Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursului de față, constată următoarele:

1.Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2023, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pârâților A și B - judecători în cadrul Curții Militare de Apel X, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. l din același act normativ și C - judecător în cadrul Curții Militare de Apel X, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 271 lit. l din același act normativ.

2. Încheierea Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii recurată în cauză

Prin încheierea din 28 februarie 2024 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, s-a respins, cu majoritate, solicitarea pârâților judecători privind acordarea protecției de avertizor de integritate reținând că dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public nu se aplică în prezenta procedură disciplinară.

Prin aceeași încheiere, cu majoritate, s-a respins excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii, iar relativ la celelalte excepții invocate de pârâți și care vizează nelegalitatea procedurii administrative desfășurate la Inspecția Judiciară, Secția, cu unanimitate, în raport de motivele expuse, a constatat că acestea se circumscriu unor apărări de fond ce vor fi analizate cu ocazia soluționării cauzei. Secția, cu unanimitate, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le utile soluționării cauzei.

Totodată, Secția, cu majoritate, a respins proba testimonială constând în audierea martorilor solicitați de pârâții A și B, ca nefiind utilă în raport de teza probatorie invocată. Părțile au susținut concluziile asupra fondului cauzei, iar instanța disciplinară a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei, dar a amânat pronunțarea la data de 13 martie 2024.

A fost exprimată și o opinie separată în sensul incidenței în cauză a dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public. O altă opinie separată a fost exprimată în sensul admiterii excepției nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii și o altă opinie separată în sensul că se impunea încuviințarea probei testimoniale solicitate de pârâții A și B.

3. Hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii recurată în cauză

Prin hotărârea nr. xJ din 27 martie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/J/2023 de Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu unanimitate, s-a respins acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului C - judecător în cadrul Curții Militare de Apel X pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată. Totodată, cu majoritate, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâților A și B, judecători în cadrul Curții Militare de Apel X, iar, în baza art. 273 alin. (1) lit. a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a aplicat pârâților A și B, judecători în cadrul Curții Militare de Apel X, sancțiunea disciplinară constând în „avertisment” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. l din același act normativ.

A fost exprimată și o opinie separată în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, respectiv în sensul aplicării pârâților judecători A și B a sancțiunii disciplinare constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 3 luni” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. l din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

O altă opinie separată a fost exprimată în sensul respingerii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva pârâților judecători A și B pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. l din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește situația de fapt, prin hotărârea recurată s-a reținut că la 29.06.2023, prin memoriul înregistrat sub nr. x/29.06.2023, domnul judecător A a transmis președintelui Curții Militare de Apel X motivele pentru care nu a dorit să participe la ședințele adunării generale pe care le-a convocat (astfel cum rezultă din filele 3-5 din lucrarea nr.23-1236). Acest memoriu a fost adus și la cunoștința celorlalți judecători ai instanței, comunicarea realizându-se pe adresa de e-mail profesională a acestora.

În expunerea acestor motive, domnul judecător A a formulat mai multe aprecieri referitoarea la modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale de către președintele Curții Militare de Apel X pe parcursul exercitării funcției de conducere: „v-ați comportat, plastic vorbind, ca un vătaf pe moșie și, precum în regimurile dictatoriale, doriți să vă lăsați anumiți moștenitori”. Totodată, domnul judecător A a formulat și o serie de acuzații ce vizau nerespectarea de către președintele Curții Militare de Apel X (Curtea X) a dispozițiilor legale și regulamentare în îndeplinirea unor acte manageriale: „amenințări, manevre de culise, serviciu contra serviciu”.

În concret, domnul judecător A a făcut referire la următoarele aspecte imputate președintelui instanței: solicitarea adresată conducerilor tribunalelor militare în vederea îndeplinirii unor acte care intrau în atribuțiile ordonatorului de credite, calitate pe care președintele respectiv nu o avea, și ulterior pentru a diminua consecințele faptelor convocarea la sediul Curții Militare de Apel X a personalului auxiliar de specialitate din cadrul tribunalelor militare pentru a le lua acordul pentru restituirea unor sume de bani acordate nelegale; forțarea, prin amenințarea directorului Direcției Instanțelor Militare (DIM) din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a emiterii unui act normativ, respectiv a celui denumit ulterior „Instrucțiuni privind chemarea/rechemarea în activitate în corpul subofițerilor a grefierilor de la instanțele sau parchetele civile, transferați la instanțele ori parchetele militare”, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.49/2021 din 8 martie 2021 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.245 din 11 martie 2021; solicitarea înlocuirii din funcție a directorului DIM din cadrul Ministerului Apărării Naționale, despre care s-a susținut că s-a și realizat; transferul unor grefieri de la Curtea de Apel Y la Curtea Militară de Apel X, fără să fie îndeplinită nicio regulă de transparență (publicarea pe site-ul Curții Militare de Apel X a unei liste cu posturile vacante pretabile pentru transfer, menționarea datei limită până la care se poate aplica pentru transfer, indicarea unor criterii de selecție, publicarea rezultatului selecției etc.) și transferul preferențial al doamnei grefier D (soția vicepreședintelui instanței) de la Tribunalul Y la Tribunalul Militar X; blocarea accesului domnului judecător col. E, președintele Tribunalului Militar X într-o funcție de execuție la Curtea Militară de Apel X în raport de acceptarea transferului domnului judecător F de la Tribunalul Y la Curtea Militară de Apel X; dispoziția de a permite ofițerilor din cadrul Direcției contrainformații și securitate militară din cadrul Ministerului Apărării Naționale accesul în calculatoarele personalului instanței.

La aceeași dată, domnul judecător B a înaintat, la rândul său, președintelui Curții Militare de Apel X, adresa nr. y, prin care i-a adus la cunoștință că își însușește argumentele prezentate în memoriul înaintat de domnul judecător colonel A.

Având în vedere situația de fapt arătată anterior Secția, cu majoritate, a constatat că, în cauză, sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Totodată, relativ la situația de fapt din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022 Secția, cu majoritate, a reținut că, la data de 22.06.2023, domnul judecător F, vicepreședinte al Curții Militare de Apel X, și-a depus demisia din funcția de membru al Colegiului de conducere al acestei instanțe, iar la data de 26.06.2023 doamna judecător militar G și-a depus candidatura pentru a fi aleasă membru în acest organ de conducere.

În perioada 26 iunie - 30 iunie 2023, domnul judecător H, în calitate de președinte al Curții Militare de Apel X, a convocat Adunarea generală a judecătorilor din cadrul instanței, după cum urmează: 26.06.2023, ora 12:00; 28.06.2023, ora 8:30, 28.06.2023, ora 15:30; 29.06.2023, ora 8:05, 29.06.2023, ora 15:30; 30.06.2023, ora 8:05 și 30.06.2023, ora 15:30.

