Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la 24 decembrie 2014, sub numărul de dosar nr. x/299/2014, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. a chemat în judecată pârâta Compania de Transport A S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la restituirea materialelor CF cuprinse în listele de inventariere anexate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1599 art. 1604 art. 1615 art. 1616 art. 1074 art. 1075 art. 1079 vechiul C. civ., art. 192 și art. 194 noul C. proc. civ.
La 27 februarie 2015, a fost înregistrată la dosar cererea reconvențională formulată de pârâta Compania de Transport A S.A., prin lichidator SP B SPRL.
Prin Sentința civilă nr. 8112/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/299/2014, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.
Pe rolul Tribunalului București dosarul a fost înregistrat sub nr. x/3/2015, iar prin cererea precizatoare depusă de reclamantă la 19 noiembrie 2015 s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea materialelor CF cuprinse în listele de inventariere aflate la Baza Săbăreni, aceste bunuri fiind enumerate în cadrul unui centralizator.
Prin cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată la 19.11.2015, pârâta-reclamantă Compania de Transport A S.A. a solicitat obligarea reclamantei-pârâte Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. la plata sumei de 299.520.593,86 lei, echivalentul a 68.072.832,24 euro, calculată la cursul B.N.R. din 10.02.2015, sumă ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosință egală cu valoarea chiriei de care a fost privată începând cu anul 2002 și până în prezent, ca urmare a folosinței terenului în suprafață totală de 157.576,07 mp de către Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A.- S.R.C.F. București.
Prin Încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2015 instanța a admis excepția conexității și a dispus conexarea prezentului dosar la dosarul nr.x/3/2013 al Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă.
Prin Încheierea pronunțată la 24 noiembrie 2015, în dosarul nr.x/3/2013, Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a dispus disjungerea cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/3/2015 și restituirea lui completului inițial învestit.
Prin Sentința civilă nr. 4863 pronunțată la 14 iulie 2016, Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a admis cererea principală formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Compania de Transport A S.A. prin lichidator judiciar „B S.P.R.L.”; a obligat pârâta să restituie reclamantei bunurile menționate în dispozitivul hotărârii; a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 20 lei; totodată, a dispus disjungerea cererii reconvenționale și înregistrarea acesteia sub un alt număr de dosar.
Prin Decizia nr. 211 din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă a respins apelul formulat de pârâta Compania de Transport A S.A. prin lichidator judiciar B S.P.R.L. împotriva sentinței de mai sus.
Prin Decizia nr. 1108 din 21 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2015, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania de Transport A S.A. prin lichidator judiciar B S.P.R.L., fiind casată decizia recurată și trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V-a Civilă sub numărul de dosar x/3/2015*, iar prin Decizia civilă nr. 865 din 14 iulie 2020 a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă Compania de Transport A S.A. prin lichidator judiciar B S.P.R.L.
Prin Decizia nr. 2439 din 16 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2015*, au fost respinse atât excepțiile invocate de ambele părți, cât și recursul pârâtei Compania de Transport A S.A. prin administrator special C.
Cererea de revizuire
Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta Compania de Transport A S.A., în faliment, prin administrator special C a formulat cerere de revizuire la 25 septembrie 2023, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii recursului formulat împotriva deciziei pronunțate în rejudecare de către instanța de apel.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 2550 din 5 decembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/1/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată de revizuenta Compania de Transport A S.A., în faliment, prin administrator special C și prin lichidator judiciar B S.P.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 2439 din 16 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2015* și a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire a aceleiași decizii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivare, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cerința impusă de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este întrunită, deoarece prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu s-a evocat fondul cauzei.
Pretinsele omisiuni indicate în motivarea cererii de revizuire nu pot conduce la concluzia că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut, întrucât controlul judiciar în recurs a avut ca obiect verificarea conformității hotărârii recurate cu regulile de drept indicate de titularul căii de atac, sens în care Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din același cod.
Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că s-a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 2439 din 16 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2015*, pentru contrarietate de hotărâri.
