Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Secţia civilă, la data de 25 septembrie 2023, sub nr. x/302/2023, contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimata A, a formulat contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite: împotriva executării silite începute de S.C.P.E.J. B în dosarul nr. x/EX/2023, pentru recuperarea sumei de 1.027.842,66 lei, datorate în baza sentinței civile 2408 din data de 27 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020; împotriva somației din data de 22 august 2023, emise în același dosar execuțional; împotriva încheierii din data de 22 august 2023 privind stabilirea sumelor datorate; împotriva încheierii din data de 22 august 2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare; împotriva încheierii nr. 16908 din data de 20 iulie 2023, pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2023.
I.2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2351 din data de 21 martie 2024, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Secţia civilă a admis excepţia necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Secţia civilă a făcut aplicarea art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că debitorul are sediul în municipiul Timișoara, că executorul judecătoresc a înţeles să învestească Judecătoria Timișoara cu o cerere de încuviinţare a executării silite, iar, prin încheierea nr. 16908 din data de 20 iulie 2023 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/20232, instanța a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. x/EX/2023, împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 2408 din data de 27 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 3029 pronunţată la data de 13 octombrie 2021 de Curtea de Apel Craiova în acelaşi dosar.
Ca atare, a apreciat că, în speţă, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Timișoara, care a și reținut calitatea sa de instanță de executare în momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite.
I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 20820 din data de 3 iulie 2024, Judecătoria Timișoara, Secţia I civilă a admis excepţia necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orșova.
Astfel, Judecătoria Timișoara, Secţia I civilă a făcut aplicarea art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dezlegările date prin decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018.
A arătat că, în prezenta cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș are calitatea de contestator, iar creditoarea are calitatea de procuror, aspect faţă de care, în privinţa competenţei teritoriale este aplicabil acelaşi raţionament din decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, întrucât dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc în mod expres că dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi procurorilor.
Ca atare, a apreciat că, faţă de calitatea părţilor, devin incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. care sunt derogatorii chiar și de la regulile de ordine publică în materie de competență incidente în domeniul executării silite, dat fiind scopul pe care îl urmăresc.
A subliniat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă un mijloc procedural, la îndemâna justițiabililor, încă de la debutul procesului civil, care urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii şi care se încadrează în regulile instituite de legiuitor în vederea asigurării independenței obiective a instanţei, fiind capabile să înlăture orice suspiciune de soluţionare cu părtinire a cauzei din pricina calităţii părţilor, stabilind de la debutul procesului civil reperele după care acesta se va desfășura.
Cu alte cuvinte, a considerat că art. 127 C. proc. civ. reprezintă norma specială față de art. 714 alin. (1) C. proc. civ., astfel că a făcut aplicarea principiului ce consacră derogarea normei speciale de la norma generală.
Totodată, a apreciat că decizia dată în recurs în interesul legii nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se aplică în prezenta pricină, având în vedere că în cauza ce a făcut obiectul sesizării recursului în interesul legii s-a avut în vedere ipoteza în care dosarul de executare silită privea mai mulţi debitori, cu domicilii aflate pe raza de competenţă a mai multor instanţe, deopotrivă competente.
De altfel, a reţinut că nu se poate încălca o normă de competenţă teritorială exclusivă instituită în vederea asigurării aparenței de imparțialitate a instanţelor de judecată, chiar dacă Judecătoria Timișoara a soluţionat anterior cererea privind încuviinţarea executării silite.
În plus, a arătat că în cadrul procedurii necontencioase de încuviinţare a executării silite, potrivit practicii judiciare constante, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt inaplicabile (decizia nr. 186/2019 a ÎCCJ), deoarece norma legală nu-şi găsește aplicabilitate în astfel de acţiuni, nefiind întrunită condiţia pentru care a fost instituită o atare reglementare, respectiv aceea a înlăturării oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţii.
În raport de cele anterior menţionate, Judecătoria Timișoara, Secţia I civilă a reţinut că oricare dintre instanţele de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate este competentă teritorial să soluţioneze cauza.
I.2.3. Judecătoria Orșova, prin sentinţa civilă nr. 563 din data de 16 octombrie 2024, a admis excepţia necompetenței sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, Secţia I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă teritorială exclusivă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
În esenţă, Judecătoria Orșova a reţinut că instanţa competentă a soluţiona cauza se stabileşte în temeiul art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Prin raportare la aceste normele legale, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este cea de la sediul debitorului-contestator din cadrul dosarului execuțional nr. x/EX/2023, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, cu sediul în Timișoara, judeţul Timiș, respectiv Judecătoria Timișoara.