Toate convocările au avut ca subiect, pe ordinea de zi, alegerea unui nou membru în Colegiul de conducere al Curții Militare de Apel X, ca urmare a demisiei înaintate de domnul judecător F, iar convocările pentru data de 28.06.2023 au avut în plus și punerea în discuție a adresei Consiliului Superior al Magistraturii nr. 13269 din 23.06.2023 privind demersul legislativ referitor la modificarea pensiei de serviciu a magistraților.

Convocatoarele întocmite la datele și orele mai sus menționate au fost aduse la cunoștința judecătorilor din cadrul Curții Militare de Apel X, fiind semnate de judecătorii prezenți în incinta instanței.

De asemenea, secretarul Adunării generale a judecătorilor a procedat la întocmirea unor procese-verbale pentru fiecare ședință, în care a consemnat prezența judecătorilor la ședință, precum și prezența sau absența acestora, după caz, în sau din incinta instanței, la data și ora la care s-au desfășurat respectivele ședințe. Totodată, în cuprinsul proceselor-verbale întocmite au fost menționate și refuzurile de participare la Adunarea generală exprimate de pârâții judecători.

Astfel, pentru ședința din data de 26.06.2023, ora 12:00 s-a constatat refuzul domnilor judecători B și C, prezenți în instanță și care au comunicat că „nu doresc să participe”, domnul judecător A aflându-se în concediu de odihnă.

La ședința din data de 28.06.2023, ora 08:30, s-a constatat refuzul exprimat de domnii judecători B și A, prezenți în instanță: „eu nu particip la toate jocurile lui; nu voi participa la manevrele dumnealui. Nu particip nici la manevrele domnului F”.

La ședința din data de 28.06.2023, ora 15:30, s-a constatat refuzul exprimat de domnii judecători B și A, care au fost prezenți în instanță, însă nu s-au prezentat la ședința Adunării generale a judecătorilor.

La ședința din data de 29.06.2023, ora 08:05, domnul judecător A a fost prezent în instanță, însă nu a participat la ședința Adunării generale, iar domnii judecători C și B nu au fost prezenți în instanță la ora menționată.

La ședința din data de 29.06.2023, ora 15:30, domnul judecător A a fost prezent în instanță, însă nu a participat la ședința Adunării generale, iar domnii judecători C și B nu au fost prezenți în instanță la ora menționată.

La ședința din data de 30.06.2023, ora 8:05, domnul judecător A a fost prezent în instanță, însă nu a participat la ședința Adunării generale, iar domnii judecători C și B nu au fost prezenți în instanță la ora menționată.

La ședința din data de 30.06.2023, ora 15:30, domnul judecător A a fost prezent în instanță, însă nu a participat la ședința Adunării generale, iar domnii judecători C și B nu au fost prezenți în instanță la ora menționată.

Față de lipsa a trei dintre cei șase judecători ai instanței, nu s-a întrunit cvorumul prevăzut de lege pentru desfășurarea ședinței Adunării generale a judecătorilor în vederea alegerii unui membru în Colegiul de conducere.

Ulterior eliberării din funcție prin pensionare, la data de 10.07.2023, a domnului judecător general maior H, o nouă convocare a Adunării generale a judecătorilor a avut loc pentru data de 5 septembrie 2023, după transferul unui nou judecător în cadrul Curții Militare de Apel X.

La această ședință, al cărui convocator a fost semnat de toți cei șase judecători ai instanței, au participat patru dintre aceștia, lipsind domnii judecători A și B. În aceste condiții, a fost întrunit cvorumul necesar desfășurării adunării, procedându-se la alegerea unui nou membru în Colegiul de conducere.

Așadar, Secția, cu majoritate, a reținut că neparticiparea pârâților judecători A și B la Adunările generale ale judecătorilor convocate de președintele instanței a conturat încălcarea obligației cu caracter administrativ prevăzute de art. 12 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Prin urmare, Secția, cu majoritate, a constatat că sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pentru a fi angajată răspunderea disciplinară a domnilor judecători A și B.

Prin aceeași hotărâre, instanța disciplinară a respins, cu unanimitate, acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului judecător C pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. l din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

4. Recursul exercitat de recurentul-pârât A

Împotriva încheierii din 28.02.2024 și a hotărârii nr. xJ din 27.03.2024 pronunțate de Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023 a formulat recurs pârâtul A.

Prin memoriul de recurs, a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii și, în subsidiar, constatarea aplicabilității în cauză a dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.

În ceea ce privește repartizarea aleatorie a lucrării nr. 23-1236, recurentul apreciază că aceasta a fost viciată prin blocarea de la repartizare a unui număr de șapte inspectori judiciari, astfel că aceasta nu se circumscrie dispozițiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 care se referă la redistribuirea unei lucrări după ce aceasta a fost repartizată aleatoriu.

Un al doilea motiv de recurs invocat de recurent îl reprezintă aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public. Recurentul consideră că dispozițiile acestui act normativ sunt incidente în prezenta cauză, domeniul de aplicare al protecției acordate avertizorului în interes public vizând și magistrații, aceștia desfășurându-și activitatea în cadrul unor instituții publice ale autorității judecătorești și aflându-se într-un raport de serviciu reglementat de dispoziții speciale.

Arată că în speță a acționat atât în virtutea dreptului său fundamental la libertatea de exprimare, cât și ca avertizor de integritate.

Al treilea motiv de recurs se referă la încălcarea normelor de efectuare a cercetării disciplinare, recurentul invocând:

- nulitatea acțiunii disciplinare, respectiv a actului de sesizare și a actelor anterioare acestuia, pe care acesta se întemeiază, întrucât în cadrul cercetării disciplinare prealabile inspectorul judiciar nu a verificat apărările formulate de recurent, fiind încălcate dispozițiile art. 47 alin. (1) și ale art. 44 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, motiv pentru care apreciază că nu a fost efectuată o veritabilă cercetare disciplinară prealabilă în cauză;

- încălcarea principiului independenței și al imparțialității prevăzute la art. 83 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 în ceea ce privește întocmirea actelor de către inspectorul judiciar, astfel că și această împrejurare arată că în cauză nu s-a efectuat o veritabilă cercetare disciplinară prealabilă;

- faptul că directorul Direcției de inspecție pentru judecători, judecătorul I, a avizat rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare aflându-se în situație de incompatibilitate și cu încălcarea principiului imparțialității prevăzut de art. 83 alin. (3) din Legea nr. 305/2022.

