Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2024
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii. Cadrul procesual
1.1. Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea - sectia civilă la data de 06 mai 2019, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.G.P.R. BAMS BP A3, anularea procesului-verbal nr. x/19 aprilie 2019.
În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu expertiza tehnică auto, raportul de expertiză fiind întocmit de expertul B.. Prin încheierea din 21 aprilie 2021, instanţa a dispus majorarea onorariului expertului judiciar B. la suma de 2.371 RON, stabilind, prin dispoziţie executorie, suportarea acestuia de către petentă, în baza art. 339 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 7606 din 6 mai 2021, Judecătoria Buftea, secţia civilă a respins plângerea contravenţională.
1.2. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia civilă la data de 18 mai 2021, expertul judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu petenta A. şi intimatul I.G.P.R. BAMS BP A3, completarea sentinţei civile nr. 7606 din 6 mai 2021 pronunţate de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2019, arătând că instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de majorare a onorariului, formulată la data de 23 martie 2021.
Prin sentinţa civilă nr. 9742 din 16 iunie 2021, Judecătoria Buftea – secţia civilă a respins cererea de completare formulată de expertul judiciar B., ca neîntemeiată.
1.3. Împotriva sentinţei civile nr. 9742 din 16 iunie 2021, pronunţate de Judecătoria Buftea, secţia civilă, a declarat apel expertul judiciar B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă.
La termenul de judecată din 14 martie 2022, apelantul (expertul judiciar) B. a depus la dosar o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 444 alin. (3) din C. proc. civ., apreciind că acestea contravin art. 21 şi art. 16 din Constituţia României.
Prin încheierea din 17 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.
1.4. Împotriva încheierii din 17 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia Civilă, a declarat recurs apelantul (expert judiciar) B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30 iunie 2022, sub nr. x/2019/a2.
La data de 16 septembrie 2022, recurentul a formulat două noi cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, prima vizând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 444 alin. (3), art. 445 şi art. 446 din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 şi art. 16 din Constituţie, iar cea de-a doua vizând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., text de lege considerat neconform cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie.
1.5. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 3152 din 21 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 445, art. 446 şi art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca inadmisibilă, şi a respins recursul declarat de recurentul B., ca nefondat.
1.6. Calea de atac exercitată
Împotriva deciziei nr. 3152 din 21 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul B., criticând soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 445, art. 446 şi art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
2. Hotărârea contestată pe calea de atac a revizuirii
Prin Decizia nr. 488 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 3152 din 21 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în privinţa soluţiei cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 445, art. 446 şi art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
3. Cererea de revizuire
Împotriva Deciziei nr. 488 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, recurentul-reclamant B. a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 21 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea căii de atac, revizuentul a susţinut că aprecierea tardivităţii exercitării recursului de la pronunţare se poate constata numai în baza datei de primire privind comunicarea pronunţării hotărârii de către grefa instanţei de judecată pentru partea interesată, respectiv a datei comunicării prin poştă a pronunţării hotărârii.
Or, în fapt la dosar se află numai comunicarea efectuată prin poştă a întregii hotărârii (dispozitiv şi motive) care cuprinde şi pronunţarea, dar transmisă la o altă adresă diferită faţă de adresa de corespondenţa a expertului desemnat.
Aşa cum se constată, în opinia sa, este vorba despre două situaţii de lipsă de procedură: o lipsă de procedură privind comunicarea pronunţării hotărârii şi care în fapt nu s-a efectuat şi o adresa de comunicare a hotărârii diferită faţă de adresa de corespondenţă a expertului desemnat.
Astfel, aprecierea tardivităţii declarării recursului nu s-a efectuat cu verificarea datei prin care partea a fost informată de grefa instanţei de comunicarea pronunţării hotărârii şi care în concret procedura nu s-a efectuat.
A mai susţinut că, din lectura actelor din dosar, rezultă că nu se regăseşte, dovada, proba, respectiv comunicarea privind pronunţarea hotărârii referitor la soluţionarea admisibilităţii şi respectiv a transmiterii sau nu a cererii de sesizare către Curtea Constituţională faţă de revizuent si există o singură comunicare a hotărârii de soluţionare a fondului privind cererea de recurs cu care a fost învestită Curtea de Apel Bucureşti, în care se precizează şi respingerea admisibilităţii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.
De reţinut este că pronunţarea asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale s-a efectuat prin hotărâre de soluţionare a fondului, contrar legii, şi nu prin încheiere, hotărâre premergătoare pronunţării soluţionării fondului, aşa cum se prevede prin lege.
Pe de altă parte, nulitatea recursului se aplică pentru nemotivarea hotărârii în termenul legal care este de 48 de ore, dar de la comunicarea hotărârii şi nu de la pronunţare.
