Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2024

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal) la data de 23.02.2022 sub nr. x/2022 – conexată la dosar x/2022 al Curţii de Apel Timişoara, disjunsă ulterior şi declinată la Curtea de Apel Bucureşti, care a declanşat conflictul de competenţă, conflict soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu stabilirea competenţei Curţii de Apel Timişoara în dosar nr. x/2022 – reclamantul Patronatul Medicilor de Familie Teleorman a chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ, pe pârâţii Guvernului României prin Prim-ministrul/Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătăţii prin Ministrul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând instanţei să dispună:

A. Anularea în parte a Hotărârii nr. 696/26.06.2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicată în MO nr. 633 din 28.06.2021, precum şi a Notei de fundamentare, emise de către Guvernul României, respectiv a:

- Anexei nr. 1: Pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază: CAPITOLUL II: Pachetul de servicii de bază SECŢIUNEA 1: A. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară,

Pct. 1.1. Servicii medicale curative, alin. (2), pct. 1.1.2.1: "Consultaţiile pentru bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare pot fi acordate şi la distanţă, în condiţiile prevăzute în norme."

- Anexei nr. 2: Contract-cadru din 26.06.2021 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, CAPITOLUL I: Asistenţa medicală primară

Secţiunea 1: Condiţii de eligibilitate: art. 1 alin. (1) lit. c); art. 2 alin. (1) şi alin. (4); art. 3; art. 4 alin. (1) şi (2); art. 6 alin. (1) lit. f) şi h).

Secţiunea 3: Obligaţiile şi drepturile furnizorilor de servicii medicale: art. 7 lit. e), f), g), h), i), k), 1, o, p, q, r, ş, v, w, x, y, z; art. 8 alin. (1) lit. a), b), c), d), e), şi alin. (2);

Secţiunea 4: Obligaţiile caselor de asigurări de sănătate: art. 9 lit. b), h), o).

Secţiunea 5: Condiţii specifice: art. 10 alin. (2) teza 2; art. 12 alin. (1).

Secţiunea 6: Decontarea serviciilor medicale: art. 14 alin. (1), (2); art. 141; art. 16 alin. (1).

Secţiunea 7: Sancţiuni, condiţii de suspendare, reziliere şi încetare a contractelor de furnizare de servicii medicale: art. 17; art. 19 lit. d), g); art. 20 pct. 4 a4.

B. Anularea în parte a Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 642 bis din data de 30 iunie 2021, precum şi a referatelor de aprobare nr. IM 4.661 din 29.06.2021 al Ministerului Sănătăţii şi nr. DG 1.945 din 28.06.2021 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, emise de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi obligarea pârâţilor la modificarea/completarea:

- Anexei nr. 1: Condiţiile acordării pachetului de servicii minimal şi de bază în asistenţa medicală primară

Secţiunea 2: B. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară

Pct. 1.1.2. Consultaţia în caz de boală pentru afecţiuni acute, subacute şi acutizări ale unor afecţiuni cronice, pct. 1.1.3. Consultaţii periodice pentru îngrijirea generală a asiguraţilor cu boli cronice şi 1.3. Consultaţiile la domiciliu - nu sunt incluse în per capita dacă se depăşeşte limita de 20/consultaţii/zi: art. 1.1.1;

Secţiunea 1:A. Pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară: art. 1.2.; art. 1.3.; art. 1.6.

Secţiunea 2: B. Pachetul de servicii de bază în asistenţa medicală primară

Art. 1.1. Servicii medicale curative; 1.1.1.; art. 1.1.1.1.; art. 1.1.2.1.; art. 1.1.3.2.; art. 1.1.4.2.; art. 1. 1.4.3.; art. 1.1.4.4.; art. 1.2.1.; art. 1.2.3.; art. 1.2.3.2.; art. 1.2.4.1.; art. 1.2.4.2; art. 1.2.4.3.; art. 1.3.3.; art. 1.4.; art. 1.5.;

- Actul din 29 iunie 2021 - Modalităţile de plată în asistenţa medicală primară pentru furnizarea de servicii medicale prevăzute în pachetele de servicii medicale, Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.068/627/2021: art. 1 alin. (1), (2); art. 5 alin. (1); art. 5 alin. (2); art. 6; art. 8; art. 8 alin. (1), (2); art. 12; art. 13, art. 15;

- Contractului din 29 iunie 2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară - model - Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 1.068/627/2021

Capitolul V: Obligaţiile părţilor

Secţiunea 1: A. Obligaţiile casei de asigurări de sănătate: art. 6

Secţiunea 2: B. Obligaţiile furnizorului de servicii medicale: art. 7

- Convenţiei din 29 iunie 2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară - model - Anexa nr. 6 la Ordinul nr. 1.068/627/2021: art. 4

Secţiunea 2: B. Obligaţiile furnizorului de servicii medicale: art. 5; art. 12;

- Normelor Contractului cadru în ceea ce priveşte asistenţa medicală primară:

Actul din 29 iunie 2021 - MODALITĂŢILE DE PLATĂ în asistenţa medicală primară pentru furnizarea de servicii medicale prevăzute în pachetele de servicii medicale - Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.068/627/2021: art. 1 alin. (2) lit. a) pct. 1;

C. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

La data de 16.05.2022, Colegiul Medicilor din România a depus la dosar o cerere de intervenţie accesorie în sprijinul reclamanţilor, solicitând admiterea cererii de intervenţie în principiu şi admiterea ei pe fond, precum şi admiterea acţiunii reclamanţilor, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 13.06.2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Colegiul Medicilor din România în favoarea reclamanţilor; a respins excepţia netimbrării acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României; a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României; a respins excepţia lipsei interesului reclamantului în promovarea acţiunii, invocată de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; a respins excepţia lipsei interesului reclamanţilor în promovarea acţiunii, invocată de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; a unit cu fondul cauzei excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Notei de fundamentare a H.G. nr. 696/26.06.2021, precum şi a Referatelor de aprobare nr. IM 4.661/29.06.2021 al Ministerului Sănătăţii şi nr. DG 1.945/28.06.2021 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi inadmisibilitatea solicitării de modificare şi de completare a actelor contestate (H.G. nr. 696/26.06.2021 şi Ordinul nr. 1068/627/2021).

Prin sentinţa civilă nr. 388 din 27 iunie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Patronatul Medicilor de Familie Teleorman, în contradictoriu cu pârâţii Guvernului României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantului de către intervenientul Colegiul Medicilor din România.

A dispus anularea parţială a art. 9 lit. b) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) şi a obligat autoritatea pârâtă emitentă la adoptarea unei reglementări care să respecte cerinţa impusă de art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, respectiv să adopte un contract-cadru (contract care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022) care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale.

A dispus anularea art. 156 alin. (1) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021).

A dispus anularea parţială a art. 6 lit. b) din contractul – model din Anexa 3 la Ordinul nr. 1.068/627/2021 şi a obligat autoritatea pârâtă emitentă la adoptarea unei reglementări care să respecte cerinţa impusă de art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, respectiv să adopte un model de contract de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale.

A dispus anularea parţială a art. 4 lit. b) din Anexa 6 la Ordinul nr. 1.068/627/2021 şi a obligat autoritatea pârâtă emitentă la adoptarea unei reglementări care să respecte cerinţa impusă de art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, respectiv să adopte un model de Convenţie de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale.

A respins în rest acţiunea reclamantului şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Colegiul Medicilor din România în interesul reclamantului.

3. Căile de atac exercitate în cauză

3.1. Recurentul-pârât Guvernul României a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 388/27.06.2023 şi a încheierii de şedinţă din data de 13.06.2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Cu privire la calitatea procesuală activă a Patronatului Medicilor de Familie Teleorman, critică soluţia instanţei de fond, cuprinsă în încheierea din data de 13.06.2023, de respingere a excepţiei invocată, arătând faptul că Patronatul Medicilor de Familie Teleorman nu face dovada interesului de a acţiona, solicitând anularea Hotărârii Guvernului nr. 696/2021.

Demersul pentru anularea parţială a actului administrativ cu caracter normativ contestat, fără ca intimatul-reclamant Patronatul Medicilor de Familie Timiş să dovedească vătămarea adusă, este inadmisibil din perspectiva art. 8 alin. (1¹) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Acest text legal nuanţează reglementarea de la alin. (1) a normei juridice referite, în sensul că persoanele fizice şi juridice de drept privat pot invoca vătămarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. Textul nu distinge în privinţa condiţiei subsidiarităţii, iar intimatul-reclamant Patronatul Medicilor de Familie Teleorman nu probează existenţa încălcării vreunui drept personal, recunoscut de lege, prin adoptarea actului administrativ contestat sau a unui interes legitim, astfel cum sunt acestea definite la art. 2 alin. (1) lit. o) şi lit. p) din Legea nr. 554/2004, motivele prezentate susţinând, eventual interesul general.

Pe fondul cauzei, solicită casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii, pentru următoarele considerente:

Temeiul legal al adoptării acestei hotărâri de către Guvernul României l-a constituit prevederile art. 108 din Constituţia României, forma revizuită şi republicată.

Hotărârea care face obiectul cauzei a fost adoptată de Executiv, astfel cum reiese şi din Nota de fundamentare a acesteia, prin însuşirea proiectului iniţiat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

La elaborarea acului administrativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, proiectul hotărârii fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestora.

Verificarea legalităţii unui act administrativ impune respectarea anumitor cerinţe, şi anume: actul să fie adoptat sau emis de către autorităţile competente din punct de vedere material/teritorial şi în limitele acestor competenţe: conţinutul actului administrativ să fie conform cu conţinutul legii în baza căreia este emis; actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare şi actul să fie adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative şi a normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege.

Toate aceste cerinţe esenţiale au fost respectate în cauză, aspect constatat şi de instanţa fondului, care nu a adus critici faţă de modalitatea de adoptare a actului administrativ.

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte anexele la H.G. nr. 696/2021 (care. potrivit art. 2, fac parte integrantă din actul administrativ contestat), instanţa de fond a dispus anularea parţială a art. 9 lit. b) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2) şi a art. 156 alin. (I) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2), obligând autoritatea emitentă să adopte o reglementare care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării, de către casele de asigurări de sănătate, a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond (raportată strict la actul administrativ adoptat de Guvernul României) este netemeinică şi nelegală.

Astfel, un prim aspect constă în faptul că prevederile H.G. nr. 696/2021 nu creează, în sine, un drept subiectiv al furnizorilor de servicii medicale. Aceştia au doar vocaţia de a încheia contracte civile de prestări servicii în cadrul asistenţei medicale primare.

Cel de-al doilea aspect constă în faptul că obligaţia privind adoptarea unei astfel de reglementări este pusă de instanţa de fond în sarcina "autorităţii pârâte emitente", fără a fi indicată, în concret, la care din cele trei autorităţi pârâte face referire.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin actele normative în vigoare, asigură aplicarea politicilor şi programelor Guvernului în domeniul sanitar, în coordonarea Ministerului Sănătăţii. în contextul asigurării echilibrului şi utilizării eficiente a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Lipsa de legalitate şi temeinicie a dispozitivului sentinţei recurate provine, astfel, din faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009. cu modificările şi completările ulterioare: "Au dreptul să iniţieze proiecte de documente de politici publice şi proiecte de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern, conform atribuţiilor şi domeniului lor de activitate, următoarele autorităţi publice:

a) ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum şi autorităţile administrative autonome;

b) organele de specialitate ale administraţiei publice centrale aflate în subordinea sau în coordonarea ministerelor, prin ministerele în a căror subordine sau coordonare se află;

c) prefecţii, consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, potrivit legii", iar "Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă (...) prin însuşirea proiectelor de lege elaborate de ministere sau de alte autorităţi ale administraţiei publice şi transmiterea acestora spre dezbatere şi adoptare Parlamentului".

