Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin decizia nr. 40 din 12 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători a constatat nul recursul formulat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 599 din 6 aprilie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, reţinând, în esenţă, că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de revizuire, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. fiind indicat strict formal.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.1, a formulat contestaţie în anulare recurenta-revizuentă A., în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 4 din C. proc. civ., invocând: (i) excepţia «nulităţii necondiţionate privind compunerea/constituirea instanţei» care a pronunţat decizia nr. 40 din 12 februarie 2024, în dosarul nr. x/2023, şi «alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, în acord cu dispoziţiile art. 174 alin. (1) şi (2), art. 175, art. 176 alin. (4) şi (6), art. 177 alin. (2), art. 178 alin. (1), art. 179, art. 245, art. 246 alin. (1), art. 247 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5, art. 508 alin. (1) şi art. 513 alin. (1) din C. proc. civ..» şi (ii) «excepţia incompatibilităţii absolute» a doamnei judecător B., membră în completul de judecată care a pronunţat decizia nr. 40 din 12 februarie 2024.
În susţinerea motivelor de mai sus, contestatoarea a arătat că doamna judecător B. se afla în situaţie de incompatibilitate absolută în ceea ce priveşte judecarea recursului soluţionat prin decizia nr. 40 din 12 februarie 2024, deoarece recursul era formulat împotriva unei decizii de respingere a cererii de revizuire formulate împotriva încheierii din 2 iunie 2020 şi a sentinţei civile nr. 1750 din 9 iunie 2020, pronunţate de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2020, iar doamna judecător s-ar fi pronunţat asupra recursurilor declarate de contestatoarea din prezenta cauză, în dosarele nr. x/2020, nr. y/2020*/a3 şi nr. 1108/180/2018*/a1, împotriva încheierilor de respingere a unor cereri de recuzare formulate de contestatoare cu privire la anumiţi judecători de la instanţele inferioare.
De asemenea, contestatoarea critică decizia nr. 40 din 12 februarie 2024 pentru: omisiunea instanţei de recurs de a analiza toate motivele invocate de către aceasta, care s-ar fi încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., fiind analizat doar motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nerespectarea de către instanţa de recurs a obligaţiei de a dispune regularizarea cererii de recurs, invocând, în acest sens, dispoziţiile art. 83 alin. (1), art. 4711 alin. (2) şi art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.
3. Întâmpinarea
Intimata Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., prin Sucursala Teritorială de Transport Bacău, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat: admiterea excepţie tardivităţii depunerii contestaţiei în anulare; admiterea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, deoarece aceasta nu este formulată pentru niciunul dintre cazurile de exercitare prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. sancţionarea contestatoarei pentru formularea unei căi de atac vădit neîntemeiate, cu amenda în cuantum maxim de 1.000 RON, potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) coroborat cu art. 12 alin. (2) din C. proc. civ. în situaţia în care se va trece peste excepţiile invocate, respingerea contestaţiei în anulare formulate de A., ca nefondată.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele arătate în continuare.
Înalta Curte constată că, în susţinerea căii de atac exercitate, sunt formulate critici cu privire la: (i) alcătuirea instanţei de judecată ce a pronunţat hotărârea atacată (ii) neanalizarea, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a tuturor motivelor de casare/nelegalitate invocate de partea recurentă în cadrul dosarului nr. x/2023, care, în opinia contestatoarei, s-ar fi încadrat în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., context în care se mai afirmă şi pretinsa neîndeplinire de către instanţa de recurs a obligaţiei de a dispune regularizarea cererii de recurs, în ceea ce priveşte încadrarea motivelor de recurs formulate de recurenta A. în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de considerentele din cadrul paragrafului anterior, instanţa supremă reţine că pot fi aşadar identificate critici ce se circumscriu motivelor de contestaţie în anulare reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 3 din C. proc. civ., cu toate că, în indicarea temeiului de drept al căii de atac, contestatoarea a înţeles să menţioneze art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 4 din C. proc. civ., astfel că nu se poate conchide în sensul inadmisibilităţii acestei căi de atac.