Recurentul mai susține că instanța disciplinară nu a verificat aspectele invocate în fața acesteia și în mod neîntemeiat a apreciat asupra excepțiilor invocate ca fiind apărări de fond și a respins probele solicitate. Totodată, consideră că hotărârea instanței disciplinare nu respectă standardele de motivare impuse de art. 6 din CEDO din perspectiva dreptului la apărare.

Pe fond, solicită respingerea acțiunii disciplinare, ca nefondată, întrucât sesizarea formulată de fostul președinte al Curții Militare de Apel X nu este întemeiată, nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare pentru care a fost cercetat, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, astfel că nu erau întrunite condițiile pentru exercitarea acțiunii disciplinare.

5. Recursul exercitat de recurentul B

În cauză, împotriva a încheierii din 28.02.2024 și a hotărârii nr. xJ din 27.03.2024 pronunțate de Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, a formulat recurs și pârâtul B, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare pentru săvârșirea abaterilor disciplinare reținute prin hotărârea atacată, ca neîntemeiată.

În drept, invocă prevederile dispozițiilor art. 483 și urm. C. proc. civ. și art. 51 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Un prim motiv de recurs invocat se referă la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public și acordarea protecției de avertizor de integritate, care în aprecierea recurentului sunt aplicabile cauzei deoarece magistrații se regăsesc în rândul lucrătorilor aflați într-un raport de serviciu. Așadar, consideră că toate aspectele care formează obiectul acțiunii disciplinare trebuie subsumate activităților specifice avertizorului de integritate.

În al doilea rând, recurentul a invocat excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare atrase de încălcarea dispozițiilor imperative cuprinse în art. 47 din Legea nr. 305/2022 printr-o motivare care nu respectă exigențele unei motivări adecvate din perspectiva respectării art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil. În acest sens, recurentul a criticat faptul că hotărârea recurată nu este motivată sub două aspecte, respectiv: i) probele pe care le-a propus în apărare au fost respinse în mod discreționar de inspectorul judiciar și ii) inspectorul judiciar nu a analizat apărările formulate de recurent.

În ceea ce privește abaterea disciplinară constând nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente [art. 271 lit. 1 din Legea nr. 303/2022], recurentul învederează că prin probele administrate a demonstrat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri, nici în ce privește latura obiectivă, nici în ce privește latura subiectivă și nici în ce privește consecințele produse prin fapta săvârșită.

Recurentul apreciază că absența sa din Adunarea generală a fost pe deplin justificată deoarece cunoștea motivele pentru care s-au creat premisele unor noi alegeri pentru Colegiul de conducere, astfel că nu este îndeplinită cerința esențială pentru întregirea laturii obiective a abaterii disciplinare constând în caracterul nejustificat al absenței sale de la aceste ședințe.

Mai arată că pentru a nu exista îndoială cu privire la motivele pentru care s-a abținut de la participarea la ședințele Adunării generale convocate în aceste circumstanțe, și-a însușit motivele prezentate în scris de colegul său, domnul judecător A.

Astfel, recurentul consideră că prin maniera în care a procedat și-a exercitat dreptul fundamental la liberă exprimare, dar a acționat și ca avertizor de integritate, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 361/2022, referitor la persoanele care efectuează raportări și care au obținut informații referitoare la încălcări ale legii.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022, recurentul arată că expresiile folosite nu sunt nedemne, ci sunt o expresie a fermității cu care a pus în discuție aspecte de încălcare a legii.

Mai arată că și-a însușit argumentele expuse de domnul A, dar fără să i se poată imputa modalitatea în care aceste argumente au fost prezentate și care corespunde stilului propriu de exprimare al fiecărei persoane.

6. Apărările formulate de intimată

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulată de recurentul A, ca nefondat.

Referitor la primul motiv de recurs constând în respingerea excepției nulității ca urmare a lipsei repartizării aleatorii a cauzei, apreciază că în mod judicios s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a acestei cereri, deoarece înscrisurile existente la dosarul cauzei relevă că lucrările au fost repartizate aleatoriu, cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare.

În ceea ce privește criticile referitoare la neaplicarea de către Inspecția Judiciară și de către instanța disciplinară a dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor de interes public, apreciază că în mod judicios s-a reținut că magistrații nu intră în categoria persoanelor care beneficiază de protecția Legii nr. 361/2022.

Referitor la motivul de recurs constând în încălcarea de către directorul Direcției de inspecție pentru judecători, care a avizat rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, a dispozițiilor legale referitoare la incompatibilități a arătat că niciunul dintre motivele invocate nu este de natură să demonstreze afectarea imparțialității, ci reprezintă simple alegații nesusținute de dovezi.

În concluzie, apreciază că motivele invocate de către recurent sunt nefondate.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea și a recursului formulată de recurentul B, ca nefondat.

Referitor la primul motiv de recurs constând în neaplicarea de către instanța disciplinară a dispozițiilor Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor de interes public, apreciază că în mod judicios s-a reținut că magistratul nu intră în categoria persoanelor care beneficiază de protecția Legii nr. 361/2022.

Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia motivarea instanței disciplinare nu respectă exigențele unei motivări adecvate din perspectiva exigențelor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, consideră că acesta este nefondat deoarece în hotărârea atacată au fost expuse probele și dispozițiile legale pentru care au fost admise/respinse cererile părților, cerințe pe care hotărârea recurată le îndeplinește.

În ceea ce privește motivul de recurs constând în cenzurarea nelegală a unor probe esențiale de către inspectorul judiciar menționează că inspectorul judiciar a arătat în cuprinsul acțiunii disciplinare care au fost motivele care au justificat exercitarea acțiunii disciplinare, astfel că nu se poate susține că nu au fost analizate apărările invocate de magistrat în susținerea nevinovăției acestuia.

Referitor la abaterea disciplinară constând în atitudini nedemne arată că magistratul a depășit limitele acceptabile în cadrul relațiilor de serviciu, fiind făcute aprecieri neconforme poziției de magistrat. În plus, deși nu contestă dreptul magistratului la liberă exprimare, arată că acesta se subordonează obligației de rezervă, limitare inerentă statutului specific funcției de magistrat.

În ceea ce privește cea de-a doua abatere reținută, intimata arată că în mod corect a fost reținută săvârșirea acesteia având în vedere refuzul nejustificat al magistratului cercetat de a participa la Adunările generale ale curții de apel, ceea ce a condus la blocarea desfășurării în condiții optime a activității instanței.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători cu privire la recursuri

Potrivit art. 51 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii ,,(1) Hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară ... (3) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancționat ori, după caz, de Inspecția Judiciară. (...) (4) Recursul prevăzut la alin. (3) este o cale devolutivă de atac și suspendă executarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancțiunii disciplinare. (5) Hotărârea prin care se soluționează recursul prevăzut la alin. (3) este definitivă.”.