Aceasta presupune ca una dintre cele trei categorii de posibili iniţiatori, indicaţi mai sus, să realizeze un proiect de hotărâre, pe care să îl supună consultării publice, potrivit art. 4 lit. (a) raportat la art. 3 lit. e) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, apoi să întocmească instrumentul de prezentare şi motivare adecvate potrivit art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului. actualizată, urmând ca, după avizarea de către instituţiile implicate în punerea în executare, să fie supuse spre aprobare Guvernului.

Arată că cererea reclamanţilor excede controlului de legalitate şi conduce, practic, la o imixtiune între puterile statului, aceea ca o instanţă de judecată să dispună obligarea Guvernului României la emiterea unei hotărâri, respectiv să suplinească puterea de decizie şi de analiză a unei autorităţi.

Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 a fost emisă în deplină concordanţă cu prevederile Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care, la Titlul VIII, reglementează sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România şi cuprinde prevederi exprese cu privire la elaborarea Contractului-cadru şi a Normelor metodologice de aplicare a acestuia (aprobate. în prezent, prin Ordinul MS/CNAS nr. 1068/627/2021).

Relevant, în aprecierea temeiniciei actului, îl reprezintă faptul că, la baza hotărârii contestate au stat întâlnirile cu partenerii de dialog, cu menţiunea că discuţiile au avut rol consultativ, interesul principal deservii de actul normativ adoptat de Guvernul României fiind acela al asiguraţilor-contributori şi beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de sănătate.

3.2. Recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 388/27.06.2023 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a hotărârii recurate şi în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată şi precizată de către reclamant.

În susţinerea recursului s-a invocat incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la aplicabilitatea cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat recurentul că există contradicţie între considerente si dispozitiv, în condiţiile în care, deşi instanţa reţine că reclamantul nu a indicat temeiul legal în baza căruia aceste autorităţi aveau obligaţia de a emite actele în discuţie în conţinutul pretins, totuşi anulează parte din măsurile indicate de reclamant, fără a exista vreo reglementare legală care să susţină soluţia.

Astfel, într-un mod de neînţeles, instanţa de fond în mod eronat a dat eficienţă solicitării reclamantului şi, erijându-se autorităţilor legiuitoare. în locul acestora chiar, a admis o parte din măsurile solicitate, fără a exista, după cum însăşi instanţa de fond menţionează, nicio reglementare legală invocată de reclamant în temeiul căreia pârâţii să adopte măsurile solicitate de acesta.

Deşi instanţa de fond constată la pagina 90 din sentinţa recurată faptul că "pârâta CNAS a dat eficienţă dispoziţiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", în mod eronat anulează două prevederi legale, iar în cazul uneia dintre acestea procedează la modificarea prevederii legale, deşi acest lucru este strict apanajul şi atributul legiuitorului.

Pe de altă parte, critică hotărârea instanţei de fond prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere faptul că aceasta a interpretat în mod greşit prevederile legale care reglementează asigurările sociale de sănătate:

1. Prevederile art. 9 lit. b) şi art. 156 din alin. (1) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 - 2022, cu modificările şi completările ulterioare, statuează următoarele:

- Art. 9 lit. b): "în relaţiile contractuale cu furnizorii de servicii medicale, casele de asigurări de sănătate au următoarele obligaţii: (...)

b) să deconteze furnizorilor de servicii medicale, la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii însoţite de documente justificative transmise în format electronic, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate;

- Art. 156 alin. (1): "(1) Modalităţile de prescriere, de eliberare şi de decontare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu se stabilesc prin norme. Medicii prescriu medicamentele sub forma denumirii comune internaţionale - DCI, iar în cazuri justificate medical, precum şi în cazul produselor biologice şi al medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat prescrierea se face pe denumirea comercială, cu precizarea pe prescripţie şi a denumirii comune internaţionale – DCI corespunzătoare. Modalitatea de prescriere a medicamentelor se aplică în mod corespunzător şi în situaţia recomandării tratamentului prin scrisoare medicală/bilet de ieşire din spital utilizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Cu excepţia cazurilor în care medicul recomandă o anumită denumire comercială, recomandarea farmacistului pentru denumirile comerciale aferente DCI prescrise de medic se face în ordinea crescătoare a preţului, începând cu medicamentul cel mai ieftin din cadrul DCI respective, Pentru bolile cronice, medicii pot prescrie unui asigurat medicamente cu şi fără contribuţie personală, cu respectarea următoarelor condiţii:

a) pentru sub listele A, B şi D - o prescripţie/mai multe prescripţii lunar, care să nu depăşească cumulativ 7 medicamente diferite pe toate prescripţiile aferente unei luni, Valoarea totală a medicamentelor din sublista B, cu excepţia celor din sublista B care fac obiectul contractelor cost-volum, calculată la nivelul preţului de referinţă, este de până la 330 RON pe lună;

b) în situaţia în care într-o lună se prescrie un medicament din sublista B notat cu #" cu o valoare maximă a tratamentului pe o lună, calculată la nivelul preţului de referinţă, mai mare de 330 RON, nu se mai prescriu în luna respectivă şi alte medicamente din sublista B; face excepţie situaţia în care într-o lună se prescrie un medicament din sublista B notat cu # care face obiectul contractelor cost-volum, cu o valoare maximă a tratamentului pe o lună, calculată la nivelul preţului de referinţă, mai mare de 330 RON, situaţie în care se pot prescrie în luna respectivă şi alte medicamente din sublista B, în condiţiile de la lit. a);

c) o singură prescripţie distinctă cu compensare 90% din preţul de referinţă, pentru maximum 3 medicamente din sublista B a cărei contravaloare la nivelul preţului de referinţă este de până la 330 RON pe lună/prescripţie, pentru pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari de până la 1.608 RON/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri; pentru diferenţa până la numărul maxim de 7 medicamente care pot fi prescrise din sublistele A, B şi D sunt aplicabile reglementările de la lit. a) şi b);

d) pentru sublista C secţiunea CI - pe fiecare cod de boală, o singură prescripţie/maximum două prescripţii Tunar, cu maximum 3 medicamente;

e) pentru sublista C secţiunea C3 - o singură prescripţie lunar, cu maximum 4 medicamente".

Faţă de reglementările mai sus menţionate ale art. 9 lit. b) şi art. 156 alin. (1) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021, cu modificările şi completările ulterioare, şi în raport cu cele dispuse prin sentinţa civilă nr. 49/07.02.2023 cu privire la acestea, se arată că:

a) în mod greşit a dispus instanţa de fond anularea parţială a art. 9 lit. b) din alin. (1) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021, cu modificările şi completările ulterioare, în contextul în care reglementările acestuia doar stabilesc în sarcina caselor de asigurări de sănătate obligaţia de a deconta furnizorilor de servicii medicale din asistenţa medicală primară cu care acestea se află în relaţie contractuală, la termenele menţionate în contractele încheiate, contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate.

În ceea ce priveşte aplicarea de penalităţi pentru casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a contravalorii serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate, precizează că:

- potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte. Veniturile fondului se utilizează şi pentru plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.

Art. 271 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte fără echivoc modul de utilizare a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Astfel, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se plătesc serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare şi dispozitivele medicale, inclusiv cele acordate în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte.

Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este necesar a se avea în vedere două aspecte extrem de importante şi anume:

mai mare Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, inclusiv alocarea pe segmente de asistenţă medicală (implicit suma cu destinaţia asistenţă medicală primară) se aprobă de Parlament la propunerea Guvernului, ca anexă la legea bugetului de stat.

mai mare Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare:

- art. 1 alin. (1) şi (2) stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar, dispoziţiile acestei legi fiind aplicabile inclusiv bugetelor fondurilor speciale.

- la art. 4 alin. (3) şi (4) se reglementează faptul că angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din acelaşi act normativ, unde sunt prevăzute şi bugetele fondurilor speciale - implicit şi bugetul FNUASS, se face numai în limita creditelor de angajament şi în scopurile pentru care au fost aprobate. Angajarea cheltuielilor peste creditele de angajament şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, în condiţiile legii.

mai mare O penalizare a caselor de asigurări de sănătate nu ar conduce decât la o diminuare a fondurilor alocate cu această destinaţie şi ar fi contrară dispoziţiilor legale care stabilesc fără echivoc care este modalitatea de utilizare a FNUASS. fiind în contradicţie şi cu dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

b) În ceea ce priveşte reglementările art. 156 alin. (1) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021, cu modificările şi completările ulterioare, şi în raport cu cele dispuse prin sentinţa civila nr. 49/07.02.2023 cu privire la acestea, se arată că:

În mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că "art. 156 alin. (1) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) - limitând modul de prescriere a medicamentelor (...) -contravine dispoziţiilor art. 381 din Legea nr. 95/2006, impunându-se anularea acestei reglementari", omiţând dispoziţiile clare ale art. 229 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează faptul că:

- asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază. în condiţiile stabilite de Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de contractul-cadru şi normele sale de aplicare, (H.G. nr. 696/2021, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1068/627/2021, cu modificările şi completările ulterioare).

Legiuitorul a reglementat expres şi explicit prin art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, faptul că:

"Asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta lege, de contractul-cadru şi normele sale de aplicare."

Reglementările de mai sus se coroborează în mod judicios cu art. 256 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia:

"Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitivele medicale încheie cu casele de asigurări contracte pe baia modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare, negociate, în limita prevederilor legale în vigoare."

Prin urmare, în temeiul prevederilor legale invocate, şi medicii de familie - furnizori de asistenţă medicală primară - acordă servicii în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, pe baza contractelor ale căror modele sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru.

Totodată, dispoziţiile art. 381, art. 229 alin. (1), (2) şi (3), art. 230 alin. (1) şi art. 256 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se coroborează şi cu reglementările art. 238 alin. (1) din legea-cadru anterior enunţată, care stabilesc că:

"Asiguraţii au dreptul la asistentă medicală primară şi de specialitate ambulatorie la indicaţia medicului de familie, în condiţiile contractului-cadru."

Astfel, prevederile art. 229 alin. (1), (2) şi (3), art. 230 alin. (1), art. 256 şi art. 238 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trimit expres la contractul-cadru şi normele sale de aplicare, respectiv la cele două acte normative contestate în prezenta cauză, în sensul că acordarea pachetului de servicii de bază, care cuprinde toate segmentele de asistenţă medicală, inclusiv asistenţa medicală primară acordata de medicii de familie, se realizează în condiţiile stabilite de Legea nr. 95/2006. republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de contractul-cadru şi normele sale de aplicare.

În concluzie, în acest cadru legislativ, nu se poate reţine existenţa vreunei necorelări legislative sau adăugări la lege, de vreme ce actele normative contestate se coroborează în mod succesiv şi logic între ele, neexistând niciun fel de contradicţii sau necorelări între acestea, respectându-se atât principiile constituţionale, cât şi exigentele Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.

De asemenea, în mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că "art. 156 alin. (1) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021} ~ limitând modul de prescriere a medicamentelor (...) - contravine dispoziţiilor art. 381 din Legea nr. 95/2006, impunându-se anularea acestei reglementări", având în vedere că reglementările de la art. 156 alin. (1) stabilesc reguli generale de prescriere a medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aplicabile nu doar medicilor de familie ci tuturor categoriilor de medici prescriptori aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate la nivelul diferitelor segmente de asistenţă medicală (asistenţa medicală primară, asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, medicină dentară, asistenţă medicală spitalicească - pentru reţetele emise la externarea pacienţilor, etc), precum şi anumite obligaţii în sarcina farmaciştilor.