Astfel, prin calea de atac formulată, contestatoarea pretinde alcătuirea nelegală a completului de judecată ce a pronunţat decizia nr. 40 din 12 februarie 2024, faţă de presupusa incompatibilitate absolută a doamnei judecător B., ce a făcut parte din completul respectiv, precum şi omisiunea instanţei de recurs de a fi analizat toate motivele de casare/nelegalitate ce ar fi fost invocate de recurentă în cadrul dosarului nr. x/2023, raportat şi la omisiunea de a se fi parcurs procedura regularizării cererii de recurs.
Prima critică formulată de contestatoare se circumscrie motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., text potrivit căruia "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia (...)".
În susţinerea criticii sus-menţionate, contestatoarea pretinde că alcătuirea nelegală a completului de judecată, care a pronunţat hotărârea atacată prin prezenta contestaţie în anulare, rezidă în prezenţa în cadrul completului a unui judecător care s-ar fi aflat în situaţia de incompatibilitate absolută, întrucât acesta din urmă a făcut parte din completurile de judecată care au pronunţat: (i) decizia civilă nr. 1718 din 22 septembrie 2021, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii de şedinţă din 1 februarie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de petenta A.; (ii) decizia civilă nr. 1559 din 11 octombrie 2023, în dosarul nr. x/2929, prin care a fost constatat nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare a doi dintre membrii completului de judecată R3 al acestei instanţe, formulată de petenta A.; (iii) decizia civilă nr. 2804 din 15 decembrie 2021, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost anulat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 01 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a completului R3 din Cadrul Curţii de Apel Bacău – secţia I civilă, ca neîntemeiată.
Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa cumulativă a invocării în recurs a excepţiei corespunzătoare, asupra căreia instanţa de recurs să fi omis să se pronunţe, aşa cum prevede în mod imperativ art. 503 alin. (2) pct. 1, paragraf ultim din C. proc. civ. – "(…) 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; (…)".
Astfel, în dosarul în care a fost pronunţată decizia atacată cu contestaţie în anulare, contestatoarea nu a formulat cerere de recuzare a respectivului judecător.
Înalte Curte mai arată şi că îndepărtarea judecătorului din completul învestit cu soluţionarea unei pricini intervine doar dacă situaţiile invocate de partea interesată pot fi încadrate şi se întemeiază pe unul dintre cazurile limitativ prevăzute de textul de lege. În cauză, însă, partea interesată nu a formulat vreo cerere de recuzare cu privire la judecătorul care a intrat în alcătuirea completului care a pronunţat decizia în recursul respectiv.
Cea de-a doua critică formulată de contestatoare se circumscrie motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform căruia "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (…) 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (…)".
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, prezenta contestaţie în anulare a fost exercitată împotriva deciziei nr. 40 din 12 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători a constatat nul recursul formulat împotriva deciziei nr. 599 din 6 aprilie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că, în mod corect, instanţa de recurs a reţinut că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de revizuire, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. fiind indicat strict formal. Astfel, în esenţă, prin prezentarea amplă şi nestructurată juridic a afirmaţiilor recurentei nu au putut fi identificate critici concrete care să poată fi supuse analizei de către instanţa de recurs, în conformitate cu art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
În acest din urmă sens, Înalta Curte arată că evaluarea unei cereri de recurs sub aspectul nulităţii sale în condiţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. intervine prin prisma tuturor menţiunilor consemnate în conţinutul său. Aşadar, atunci când afirmaţiile părţii recurente nu pot fi încadrate într-unul dintre motivele de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. va fi incidentă sancţiunea nulităţii recursului potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În aceste condiţii, nu sunt pertinente susţinerile contestatoarei cum că ar fi fost omise motivele de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, simpla invocare formală a unor norme juridice nu este relevantă câtă vreme nu există şi o dezvoltare a unor critici de nelegalitate procesuală sau substanţială care să se circumscrie normelor juridice invocate, iar, pe de altă parte, cererea de recurs a fost evaluată de instanţa de control judiciar în ansamblul menţiunilor sale, fără a se fi identificat posibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare/nelegalitate, astfel că a fost aplicată sancţiunea nulităţii căii de atac.
În acest context, nu poate fi primită nici apărarea contestatoarei cu privire la neîndeplinirea de către instanţa de recurs a procedurii de regularizare a cererii de recurs depuse.
Astfel, potrivit art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, care trebuie depusă în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Conform art. 489 din C. proc. civ.: "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. (3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică".
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (3), prima teză din C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) -e), (…) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. (…)".