Astfel, în acord și cu cele statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 381 din 31.05.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20.07.2017, în sensul că, în materia răspunderii disciplinare a magistraților, recursul nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar, Înalta Curte va proceda atât la verificarea legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare.

În cauza de față, recurenții-pârâți au formulat recurs atât împotriva hotărârii nr. xJ din 27 martie 2024, cât și împotriva încheierii din data de 28 februarie 2024, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară.

Preliminar, Înalta Curte constată că recurenții-pârâți au prezentat în conținutul cererilor de recurs formulate critici similare, astfel că analiza acestora va fi realizată de instanța de control judiciar în mod unitar, doar aspectele specifice fiecărei căi de atac urmând să fie reflectate corespunzător în raport de titularul criticilor dezvoltate în mod distinct.

În continuare, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că prin încheierea din 28 februarie 2024 instanța disciplinară, cu majoritate, (i) a respins solicitarea pârâților privind acordarea protecției conferite avertizorului de integritate, raportat la dispozițiile Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, (ii) a respins excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii, (iii) s-a respins proba testimonială constând în audierea martorilor solicitați de pârâți, ca nefiind utilă în raport de teza probatorie invocată.

→Prin recursurile formulate, cei doi recurenți-pârâți critică încheierea atacată ca fiind nelegală în privința soluției prin care a fost respinsă solicitarea de acordare a protecției prevăzute pentru avertizorul în interes public și, pe cale de consecință, solicită înlăturarea faptelor imputate pe temei disciplinar îndreptate împotriva lor întrucât ar fi acționat ca avertizori în interes public.

Consiliul Superior al Magistraturii, prin soluția dispusă în majoritate, a respins apărarea respectivă formulată de partea pârâtă, reținând în esență inaplicabilitatea Legii nr. 360/2022 în cazul dat.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind legală sub acest aspect soluția în discuție a Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2022 prevede că ,,Prezenta lege se aplică persoanelor care efectuează raportări și care au obținut informațiile referitoare la încălcări ale legii, într-un context profesional. (...)”.

Norma legală își stabilește domeniul de aplicare inclusiv prin categoria informațiilor vizate de raportări, anume acelea referitoare la încălcări ale legii.

Această din urmă sintagmă, anume ,,încălcări ale legii”, este definită la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 360/2022 în sensul ,,fapte care constau într-o acțiune sau inacțiune care constituie nerespectări ale dispozițiilor legale, care privesc domenii cum ar fi: achizițiile publice; serviciile, produsele și piețele financiare, precum și prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului; siguranța și conformitatea produselor; siguranța transportului; protecția mediului; protecția radiologică și siguranța nucleară; siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, sănătatea și bunăstarea animalelor; sănătatea publică; protecția consumatorilor; protecția vieții private și a datelor cu caracter personal și a securității rețelelor și sistemelor informatice, prevăzute în anexa nr. 2, încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, astfel cum sunt menționate la art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii Europene; încălcări referitoare la piața internă, menționate la art. 26 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, inclusiv încălcări ale normelor Uniunii Europene în materie de concurență și de ajutoare de stat, precum și încălcări referitoare la piața internă în ceea ce privește actele care încalcă normele privind impozitarea societăților sau mecanismele al căror scop este obținerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăților, ce reprezintă abateri disciplinare, contravenții sau infracțiuni, sau care contravin obiectului sau scopului legii”. Totodată, în acest sens, de interes sunt și actele normative enumerate prin Anexele nr. 2 și nr. 3 ale Legii nr. 360/2022.

Înalta Curte mai observă că Legea nr. 360/2022 indică în partea sa finală faptul că ,,Prezenta lege transpune Directiva (UE) 2019/1.937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 305 din 26 noiembrie 2019”.

În continuare, observând domeniul de aplicare stabilit în conținutul Directivei (UE) 2019/1937, Înalta Curte constată că art. 2 prevede la paragraful 1 că ,,Prezenta directivă stabilește standarde minime comune pentru protecția persoanelor care raportează următoarele încălcări ale dreptului Uniunii: (a) încălcări care intră în sfera de aplicare a actelor Uniunii prevăzute în anexă și care privesc următoarele domenii: (i) achiziții publice; (ii) servicii, produse și piețe financiare, precum și prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului; (iii) siguranța și conformitatea produselor; (iv) siguranța transporturilor; (v) protecția mediului; (vi) protecția radiologică și securitatea nucleară; (vii) siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, sănătatea și bunăstarea animalelor; (viii) sănătate publică; (ix) protecția consumatorului; (x) protecția vieții private și a datelor cu caracter personal și securitatea rețelelor și a sistemelor informatice; (b) încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel cum sunt menționate la art. 325 din TFUE și cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii; (c) încălcări referitoare la piața internă, astfel cum sunt menționate la art. 26 alineatul (2) din TFUE, inclusiv încălcări ale normelor Uniunii în materie de concurență și de ajutoare de stat, precum și încălcări referitoare la piața internă în ceea ce privește actele care încalcă normele privind impozitarea societăților sau mecanismele al căror scop este obținerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăților.”, iar la paragraful 2 că ,,Prezenta directivă nu aduce atingere competenței statelor membre de a extinde protecția în temeiul dreptului intern în ceea ce privește domeniile sau actele care nu intră sub incidența alineatului (1).”.

Or, locul de muncă al recurenților-pârâți, anume Curtea Militară de Apel X, și aspectele de fapt menționate de aceștia în memoriile înregistrate sub nr. y/29.06.2023 și x/29.06.2023 nu sunt în legătură cu domeniile enumerate de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 360/2022 raportat la Directiva (UE) 2019/1937.

În concret, Înalta Curte observă că prin memoriile respective sunt învederate fapte referitoare la: stabilirea dreptului salarial cuvenit unui președinte de tribunal militar; emiterea unui act administrativ unilateral privind chemarea/rechemarea în activitate în corpul subofițerilor a grefierilor de la instanțele sau parchetele civile, transferați la instanțele ori parchetele militare, iar în acest context aspecte privind recrutarea prin numire sau transfer ori demiterea unor militari; înfățișarea unor situații de recrutare a unor grefieri cu privire la care sunt ridicate semne de întrebare asupra transparenței procedurilor pentru ocuparea posturilor disponibile; aprecieri cu privire la împiedicarea evoluției în mod corect a carierei unui alt judecător militar; aspecte privind modul în care s-a desfășurat o activitate vizând protecția informațiilor clasificate în legătură cu computerele folosite de judecătorii militari din instanța respectivă; problema unui sediu ce a fost în final alocat unei unități de parchet; conduita amenințătoare la adresa unui alt angajat privind drepturi salariale pretinse.

