Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 decembrie 2023, cu număr de dosar x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.A. şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, solicitând instanţei anularea în parte a unor acte adiţionale la Contractul privind transportul ţiţeiului, gazolinei şi condensatului nr. C./25 martie 2020 încheiat între A. şi B. S.A., precum şi obligarea pârâtei B. la plata unor despăgubiri ca urmare a anulării parţiale a actelor adiţionale şi a faptei ilicite a acesteia de a furniza date eronate ce au stat la baza procesului de elaborare a tarifelor de către AMRM în baza Ordinului nr. 364/2022.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 775 de la data de 26 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, B. S.A. neputând fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 6402/01.10.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivare, a reţinut că pârâta B. S.A., ca unic concesionar al sistemului naţional de transport ţiţei şi derivate prin conducte, este asimilată unei autorităţi publice conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, şi de rang central, prestând serviciul la nivel naţional, astfel că acţiunile în contencios administrativ îndreptate împotriva pârâtelor din prezenta cauză se soluţionează în primă instanţă de curtea de apel.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa reţine că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecăţii şi a criteriului de determinare a competenţei aplicabil cauzei, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale), şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
De asemenea, instanţa reţine că articolul 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineşte autoritatea publică ca fiind "orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;".
În acest sens, Înalta Curte apreciază că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ.
Are în vedere şi articolul 5 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ care defineşte administraţia publică centrală ca fiind "totalitatea activităţilor desfăşurate, în regim de putere publică, de organizare a executării şi de executare în concret a legii şi de prestare de servicii publice, în scopul satisfacerii interesului public naţional/general."
Înalta Curte constată că prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale anularea în parte a unor acte adiţionale la Contractul privind transportul ţiţeiului, gazolinei şi condensatului nr. C./25 martie 2020 încheiat între A. şi B. S.A., precum şi obligarea pârâtei B. la plata unor despăgubiri.
În baza Acordului petrolier de concesiune încheiat de către pârâta B. S.A. cu pârâta ANRM aprobat prin H.G. nr. 793/2002, titularul acordului de concesiune prestează serviciul public de transport prin Sistemul Naţional de Transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, activitate de transport care este definită de art. 19 din Legea nr. 238/2004 ca fiind un serviciu public de interes naţional şi importanţă strategică, SNT făcând parte din proprietatea publică a Statului român.
Serviciile publice de transport oferite de B. S.A. au preţurile reglementate şi adoptate de ANRM prin Ordinele nr. 53/2008, nr. 229/2021.
Înalta Curte apreciază că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 2 alin. (1), lit. b), teza a II-a din Legea contenciosului administrativ, care asimilează autorităţilor publice, şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, în speţă B. S.A..
Astfel, instanţa constată că obiectul contractului de transport nr. x/25.03.2020 încheiat între reclamantă şi S.C. B. S.A. se referă la prestarea unor servicii de transport prin utilizarea/punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, fiind un contract de natură administrativă în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; că reclamanta a contestat tarifele pentru serviciul public naţional de transport ţiţei şi derivate, considerând imputabilă ambelor pârâte (B. S.A. – persoană juridică de drept privat şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale – autoritate publică centrală) stabilirea nelegală a acestora, în baza principiului disponibilităţii.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că pârâta B. S.A. este unic concesionar al sistemului naţional de transport ţiţei şi derivate prin conducte, acţionează pe întreg teritoriul ţării, ceea ce o califică drept persoană juridică de drept privat care prestează un serviciu public, în regim de putere publică, în scopul satisfacerii interesului public naţional, astfel că aceasta este asimilată unei autorităţi publice centrale. Faptul că are sediul în municipiul Ploieşti este irelevant pentru determinarea rangului autorităţii.
De asemenea, dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevăd faptul că la soluţionarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se are în vedere regula potrivit căreia principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public, şi totodată, instanţa reţine că acest contract de transport are legătură cu executarea unui serviciu de interes public, pârâta B. S.A. acţionând în regim de putere public, şi nu în cadrul libertăţii contractuale specifică dreptului privat.
Având în vedere că ambele pârâte sunt incluse în categoria autorităţilor şi instituţiilor centrale, Înalta Curte reţine, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, că acţiunile în contencios administrativ îndreptate împotriva acestora se soluţionează în primă instanţă de curtea de apel.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâţii B. S.A., Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 06 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.