Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2025
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Încheierea ce formează obiectul recursului
Prin încheierea din 19 iunie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de recurentul reclamant A..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin încheierea din 14.02.2024 s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurentul reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 50/01.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia Civilă, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, având în vedere că, prin sentinţa civilă nr. 2920/09.06.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VII-a Civilă, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva S.C. B. S.A..
Cererea formulată de recurentul reclamant la 21.03.2024 a fost respinsă, instanţa constatând că subzistă motivul care a stat la baza suspendării, câtă vreme hotărârea de deschidere a procedurii falimentului nu este încă definitivă, pricina aflându-se încă în stare de judecată în faza apelului.
Cererea de recurs
Împotriva încheierii menţionate la pct. 1, reclamantul A. a formulat apel, cale de atac întemeiată în drept pe art. 488 C. proc. civ., art. 58, art. 61, art. 252 coroborat cu art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1391 C. civ., Normele ASF nr. 23/2014 şi Ordinul CSA nr. 14/2011, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2016.
Recurentul a susţinut că, de vreme ce asiguratorul RCA nu şi-a exercitat dreptul de a rezilia contractul RCA, trebuie să achite prejudiciul cauzat, chiar dacă făptuitorul nu a plătit rata primei de asigurare la termenul convenit în contractul RCA, deoarece despăgubirea se plăteşte integral de către asiguratorul RCA la care s-a adresat persoana vătămată prima dată.
A dezvoltat, arătând că daunele materiale pretinse sunt urmarea directă a accidentului rutier produs din culpa numitului C. şi se compun din medicamente, recuperare medicală, contravaloare certificate medico-legale, precum şi alte service medicale de specialitate, spitalizare, contravaloare servicii de fizioterapie, ce se ridica la suma de 50.000 RON; de asemenea, a arătat şi că solicită daunele morale, în suma de 100.000 RON, pentru prejudiciul suferit de victima mama sa, respective suferinţe psihice şi fizice.
A apreciat că încheierea nu este motivată, cu încălcarea prevederilor C. proc. pen.
Procedura de filtru
În cauză, întrucât prezentul dosar a fost început la 9 noiembrie 2017, îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 privind procedura de filtrare a recursului.
A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a arătat că recursul este inadmisibil, fiind exercitat împotriva unei încheieri definitive, iar prin încheierea din 2 decembrie 2024, instanţa a luat act de conţinutul raportul asupra admisibilităţii în principiu şi a dispus comunicarea acestui act de procedură către părţi.
La 20 decembrie 2024, recurentul a depus punct de vedere, prin care solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.: "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta".
Conform art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, presupune, aşadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 414 alin. (1) din C. proc. civ. "Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."
În cauză, cererea de recurs este îndreptată împotriva unei încheieri de şedinţă, prin care instanţa a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de recurentul-reclamant A..
Având în vedere prevederile C. proc. civ. anterior citate, se reţine că încheierea respectivă este definitivă, deci nu mai poate fi supusă căii de atac a recursului, sens în care se concluzionează că recursul exercitat împotriva unei asemenea încheieri este inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 19 iunie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2017.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2025.