Pe lângă cele 7 medicamente care pot fi prescrise din sublistele A, B şi D, asiguraţii cu boli cronice pot beneficia şi de medicamentele din sublista C - secţiunea CI (lunar, maximum 3 medicamente pe fiecare cod de boală) şi C3 (lunar maximum 4 medicamente), precum şi de medicamente din sublista C - secţiunea C2 (în cazul asiguraţilor incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ).

De asemenea, reglementările art. 156 pun în aplicare dispoziţiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Raportat strict la conţinutul art. 156 din H.G. nr. 696/2021, cu modificările şi completările ulterioare, este de menţionat că raţiunea juridică a instituirii unor astfel de reguli legislative, rezidă chiar în ocrotirea interesului suprem al asiguraţilor din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, respectiv apărarea drepturilor şi libertăţilor legale ale tuturor asiguraţilor, în mod echitabil şi nediscriminatoriu.

Potrivit alin. (1) al art. 220 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, principalul mijloc de finanţare a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, este fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), care este un fond special şi care se constituie şi se utilizează potrivit prezentei legi.

Prin urmare, legiuitorul a înţeles să stabilească anumite limite cu privire la condiţiile de prescriere a medicamentelor pentru bolile cronice, respectiv numărul de medicamente ce pot fi prescrise/lună în funcţie de sublista în care se regăsesc acestea care să nu depăşească cumulativ 7 medicamente diferite pe toate prescripţiile aferente unei luni, pentru a se încadra în limita sumelor alocate în bugetul FNUASS, prin care se urmăreşte asigurarea accesului în mod echitabil şi nediscriminatoriu, a oricărui asigurat, la serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale cuprinse în pachetul de servicii medicale de bază.

Astfel, se vor crea premisele pentru diminuarea sumelor alocate altor domenii de asistentă medicala pentru a acoperi necesarul de finanţare pentru domeniul "medicamente", cu implicaţii negative asupra stării de sănătate a pacienţilor, asupra sănătăţii publice şi implicit asupra morbidităţii şi mortalităţii prin evoluţia nefavorabilă a bolilor cronice de care aceştia suferă.

În consecinţă, pentru a asigura accesul persoanelor asigurate la medicamentele pentru afecţiuni cronice, în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu, dispoziţiile art. 156 alin. (1) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează doar ceea ce se poate acorda în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, astfel încât să se asigure accesul în condiţiile utilizării eficiente a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. în acord cu obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate -astfel cum sunt definite în Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Referitor la reglementările art. 6 lit. b) din Anexa nr. 3 şi art. 4 lit. b) din Anexa nr. 6 - la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 - 2022, cu modificările şi completările ulterioare, şi în raport cu cele dispuse prin sentinţa civilă nr. 49/07.02.2023 cu privire la acestea, argumentaţia este similară cu cea detaliată la pct. II subpct. 1 din prezentul recurs, având în vedere că reglementările art. 6 lit. b) din Anexa nr. 3 şi art. 4 lit. b) din Anexa nr. 6 la Ordinul MS/CNAS nr. 1068/627/2021, cu modificările şi completările ulterioare, sunt în aplicarea art. 9 lit. b) din anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de fond de obligare a pârâţilor la adoptarea unul model de contract de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale, o astfel de prevedere se regăseşte în modelul de contract de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară prevăzut în Anexa 3 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021, art. 11 de la punctul VIII - Răspunderea contractuală statuând în mod expres faptul că "pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpă datorează celeilalte părţi daune-interese".

3.3. Prin recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva aceleiaşi hotărâri, întemeiat pe motivele de casare prvăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond nu a făcut distincţia pe care o face Legea nr. 95/2006 între contractul-cadru şi contractul încheiat de casele de asigurări de sănătate cu furnizorul de servicii medicale şi că Legea nr. 95/2006 lasă stabilirea penalităţilor de întârziere la nivelul contractului pe care îl încheie casele judeţene de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale.

Mai arată că art. 9 lit. b) din H.G. nr. 696/2021 face referire la contractul încheiat între casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii medicale şi prevede obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a deconta contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate, în termenele prevăzute în contract, iar când termenul contractual nu este respectat, casele de asigurări de sănătate au obligaţia plăţii penalităţilor de întârziere stabilite cu furnizorul de servicii medicale la momentul încheierii contractului.

Astfel, dacă Legea nr. 95/2006 lasă libertatea stabilirii penalităţilor de întârziere la nivelul contractului încheiat între casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii medicale, stabilirea acestor penalităţii nu poate fi făcută prin contractul-cadru, deoarece abia în acest fel, art. 9 lit. b) din H.G. nr. 696/2021 ar contraveni prevederilor art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006.

În acest sens, invocă art. 6 lit. b) şi art. 4 lit. b) din contractul model din Anexa 3 la Ordinul nr. 1068/627/2021, susţinând că instanţa de fond a dispus în mod nelegal anularea parţială a actelor atacate în baza art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006.

Referitor la dispoziţia de anulare a prevederilor art. 156 alin. (1) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021, menţionează că instanţa în mod eronat a considerat că acest text de lege limitează modul de prescriere a medicamentelor şi contravine art. 381 din Legea nr. 95/2006, fără a avea în vedere că dispoziţiile art. 229 alin. (1)-(3) şi art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 reglementează faptul că asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază, în condiţiile stabilite de Legea nr. 95/2006, de Contractul-cadru şi de normele de aplicare (H.G. nr. 696/2021 şi OMS/CNAS nr. 1068/627/2021). Aceste reglementări se coroborează cu art. 256 din Legea nr. 95/2006, fără a fi vorba de o necorelare legislativă sau adăugare la lege.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit anumite limite cu privire la condiţiile de prescriere a medicamentelor pentru bolile cronice, respectiv numărul de medicamente ce pot fi prescrise/lună în funcţie de sublista în care se regăsesc acestea, care să nu depăşească cumulativ 7 medicamente diferite pe toate prescripţiile aferente unei luni, pentru a se încadra în limita sumelor alocate din bugetul FNUASS, urmărindu-se asigurarea accesului în mod echitabil şi nediscriminatoriu a oricărui asigurat la serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale cuprinse în pachetul de servicii medicale de bază.

În acest sens, susţine că în condiţiile eliminării regulilor de prescripţie menţionate la art. 156, sistemul de asigurări sociale de sănătate se va afla în imposibilitatea de a-şi îndeplini obiectivele prevăzute de lege, respectiv de a asigura, în condiţiile utilizării eficiente a bugetului FNUASS, accesul echitabil şi nediscriminatoriu al tuturor asiguraţilor cu boli cronice la tratament şi la momentul la care aceştia au nevoie de medicamente, creând premisele pentru diminuarea sumelor alocate altor domenii de asistenţă medicală.

4. Apărările formulate în recurs

Deşi părţile au fost legal citate, acestea nu au formulat întâmpinări.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, precum şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată, următoarele:

Referitor la critica de nelegalitate invocată de recurentul Ministerul privind depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, subsumată motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

În acest sens, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, constatând nelegalitatea actului administrativ, instanţa de judecată este îndreptăpţită "(...) să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă."

Totodată, potrivit art. 18 alin. (4) din acelaşi act normativ, "(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate: a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte; b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit; c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii; d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere; e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale."

Va observa instanţa de recurs că reclamantul a solicitat obligarea autorităţii publice emitente la modificarea actului administrativ/emiterea unui act de modificare, în scopul aducerii conţinutului acestuia în acord cu normele juridice de rang superior ce reglementează obligaţia de stabilire a penalităţilor de întârziere.

Or, având în vedere că prin dispoziţiile legale anterior citate se instituie un contencios de plină jurisdicţie, instanţa de contencios administrativ putând dispune nu doar anularea actului, ci şi emiterea/modificarea actului administrativ, pentru a fi în acord cu norma care a stat la baza emiterii acestuia, nu se poate susţine în mod valid că sentinţa recurată ar depăşi aceste limite reglementate de Legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte nu identifică însă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul susţinut de către recurenta CNAS, respectiv motivarea sentinţei recurate ar conduce la soluţia contrară celei din dispozitivul acesteia întrucât paragrafele din considerentele hotărârii atacate invocate de către recurente vizează consideraţii de ordin teoretic vizând aplicarea unor principii cu caracter general referitoare la criticile de nelegalitate ale reclamantului. Dispozitivul sentinţei recurate este întemeiat în ceea ce priveşte soluţia de anulare a prevederilor anexei 6 la Ordinul 1068/627/2021 pe analiza motivelor invocate în cuprinsul acţiunii introductive în baza cărora, în interpretarea dispoziţiilor legale amintite, judecătorul fondului a expus propriul raţionament logico-juridic, astfel încât motivul de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În privinţa criticilor recurentelor-pârâte CNAS şi Ministerul Sănătăţii referitoare la greşita anulare de către Curtea de Apel a dispoziţiilor art. 156 alin. (1) lit. a)-e) din Contractul cadru anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021, critici subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse.

Cu titlu prealabil, se observă faptul că Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii reglementează la nivel de principiu exercitarea profesiei de medic, iar prin H.G. nr. 696/26.06.2021 au fost aprobate pachetele de servicii medicale, respectiv pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază, pentru perioada 2021-2022, precum şi contractul cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022.

Aşadar, Contractul cadru (anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) conţine prevederi specifice pentru acordarea pe o perioadă determinată (2021-2022) a asistenţei medicale în cadrul sistemului social de sănătate urmărindu-se aşadar prin dispoziţii exprese, reglementări punctuale ale modalităţilor de asigurare a serviciilor medicale şi conexe pentru care este stabilită în sarcina caselor de asigurări sociale de sănătate obligaţia de a deconta furnizorilor de servicii medicale din asistenţa medicală primară cu care acestea se află în relaţie contractuală contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate.

Dispoziţiile art. 156 alin. (1) lit. a)-e) anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021 stabilesc punctual modalităţile de prescriere, de eliberare şi de decontare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, aria de aplicare a acestora referindu-se exclusiv la acest tip de medicamente, nevizând în nicio modalitate medicamente în privinţa cărora nu există posibilitatea decontării (cu sau fără contribuţie personală) şi care ar putea fi prescrise de către un medic).