Or, procedura de regularizare a recursului este menită să remedieze deficienţe formale asociate memoriului de recurs, iar nu să permită părţii recurente o motivare a cererii sale de recurs după împlinirea termenului legal de exercitare a căii respective de atac. Altfel spus, prin regularizare, partea recurentă poate lămuri în raport de cererea sa de recurs argumentele care se circumscriu fiecărui motiv de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu să argumenteze suplimentar spre a respecta obligaţiile specifice recursului.
Astfel, instanţa de recurs a observat că memoriul cu care fusese învestită nu respecta cerinţele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) din acelaşi act normativ, cu consecinţa nulităţii căii de atac.
În concluzie, motivele de contestaţie în anulare arătate de partea contestatoare nu se confirmă a fi incidente în raport de decizia atacată.
În ceea ce priveşte solicitarea intimatei de aplicare, în ceea ce o priveşte pe contestatoare, a sancţiunii amenzii prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge.
Spre acest rezultat, instanţa de control judiciar constată că dispoziţiile legale indicate anterior se referă la introducerea cu "rea-credinţă" a unei cereri vădit netemeinice, sintagmă care implică faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul acesteia îl cunoaşte. Prin urmare, o premisă esenţială a incidenţei normei juridice este aceea a unei acţiuni dolosive, partea care acţionează astfel având reprezentarea consecinţelor vătămătoare ale acţiunii sale.
Totuşi, executarea obligaţiilor şi exerciţiul drepturilor civile se întemeiază pe buna-credinţă, C. civ. prin art. 11 şi art. 14 impunând oricărei persoane fizice sau juridice respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri, precum şi buna-credinţă în executarea şi exercitarea obligaţiilor şi drepturilor civile. Art. 14 alin. (2) din C. civ. consacră conceptul de "bună-credinţă" ca o prezumţie legală relativă care valorează până la proba contrarie. În acelaşi sens este şi art. 12 din C. proc. civ., conform căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă potrivit scopului pentru care au fost reglementate şi cu respectarea drepturilor celorlalte părţi, exercitarea abuzivă atrăgând răspunderea părţii pentru prejudiciile morale şi materiale cauzate şi, totodată, aplicarea unei amenzi judiciare. Aşadar, buna-credinţă este prezumată.
Instanţa supremă are în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, de exemplu decizia nr. 161 din 23 ianuarie 2020 pronunţată de secţia I civilă, prin care a fost aplicată revizuentului o amendă judiciară în cuantum de 100 RON, pentru exercitarea abuzivă şi cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, în sensul că revizuentul a formulat o cale de atac extraordinară inadmisibilă, împotriva unei hotărâri care nu era susceptibilă de nicio cale de atac.
Or, aşa cum rezultă din considerentele de mai sus, Înalta Curte a reţinut admisibilitatea căii de atac formulate în cauză.
În plus, simpla formulare a unei contestaţii în anulare nu are semnificaţia unui exerciţiu abuziv al dreptului procesual corespunzător, câtă vreme la nivel formal prin intermediul său se face referire la motivele specifice acestei căi de atac, chiar dacă ulterior judecătorul constată că sunt neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 3 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocate de către intimată, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ. va respinge contestaţia în anulare ca nefondată, respectiv va respinge cererea intimatei de aplicare a unei amenzi judiciare contestatoarei.
Faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe contestatoarea A. la plata sumei 315,9 RON către intimata Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., prin Sucursala Teritorială de Transport Bacău, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv cheltuieli aferente deplasării părţii respective la şedinţa de judecată. Înalta Curte arată că, în raport de cadrul procesual propriu cauzei de faţă, partea intimată a participat prin propriul reprezentat desemnat de aceasta, fără a reveni contestatoarei vreun drept de a cenzura oportunitatea acelei reprezentări. În aceste condiţii, raportat la temeiul legal amintit anterior, incumbă contestatoarei obligaţia de a suporta echivalentul cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă, inclusiv pe acelea asociate necesităţii de a se deplasa la sediul instanţei, pentru şedinţa de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimata Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., prin Sucursala Teritorială de Transport Bacău.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 40 din 12 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2023, ca nefondată.
Respinge cererea intimatei de aplicare a unei amenzi judiciare contestatoarei.
Obligă contestatoarea A. la plata sumei de 315,9 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 9 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.