Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2024
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cadrul procesual
1.1 Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 17.12.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea în totalitate a deciziilor contestate - Decizia nr. 1710/02.01.2015 a Deciziei nr. 7606/02.06.2015 de angajare a răspunderii solidare, precum şi a oricărui act administrativ - fiscal întocmit baza acestor acte, suspendarea executării actelor administrativ atacate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauzei, în temeiul prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, iar în temeiul art. 453 din C. proc. civ., obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate în prezenta cauză.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 33 din 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului A.,
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara,
- a anulat decizia nr. 7606/02.06.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş Colectare Contribuabili Mijlocii – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi decizia nr. 1710/02.11.2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara,
- a respins în rest acţiunea reclamantului.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei au solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată.
În drept, recurentele-pârâte au invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2. Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare
Prin Decizia nr. 2527 din 14 iunie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a respins excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimatul-reclamant; s-au admis recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei civile nr. 33 din 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa recurată şi, în rejudecare, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.
3. Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei nr. 3869 din 6 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
3.1 Motivele contestaţiei în anulare
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a invocat eroarea materială (confundarea unor date materiale) în urma căreia s-a data o altă turnură/interpretare stării de fapt şi de drept dedusă judecăţii pronunţându-se astfel o soluţie greşită în prezenta cauză, fiind reprezentată de faptul că instanţa de recurs a reţinut în mod greşit/eronat îndeplinirea condiţiei "relei-credinţe" a reclamantului în calitate de administrator al societăţii, raportat atât la condiţiile generale ale acestei răspunderi stabilite prin art. 1357 C. civ., cât şi la condiţiile răspunderii administratorilor pentru insolvabilitatea societăţii comerciale, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Totodată, eroarea materială în urma căreia s-a dat o altă turnură/interpretare stării de fapt şi de drept dedusă judecăţii pronunţându-se astfel o soluţie greşită în prezenta cauză, este reprezentată şi de faptul că instanţa de recurs nu a avut în vedere incidenţa în speţă a autorităţii puterii de lucru judecat a Hotărârii nr. 1031/2015 rămasă definitivă, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul de insolvenţă nr. x/2014 privind societatea S.C. B. S.R.L., precum şi a sentinţei penale nr. 564/17.11.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2022 având ca obiect plângere împotriva soluţiilor de neurmărire/netrimitere judecată (art. 340 C. proc. pen.).
A mai susţinut că instanţa de recurs, în mod eronat, a reţinut faptul că în speţă este dovedită de către recurenta-pârâtă condiţia relei-credinţe a administratorului în condiţiile care aceste aspecte au fost deja analizate de două instanţe de judecată, atât în cadrul dosarului de insolvenţă al Tribunalului Timiş nr. x/2014, dar şi în cadrul dosarului nr. x/2022, care a avut ca obiect plângerea formulată de petenta Direcţia Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană Timiş a împotriva ordonanţei de clasare a cauzei dispusă de Parchetul Timiş în dosarul nr. x/2013 în data de 18.04.2022 şi a plângerii din data de 14.06.2022 din dosar nr. x/2022 al Tribunalului Timiş, astfel că toate elementele/condiţiile care răspund sub aspectul "relei-credinte" au fost analizate, iar cele menţionate au rămas definitive, trecând în puterea lucrului judecat.
De altfel, instanţa de recurs dintr-o eroare, nu a analizat condiţiile impuse de legiuitor cu privire la răspunderea solidară, sens în care a apreciat faptul că a făcut o greşita interpretare si aplicare a dispoziţiilor de lege ca urmare a considerării eronate a stării de fapt si de drept aferentă spetei deduse judecaţii, respectiv nu a avut spre temeinica şi legala considerare condiţiile de validate, legalitatea si aplicabilitatea conferită de lege dispoziţiilor ce reglementează antrenarea răspunderii administratorului societăţii debitoare în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, sub aspectul îndeplinirii cumulative a condiţiilor enumerate, inclusiv cu privire la provocarea insolvabilităţii societăţii debitoare prin înstrăinare sau ascundere, cu rea-credinţă a unor bunuri ale acesteia.
Decizia luată de organele fiscale este nelegală, câtă vreme legea (respectiv chiar Ordinul nr. 127/2014 pe care recurenta-parată şi-a întemeiat decizia) cere expres să fie analizate în mod direct toate probele şi actele prezentate de contestator, lucru care nu s-a realizat în procedura ce vizează răspunderea solidară a reclamantului, după cum chiar aceasta a recunoscut în mod expres.