Astfel, art. 156 alin. (1) lit. a)-e) din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021 stabileşte că: "Modalităţile de prescriere, de eliberare şi de decontare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu se stabilesc prin norme. Medicii prescriu medicamentele sub forma denumirii comune internaţionale - DCI, iar în cazuri justificate medical, precum şi în cazul produselor biologice şi al medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat prescrierea se face pe denumirea comercială, cu precizarea pe prescripţie şi a denumirii comune internaţionale – DCI corespunzătoare. Modalitatea de prescriere a medicamentelor se aplică în mod corespunzător şi în situaţia recomandării tratamentului prin scrisoare medicală/bilet de ieşire din spital utilizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Cu excepţia cazurilor în care medicul recomandă o anumită denumire comercială, recomandarea farmacistului pentru denumirile comerciale aferente DCI prescrise de medic se face în ordinea crescătoare a preţului, începând cu medicamentul cel mai ieftin din cadrul DCI respective, Pentru bolile cronice, medicii pot prescrie unui asigurat medicamente cu şi fără contribuţie personală, cu respectarea următoarelor condiţii:

a) pentru sub listele A, B şi D - o prescripţie/mai multe prescripţii lunar, care să nu depăşească cumulativ 7 medicamente diferite pe toate prescripţiile aferente unei luni, Valoarea totală a medicamentelor din sublista B, cu excepţia celor din sublista B care fac obiectul contractelor cost-volum, calculată la nivelul preţului de referinţă, este de până la 330 RON pe lună;

b) în situaţia în care într-o lună se prescrie un medicament din sublista B notat cu #" cu o valoare maximă a tratamentului pe o lună, calculată la nivelul preţului de referinţă, mai mare de 330 RON, nu se mai prescriu în luna respectivă şi alte medicamente din sublista B; face excepţie situaţia în care într-o lună se prescrie un medicament din sublista B notat cu # care face obiectul contractelor cost-volum, cu o valoare maximă a tratamentului pe o lună, calculată la nivelul preţului de referinţă, mai mare de 330 RON, situaţie în care se pot prescrie în luna respectivă şi alte medicamente din sublista B, în condiţiile de la lit. a);

c) o singură prescripţie distinctă cu compensare 90% din preţul de referinţă, pentru maximum 3 medicamente din sublista B a cărei contravaloare la nivelul preţului de referinţă este de până la 330 RON pe lună/prescripţie, pentru pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari de până la 1.608 RON/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri; pentru diferenţa până la numărul maxim de 7 medicamente care pot fi prescrise din sublistele A, B şi D sunt aplicabile reglementările de la lit. a) şi b);

d) pentru sublista C secţiunea CI - pe fiecare cod de boală, o singură prescripţie/maximum două prescripţii Tunar, cu maximum 3 medicamente;

e) pentru sublista C secţiunea C3 - o singură prescripţie lunar, cu maximum 4 medicamente."

Analizând aceste prevederi legale, se constată că acestea se referă exclusiv la regimul prescrierii medicamentelor cu şi fără contribuţie personală conform sistemului de compensare, relevantă fiind includerea acestor medicamente într-una dintre listele pentru care se pot prescrie medicamentele cu şi fără contribuţie personală.

Aşadar, aceste ipoteze ale art. 156 alin. (1) lit. a) –e) din Contractul cadru se referă strict la medicamente cărora (în virtutea includerii lor pe listă) li se aplică regimul decontării cu şi fără contribuţie personală, nu şi la medicamente care, deşi neincluse pe listă, sunt considerate recomandabile de către medicul de familie şi care le poate prescrie într-un regim diferit, respectiv fără decontare.

Conform art. 381 alin. (3) din Legea nr. 95/2006: "În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului."

Dispoziţiile art. 381 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 se referă la dreptul medicului de a nu fi îngrădit în ceea ce priveşte prescripţia şi recomandările cu caracter medical, principiu care nu poate fi înfrânt de reglementarea unor liste de medicamente, medicamente care beneficiază de decontare cu şi fără contribuţie personală a asiguratului/pacientului.

În dezacord cu instanţa de fond, nu poate fi reţinută încălcarea independenţei şi libertăţii profesionale a medicului în cazul în care prescripţia medicală pentru bolile cronice se limitează la maximum şapte medicamente diferite decontate cu şi fără contribuţie personală, medicul fiind în măsură să prescrie orice tratament pe care îl consideră necesar, chiar dacă acesta nu beneficiază de decontarea menţionată. În situaţia în care alege însă prescrierea unui medicament decontat potrivit legii, are obligaţia respectării prevederilor contractului cadru, fără ca această obligaţie să îi îngrădească dreptul prevăzut de dispoziţiile art. 138 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, iar în cazul în care optează pentru un tratament care nu este inclus pe listele contractului cadru poate prescrie acest medicament fără posibilitatea decontării.

Este de subliniat că dispoziţiile art. 156 alin. (1) din contractul cadru nu limitează modul de prescriere a medicamentelor pentru a fi incidente dispoziţiile art. 138 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, ci doar sumele ce pot fi decontate în cadrul pachetului de servicii de bază, astfel încât concluzia instanţei de fond că este practic instituită o interdicţie generală de prescriere a medicamentelor este eronată, medicul putând prescrie şi aceste medicamente, prescriere care însă nu poate beneficia de decontare integrală sau parţială.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 156 alin. (1) din Contractul cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) nu încalcă dispoziţiile art. 183 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, motiv pentru care va admite recursul declarat de către recurentele-pârâte Ministerul Sănătăţii şi CNAS şi va modifica în parte sentinţa recurată în sensul respingerii cererii de anulare a art. 156 alin. (1) din Contractul cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021).

Criticile recurentelor-pârâte referitoare la eronata dispoziţie a instanţei de fond de obligare a acestora la adoptarea unui model de contract de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut de contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale, critici subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt apreciate, de asemenea, ca fiind fondate în considerarea argumentelor de mai jos.

Dispoziţiile art. 11 pct. 8 din Anexa 3 a Ordinului Ministrului Sănătăţii şi a preşedintelui CNAS nr. 1068/627/202 care reglementează răspunderea contractuală a părţilor Contractului cadru, prevăd în mod expres faptul că pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpă datorează celeilalte părţi daune interese.

Înalta Curte constată aşadar că la nivel de principiu în chiar Contractul cadru este prevăzută răspunderea oricăreia dintre părţi pentru neexecutarea culpabilă a prevederilor contractuale astfel încât critica vizând imixtiunea instanţei de judecată în sfera de reglementare consacrată în competenţa autorităţilor publice pârâte este fondată. În acest context în mod eronat judecătorul fondului a dispus anularea prevederilor Contractului cadru respectiv art. 9 lit. b) anexa nr. 2 din Contractul cadru, art. 156 alin. (1) anexa 2 din contractul cadru şi a obligat autoritatea emitentă să adopte o reglementare care să prevadă penalităţi de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract.

Recursul declarat de către recurentul-pârât Guvernul României subsumat cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este apreciat ca fiind nefondat. Se critică greşita respingere de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Patronatului Medicilor de Familie Teleorman prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 554/2004, fără a se ţine cont de calitatea în care intimatul-reclamant a promovat prezenta cerere de chemare în judecată, respectiv calitatea acestuia de reprezentant al intereselor medicilor de familie, astfel încât aceste susţineri apar ca fiind nefondate.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la imixtiunea puterii judecătoreşti în activitatea de reglementare a autorităţilor publice emitente ale actelor administrative contestate instanţa de control judiciar reţine că recurentul-pârât nu dezvoltă nicio argumentaţie în acest sens, menţionând exclusiv faptul că deşi prima instanţă a constatat respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi legalitatea actelor administrative, a anulat totuşi în parte actele administrative contestate. Recurentul-pârât invocă în susţinerea criticilor dispoziţiile H.G. nr. 1361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, fără a arăta incidenţa acestor prevederi legale în ceea ce priveşte raţionamentul logico-juridic al judecătorului fondului avut în vedre la pronunţarea hotărârii recurate şi care ar fi demonstrat imixtiunea în activitatea autorităţilor publice pârâte.

Pe fondul cauzei, în dezacord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că susţinerile reclamantului sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte cauza de nulitate a actului atacat pentru exces de putere, instanţa de recurs reţine că art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 defineşte excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor si libertăţilor cetăţenilor.

În esenţă, reclamantul a invocat faptul că, potrivit art. 229 alin. (2) şi art. 439 alin. (17) din Legea nr. 95/2006, contractul cadru multianual care stabileşte drepturile asiguraţilor se elaborează de către CNAS, în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, iar negocierea nu presupune doar "invitarea" celor în drept la discuţii, fără a lua în considerare solicitările acestora; din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă clar faptul că intervenientul accesoriu a arătat că nu s-a ajuns la consens asupra prevederilor contractului-cadru. Reclamantul invocă faptul că, în cazul Contractului din 29 iunie 2021 de furnizare de servicii medicale in asistenta medicala primara, nici Colegiul Medicilor din România, şi nici reclamanţii nu au avut posibilitatea efectiva de a determina conţinutul contractului, ci din contra li s-au impus, prin actele normative de mai sus, clauzele prestabilite generând in sarcina lor obligaţii excesiv de oneroase, încă de la încheierea contractelor.

Înalta Curte constată că încheierea contractului cadru ca urmare a derulării procedurii de negociere prevăzută de textele menţionate nu este reglementată de legiuitor ca o obligaţie de rezultat raportat la succesul negocierilor; astfel, obligaţia de a da curs procedurii de negociere este o obligaţie de diligenţă, neputându-se condiţiona încheierea acestui contract, absolut indispensabil decontării serviciilor medicale ce fac obiectul acestuia, de rezultatul concret al procesului de negociere, care poate îmbrăca diferite forme.

Faptul că părţile s-au aflat pe poziţii diametral opuse şi au putut ajunge la soluţii de mediere între poziţiile acestora nu determina de plano nulitatea contractului cadru, deoarece lege nu prevede încheierea lui ca şi contract civil între părţi, doar ca efect al rezultatului concret al negocierilor; cum în mod corect a statuat prima instanţă, nici contractul-cadru aprobat prin H.G. nr. 696/2021 şi nici Normele metodologice de aplicare a acestei Hotărâri de Guvern nu sunt acte bilaterale, respectiv nu sunt contracte, nefiindu-le aplicabile dispoziţiile C. civ. (Legea nr. 287/2009) referitoare la contracte decât strict în condiţiile în care art. 229 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 95/2006 prevede obligaţia negocierii clauzelor contractului-cadru.

Un eventual eşec al negocierilor nu transformă contractul-cadru într-un contract de adeziune şi nici nu demonstrează automat excesul de putere.

Din perspectiva motivării actului administrativ, nu se poate considera că, în cazul unui act administrativ ce trebuie emis cu respectarea unui proces de negociere, autoritatea emitentă trebuie să expliciteze modul în care a ajuns la fiecare soluţie legislativă, deoarece legiuitorul impune doar necesitatea acordării şansei negocierii (în mod real şi rezonabil), dar nu şi emiterea actului exclusiv pentru soluţiile legislative rezultate din acordul de negociere. O astfel de condiţionare ar pune autoritatea în situaţia unei imposibilităţi de emitere a contractului cadru, emitere absolut indispensabilă pentru funcţionarea sistemului de asistenţă medicală.

Negocierea la care face trimitere art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95/2006 are rolul de a face cunoscute sugestiile persoanelor implicate în acest proces amplu şi complex reprezentat de acordarea asistenţei medicale, însă doar autoritatea abilitată în acest sens, prin lege, anume Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, poale decide în ce măsură eventualele sugestii, propuneri sunt de natură să îmbunătăţească aceste servicii pentru a le insera contractului cadru.

Actele a căror anulare parţială se solicită sunt acte administrative unilaterale emise în regim de putere publică în temeiul Legii nr. 95/2006.

Conform prevederilor art. 10 din Legea nr. 52/2003:

"(1) Adoptarea deciziilor administrative ţine de competenta exclusivă a autorităţilor publice.

(2) Punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţelor publice de persoanele menţionate la art. 9 au valoare de recomandare."

Aceste dispoziţii legale subliniază competenţa CNAS de a adopta actele normative atacate, respectiv, contractul-cadru multianual si normele de aplicare a acestuia, fără a fi obligată să adopte punctele de vedere formulate în cadrul procedurii de transparenţă decizională, care au numai o valoare de recomandare.

Reclamantul justifică demersul judiciar arătând că atât H.G. nr. 696/2021 cât şi Ordinul nr. 1086/627/2021 vatămă drepturile şi interesele private ale medicilor specialişti de medicină de familie, cabinetelor de medicină de familie în diversele lor forme de organizare, aceştia având calitatea de furnizori privaţi de servicii medicale de asistenţă medicală primară, părţi ale contractului din 29.06.2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, fără însă a avea posibilitatea de a determina conţinutul contractului, clauzele prestabilite generând în sarcina acestora obligaţii excesiv de oneroase, încă de la încheierea contractelor.