Instanța a reținut că cererea de revizuire a fost tardiv formulată, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cererea de revizuire a fost depusă la oficiul poștal în data de 25 septembrie 2023, astfel cum rezultă de pe ștampila aplicată pe plicul aflat la fila 17 din dosar, fiind depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a început să curgă de la rămânerea definitivă a Deciziei civile nr. 2439 din 16 noiembrie 2022, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2015*, respectiv de la data de 16 noiembrie 2022, data pronunțării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. și s-a împlinit la 16 decembrie 2022, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 din același cod.
Instanța a mai reținut și că, raportat la formularea neechivocă a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite susținerile revizuentului potrivit cărora termenul de o lună se calculează de la comunicarea hotărârii și nu de la pronunțare.
Recursul
Împotriva deciziei menționate anterior, revizuenta Compania de Transport A S.A. a declarat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ..
Cu privire la incidența pct. 6, recurenta a făcut un istoric al cauzei, prezentând situația de fapt dedusă judecății, în sensul că instanța de judecata a dispus disjungerea cauzei, deși Înalta Curte de Casație si Justiție a precizat ca disjungerea cererii reconventionale nu este legală.
De asemenea, deși cererea reconvențională a fost admisă și avea legătură strânsă cu cererea principală, totuși instanța de fond a găsit de cuviința să se pronunțe în afara legii.
În final, atât instanța de fond, cât și instanța de apel se contrazic, reținând că nu exista dispoziție legală expresă care sa interzică disjungerea.
În plus, instanțele au ignorat faptul că domnul D nu avea mandat sau împuternicire din partea recurentei pentru gestionarea și inventarierea bunurilor, aspect recunoscut chiar de reclamantă, cu referire la declarația martorului E - angajat al CNCF SA. Secția L2 în funcția de gestionar custodie Baza Săbăreni dată în dosarul x/3/2013.
De altfel, recurenta învederează că bunurile au rămas în continuare pe terenul său, iar în anul 2014 CNCF S.A. - SRCF București a solicitat lichidatorului judiciar al recurentei restituirea bunurilor, ceea ce, în opinia sa, constituie o recunoaștere a faptului că ar fi ocupat terenurile sale fără a achita contravaloarea lipsei de folosință, care este egală cu valoarea chiriei.
Recurenta apreciază că instanța nu s-a pronunțat și a arătat dezinteres în îndeplinirea art. 22 C. proc. civ., pentru că a decis respingerea motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără motivare.
Cu privire la soluția de tardivitate, apreciază că putea exercita calea extraordinară de atac doar după ce lua cunoștință de conținutul hotărârii, deci de la comunicarea acesteia.
În acest sens, prevederile art. 511 alin. (8) C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că hotărârea judecătorească rămâne definitivă când se cunoaște atât soluția, cât și considerentele acesteia.
Din această perspectivă, calea extraordinară de atac a revizuirii a fost exercitată în termenul legal, de 30 de zile de la comunicare, fiind necesar să se cunoască considerentele hotărârii; ca urmare, termenul de promovare nu poate curge decât de la comunicarea hotărârii.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.; analiza acestora urmează a fi făcută din perspectiva pct. 5, întrucât este criticată calcularea termenului de declarare al revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, așadar criticile au în vedere norme de procedură civilă.
În esență, recurenta a criticat soluția instanței, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susținând că termenul legal pentru formularea căii extraordinare de atac este cel de o lună, care curge de la comunicarea hotărârii, fiind necesar să se cunoască considerentele deciziei.
Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, prin cererea de revizuire, s-a susținut că Decizia nr. 2439 din 16 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/1/2013, respectiv a Deciziei nr. 1108/2019 a Înaltei Curți.
Ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este Decizia nr. 2439 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, care, fiind pronunțată în recurs, are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 2439/2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 16 noiembrie 2022 și s-a împlinit la 16 decembrie 2022, care a fost o zi lucrătoare.
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuentă la 25 septembrie 2023, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Mai mult, Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac.
Or, se reține că recurenta revizuentă nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală și anume formularea în termenul legal a cererii de revizuire, pentru că a înțeles să dea o interpretare proprie termenului de declarare al căii extraordinare de atac, în raport de temeiul de drept indicat în cererea sa, susținând că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, câtă vreme textul de procedură civilă nu face aceste distincții.
Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Compania de Transport A S.A., în faliment, prin administrator special C, împotriva Deciziei nr. 2550 din 5 decembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/1/2023.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2025.