pază şi depozitare, taxe şi impozite de achitat către Serviciul impozite şi taxe locale, bunurile existente suferind degradări în timp.
Mai mult decât atât, deşi s-a stabilit fără echivoc culpa intimatelor în încheierea contractelor de concesiune menţionate anterior, dată fiind situaţia de fapt care a dus la încetarea oricărei activităţi economice prin pierderea contractelor comerciale, datorită debitelor acumulate în Dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Tulcea a fost cerută insolvenţa societăţii.
În final, recurenta-reclamantă a detaliat situaţia de fapt care a generat litigiul dintre părţi, precum şi demersurile administrative efectuate pentru soluţionarea acestei probleme.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă UAT Municipiul Tulcea – Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, a arătat că instanţa de fond – Curtea de Apel Constanţa, în mod legal, a reţinut că este competentă să soluţioneze cauza în raport de obiectul dedus judecăţii care vizează despăgubiri întemeiate pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, constând în prejudiciul material în cuantum total de 4,492.910 RON, cauzat de fapta culpabilă a pârâtei care a fundamentat şi soluţia de anulare a contractelor de cesiune.
Cu referire la celelalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că acestea reprezintă o reiterare a cererii de chemare în judecată şi nu au făcut obiectul analizei instanţei întrucât aceasta a respins cererea pentru autoritate de lucru judecat.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 21 noiembrie 2024, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
În analiza criticilor formulate prin cererea de recurs declarată în cauză, are prioritate motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. potrivit căruia "casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii".
În prezenta cauză, după declinarea de competenţă dispusă de Judecătoria Tulcea – secţia civilă şi penală, Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a pus în discuţia părţilor calificarea juridică a obiectului cererii de chemare în judecată (dacă cererea a fost formulată pe dreptul comun sau reprezintă o acţiune în despăgubiri întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004) şi, apreciind că litigiul vizează obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri ca urmare a anulării definitive a contractelor de cesiune, care au caracter de contracte administrative, a constatat că este competentă material să soluţioneze cauza reclamantei, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică şi criteriile de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o greşită dezlegare acestei chestiuni atunci când a reţinut că prezentul litigiu priveşte, în esenţă, despăgubiri întemeiate pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, ca urmare a anulării, în mod definitiv, a celor două contractelor de concesiune, care au caracter de contracte administrative.
În fapt, între Consiliul Local al Municipiului Tulcea, în calitate de concedent, şi S.C. A. S.R.L., în calitate de concesionar, s-au încheiat două contracte de concesiune, respectiv contractul nr. x/2954/-8-05-2008 având ca obiect terenul în suprafaţă de 1366 mp situat în Mun. Tulcea, pentru realizarea obiectivului-servicii de depozitare, şi contractul nr. G/6043/11-09-2008 având ca obiect terenul în suprafaţă de 2216 mp situat în Mun. Tulcea, str. x 14, pentru realizarea obiectivului-servicii de depozitare, ambele terenuri aparţinând domeniului privat al localităţii.
Înalta Curte reţine că reclamanta, potrivit precizărilor orale şi scrise date în faţa Curţii de Apel Constanţa, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile de drept comun prevăzute de art. 1349 C. civ., considerând că sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, câtă vreme desfiinţarea, prin anulare a contractelor de concesiune, s-a realizat de către instanţă (decizia nr. 352/11.03.2019 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017) din vina exclusivă a concedentului.
Aşadar, în condiţiile în care litigiul dedus judecăţii vizează, în principal, acordarea unor despăgubiri în dreptul civil, în temeiul dispoziţiilor art. 1349 C. civ., pentru imposibilitatea de executare a contractelor de concesiune din culpa intimatelor-pârâte, iar valoarea cererii este mai mare de 200.000 RON, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, respectiv a Tribunalului Tulcea – secţia civilă, invocată de reclamantă în condiţiile legii.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare pentru lipsă de competenţă, trimite cauza instanţei competente potrivit legii, Înalta Curte, constatând incidenţa cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Administrator Judiciar C.I.I. C., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Tulcea – secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Administrator Judiciar C.I.I. C. împotriva sentinţei civile nr. 297 din 20 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Tulcea – secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.