Or, simpla nemulţumire a reclamantului cu privire la o parte din conţinutul unui act administrativ normativ, fără a exista vreo încălcare a normelor juridice din actele cu forţă superioară nu constituie motiv de nulitate, iar instanţa de judecată nu poate cenzura aspectele care ţin de oportunitatea emiterii, chestiune aflată în marja de apreciere a autorităţii emitente competente.

Reclamantul a prezentat argumente de pură oportunitate, expunând propria apreciere în privinţa a cât este de adecvată o anumită soluţie de reglementare adoptată de organul administrativ, fără să precizeze o reglementare în temeiul căreia Guvernul României şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate aveau obligaţia de a adopta măsurile pe care le doreşte reclamantul.

Propunerile de modificare/completare a prevederilor din actele contestate nu constituie veritabile critici de nelegalitate a celor două acte normative, iar solicitările de anulare ale prevederilor menţionate, constituie, de asemenea, veritabile propuneri de modificare şi completare a prevederilor menţionate, măsuri asupra cărora emitentul actului contestat are o marjă de libertate ce ţine de oportunitatea activităţii administraţiei. Solicitările vizând anularea unor prevederi din actele contestate nu se referă la prevederi legale care ar fi încălcate de către cele două acte administrative cu caracter normativ, astfel încât să se poată aprecia asupra depăşirii ariei puterii discreţionare a autorităţiilor pârâte, şi, în consecinţă, asupra caracterului abuziv al actelor contestate sau al emiterii acestora cu exces de putere.

În ceea ce priveşte critica legată de lipsa studiului de impact în procedura de adoptare a actelor normative atacate, a cărui obligativitate este reglementată de prevederile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte constată că potrivit prevederilor invocate, dar şi a art. 33 din aceeaşi lege, studiul de impact este necesar la adoptarea proiectului de lege şi poate fi întocmit de structurile de specialitate în domeniu ale administraţiei publice centrale, la cererea Guvernului, iar pentru propunerile legislative iniţiate de deputaţi sau de senatori, prin grija ministerelor de resort, la solicitarea comisiilor parlamentare. Or, niciuuna din ipotezele de obligativitate a studiului de impact nu este întrunită, conform dispoziţiilor legale menţionate anterior.

În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 229 alin. (2) art. 439, alin. (17) din Legea nr. 95/2006, art. 1167, 1170, 1175, 1176, 1183 alin. (2) şi (3), 1203 C. civ., se constată că instanţa de fond nu a fost investită cu analiza clauzelor pretins abuzive ale contractelor încheiate cu recurenta-pârâtă CNAS, formalitatea negocierilor purtate de către entităţile reprezentative ale recurentelor neputând fi apreciată ca o cauză de nulitate a actelor administrative a căror desfiinţare a fost solicitată.

Legiuitorul stabileşte două cerinţe obligatorii pentru elaborarea contractului-cadru multianual şi a Normelor metodologice, şi anume: negocierea cu CMR (Colegiul Medicilor din România), Colegiul Medicilor Stomatologi din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor şi consultarea cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical. Aşadar, textul distinge între negociere şi consultare, instanţa subliniind că "medicii specialişti de medicină de familie şi cabinetele medicale de medicină de familie, în diferitele lor forme de organizare" nu se regăsesc în categoria instituţiilor cu care este obligatorie negocierea şi nici în categoria organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, în mod obligatoriu chemate la consultare.

Pe de altă parte, prevederile art. 8 alin. (1) lit. f) din Contractul cadru din 26.06.2021, potrivit cărora, în relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au dreptul să negocieze în calitate de parte contractantă, clauze suplimentare la contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate, conform şi în limita prevederilor legale în vigoare, sunt aplicabile cu privire la contractele încheiate în temeiul art. 256 din Legea nr. 95/2006, de furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale cu instituţiile din subordinea C.N.A.S., respectiv cu Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, acte care nu sunt supuse controlului judiciar în cauza de faţă.

Reclamantul a făcut referire la faptul că pârâţii din prezenta cauză au impus, în fapt, un contract de adeziune cu clauze prestabilite, iar prima instanţă ar fi încălcat art. 1169 din C. civ., care consfinţeşte principiul libertăţii contractuale.

Reclamantul mai justifică demersul judiciar arătând că atât H.G. nr. 696/2021, cât şi Ordinul nr. 1086/627/2021 vatămă drepturile şi interesele private ale medicilor specialişti de medicină de familie, cabinetelor de medicină de familie în diversele lor forme de organizare, aceştia având calitatea de furnizori privaţi de servicii medicale de asistenţă medicală primară, părţi ale contractului din 29.06.2021 de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară, fără însă a avea posibilitatea de a determina conţinutul contractului, clauzele prestabilite generând în sarcina acestora obligaţii excesiv de oneroase, încă de la încheierea contractelor.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 256 din Legea nr. 95/2006, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale încheie cu casele de asigurări contracte pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare, negociate, în limita prevederilor legale în vigoare.

Ori, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1169 din C. civ., potrivit cărora părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.

Cum sistemul public de asigurări de sănătate nu este un sistem concurenţial, de piaţă liberă, iar actele a căror anulare parţială se solicită sunt acte administrative unilaterale emise în regim de putere publică în limitele dispoziţiilor legale cu forţă juridică superioară în temeiul cărora au fost adoptate, nu pot fi aplicate dispoziţiile din C. civ. referitoare la contractele de natură civilă.

Cerinţa impusă de art. 229 din Legea nr. 95/2006, în ceea ce priveşte negocierea a fost îndeplinită, deoarece de plano adoptarea actului normativ care nu reflectă sugestiile sau toate cerinţele care au fost făcute cunoscute cu ocazia discuţiilor nu poate fi considerată nelegală.

Pe de altă parte, cum în mod corect a arătat intimata CNAS, art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95/2006 nu se referă la negocierea cu medicii de familie sau cabinetele individuale de medicină de familie ori cu Patronatul Medicilor de Familie Teleorman, patronat care nu face parte din categoria instituţiilor cu care legea impune cerinţa negocierii.

În ceea ce priveşte modalitatea de interpretare a prev. art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 şi a art. 229 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 95/2006, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003:

"Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică."

Conform prevederilor art. 229 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 95/2006:

"(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru multianual, care se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiul Medicilor Stomatologi din România, denumit în continuare CMSR, Colegiul Farmaciştilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, denumit în continuare OAMGMAMR, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor, denumit în continuare OBBC, precum şi în urma consultării cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical. Proiectul se avizează de către Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la data de 30 iunie a anului în care urmează să se aprobe un nou contract-cadru. Data intrării în vigoare a contractului-cadru se stabileşte în cuprinsul hotărârii Guvernului prin care acesta se aprobă şi corespunde cu începutul unui nou trimestru calendaristic.

(4) CNAS va elabora norme metodologice de aplicare a contractului-cadru, în urma negocierii cu CMR, CFR, CMSR, OAMGMAMR, OBBC, precum şi cu consultarea organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, până la data de 30 iunie a anului pentru care se aprobă noile norme metodologice. Normele metodologice intră în vigoare odată cu hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (2) şi sunt valabile pe toată perioada de aplicabilitate a acesteia."

Art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 impune CNAS obligaţia organizării unei dezbateri publice la cererea oricărei asociaţii legal constituite sau de către o altă autoritate publică, în vreme ce art. 229 alin. (2) si (4) din Legea nr. 95/2006, limitează sfera instituţiilor invitate la negociere (CMR, CFR, CMSR, OAMGMAMR, OBBC) şi a celor care trebuie consultate - organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 nu sunt aplicabile în cadrul procedurii de adoptare a contractului-cadru multianual şi a Normelor metodologice, cât timp dispoziţiile art. 229 alin. (2) şi (4) din lege limitează sfera instituţiilor invitate la negociere şi a celor care trebuie consultate; recurenţii au dreptul de a formula observaţii la proiectele de acte normative în litigiu - ceea ce au şi formulat, prin memoriul adresat CNAS -, dar nu au dreptul de a pretinde organizarea unei dezbateri publice, drept recunoscut de art. 229 alin. (2) şi (4) din lege exclusiv instituţiilor enumerate în textele respective din lege.

O interpretare contrară, în sensul aplicării în speţă a dispoziţiilor art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, ar înfrânge nu numai regula aplicării cu prioritate a reglementării speciale derogatorii din art. 229 al Legii nr. 95/2006, dar ar lipsi de orice efect util aceste reglementări speciale. Dincolo de existenţa unor justificări obiective legate de necesitatea adoptării actelor normative respective cu celeritate şi de obligativitatea adoptării lor, regula de interpretare juridică "specialia generalibus derogant" este cea care impune această concluzie.

Referitor la aplicarea art. 30 indice 1 din Legea nr. 95/2006 cu privire la consultaţiile la distanţă, reclamantul a susţinut existenţa unei limitări prin contractul cadru a consultaţiilor care pot fi acordate şi la distanţă, ceea ce contravine dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 şi ale O.U.G. nr. 196/2020, făcând trimitere la dispoziţiile art. 1.1.2.1. din Pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază (Anexa nr. 1 la H.G. nr. 696/2021) – conform cărora "Consultaţiile pentru bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare pot fi acordate şi la distanţă, în condiţiile prevăzute în norme."

Reclamantul a susţinut că este necesar ca pentru toate tipurile de afecţiuni acute, subscute şi cronice să se poată acorda consultaţii la distanţă, aspect ce urmăreşte interesul public, ca parte a procesului de telemedicină şi de eficientizare a acordării asistenţei medicale şi de creştere a accesului asiguratului la serviciile medicale, iar orice limitare prin contractul cadru a posibilităţii acordării de către medicii specialişti de medicină de familie a consultaţiilor medicale la distanţă, afectează dreptul la ocrotirea sănătăţii publice, pentru care statul român are calitatea de garant.

Înalta Curte constată că actele atacate nu prevăd o interdicţie/limitare a acordării de consultaţii la distanţă pentru alte situaţii decât cele expres permise de acestea (bolile cu potenţial endemoepidemic şi afecţiunile cronice ce necesită izolare); pe de altă parte, prin O.U.G. nr. 196/2020 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 1108 din 19 noiembrie 2020, a fost introdus în conţinutul Legii nr. 95/2006 articolul 30 indice 1, care prevede că medicii de familie pot asigura asistenţa medicală profilactică şi curativă şi prin telemedicină. Aceste prevederi instituie posibilitatea asigurării asistentei medicale şi prin telemedicină, astfel că nu se poate retine încălcarea acestei reglementări din legea-cadru prin limitarea prevăzută de art. 1.1.2.1 din Anexa 1 la H.G. nr. 696/2021, respectiv, acordarea de consultaţii la distanţă exclusiv la bolile cu potenţial endemoepidemic ce necesită izolare.

În pofida termenului de 45 de zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 196/2020, Normele metodologice de aprobare a acesteia au fost aprobate abia prin H.G. nr. 1133/2022 privind aprobarea Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 196/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 15 septembrie 2022. Potrivit acestora, serviciile de telemedicină pot fi acordate de către unităţile sanitare publice şi private prevăzute la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în condiţiile descrise în norme.