În cazul de faţă, comunicarea hotărârii s-a efectuat într-o zi de vineri, iar termenul de 48 de ore se împlineşte duminică la orele 24:00, motiv pentru care acesta a transmis prin e-mail în ziua de duminică cererea de recurs, deci în termenul de 48 ore, cererea fiind înregistrată în ziua de luni când funcţionează programul de registratură a instanţei.
În fine, revizuentul a invocat lipsa de procedură cu transmiterea comunicării hotărârii recurate a expertului la adresa de corespondenţă a expertului desemnat.
În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuentul a susţinut că instanţa de judecată, privind cererea de recurs, s-a pronunţat în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind tardivitatea. Cu privire la calculul termenului de 48 de ore de la pronunţare şi nu de la comunicare hotărârii conform jurisprudenţei şi practicii judecătoreşti unitare, instanţa a apreciat nefondat admiterea excepţiei de tardivitate, motiv pentru care nu analizat motivele de recurs şi în concluzie nu s-a pronunţat privind criticile în continuare expuse.
Motivul de nelegalitate când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) era incident în raport de faptul că pronunţarea de respingere a cererii de sesizare se face prin încheiere şi nu hotărâre de soluţionarea a fondului cauzei. Pe de altă parte prevederile legale privind cercetarea sesizării Curţii Constituţionale au în vedere şi drepturile altor părţi privind exprimarea unui punct de vedere şi care în speţă nu a fost respectat.
Motivele pe care se întemeiază hotărârea nu aparţin motivelor de admisibilitate conform Legii nr. 47/1992, art. 29 alin. (1), şi cu recomandările Curţii Constituţionale publicate pe site-ul Curţii Constituţionale, site actualizat.
Revizuentul a susţinut că motivul de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reprezintă o aplicare greşită a condiţiilor de admisibilitate a legii nr. 47/1992, art. 29 alin. (1), fiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, Convenţia drepturilor omului şi protocoalele la convenţie privesc drepturile omului aşa cum sunt prezentate în convenţie şi sunt de cadru general.
Privind dreptul specific referitor la plata onorariului, normele de drept comunitar au la momentul de faţă referire la drepturi generale care oferă posibilitatea persoanei să solicite respectarea dreptului la plata onorariului, respectiv: dreptul la un proces echitabil - art. 6 Convenţie, interzicerea discriminării - art. 14, interzicerea generală a discriminării - Protocolul 12 la Convenţie, art. 1.
Dreptul la un proces echitabil se referă la posibilitatea expertului desemnat să poată să îşi poată susţine drepturile sale conform legislaţiei naţionale dar şi drepturilor aşa cum au fost formulate prin Convenţie şi protocoalelor la Convenţie.
Termenul stabilit de legiuitor şi socotit pe ore este strict şi nu are derogările legale aplicabile termenului socotit pe zile, motiv pentru care declararea recursului inclusiv motivarea se face în termenul de 48 de ore şi nu se poate aplica o derogare similară cal termenul socotit pe zile, respectiv 48 de ore pentru declarare şi alte 48 de ore pentru motivarea recursului. Mai mult în cazul recursului lipsa motivării, tardivitatea în termenul de 48 de ore conduce la nulitatea recursului.
Or, tardivitatea se acceptă prin invocarea greşită a termenului de pronunţare în locul termenului de la comunicare având în vedere că termenul socotit pe ore, respectiv de 48 ore şi nu socotit pe două zile, în lipsa comunicării hotărârii având în vedere data de la care curge, pronunţarea, în timpul procedural stabilit de lege nu se poate edita recursul şi motivele şi instanţa acest fel, aduce o gravă atingere art. 6 din Convenţie.
4. Apărările formulate în revizuire
Intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, în opinia sa, calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, revizuentul a arătat că s-a invocat excepţia inadmisibilităţii revizuirii fără să se ţină seama de ambele motive de revizuire, intimatul fiind în eroare si cu privire la stabilirea fondului.
6. Procedura de soluţionare a cererii de revizuire
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la data de 12 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind amânată la data de 5 decembrie 2024, în vederea soluţionării cererii privind reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de revizuent.
Prin încheierea de şedinţă din data de 02.10.2024 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2024, s-a a dmis cererea privind reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cererea de revizuire fiind scutită de plata acesteia.
II. Considerentele şi soluţia asupra cererii de revizuire
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., admisibilitatea căii de atac, urmează să admită excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare de intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române cu privire la capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi, de asemenea, să admită excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu cu privire la capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, şi, în consecinţă, să respingă cererea de revizuire ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte aminteşte că revizuirea este o cale extraordinară de atac reglementată de dispoziţiile art. 509 - 513 C. proc. civ., care poate fi exercitată numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de art. 509 - 511 C. proc. civ.