În aceste condiții, Legea nr. 360/2022 nu este relevantă în proces, conduita recurenților-pârâți necircumscriindu-se niciunuia dintre domeniile enumerate în categoria de ,,încălcări ale legii”, astfel că nu beneficiază de regimul juridic specific avertizorului în interes public.

Altfel spus, spre a invoca incidența normelor juridice în discuție nu este suficient să fie devoalată orice pretinsă încălcare a legii prin sesizarea formulată de titularul acesteia, ci este necesar totodată ca respectiva informație să vizeze lista de încălcări ale legii amintită anterior prin prisma dreptului european și a celui român de transpunere.

În mod corespunzător, nu sunt pertinente referirile recurenților-pârâți la pretinsa încadrare a magistraților în categoria ,,lucrători” de la art. 2 alin. (1) lit. a din Legea nr. 360/2022, deoarece aceasta reprezintă o altă cerință dintre cele cumulative pentru încadrarea în domeniul de aplicare a legii, alături de categoria de informații referitoare la ,,încălcări ale legii”.

→ Referitor la pretinsa încălcare de către Inspecția Judiciară a principiului repartizării aleatorii, astfel cum a fost expusă de recurentul-pârât A, nici această critică nu este de natură să determine admiterea căii de atac.

Astfel, art. 84 din Legea nr. 305/2022 prevede că ,,(1) Repartizarea către inspectorii judiciari a sesizărilor și dosarelor disciplinare, precum și a celorlalte lucrări referitoare la activitatea și conduita judecătorilor și procurorilor se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii în sistem informatizat. (2) Redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu inspectorilor judiciari se poate face numai în următoarele cazuri, cu aplicarea alin. (1) a) imposibilitate de exercitare a atribuțiilor timp de cel puțin 20 de zile; b) solicitare motivată a inspectorului judiciar căruia i-a fost repartizată lucrarea; c) suspendarea din activitate, în condițiile legii; d) la solicitarea persoanei interesate ori la solicitarea inspectorului judiciar, ori de câte ori, față de calitatea persoanei vizate, imparțialitatea inspectorului judiciar ar putea fi afectată, precum și în caz de conflict de interese.”.

Înalta Curte constată astfel că respectarea principiului repartizării aleatorii, astfel cum este instituit de art. 84 din Legea nr. 305/2022, constituie o condiție de validitate esențială a actelor emise în procedura de cercetare disciplinară.

Prin recursul formulat în cauză, recurentul-pârât A critică faptul că din lista inspectorilor judiciari, cărora le-ar fi putut fi repartizată sesizarea transmisă de președintele Curții Militare de Apel X și care a determinat sancționarea sa disciplinară, lipsesc mai multe persoane cu calitatea respectivă, ceea ce determină un dubiu de natură a profita poziției sale procesuale.

Verificând încheierea din 28 februarie 2024, Înalta Curte reține că, în motivarea sa în majoritate, Consiliului Superior al Magistraturii a menționat că în lista inspectorilor judiciari în raport de care s-a efectuat repartizarea lucrării amintite se identifică 15 persoane, iar alte 7 persoane au fost blocate la repartizare.

Aspectele de fapt menționate de Consiliul Superior al Magistraturii se confirmă în urma verificării înscrisurilor administrate în ansamblul procedurii.

În acest context, Înalta Curte subliniază că lucrarea înregistrată la nivelul Inspecției Judiciare a beneficiat de o repartizare aleatorie în sistem informatizat în raport de o listă pe care figurau inspectorii judiciari din cadrul Direcției de inspecție pentru judecători, cu excepția acelora care formulaseră cereri pentru a fi blocați de la repartizarea aleatorie a lucrărilor.

Sub acest din urmă aspect, instanța de recurs constată că respectivii inspectori judiciari nu au participat la data de 6 iulie 2023 la niciuna dintre procedurile de repartizare aleatorie de lucrări, iar nu doar la acea vizându-i pe recurenții-pârâți.

Totodată, fiecare dintre acei inspectori judiciari au învederat motive obiective pentru formularea solicitării respective, fie că în discuție era exercitarea unor atribuții de avizare a lucrărilor inspectorilor judiciari corespunzător funcției de director (domnul I), fie intervenirea pensionării (domnul J și doamnele K, L, M și N), fie îndeplinirea atribuțiilor de reprezentare în toate cauzele disciplinare aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (doamna O).

Astfel, dubiul pretins de recurentul-pârât nu se confirmă, câtă vreme nu reiese în cauza de față că vreunul dintre inspectorii judiciari ar fi fost înlăturat arbitrar din procedura de repartizare aleatorie, ci cauza neparticipării acelor persoane prezenta un caracter consimțit de aceștia și obiectiv în raport de împrejurările învederate sau sarcinile de serviciu ce le reveneau.

În aceste condiții, în discuție nu este o redistribuire a lucrărilor repartizate aleatoriu unor inspectori judiciari, pentru a fi relevant art. 84 alin. (2) din Legea nr. 305/2022.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte arată că repartizarea în discuție a implicat o listă de 15 inspectori judiciari, astfel că nivelul de aleatoriu a fost unul real, fiind respectată regula instituită de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 305/2022.

→ În ceea ce privește motivul de recurs constând în cenzurarea nelegală a unor probe esențiale de către inspectorul judiciar, față de criticile invocate de recurenți prin recursurile formulate asupra acestui aspect, Înalta Curte arată că nu se poate susține cu temei nulitatea cercetării disciplinare determinată de lipsa imparțialității inspectorului judiciar desemnat în dosar. Astfel cum a subliniat și instanța disciplinară, în exercitarea atribuțiilor specifice, inspectorii judiciari desfășoară o activitate sui generis care, în faza cercetării disciplinare, are reguli specifice care nu pot fi asociate cu cele procesuale.

Într-adevăr, art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 prevede că ,,(...) Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. (...) Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare.”.

Din analiza textului indicat, Înalta Curte reține că dreptul conferit de lege judecătorului sau procurorului cercetat disciplinar este de a propune probe în apărare și de a-i fi verificate apărările prezentate. Cu toate acestea, dreptul amintit nu implică în mod corelativ și obligația inspectorului judiciar de a își însuși ca fiind utile sau pertinente orice probe solicitate de magistratul cercetat sau fiecare apărare formulată de acesta din urmă.