Prin urmare, la data emiterii H.G. nr. 696/2021 nu era posibilă punerea în aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 196/2020 şi implicit ale Legii nr. 95/2006 (art. 30 indice 1- indice 11), întrucât aplicarea acestor dipoziţii era condiţionată de intrarea în vigoare a Normelor metodologice, norme care au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, abia la data de 15 septembrie 2022 şi ulterior a fost condiţionată de autorizarea acestor furnizori, autorizare care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi respectiv a fost condiţionată si de elaborarea standardelor de acreditare care vor fi stabilite de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185/2017 şi a art. 249 din Legea nr. 95/2006 referitoare la acreditarea unităţilor sanitare, reclamantul a invocat faptul că, din moment ce Legea nr. 329/2018, care a modificat art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185/2017 în sensul ca exceptează de la acreditare furnizorii din asistenta medicala primara, acreditarea, chiar şi voluntară, a cabinetelor medicale de asistenţă medicală primară nu constituie condiţie de eligibilitate în vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate pentru acestea; evaluarea cabinetului medical este necesară pentru încheierea contractului cu casele de asigurări de sănătate, pentru ca medicii de familie să-şi poată exercita profesia, fără a fi stabilite taxe care să condiţioneze discriminator accesul.

Înalta Curte reţine că, referitor la acest aspect, cabinetele de medicină de familie sunt exceptate de la cerinţa acreditării impuse de Legea nr. 185/2017, câtă vreme textul art. 1 alin. (1) lit. c) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021) impune cerinţa acreditării sau înscrierii în procesul de acreditare "pentru furnizorii obligaţi să se acrediteze", iar nu şi pentru cabinetele de medicină de familie, care nu au această obligaţie, după cum rezultă din dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 185/2017, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 329/2018.

Astfel, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor Legii 95/2006 prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. c) din Contractul Cadru (Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021).

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 1170 C. civ., în ceea ce priveşte neclarităţile contractului cadru care jonglează cu noţiunile de persoane asigurate versus persoane înscrise pe listă în dezavantajul medicilor de familie, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 6 lit. f) şi h) din anexa 2 la H.G. nr. 696/2021, contractul de furnizare de servicii medicale dintre furnizorul de servicii medicale şi casa de asigurări de sănătate se încheie de către reprezentantul legal pe baza următoarelor documente: f) lista, asumată prin semnătură electronică, cu personalul medico-sanitar care intră sub incidenţa contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate şi care îşi desfăşoară activitatea în mod legal la furnizor, precum şi programul de lucru al acestuia, conform modelului prevăzut în norme. Lista cuprinde informaţii necesare încheierii contractului; h) lista, în format electronic, cu persoanele înscrise pentru medicii nou-veniţi şi pentru medicii care au fost în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate în anul precedent; furnizorul prezintă lista cuprinzând persoanele înscrise la medicul de familie titular, în cazul cabinetelor medicale individuale, şi listele cuprinzând persoanele înscrise la fiecare medic de familie pentru care reprezentantul legal încheie contract de furnizare de servicii medicale, în cazul celorlalte forme de organizare a cabinetelor medicale;,

Reclamantul a solicitat eliminarea acestor documente necesar a fi prezentate pentru încheierea contractului de furnizare de servicii medicale pentru a se evita birocraţia excesivă.

Înalta Curte reţine că, potrivit alin. (3) al articolului 6, documentele solicitate în procesul de contractare sau în procesul de evaluare a furnizorului existente la nivelul casei de asigurări de sănătate nu vor mai fi transmise la încheierea contractelor, cu excepţia documentelor modificate sau cu perioadă de valabilitate expirată, care se transmit în format electronic cu semnătura electronică extinsă/calificată, de aici rezultând că aceste liste vor fi transmise din nou pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate doar dacă conţin modificări sau perioadă de valabilitate expirată.

În ceea ce priveşte secţiunea a 3-a –obligaţiile şi drepturilor furnizorilor de servicii medicale reglementate de art. 7 lit. e), f), g), h), j), k), l), o), p), q), r), ş), v), w), x), y), z) din anexa 2 la H.G. nr. 696/2021, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 7 din H.G. nr. 696/2021, în relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au următoarele obligaţii: e) să asigure utilizarea formularelor cu regim special unice pe ţară - bilet de trimitere către alte specialităţi clinice sau în vederea internării, bilet de trimitere pentru investigaţii paraclinice şi prescripţie medicală pentru prescrierea substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope - conform prevederilor legale în vigoare şi să le elibereze ca o consecinţă a actului medical propriu, în concordanţă cu diagnosticul şi numai pentru serviciile medicale care fac obiectul contractului cu casa de asigurări de sănătate; să completeze formularele cu toate datele pe care acestea trebuie să le cuprindă conform prevederilor legale în vigoare; să asigure utilizarea formularelor electronice de la data la care acestea se implementează;

f) să asigure utilizarea prescripţiei medicale electronice pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală, pe care o eliberează ca o consecinţă a actului medical propriu, numai pentru serviciile medicale care fac obiectul contractului cu casa de asigurări de sănătate; prescrierea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală de care beneficiază asiguraţii se face corespunzător denumirilor comune internaţionale aprobate prin hotărâre a Guvernului, informând în prealabil asiguratul despre tipurile şi efectele terapeutice ale medicamentelor pe care urmează să i le prescrie; să completeze prescripţia medicală cu toate datele pe care aceasta trebuie să le cuprindă conform prevederilor legale în vigoare;

g) să elibereze scrisoare medicală pentru persoanele neasigurate şi bilet de trimitere pentru persoanele asigurate, pentru urgenţele medico-chirurgicale şi pentru bolile cu potenţial endemoepidemic prezentate la nivelul cabinetului, pentru care se consideră necesară internarea; să finalizeze actul medical efectuat pentru persoanele asigurate prin eliberarea biletelor de trimitere, a certificatului de concediu medical, a recomandării de îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu, a dispozitivelor medicale pentru protezare stomii şi incontinenţă urinară, după caz, în situaţia în care concluziile examenului medical impun acest lucru;

h) să respecte, începând cu 1 ianuarie 2022, avertizările Sistemului informatic al prescripţiei electronice, precum şi informaţiile puse la dispoziţie pe pagina web a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate referitoare la faptul că medicamentul se prescrie cu respectarea protocoalelor terapeutice aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, şi a normelor metodologice privind implementarea acestora, sau că medicamentul este produs biologic;

j) să asigure respectarea prevederilor actelor normative referitoare la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, incidente activităţii desfăşurate de furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală primară ce face obiectul contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate;

k) să respecte protocoalele terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În situaţia în care, pentru unele medicamente prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care necesită prescriere pe bază de protocol terapeutic, dar acesta nu a fost aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, până la elaborarea şi aprobarea protocolului în condiţiile legii, prescrierea se face cu respectarea indicaţiilor, dozelor şi contraindicaţiilor din rezumatul caracteristicilor produsului, în limita competenţei medicului prescriptor;

l) să utilizeze sistemul de raportare în timp real, începând cu data la care acesta va fi pus în funcţiune; sistemul de raportare în timp real se referă la raportarea activităţii zilnice realizate conform contractelor de furnizare de servicii medicale, fără a mai fi necesară o raportare lunară, în vederea decontării serviciilor medicale contractate şi validate de către casele de asigurări de sănătate; raportarea în timp real se face electronic în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi stabilit prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate; în situaţii justificate în care nu se poate realiza comunicaţia cu sistemul informatic, raportarea activităţii se realizează în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciului medical. La stabilirea acestui termen nu se ia în calcul ziua acordării serviciului medical şi acesta se împlineşte în a treia zi lucrătoare de la această dată;

o) să completeze/să transmită datele pacientului în dosarul electronic de sănătate al acestuia;

p) să nu încaseze sume pentru serviciile medicale furnizate prevăzute în pachetele de servicii decontate din Fond şi pentru documentele eliberate ca urmare a acordării acestor servicii;

q) să actualizeze lista proprie cuprinzând persoanele înscrise ori de câte ori apar modificări în cuprinsul acesteia, în funcţie de mişcarea lunară, comunicând aceste modificări caselor de asigurări de sănătate; să actualizeze lunar lista proprie în funcţie de informaţiile preluate din SIUI;

r) să înscrie copiii care nu au fost înscrişi pe lista unui medic de familie, odată cu prima consultaţie a copilului bolnav în localitatea de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă a acestuia. Nou-născutul va fi înscris pe lista medicului de familie care a îngrijit gravida, imediat după naşterea copilului, dacă părinţii nu au altă opţiune; înscrierea nou-născutului va fi efectuată în aplicaţia informatică a medicului şi va fi transmisă în sistemul informatic unic integrat odată cu înscrierea pe lista proprie; să înscrie pe lista proprie gravidele şi lăuzele neînscrise pe lista unui medic de familie, la prima consultaţie, în localitatea de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă a acestora, dacă nu există o altă opţiune; să nu refuze înscrierea pe listă a copiilor, la solicitarea părinţilor sau a aparţinătorilor legali, şi nici înscrierea persoanelor din statele membre ale Uniunii Europene/din Spaţiul Economic European/Confederaţia Elveţiană/Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, beneficiari ai formularelor/documentelor europene emise în baza Regulamentului (CE) nr. 883/2004; să nu refuze înscrierea pe listă a persoanelor din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, care au dreptul şi beneficiază de serviciile medicale din pachetul de bază în asistenţa medicală primară, în condiţiile stabilite de respectivele documente internaţionale;

ş) să prescrie medicamente cu sau fără contribuţie personală şi să recomande investigaţii paraclinice, îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu numai ca o consecinţă a actului medical propriu. Excepţie fac situaţiile în care pacientul urmează o schemă de tratament stabilită pentru o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice, iniţiată de către alţi medici care îşi desfăşoară activitatea în baza unei relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate, prin prescrierea primei reţete pentru medicamente cu sau fără contribuţie personală, precum şi situaţiile în care medicul de familie prescrie medicamente la recomandarea medicului de medicina muncii. Pentru aceste cazuri, medicul de specialitate din ambulatoriu, precum şi medicul de medicina muncii sunt obligaţi să comunice recomandările formulate, folosind exclusiv formularul tipizat de scrisoare medicală, iar la externarea din spital recomandările vor fi comunicate utilizându-se formularul tipizat de scrisoare medicală sau biletul de ieşire din spital, cu obligaţia ca acesta să conţină explicit toate elementele prevăzute în scrisoarea medicală.

În situaţia în care în scrisoarea medicală/biletul de ieşire din spital nu există menţiunea privind eliberarea prescripţiei medicale, la externarea din spital sau ca urmare a unui act medical propriu la nivelul ambulatoriului de specialitate, medicul de familie poate prescrie medicamentele prevăzute în scrisoarea medicală/biletul de ieşire din spital.

Medicii de familie nu prescriu medicamentele recomandate prin scrisoarea medicală care nu respectă modelul prevăzut în norme şi/sau este eliberată de medici care nu desfăşoară activitate în relaţie contractuală/convenţie cu casa de asigurări de sănătate. Modelul formularului tipizat de scrisoare medicală este stabilit prin norme.

Pentru persoanele care se încadrează în Programul pentru compensarea în procent de 90% a preţului de referinţă al medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 1.299 RON/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, medicul de familie prescrie medicamentele recomandate de către alţi medici aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate numai dacă acestea au fost comunicate pe baza scrisorii medicale al cărei model este prevăzut în norme.