Totodată, a subliniat că prin încheierea nr. 16908 din data de 20 iulie 2023, pronunţată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2023, s-a admis cererea formulată de S.C.P.E.J. B, privind pe creditoarea A împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș şi s-a dispus încuviinţarea executării silite, în oricare dintre formele prevăzute de lege, a dispoziţiilor titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2408 din data de 27 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020, definitivă prin decizia nr. 3029 din data de 13 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
În plus, a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., față de calitatea debitorului-contestator Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, întrucât vizează exclusiv ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamantă sau de pârâtă, neputând fi aplicate, prin analogie, în situaţia în care reclamantul (contestator) este o unitate de parchet.
Mai mult decât atât, a considerat că, şi în ipoteza în care aceste dispoziţii legale ar fi aplicabile, prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviinţarea executării silite.
De asemenea, având în vedere principiul unicităţii instanţei de executare, stabilit prin decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a apreciat că se impune ca una şi aceeaşi instanţă să soluţioneze atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, ca instanţă de executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.; această interpretare rezultă din jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia conflictelor de competență în cauze similare (contestații la executare formulate de unități de parchet în contradictoriu cu intimați procurori), spre exemplu: decizia nr. 673 din data de 27 aprilie 2023, Secția I civilă, decizia nr. 2510 din data de 18 noiembrie 2021, Secția I civilă și decizia nr. 781 din data de 29 martie 2023, Secția I civilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Secţia civilă, Judecătoria Timișoara, Secţia I civilă şi Judecătoria Orșova şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale instanţelor cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în speţă, pentru stabilirea instanţei de executare.
Astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Secţia I civilă şi Judecătoria Orșova au dat eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, respectiv dezlegărilor date prin decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în timp ce Judecătoria Timișoara, Secţia I civilă s-a raportat la prevederile art. 127 C. proc. civ., reţinând că Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș are calitatea de contestator, iar creditoarea are calitatea de procuror.
Prin încheierea civilă nr. 16908 din data de 20 iulie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/325/2023 de către Judecătoria Timișoara, Secţia I civilă: a fost admisă cererea formulată de petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti B prin executor judecătoresc C; a fost încuviinţată executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. x/EX/2023 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti B, ca urmare a cererii formulate de creditoarea A, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2408 din data de 27 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020, definitivă, în corelare cu decizia civilă nr. 3029/2021 din data de 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în acelaşi dosar, împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Prin prezentul demers judiciar, contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimata A, a formulat contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite: împotriva executării silite începute de S.C.P.E.J. B în dosarul nr. x/EX/2023 pentru recuperarea sumei de 1.027.842,66 lei, datorate în baza sentinței civile 2408 din data de 27 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020; împotriva somației din data de 22 august 2023, emise în același dosar execuțional; împotriva încheierii din data de 22 august 2023 privind stabilirea sumelor datorate; împotriva încheierii din data de 22 august 2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare; împotriva încheierii nr. 16908 din data de 20 iulie 2023, pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2023.
Conform deciziei nr. 20 din data de 27 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite este judecătoria care a încuviinţat executarea silită, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că „(...) ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câștigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care-exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu-toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni spre competenţa aceleiaşi instanţe de executare”.
Întrucât, în cauză, instanţa care a încuviinţat executarea silită este Judecătoria Timișoara, Secţia I civilă, în considerarea celor statuate prin decizia în interesul legii nr. 20/2021, mai sus menţionată, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine acestei instanţe.
Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.
Neprocedându-se în această modalitate, în speţă, aplicării art. 127 C. proc. civ. i se opun dezlegările cu caracter obligatoriu ale deciziei în interesul legii nr. 20/2021.
Astfel fiind, aspecte legate de obiecții în legătură cu imparţialitatea instanţei, dată fiind calitatea creditorilor, pot fi invocate pe alt temei juridic, care să permită prorogarea judiciară, iar nu legală, de competenţă.
Faţă de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din data de 27 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi având în vedere că, în cauză, încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Timișoara, Secţia I civilă, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare va fi stabilită în favoarea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, Secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.