Înalta Curte mai subliniază că dreptul în discuție va fi fost respectat și atunci când, fără a se raporta explicit la fiecare apărare în parte prezentată de magistratul cercetat, inspectorul judiciar dezvoltă în conținutul rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare considerente prin care verifică esența acelor apărări.

În acest sens, Înalta Curte arată că inspectorul judiciar a consemnat în actul de sesizare, cu titlu exemplificativ, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor că «domnii judecători ar fi avut alte modalități de declanșare a unor mecanisme de verificare, control, cercetare a activității președintelui instanței, în măsura în care o apreciau deficitară. Așadar, împrejurarea că judecătorii aveau rezerve în ceea ce privește motivele care au justificat demersul președintelui instanței de convocare a adunării generale, precum și percepția managementului defectuos exercitat de către acesta nu pot justifica refuzul neîndeplinirii unei obligații atașate responsabilității funcției de judecător», respectiv «Aprecierile subiective privind conduita și activitatea președintelui nu au aptitudinea de a afecta legalitatea convocării, faptul că la momentul convocării autorul acesteia deținea funcția de președinte fiind suficient pentru justificarea acestui demers, ca singură cerință prevăzută de lege».

De asemenea, cu titlu exemplificativ, inspectorul judiciar a consemnat în actul de sesizare, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 că «Dincolo de reproșurile aduse președintelui și de poziția clară de refuz de a participa la ședințele adunării generale, sensul enunțului a fost adaptat cu ajutorul cuvintelor folosite, la a ironiza și jigni adversarul, subsumându-se astfel unei atitudini nedemne», respectiv că «Această manieră de împletire a unor acuzații expuse generic ... cu expresii și cuvinte malițioase, ironice și jignitoare a fost utilizată pentru a potența afrontul pe care judecătorul a intenționat să îl aducă președintelui instanței» și «Întregul ansamblu al adresei denotă, însă, intenția de denigrare, înjosire ...».

Partea recurentă-pârâtă susține, pe de o parte, că Inspecția Judiciară a efectuat o cenzură nepermisă a unor probe esențiale pe care le propusese, permițând doar probele a căror administrare putea interveni de îndată, iar, pe de altă parte, că inspectorul judiciar nu a efectuat niciun fel de verificare, nici măcar sumară, a apărărilor formulate în cadrul cercetării disciplinare.

În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Normele privind efectuarea normelor de inspecție judiciară în cadrul cercetării disciplinare, inspectorul judiciar administrează probele pe care le consideră necesare, inclusiv sub aspectul verificării apărărilor formulate de magistratul cercetat.

Așadar, respingerea probelor de către inspectorul judiciar s-a realizat în virtutea prerogativelor de care acesta dispune. În plus, respingerea cererilor, excepțiilor și probelor propuse de magistrat nu împiedică reiterarea acestora în fața instanței disciplinare sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De altfel, așa cum a învederat și intimata, proba testimonială solicitată a fost respinsă ca neconcludentă și de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Totodată, în fața instanței de recurs, partea recurentă nu a propus administrarea niciunei alte probe în afara celor existente în dosar.

În orice caz, din analiza criticilor formulate în recurs nu reiese în ce ar fi constat caracterul esențial, pentru poziția procesuală a părții pârâte, referitor la administrarea probelor a căror încuviințare nu a fost permisă de inspectorul judiciar, astfel încât soluția să fi fost una de respingere a acțiunii disciplinare.

Recurentul-pârât B susține că respingerea administrării probelor ar fi avut la bază un criteriu discreționar, anume măsura în care probele erau susceptibile de a fi administrate de îndată, doar acestea fiind permise de inspectorul judiciar. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte observă că inspectorul judiciar a indicat în legătură cu proba testimonială propusă de cei doi magistrați că nu este utilă sau relevantă pentru determinarea săvârșirii faptelor cercetate sau a existenței ori inexistenței vinovăției pârâților. Totodată, referitor la înscrisurile care nu se aflau la dispoziția celor doi judecători, ci fuseseră solicitate de la autorități publice în condițiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că acestea sunt în legătură cu demonstrarea realității faptelor imputate președintelui Curții Militare de Apel X, cu mențiunea însă că puterea lor probatorie era condiționată de acceptarea caracterului justificativ al motivelor invocate de recurenții-pârâți pentru conduita avută. După cum se va arăta însă odată cu analiza fondului abaterilor disciplinare, motivelor invocate de recurenții-pârâți nu li se poate recunoaște un caracter justificat sub aspectul neprezentării la adunările generale convocate de președintele Curții Militare de Apel X.

Nici criticile formulate de recurentul-pârât A nu sunt de natură să determine admiterea căii de atac, ansamblul aspectelor invocate cu privire la administrarea probelor propuse urmând a fi respinse pentru considerentele deja expuse în legătură cu criticile formulate de celălalt recurent-pârât.

O mențiune specială necesită aspectul referitor la audierea în calitate de martor a domnului I, directorul Direcției de inspecție pentru judecători, cu privire la care partea recurentă-pârâtă A a învederat o relație de prietenie cu fostul președinte al Curții Militare de Apel X, care formulase sesizarea adresată Inspecției Judiciare, indicând o pretinsă încălcare a principiului imparțialității prevăzut de art. 83 alin. (3) din Legea nr. 305/2022.

Contextul factual învederat de recurentul-pârât în fața Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește relația dintre dl. I și dl. H nu este de natură să demonstreze neîndoielnic o relație de prietenie între cele două persoane amintite, al cărei specific să fie de natură a permite concluzia certă a afectării imparțialității directorului Direcției de inspecție pentru judecători în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de avizare a actelor emise de Inspecția Judiciară în cauza de față. Înalta Curte observă că aspectele de fapt pretinse de recurentul-pârât privesc în principal o anumită conduită indicată cu privire la fostul președinte al Curții Militare de Apel X, fără elemente de fapt obiective în legătură și cu atitudinea dlui. I care să excedeze unor interacțiuni specifice raporturilor de colegialitate din cadrul profesiei, astfel că administrarea unei probe testimoniale sub acest aspect nu rezultă a fi fost utilă.

În aceste condiții, avizarea efectuată de directorului Direcției de inspecție pentru judecători asupra rezoluțiilor emise de Inspecția Judiciară s-a înscris în cadrul atribuțiilor prevăzute de lege în acest sens.

Cât despre solicitările de probe formulate de pârâți în cursul procedurii desfășurate în fața Consiliului Superior al Magistraturii, conținutul încheierii din 28 februarie 2024 contrazice susținerile recurentului-pârât A, instanța disciplinară pronunțându-se în sensul încuviințării în unanimitate a probei cu înscrisurile depuse la dosar și al respingerii în majoritate a probei testimoniale.