În situaţia în care un asigurat cu o boală cronică confirmată, înscris pe lista proprie de asiguraţi a unui medic de familie, este internat în regim de spitalizare continuă într-o secţie de acuţi/secţie de cronici în cadrul unei unităţi sanitare cu paturi aflate în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, medicul de familie poate elibera prescripţie medicală pentru medicamentele din programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele aferente afecţiunilor cronice, altele decât cele cuprinse în lista cu DCI-urile pe care o depune spitalul la contractare, în condiţiile prezentării unui document eliberat de spital din care să rezulte că asiguratul este internat, al cărui model este stabilit prin norme, şi cu respectarea condiţiilor de prescriere de medicamente pentru bolile cronice;

v) să utilizeze prescripţia medicală electronică on-line şi în situaţii justificate prescripţia medicală electronică off-line pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare; asumarea prescripţiei electronice de către medicii prescriptori se face prin semnătură electronică extinsă/calificată potrivit legislaţiei naţionale/europene în vigoare privind serviciile de încredere;

w) să introducă în sistemul informatic toate prescripţiile medicale electronice prescrise off-line în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data prescrierii;

x) să folosească on-line sistemul naţional al cardului de asigurări sociale de sănătate din platforma informatică din asigurările de sănătate; în situaţii justificate în care nu se poate realiza comunicaţia cu sistemul informatic, se utilizează sistemul off-line; asumarea serviciilor medicale acordate se face prin semnătură electronică extinsă/calificată potrivit legislaţiei naţionale/europene în vigoare privind serviciile de încredere. Serviciile medicale înregistrate off-line se transmit în platforma informatică din asigurările de sănătate în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciului medical, pentru serviciile acordate în luna pentru care se face raportarea. La stabilirea acestui termen nu se ia în calcul ziua acordării serviciului medical şi acesta se împlineşte în a treia zi lucrătoare de la această dată. Serviciile medicale din pachetul de bază acordate în alte condiţii decât cele menţionate anterior nu se decontează furnizorilor de către casele de asigurări de sănătate; prevederile sunt valabile şi în situaţiile în care se utilizează adeverinţa de asigurat cu valabilitate de 3 luni de la data emiterii pentru cei care refuză cardul naţional din motive religioase sau de conştiinţă/adeverinţa înlocuitoare pentru cei cărora li se va emite card naţional duplicat sau, după caz, documentele prevăzute la art. 223 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoanele cărora nu le-a fost emis cardul în vederea acordării serviciilor medicale;

y) să transmită în platforma informatică din asigurările de sănătate serviciile medicale din pachetul de bază şi pachetul minimal furnizate - altele decât cele transmise în platforma informatică din asigurările de sănătate în condiţiile lit. x), în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor medicale acordate în luna pentru care se face raportarea; la stabilirea acestui termen nu se ia în calcul ziua acordării serviciului medical şi acesta se împlineşte în a treia zi lucrătoare de la această dată; asumarea serviciilor medicale acordate se face prin semnătură electronică extinsă/calificată potrivit legislaţiei naţionale/europene în vigoare privind serviciile de încredere. În situaţia nerespectării acestei obligaţii, serviciile medicale nu se decontează furnizorilor de către casele de asigurări de sănătate;

z) să întocmească evidenţe distincte pentru cazurile care reprezintă accidente de muncă şi boli profesionale, dacă la nivelul furnizorilor există documente în acest sens, şi să le comunice lunar caselor de asigurări de sănătate cu care sunt în relaţie contractuală; să întocmească evidenţe distincte ale cazurilor prezentate ca urmare a situaţiilor în care au fost aduse prejudicii sau daune sănătăţii de către alte persoane, dacă la nivelul furnizorilor există documente în acest sens, şi au obligaţia să le comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală.

Potrivit art. 8 alin. (1) din legea 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

Conform art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Înalta Curte reţine că în controlul exercitat asupra actelor administrative deduse judecăţii, instanţa de contencios administrativ are de verificat conformitatea acestora cu legea şi respectarea, în conduita autorităţilor emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autorităţile publice sunt chemate să îl ocrotească. Aşadar, ceea ce guvernează dreptul administrativ şi anume principiul proporţionalităţii între măsura dispusă în fiecare caz individual şi interesul public ocrotit, urmărind ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat si necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele particularului să nu fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite.

Art. 2 alin. (1) lit. n) din legea 554/2004 defineşte excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Analizând critica reclamantului se constată că acesta nu a invocat neconformitatea actelor administrativ normative atacate cu legea, respectiv Legea 95/2006, în ceea ce priveşte stabilirea acestor obligaţii în sarcina acestora, deoarece nu au fost invocate de către aceştia prevederile legale de ordin superior care au fost încălcate prin emiterea actelor administrative cu caracter normativ.

Asistenţa medicală este reglementată de Legea 95/2006 şi contractele cadru care se elaborează anual şi cuprind o serie de capitole referitoare la persoanele asigurate, serviciile medicale suportate de asigurările medicale, drepturile şi obligaţiile asiguraţilor, finanţarea serviciile, organizarea caselor de asigurări medicale, relaţii casei de asigurări cu furnizorii de servicii medicale şi modalităţile de control, răspunderile şi sancţiunile posibile.

Se constată că reclamantul este nemulţumit de modalitatea în care aceste prevederi din contractul cadru sunt aplicate în relaţia contractuală dintre aceştia şi Casa naţională de Asigurări de Sănătate, împrejurări care ţin de modul de executare a contractului şi nu de stabilirea obligaţiilor prin contractul-cadru.

Înalta Curte constată că, prin art. 7 lit. e) şi g) din contractul-cadrul s-au stabilit o serie de obligaţii în sarcina furnizorilor se servicii medicale din asistenţa medicală în relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

Astfel, potrivit acestui articol se instituie următoarele obligaţii pentru medicii de familie: asigurarea de către furnizori a formularelor cu regim special unice pe ţară: bilete de trimitere către alte specialităţi clinice/bilete de internare/bilete de investigaţii paraclinice/prescripţii medicale pentru prescrierea substanţelor stupefiante şi psihotrope necesare dezvoltării activităţii zilnice a medicilor de familie (lit. e) şi obligaţia de a elibera scrisoarea medicală pentru persoane neautorizate, respectiv a biletelor de trimitere pentru persoanele asigurate pentru urgenţele medico-chirurgicale şi pentru bolile cu potenţial endemoepidemic prezentate la nivelul cabinetului, pentru care se consideră necesar internarea (lit. g)

Raportat la acest text de lege, reclamantul nu invocă nicio dispoziţie încălcată din Legea 95/2006, ci se referă la modul defectuos cum se aplică acest text (în situaţiile în care acestea sunt tipărite eronat, etc.) şi solicită implementarea sistemului integral digitalizat, iar până la implementarea acestui sistem, formularele cu regim special să fie puse la dispoziţie în mod gratuit de către casa de sănătate.

Modul de stabilire a acestei obligaţii ţine de dreptul de apreciere al autorităţii pârâte, iar reclamantul nu a demonstrat că prin instituirea acestei obligaţii le este afectat dreptul de exercitare al profesiei, nefiind indicat cuantumul costurilor cu aceste formulare şi nici nu s-a arătat punctual situaţia în care au fost primite formularele eronate (această situaţie ţinând de executarea contractului şi nu de instituirea acestei obligaţii). Referitor la solicitarea de a se implementa sistemul integral digitalizat cu aceste formulare, această împrejurare se referă la dreptul de apreciere al autorităţii pârâte, care poate alege soluţia cea mai convenabilă, raportat la interesul public şi raportat la bugetul şi programele informatice de care dispune.

Potrivit art. 7 lit. f) din anexa 2 se reglementează obligaţia furnizorilor de servicii medicale de a asigura utilizarea prescripţiei medicale electronice pentru medicamente cu şi fără contribuţie personala.

Conform art. 7 lit. k) se instituie obligaţia furnizorilor de servicii medicale de a respecta protocoalele terapeutice privind prescrierea medicamentelor.

Înalta Curte mai reţine că, prin art. 7 lit. h) din anexa 2 a contractului-cadru, se instituie obligaţia de a respecta avertizările sistemului informatic al prescripţiei electronice precum şi informaţiile puse la dispoziţie pe pagina web a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate referitoare la faptul că medicamentul se prescrie cu respectarea protocoalelor terapeutice Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021

Reclamantul a invocat că aceste texte sunt în contradicţie prin impunerea protocoalelor A, B si D, prin impunerea scrisorilor medicale în vederea unei prescripţii, ceea ce le încalcă competenţele profesionale.

Potrivit art. 241 alin. (1) din Legea 95/2006, (1) Asiguraţii beneficiază de medicamente cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente prevăzută la art. 242, iar potrivit alin. (4) prescrierea medicamentelor se face cu respectarea protocoalelor terapeutice, elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, iar pentru medicamentele care nu au protocol terapeutic, prescrierea se face cu respectarea indicaţiilor, dozelor şi contraindicaţiilor din rezumatul caracteristicilor produsului în limita competenţei medicului prescriptor.

Or, această obligaţie este prevăzută de art. 241 alin. (4) din Legea 95/2006, nefiind instituită prin actele administrative normative atacate în prezenta cauză, motiv pentru care nu se poate dispune anularea acesteia, acest text legal nefiind declarat neconstituţional. De asemenea, modificarea acestei obligaţii presupune intervenţia legiuitorului primar prin adoptarea unei legi sau ordonanţe de urgenţă conform competenţelor proprii.

Potrivit art. 7 lit. j) se impune furnizorilor de servicii medicale obligaţia de a utiliza sistemul de raportare în timp real, iar în situaţii justificate în care nu se poate realiza comunicaţia cu sistemul informatic, raportarea activităţii se realizează în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciului medical.

Reclamantul a invocat că stabilirea acestui termen de 3 zile lucrătoare este excesivă.

Înalta Curte reţine că acest text nu este încă aplicabil, deoarece aşa cum se menţionează chiar în cuprinsul său faptul că aceasta obligaţia devine aplicabilă de la data când acesta va fi pus în funcţiune, iar din materialul probator administrat în cauză reiese că acest sistem nu este încă funcţional.

Potrivit art. 7 lit. o) din anexa 2 la contractul- cadru, furnizorii de servicii medicale au obligaţia de a completa/transmite datele pacientului în dosarul electronic de sănătate al acestuia.

Potrivit art. 30 alin. (2) din legea 95/2006, (2) Unităţile prevăzute la alin. (1) au obligaţia asigurării condiţiilor de utilizare a informaţiei medicale în format electronic, prin intermediul sistemului dosarului electronic de sănătate al pacientului. În situaţia în care se utilizează un alt sistem informatic, acesta trebuie să fie compatibil cu acest sistem din Platforma informatică din asigurările de sănătate, caz în care furnizorii sunt obligaţi să asigure condiţiile de securitate şi confidenţialitate în procesul de transmitere a datelor medicale prevăzute la art. 346^6.

Or, această obligaţie este prevăzută de art. 30 alin. (2) din legea 95/2006, nefiind instituită prin actele administrative normative atacate în prezenta cauză, motiv pentru care nu se poate dispune anularea acesteia.

Conform art. 7 lit. p) din anexa 2 la contractul-cadru, furnizorii de servicii medicale au obligaţia să nu încaseze sume pentru serviciile medicale furnizate prevăzute în pachetele de servicii decontate din Fond şi pentru documentele eliberate ca urmare a acordării acestor servicii.

Reclamantul a arătat că aceste dispoziţii îngrădesc libertatea profesională a medicului invocând co-plata din unităţile sanitare care funcţionează în regim privat.

Asistenţa medicală primară, acordată de medicii de familie este reglementată la nivel primar prin titlul III din legea 95/2006 precum şi în art. 238 alin. . 1 şi 236 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.

Potrivit acestor reglementări rezultă că medicii de familie au obligaţia de a acorda servicii medicale în asistenţă medicală primară, prevăzute de pachetele de servicii de bază şi minimal, decontate din bugetul FNUASS.

Această obligaţie prevăzută de art. 7 lit. p) a fost instituită pentru că serviciile fac parte din pachetul de bază acordat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate si sunt suportate din FNUASS şi fac obiectul contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale din asistenţa medicală primar.

