Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Timiş – secţia I Civilă la 10 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Casa Naţională de Pensii Publice, solicitând instanţei obligarea la calcularea şi plata pensiei pentru limită de vârstă şi vechime în muncă realizată 30 de ani în sistemul public.
Prin sentinţa civilă nr. 138/PI din 16 februarie 2022, Tribunalul Timiş – secţia I Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti şi, în consecinţă, a respins acţiunea.
Prin decizia civilă nr. 1485 din 7 septembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza pentru o nouă judecată primei instanţe.
În cel de-al doilea ciclu procesual, Tribunalul Timiş – secţia I Civilă, prin sentinţa civilă nr. 631 din 18 mai 2023, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 940 din 1 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Cererea de revizuire
Împotriva acestei ultime decizii, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 din C. proc. civ., arătând că decizia a cărei anulare se solicită este potrivnică deciziei civile nr. 1485 din 7 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 150 din 25 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 940 din 1 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
În motivare, instanţa a reţinut că revizuirea ce face obiectul prezentului dosar este întemeiată în drept pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar calculul termenului de declarare al căii extraordinare de atac este reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 din acelaşi Cod, în raport de care s-a constatat că este tardiv formulată.
Instanţa a reţinut că decizia a cărei anulare se solicită a fost dată într-un litigiu în materia asigurărilor sociale, fiind definitivă de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, a arătat instanţa, termenul de o lună a început să curgă de la data pronunţării hotărârii, care este 1 noiembrie 2023 şi s-a împlinit, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din C. proc. civ., la 4 decembrie 2023, într-o zi de luni, lucrătoare.
Revizuentul a promovat calea de atac de faţă la 5 decembrie 2023, cu depăşirea termenului legal, împrejurare faţă de care devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., în baza cărora neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel.
Cererea de recurs
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, prin care a susţinut că termenul de formulare al căii extraordinare de atac a revizuirii curge de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunţarea ei.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurentul nu şi-a întemeiat criticile în drept; instanţa constată că analiza acestora urmează a fi făcută din prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât este criticată calcularea termenului de declarare al revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, aşadar criticile au în vedere norme de procedură civilă.
În esenţă, recurentul a criticat soluţia instanţei, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susţinând că termenul legal pentru formularea căii extraordinare de atac ar fi curs de la data comunicării deciziei a cărei anulare se solicită.
Aceste susţineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, prin cererea de revizuire, s-a susţinut că decizia civilă nr. 940 din 1 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale este potrivnică deciziei civile nr. 1485 din 7 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este decizia civilă nr. 940 din 1 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, care este definitivă de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.
În consecinţă, data pronunţării Deciziei nr. 940/2023 este momentul la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi de când curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 1 noiembrie 2023 până la 4 decembrie 2023, care a fost o zi de luni, lucrătoare.
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 5 decembrie 2023, conform plicului cu care a fost expediat memoriul, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Aşadar, termenul de declarare al căii extraordinare de atac nu curge de la data comunicării hotărârii către recurent, cum se susţine în memoriul de recurs, ci sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac, care a curs de la data la care a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se solicită.
Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014), a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 150 din 25 ianuarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2024.