Dispoziţiile legale ce o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Prin urmare, în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
Art. 509 din C. proc. civ. reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre motivele de la pct. 1-11.
Se constată că, în speţă, revizuenta şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; (…)", cu referire concretă la teza privind nepronunţării asupra unui lucru cerut (minus petita).
Condiţia comună de admisibilitate se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale, respectiv o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul.
Alin. (2) al art. 509 prevede că sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, pct. 4 şi pct. 7-10, nu şi la pct. 1, care constituie temeiul revizuirii de faţă.
Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel, o hotărâre definitivă a primei instanţe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs, hotărâre prin care se evocă fondul.
Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând sa se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
O hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul şi atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reţinere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunţarea soluţiei.
Prin urmare, nu poate forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârea instanţei de recurs prin care s-a respins recursul.
Or, Înalta Curte constată că obiectul cererii de revizuire de faţă îl formează Decizia nr. 488 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 3152 din 21 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în privinţa soluţiei cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 445, art. 446 şi art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor expres şi limitativ prevăzute de textul antereferit din C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, nefiind pronunţată după casarea cu reţinere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs şi care să fi fost determinante în pronunţarea soluţiei.
În concluzie, în speţă, ipoteza reglementată de textul de lege anterior menţionat nu este respectată, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nelăsând loc de interpretare asupra faptului că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, este o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire, instanţa de recurs nesoluţionând fondul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.
În ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocat, de asemenea, de revizuent, Înalta Curte reţine că potrivit acestui text legal "constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."
Înalta Curte aminteşte că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea 554/2004 poate avea ca obiect atât hotărârile definitive care evocă fondul, cât şi cele care nu evocă fondul, aspect statuat prin Decizia nr. 1039 din 5 decembrie 2012 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 29 ianuarie 2013, prin care s-a arătat că: "prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei."
În ceea ce priveşte condiţiile speciale ale cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea 554/2004, Înalta Curte aminteşte, de asemenea, că reglementarea acestei căi extraordinare de atac în materie administrativă este o consecinţă a aderării României la Uniunea Europeană şi reprezintă un instrument menit să asigure la nivelul jurisdicţiei naţionale preeminenţa prevederilor tratatelor şi reglementărilor europene. Scopul urmărit de legiuitorul naţional a fost să creeze un remediu procesual efectiv şi eficient menit să corecteze acele hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive care au ignorat principiile consfinţite la nivel european, astfel cum se desprind acestea din actele normative unionale şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Înalta Curte reţine că existenţa unui astfel de instrument este lăsată la latitudinea legiuitorului naţional, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pronunţându-se, prin Hotărârea din 16 martie 2006 pronunţată în cauza C-23/04 Rosmarie Kapferer, în sensul că "dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză".
Aşadar, calea de atac reglementată de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constituie răspunsul legislativ al României faţă de obligaţiile impuse statelor membre prin tratate şi instrumentul prin intermediul căruia se asigură echilibrul între principiul securităţii juridice a cărui garanţie este autoritatea de lucru judecat şi supremaţia dreptului Uniunii Europene consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţia revizuită în 2003.
Or, revizuentul, circumscris motivului de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat dreptul specific referitor la plata onorariului, susţinând că normele de drept comunitar au la momentul de faţă referire la drepturi generale care oferă posibilitatea persoanei să solicite respectarea dreptului la plata onorariului, cu trimitere la dreptul la un proces echitabil (art. 6 CtEDO), interzicerea discriminării (art. 14 CtEDO), interzicerea generală a discriminării (Protocolul 12 la CtEDO, art. 1).
În aceste condiţii, prin raportare la considerentele reţinute şi la dispoziţiile legale antereferite, Înalta Curte constată că revizuentul nu a invocat încălcarea normelor Uniunii Europene, în sensul strict şi expres la care se referă art. 21 din Legea nr. 554/2004, acesta făcând trimitere la încălcarea unor prevederi din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, demersul de faţă prin prisma acestui temei legal fiind astfel inadmisibil.
Temeiul legal al soluţiei pronunţate în revizuire
Având în vedere toate considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 513 coroborat cu art. 457 din C. proc. civ. şi art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte: va admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocată de intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române; va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. formulată de revizuent, ca inadmisibilă; va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 formulată de revizuent, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocată de intimatul Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin întâmpinare.
Respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. formulată de revizuentul B. împotriva Deciziei nr. 488 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.
Respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 formulată de revizuentul B. împotriva Deciziei nr. 488 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.