Înalta Curte constată că reclamantul nu indică ce acte normative superioare nu au fost respectate în instituirea acestei obligaţii, ci face o propunere de modificare şi completare a prevederilor legale din legea 95/2006 care reglementează acordarea asistenţei medicale primare, care nu se poate realiza decât printr-o modificare legislativă a actelor primare.

Conform art. 7 lit. q) şi r) se instituie obligaţia furnizorilor de servicii medicale de a actualiza listele proprii cu persoanele înscrise ori de câte ori apar modificări ale acestora (intrări/ieşiri din lista) şi de a înscrie copiii care nu au fost înscrişi pe lista unui medic de familie, odată cu prima consultaţie a copilului bolnav în localitatea de domiciliu sau, după caz de reşedinţă a acestuia.

Reclamantul a invocat faptul că disfuncţionalităţile în funcţionarea SIUI împiedică deseori realizarea actualizărilor sistemului (obligaţie care nu este a furnizorului de servicii medicale), dar aceste disfuncţionalităţi le sunt imputate pecuniar medicilor; art. 7 lit. r)- în zonele în care este deficit de medici de familie, cabinetele existente sunt nevoite să acorde servicii medicale unui număr de pacienţi ce depăşeşte limita de 2200, pentru ca populaţiei din zonă să nu/i fie afectat accesul la asistenţă medicală primară, iar o importantă parte sin serviciile acordate rămân neplătite, programul de lucru se prelungeşte, iar calitatea actului medical este afectată.

Înalta Curte reţine că aspectele invocate se referă din nou la modul de executare al contractului, la disfuncţionalităţile care pot apărea în derularea contractului.

Referitor la numărul minim de pacienţi, aşa cum au susţinut şi pârâtele-recurente, în cazul depăşirii acestui număr programul de lucru al medicilor de familie poate fi prelungit, iar numărul consultaţiilor este unul majorat faţă de cel realizat în cadrul unui program de 5 ore la cabinet. Reclamantul face o propunere de modificare şi completare a prevederilor legale din legea 95/2006 care reglementează acordarea asistenţei medicale primare, care nu se poate realiza decât printr-o modificare legislativă a actelor primare, nefiind posibila plata per capita, aşa cum susţine reclamantul faţă de dispoziţiile 261 alin. (1) lit. a) din legea 95/2006,

În ceea ce priveşte faptul că medicii de familie ar trebui să verifice cuantumul pensiei asiguraţilor, Înalta Curte reţine că potrivit acestui text legal, pentru persoanele care se încadrează în Programul pentru compensarea în procent de 90% a preţului de referinţă al medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 1.608 RON/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, medicul de familie prescrie medicamentele recomandate de către alţi medici aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate numai dacă acestea au fost comunicate pe baza scrisorii medicale al cărei model este prevăzut în norme.

Acest text legal instituie doar obligaţia medicilor de familie de a prescrie medicamentele recomandate de alţi medici aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate numai dacă acestea au fost comunicate pe baza scrisorii medicale al cărei model este prevăzut în norme.

Conform art. 7 lit. v) se instituie obligaţia furnizorilor de a utiliza prescripţia medicală electronică on-line şi numai in situaţii justificate prescripţia medicală off-line precum şi obligaţia asumării prescripţiei electronice de medicii prescriptori prin semnătură electronică.

Conform art. 7 lit. w) medicii de familie au obligaţia să introducă în sistemul informatic toate prescripţiile medicale electronice prescrise off-line în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data prescrierii;

Conform art. 7 lit. x) medicii de familie au obligaţia să folosească on-line sistemul naţional al cardului de asigurări sociale de sănătate din platforma informatică din asigurările de sănătate, iar în situaţii justificate când au apelat la sistemul medical off-line, serviciile medicale înregistrate off-line se transmit în platforma informatică din asigurările de sănătate în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciului medical, pentru serviciile acordate în luna pentru care se face raportarea.

Conform art. 7 lit. y) medicii de familie sunt obligaţi să transmită în platforma informatică din asigurările de sănătate serviciile medicale din pachetul de bază şi pachetul minimal furnizate - altele decât cele transmise în platforma informatică din asigurările de sănătate în condiţiile lit. x), în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor medicale acordate în luna pentru care se face raportarea; la stabilirea acestui termen nu se ia în calcul ziua acordării serviciului medical şi acesta se împlineşte în a treia zi lucrătoare de la această dată; asumarea serviciilor medicale acordate se face prin semnătură electronică extinsă/calificată potrivit legislaţiei naţionale/europene în vigoare privind serviciile de încredere. În situaţia nerespectării acestei obligaţii, serviciile medicale nu se decontează furnizorilor de către casele de asigurări de sănătate

Reclamantul a invocat că prin textele de la art. 7 lit. v), w) x,y se instituie un termen extrem de scurt, care nu este rezonabil şi astfel trebuie să-şi ocupe timpul afectat pacienţilor cu atribuţii administrative .

Acest termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciului medical pentru transmiterea în platforma informatică din asigurările sociale atunci când s-a apelat la sistemul medical off-line nu poate fi apreciat ca nerezonabil, raportat la necesitatea actualizării platformei informatice cu aceste servicii medicale. De altfel, reclamantul doar a afirmat că acest termen este foarte scurt, fără a aduce vreo dovadă privind dificultatea de a se încadra în aceste termen instituit.

Conform art. 7 lit. z) este prevăzută obligaţia de a întocmi evidenţe distincte pentru cazurile care reprezintă accidente de muncă şi boli profesionale, respectiv pentru cazurile prezentate ca urmare a situaţiilor în care au fost aduse prejudicii sau daune sănătăţii altor persoane şi să comunice lunar caselor de sănătate cu acre sunt în relaţie contractuală

Această obligaţie a fost instituită având în vedere dispoziţiilor art. 248 alin. (1) lit. a) şi 320 din Legea 95/2005 care prevăd: a) serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă şi sportive, asistenţă medicală la locul de muncă, asistenţă medicală a sportivilor; iar cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătăţii prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii şi au obligaţia reparării prejudiciului produs. Cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată nu pot fi recuperate de la victimele agresiunilor sau ale accidentelor cu autor neidentificabil, fiind decontate din fond.

În ceea ce priveşte încălcarea art. 7 din Codul administrativ reclamantul susţine că este evidentă discriminarea medicilor de familie faţă de alţi medici prin prisma sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea din motive imputabile medicului a programului de lucru prevăzut în contractul cadru întrucât în situaţia medicilor de familie la prima abatere se impută sancţiuni pecuniare extrem de mari. Înalta Curte reţine însă că acestea sunt motive care ţin de oportunitatea actului administrativ contestat iar nu de legalitatea acestuia, astfel încât aceste critici nu pot fi reţinute.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că aspectele factuale invocate de către reclamant se referă la modul de aplicare a sancţiunii în concret de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi nu la modul de stabilire a sancţiunii în contractul cadru, care prevede în mod clar că aceasta se aplică doar dacă, din motive imputabile furnizorului de servicii medicale, medicul de familie nu a respectat programul de lucru prevăzut în contract.

De asemenea, lipsa avertismentului ca sancţiune pentru nerespectarea programului de lucru sau a obligaţiilor prevăzute de art. 13 alin. (4) din contractul cadru constituie opţiunea pârâtelor conform principiului oportunităţii actului administrativ, nefiind invocat şi demonstrat un exces de putere din partea intimatelor.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, reclamantul a arătat faptul că s-a formulat solicitarea expresă de a se asigura respectarea prevederilor art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, însă pârâţii nu au dat curs acestei solicitări.

Raportat la principiul reciprocităţii, având în vedere că dispoziţiile art. 9 lit. b), h), o) din Contractul Cadru instituie în sarcina furnizorilor de servicii medicale penalităţi şi li se atrage răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, recurenţii au invocat faptul că furnizorii nu beneficiază de nicio penalitate achitată de casa de asigurări, indiferent de numărul zilelor de întârziere înregistrate la plata contravalorii serviciilor medicale contractate, astfel că se încalcă echilibrul contractual.

Textul art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006 prevede obligaţia decontării contravalorii serviciilor medicale contractate la termenele prevăzute în contractul-cadru, "în caz contrar urmând să suporte penalităţile prevăzute în contract" - dispoziţie care implică indirect obligaţia menţionării unor astfel de penalităţi de întârziere în contractul-cadru, fiind nelegală omisiunea stabilirii unor astfel de penalităţi în cazul nerespectării termenului de decontare de către casele de asigurări.

Ca urmare, se invocă nelegalitatea omisiunii stabilirii în contractul-cadru a penalităţilor de întârziere în cazul nerespectării de către casele de asigurări de sănătate a obligaţiei de decontare în termenul prevăzut în contract a sumelor datorate furnizorilor de servicii medicale.

Înalta Curte constată că reglementarea în detaliu a obligaţiilor caselor de asigurări de sănătate este o chestiune de oportunitate şi nu de legalitate, în privinţa căreia emitentul actului administrativ are o marjă de apreciere. Cu alte cuvinte, instanţa de judecată nu ar putea în mod legal să îi oblige pe pârâţi să reglementeze obligaţiile în discuţie în exact modalitatea indicată de reclamanţi. O astfel de soluţie ar echivala cu încălcarea atribuţiilor autorităţii judecătoreşti, întrucât aceasta ar fi similară cu emiterea unor reguli de aplicabilitate generală de către instanţa de judecată.

Dispoziţiile art. 11 pct. 8 din Anexa 3 a Ordinului Ministrului Sănătăţii şi a preşedintelui CNAS nr. 1068/627/202 care reglementează răspunderea contractuală a părţilor Contractului cadru, prevăd în mod expres faptul că pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpă datorează celeilalte părţi daune interese.

Astfel, la nivel de principiu, în chiar Contractul cadru este prevăzută răspunderea oricăreia dintre părţi pentru neexecutarea culpabilă a prevederilor contractuale, astfel încât intervenţia instanţei pe acest aspect ar reprezenta o imixtiune în sfera de reglementare consacrată în competenţa autorităţilor publice.

Dacă prevederile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nu interzic de plano obligarea la emiterea unui act administrativ cu caracter normativ, ca şi modalitate de reparare a prejudiciului cauzat unei persoane vătămate prin neemiterea acestuia, obligaţia instituită prin hotărârea judecătorească respectivă nu poate interfera cu dreptul de apreciere/oportunitatea conţinutului actului respectiv, putând avea ca obiect exclusiv aspecte cert şi necondiţionat reglementate de acte normative cu forţă juridică superioară.

Or, obligarea la includerea în contractul-cadru a unei clauze de penalităţi în favoarea furnizorilor de servicii medicale, clauză ce a fost solicitată în cadrul negocierilor şi nu a trecut pragul acestora, reprezintă o interferare în dreptul de apreciere al organului administrativ competent.

Aşadar, Înalta Curte reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi, în consecinţă, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile promovate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge ca neîntemeiată, în tot, acţiunea reclamantului, menţinând soluţia cu privire la respingerea cererii de intervenţie accesorie formulate de intervenientul Colegiul Medicilor din România.

De asemenea, în baza aceloraşi temeiuri de drept şi a considerentelor anterior expuse, va respinge ca nefondat recursul recurentului-pârât Guvernul României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul - pârât Guvernul României împotriva încheierii din 13 iunie 2023 şi a sentinţei civile nr. 388 din 27 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 388 din 27 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Patronatul Medicilor de Familie Teleorman, ca nefondată.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate cu privire la respingerea cererii de intervenţie accesorie formulate de intervenientul Colegiul Medicilor din România.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.