Astfel, prin confundarea acestor date materiale instanţa de recurs "interpretează" faptul că prin "modalitatea de înstrăinare a bunurilor societăţii, perioada în care a avut loc acest transfer de proprietate, persoanele care au fost parte ale contractelor de transmisiune de bunuri (în forma iniţială sau la revânzarea autovehiculelor) reprezintă argumente elocvente care conturează în mod evident intenţia directă a reclamantului-intimat de a provoca insolvabilitatea societăţii al cărui administrator era, dar si insolvabilitatea sa ca persoana fizică," ca urmare a confundării condiţiilor si motivelor pentru care s-au efectuat aceste instrăinări, fără a avea în vedere faptul că, astfel cum se atestă prin înscrisurile anexate în probaţiune la dosarul de fond al cauzei, dar în special în dosarul de insolvenţă al societăţii (inclusiv actele contabile), sumele provenite din vânzarea acestor bunuri mobile au fost folosite pentru achitarea obligaţiilor fiscale către recurenta-parată, dar şi pentru achitarea salariilor angajaţilor.
Reclamantul nu se face vinovat că a provocat cu rea-credinţă insolvabilitatea societăţii. Din contră, în calitate de administrator si asociat al societăţii a creditat societatea cu sume importante de bani (în cuantum total de 612.964,35 RON) tocmai pentru a susţine activitatea acesteia, toate aceste contracte de creditare a societăţii fiind prezentate si organului fiscal în procedura administrativă, pentru a dovedi faptul ca acesta nu a provocat insolvabilitatea societăţii.
Pentru că societatea a ajuns în stare de insolventă, din cauza anulării inregistrării în scopuri TVA a societăţii prin Decizia nr. 7508/13.03.2013 privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri TVA şi nu a mai putut desfăşura activitate producătoare de venituri din luna martie a anului 2013, reclamantul a fost nevoit să găsească soluţii, prin forţe proprii, apelând chiar şi la împrumuturi de la terţe persoane, pentru plata salariaţilor societăţii, care erau în număr important - de peste 30 de oameni - fiind astfel nevoit să valorifice în cursul anului 2013 autoturismele firmei, în primul rând pentru a plăti salariaţii, dar şi pentru a achita obligaţiile fiscale.
Or, în cauză, organul fiscal nu a dovedit nici reaua-credinţă a reclamantului la vânzarea bunurilor mobile ale societăţii, şi cu atât mai puţin faptul că starea de insolvabilitate a societăţii a fost cauzată de înstrăinarea sau ascunderea bunurilor mobile aflate în proprietatea acesteia. Ba din contră, din raportul administratorului judiciar întocmit în dosarul de insolvenţă al societăţii, a rezultat că starea de insolvenţă a fost determinată de alte cauze care nu îi pot fi imputate în calitate de fost administrator al societăţii.
Contestatorul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 1031/2015 a Tribunalului Timiş privind aprobarea raportului lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului.
Pe de altă parte, a susţinut că chiar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş a fost de acord cu concluziile administratorului judiciar asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţa societăţii şi cu raportul de închidere a procedurii falimentului societăţii, neformulând nicio contestaţie în cadrul dosarului de insolvenţă nr. x/2014 cu privire la rapoartele administratorului/lichidatorului judiciar. Totodată, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în cadrul dosarului de insolvenţă nr. x/2014 al societăţii B. S.RL. nu a formulat vreo cerere de antrenare a răspunderii solidare a administratorilor societăţii pentru că s-ar face vinovaţi de insolvenţa societăţii.
Prin încheierea penală nr. 564/PI/17.11.2022 pronunţată în dosar nr. x/2022, Tribunalul Timiş, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta Direcţia General Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finantelor Publice Timiş împotriva rezoluţiei de clasare a cauzei dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2013 în data de 18.04.2022 şi a ordonanţei de respingere a plângerii din data de 14.06.2022 din dosar nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, astfel că toate constatările din cadrul actelor penale menţionate în considerentele sentinţei au rămas definitive, trecând în puterea lucrului judecat.
În mod corect organele de cercetare si urmărire penală au concluzionat faptul ca principiul bunei-credinte este aplicabil S.C. B. S.R.L. care si-a îndeplinit în mod corect obligaţiile fiscale si a înregistrat în evidenţa fiscală proprie, în jurnalele de cumpărări, balanţele de verificare si deconturile de TVA lunare 123 de facturi emise de S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., a înregistrat livrările intracomunitare către F. din Marea Britanie, respectiv a înregistrat achiziţiile efectuate de la furnizorul S.C. G. S.R.L. Arad, a efectuat plaţi către operatorii economici mai sus evocaţi prin viramente bancare, plăţi constatate chiar de organele fiscale.
Simpla prezumţie că insolvabilitatea societăţii s-a produs ca urmare a conduitei administratorului, fără ca aceasta să fie concretizată în acţiuni/inacţiuni specifice, nu reprezintă o dovadă a relei-credinţe, câtă vreme nu se probează, prin mijloace de probă, că administratorul a acţionat cu rea-credinţă şi în scopul de a produce insolvabilitatea societăţii.
În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
3.2 Apărările intimatelor
Prin întâmpinarea formulată, intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, susţinând că, întrucât nu este indicată în concret eroarea materială care ar fi condus la adoptarea soluţiie instanţei de recurs, calea de atac vizează stări de fapt, şi nu de drept. Astfel, în opinia sa, sunt aduse critici cu privire la modalitatea de apreciere de către instanţa de recurs, a probatoriului existent la dosarul cauzei şi a stării de fapt.
Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă. În esenţă, a arătat că partea contestatoare a invocat faptul că instanţa a făcut confuzie între anumite elemente sau date materiale, situaţie care ar schimba, în opinia sa, soluţia, situaţie care nu se circumscrie noţiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care are legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.
3.3 Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 5 decembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Prin încheierea de şedinţă din data de 5 noiembrie 2024, a fost admisă declaraţia de abţinere formulată în cauză de către un membru titular al completului de judecată, compunerea completului fiind reîntregită cu judecătorul din planificarea de permanenţă care a participat la soluţionarea incidentului procedural, conform prevederilor legale.
Prin încheierea de şedinţă din data de 7 noiembrie 2024, a fost respinsă cererea de suspendare a executării întemeiată pe art. 507 raportat la 484 C. proc. civ. privind decizia nr. 2527/14.05.2024 împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate prin întâmpinări şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte aminteşte că contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.
Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., astfel că nu poate fi reţinută inadmisibilitatea contestaţiei în anulare invocată de intimatele-pârâte.
În concret însă, prin motivele invocate, se reiau criticile formulate în calea de atac a recursului, demersul judiciar fiind construit ca o rejudecare a unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat.
Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pe care contestatorul şi-a întemeiat calea de atac, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."
Astfel, în doctrina relevantă procesual civilă, sintagma "greşeală materială" a fost analizată prin opoziţie cu greşeala de judecată, subliniindu-se că vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situaţii în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.
"Erorile materiale", în sensul art. 503 din C. proc. civ., sunt, aşadar, erori evidente cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal ori procedural, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu într-o pretinsă greşeală de judecată, respectiv în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale.
În acelaşi sens sunt şi considerentele deciziei nr. 543 din 14 septembrie 2021 a Curţii Constituţionale a României, care reiterează considerentele din paragraful 19 din Decizia nr. 355 din 23 mai 2019, prin care s-a reţinut că "Aşadar, dispoziţia legală criticată are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, şi nu acele greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural".
De aceea, argumentele expuse de contestator, prin care afirmă că instanţa de recurs a săvârşit o eroare materială cu prilejul soluţionării recursului, invocând argumente centrate pe ideea că instanţa, dintr-o eroare, nu a analizat condiţiile impuse de legiuitor cu privire la răspunderea solidară, sens în care a apreciat faptul că a făcut o greşită interpretare si aplicare a dispoziţiilor de lege ca urmare a considerării eronate a stării de fapt si de drept aferenta spetei deduse judecaţii, respectiv nu a avut spre temeinica şi legala considerare condiţiile de validate, legalitatea si aplicabilitatea conferită de lege dispoziţiilor ce reglementează antrenarea răspunderii administratorului societăţii debitoare în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, sub aspectul îndeplinirii cumulative a condiţiilor enumerate, inclusiv cu privire la provocarea insolvabilităţii societăţii debitoare prin înstrăinare sau ascundere, cu rea-credinta a unor bunuri ale acesteia, invocând şi autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 1031/82015 a Tribunalului Timiş privind aprobarea raportului lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului şi al încheierii penale nr. 564/PI/17.11.2022 pronunţată în dosar nr. x/2022 de Tribunalul Timiş, nu pot constitui temei pentru retractarea deciziei în discuţie întrucât acestea tind să demonstreze netemeinicia raţionamentului logico-juridic al instanţei de recurs, iar nu existenţa unor erori materiale în înţelesul dispoziţiilor legale în discuţie.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate şi nu poate primi argumentele invocate în susţinerea contestaţiei în anulare, întrucât modul în care instanţa de recurs a analizat calea de atac promovată şi a efectuat interpretarea dispoziţiilor legale incidente şi aplicarea lor la situaţia concretă din speţă reprezintă, în mod evident, aspecte care privesc dezlegarea pe fond a pricinii, şi nu erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Astfel erorile invocate de contestator, referitoare la faptul că instanţa de recurs ar fi apreciat eronat în judecarea recursului asupra aspectelor anterior reţinute nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare întrucât exced voinţei legiuitorului, care a conceput această cale extraordinară de atac drept una de retractare, şi nu de reformare.
De asemenea, constatând că în cuprinsul motivelor contestaţiei în anulare sunt reiterate şi argumente expuse în faţa instanţelor de fond şi de recurs, Înalta Curte apreciază că, în realitate, contestatorul tinde să obţină o reapreciere a probelor şi o rejudecare a recursului, ceea ce excede controlului realizat de instanţă pe calea contestaţiei în anulare .
O nouă apreciere a fondului cauzei contravine normelor procedurale interne, dar şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluţionat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.
Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006 etc).
În concluzie, faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, contestaţia în anulare urmând a fi respinsă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2527 din 14 iunie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.