Înalta Curte de Casație și Justiție mai reține că inspectorul judiciar a arătat în cuprinsul acțiunii disciplinare care au fost temeiurile exercitării acțiunii disciplinare, astfel că nu se poate susține că nu au fost analizate apărările invocate de cei doi magistrați în susținerea nevinovăției acestora. De altfel, din cuprinsul rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare rezultă că faptele au fost analizate în suficientă măsură, dându-se posibilitatea de a fi trase concluzii în raport cu prevederile textelor legale ce reglementează abaterile disciplinare analizate.

Prin urmare, motivul de recurs constând în cenzurarea nelegală a unor probe esențiale sau neanalizarea apărărilor magistratului de către inspectorul judiciar este nefondat.

→ În ceea ce privește criticile referitoare la imparțialitatea inspectorului judiciar și încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte le va respinge de asemenea ca nefondate.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, aspectele semnalate potrivit alin. (1) al art. 45 din același act normativ sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.

Art. 84 alin. (4) din Legea nr. 205/2022 prevede că ,,Inspectorii judiciari pot solicita, în condițiile legii, inclusiv conducătorilor instanțelor sau parchetelor, orice informații, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile ori a exercitării celorlalte atribuții prevăzute de lege sau regulamente.”.

Din analiza prevederilor arătate mai sus rezultă că inspectorului judiciar căruia i s-a repartizat lucrarea disciplinară i se recunoaște libertatea de apreciere în privința verificărilor prealabile ce se impun a fi efectuate.

Verificând respectarea acestor norme, Înalta Curte constată că inspectorul judiciar a efectuat verificările prealabile pe care le-a considerat necesare și a administrat probe pentru a stabili dacă este întrunit conținutul constitutiv al abaterilor disciplinare imputate recurenților-pârâți.

Prin urmare, se vor respinge ca nefondate susținerile părții recurente-pârâte referitoare la lipsa de imparțialitate a inspectorului judiciar, constând în neîncuviințarea de către acesta a unor probe solicitate de pârâți, reținându-se în acord cu susținerile intimatei Inspecția Judiciară că acestea nu conduc la concluzia unei lipse de imparțialitate a inspectorului judiciar, ci vizează modalitatea în care acesta a procedat la instrumentarea dosarului.

Totodată, contrar susținerilor din recursuri și în acord cu cele reținute întemeiat de instanța disciplinară, Înalta Curte reține că recurenții-pârâți au avut posibilitatea reală și efectivă de exercitare a dreptului la apărare atât în faza cercetării disciplinare, cât și în fața instanței disciplinare, fiind respectate garanțiile procesuale recunoscute de lege, astfel că modul de soluționare a cererilor în probațiune nu pot fi asimilate unei încălcări a dreptului la apărare.

Având în vedere considerentele ce preced, prin care s-a constatat netemeinicia criticilor din recursul declarat împotriva încheierii din 28 februarie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții A și B împotriva acestei încheieri.

→ Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia motivarea instanței disciplinare nu respectă exigențele unei motivări adecvate din perspectiva exigențelor art. 6 din Convenția [europeană] pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte apreciază că și acesta este nefondat.

Din analiza hotărârilor recurate se reține că acestea cuprind motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluțiile pronunțate, ca elemente ale silogismului judiciar ce fundamentează soluțiile dispuse. Motivarea hotărârii nu presupune că instanța era obligată să expună și să răspundă punctual și detaliat tuturor susținerilor părților, ci acestea pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinesc hotărârile atacate, în cuprinsul cărora Secția pentru judecători în materie disciplinară a expus motivele pentru care a admis acțiunea disciplinară și a respins apărările pârâților.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei, din 19.04.1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat, totuși, în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19.12.1997 și Albina împotriva României, din 28.04.2005).

Astfel, hotărârile atacate răspund exigențelor decelate din jurisprudența CEDO, în condițiile în care instanței disciplinare nu îi revine sarcina de a expune și de a răspunde în concret și detaliat fiecărui argument ori fiecărei susțineri invocate în susținerea acelorași motive ale acțiunii disciplinare ori în apărare.

În consecință, din analiza hotărârilor recurate, se constată că acestea răspund cerințelor prevăzute de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 305/2022, conținând argumentele de fapt și de drept detaliate, referitoare la descrierea faptelor analizate și la încadrarea juridică a acestora, temeiul de drept al aplicării sancțiunilor disciplinare, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de pârâți, sancțiunile aplicate și motivele care au stat la baza aplicării acestora, calea de atac și termenul în care hotărârea poate fi atacată, precum și instanța competentă să judece calea de atac, indicând totodată și verificarea motivelor de nulitate invocate de pârâți.

Înalta Curte reține că, în pofida susținerilor recurenților-pârâți, hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii cuprinde expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe baza cărora se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis susținerile, cât și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților. De asemenea, din conținutul hotărârii, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru pronunțarea soluției.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor:

Potrivit art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022, constituie abatere disciplinară „atitudinile nedemne în timpul serviciului față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții”.

Astfel, pentru existența acestei abateri disciplinare, este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul să fi avut o atitudine nedemnă față de unul dintre subiecții pasivi expres enumerați de textul de lege, atitudine manifestată în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, iar, sub aspectul laturii subiective se impune ca atitudinile respective să fie asumate de judecător în mod conștient și voit sau acceptat.

Se circumscriu sintagmei „atitudine nedemnă”, în sensul art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022, acele manifestări comportamentale dezonorante, anume care nu se ridică la înălțimea așteptărilor, inclusiv contrare standardelor de conduită stabilite prin legi și regulamente în sarcina magistraților.

Potrivit dispozițiilor art. 223 din Legea nr. 303/2022, judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate, iar relațiile judecătorilor și procurorilor la locul de muncă și în societate se bazează pe respect și bună-credință.

În raport de această normă juridică, Înalta Curte subliniază că respectul impus de lege în relațiile dintre judecători la locul de muncă presupune în esență o atitudine sau un sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire. În egală măsură, buna-credință, fără a fi definită legal explicit, aceasta este înțeleasă ca un standard obiectiv de apreciere, de evaluare a unei conduite oneste, leale și corecte, în exercitarea drepturilor, dar și în executarea obligațiilor, constituind acea stare psihologică a unui subiect de drept individual ce se manifestă pe plan juridic sub forma intenției drepte, a diligenței, a liceității și a abținerii de la producerea vreunui prejudiciu în executarea obligațiilor în general.

Instanța de recurs mai reține și că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 statuează că judecătorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

În concret, Înalta Curte reține că la data de 22 iunie 2023 domnul judecător F, vicepreședinte al Curții Militare de Apel X, și-a depus demisia din funcția de membru al Colegiului de conducere al instanței, iar la data de 26 iunie 2023 doamna judecător militar G și-a depus candidatura pentru a fi aleasă în acest organ de conducere.

În acest context, domnul H, în calitate de președinte al Curții Militare de Apel X, a convocat Adunarea generală a judecătorilor din cadrul instanței la datele de 26 iunie 2023, 28 iunie 2023, 29 iunie 2023 și 30 iunie 2023, în scopul alegerii unui nou membru în Colegiul de conducere al Curții Militare de Apel X, iar în cazul datei de 28 iunie 2023 și pentru a se pune în discuție adresa Consiliului Superior al Magistraturii nr. 13269 din 23 iunie 2023 privind demersul legislativ referitor la modificarea pensiei de serviciu a magistraților.

Pentru unele dintre ședințele Adunării generale amintite sau toate, domnii judecători militari A și B nu au participat, indicând în unele ocazii și explicit faptul că nu doresc să participe.

Referitor la domnul judecător militar A, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, la data de 29 iunie 2023, acesta a înregistrat la Curtea Militară de Apel X, sub nr. x/2023, un memoriu prin care a învederat motivele pentru care nu dorește să participe la ședințele convocate ale Adunării Generale, memoriu pe care l-a adus și la cunoștința celorlalți judecători ai instanței ca urmare a transmiterii sale pe adresele de e-mail profesional ale acestora.

În conținutul acelui memoriu, recurentul-pârât a făcut referire, în esență, la următoarele fapte imputate președintelui Curții Militare de Apel X: solicitarea adresată conducerilor tribunalelor militare în vederea îndeplinirii unor acte care intrau în atribuțiile ordonatorilor de credite și ulterior, pentru a diminua consecințele faptelor, convocarea la sediul Curții Militare de Apel X a personalului auxiliar de specialitate din cadrul tribunalelor militare pentru a le lua acordul în vederea restituirii unor sume de bani acordate nelegal; forțarea, prin amenințarea directorului Direcției Instanțelor Militare (DIM) din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a emiterii unui act normativ, respectiv a celui denumit ulterior ,,Instrucțiuni privind chemarea/rechemarea în activitate în corpul subofițerilor a grefierilor de la instanțele sau parchetele civile, transferați la instanțele ori parchetele militare”, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.49/2021 din 8 martie 2021; solicitarea de înlocuire din funcție a directorului amintit, despre care s-a susținut că s-a și realizat; transferul unor grefieri de la Curtea de Apel Y la Curtea Militară de Apel X, fără să fie îndeplinită nicio regulă de transparență și transferul preferențial al unui grefier, soție a vicepreședintelui Curții Militare de Apel X, de la Tribunalul Y la Tribunalul Militar Y; blocarea accesului domnului judecător colonel E, președintele Tribunalului Militar Y, într-o funcție de execuție la Curtea Militară de Apel X în raport de acceptarea transferului domnului judecător F de la Tribunalul Y la Curtea Militară de Apel X; problema utilizării unor sedii de Curtea Militară de Apel X, Tribunalul Militar Y, Direcția Instanțelor Militare și Parchetul Militar; dispoziția de a permite ofițerilor din cadrul Direcției contrainformații și securitate militară din cadrul Ministerului Apărării Naționale accesul în calculatoarele personalului instanței.

În cadrul memoriului al cărui conținut a fost rezumat anterior, domnul judecător militar A a folosit totodată următoarele expresii și construcții lingvistice: «vă comportați în concordanță cu liniile directoare care v-au caracterizat întreaga carieră de judecător militar: amenințări, manevre de culise, serviciu contra serviciu»; «v-ați comportat plastic vorbind ca un vătaf pe moșie și, precum în regimurile dictatoriale, doriți să vă lăsați anumiți moștenitori»; «așa cum v-ați lăudat»; «nu înainte să solicitați – ce rușine! să fiți delegat în aceeași funcție din care tocmai ați demisionat», «împlinindu-se pohta ce ați pohtit»; «i-ați amăgit cum singur v-ați lăudat»; «demersurile dumneavoastră din ultima vreme referitoare la convocarea cu obstinație a unei adunări generale a judecătorilor (...) judecători despre care credeți că vă vor continua ”opera”»; «unii dintre judecătorii de la Curtea Militară de Apel X vor fi considerați demni urmași ai dumneavoastră» sau «simulacru de adunare generală».

În legătură cu acest memoriu, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut existența abaterii disciplinare în discuție, susținând că afirmațiile menționate în paragrafele anterioare demonstrează o atitudine șicanatorie și lipsită de respect a domnului judecător A față de președintele Curții Militare de Apel X, reținându-se o intenție de a pune la îndoială probitatea morală și profesională a acestuia din urmă, de a-l denigra și ironiza. A mai arătat Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară, în opinia majoritară, că orice demers al judecătorului pârât ar fi trebuit să se realizeze în limitele normelor de conduită prevăzute de lege pentru magistrați, cu utilizarea unui limbaj adecvat și cu acordarea respectului cuvenit; or, în cauză, s-a identificat utilizarea unor expresii jignitoare și peiorative. S-a mai consemnat în hotărârea nr. xJ din 27 martie 2024 că prin acel memoriu s-ar fi formulat acuzații generice, nesusținute de dovezi concrete la adresa președintelui Curții Militare de Apel X.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că situația analizată impune în mod necesar a fi cântărită prin prisma raportului dintre libertatea de exprimare ce își găsește expresia în memoriul recurentului-pârât din 29 iunie 2023, pe de o parte, și dreptul la demnitate de care se bucura președintele Curții Militare de Apel X, dat fiind faptul că răspunderea disciplinară reținută în sarcina domnului judecător militar A, ca urmare a afirmațiilor existente în memoriul respectiv, reprezintă o limitare a libertății sale de exprimare.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție pornește în analiza pe care o efectuează de la realitatea faptului că memoriul din 29 iunie 2023 propunea o dezbatere de interes public sau general, anume integritatea și legalitatea managementului exercitat la nivelul Curții Militare de Apel X.

Or, un astfel de subiect este de natură să poată fi dezbătut în mod legitim de un judecător, câtă vreme privește un aspect important al sistemului public de justiție prin prisma calităților specifice unei persoane care ocupă funcția de președinte al unei înalte instanțe militare și a modalității în care aceasta își îndeplinește funcția respectivă, cu atât mai mult cu cât dezbaterea este propusă în considerarea unor aspecte concrete pretinse a constitui conduita sa.

De altfel, art. 234 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 prevede că ,,Judecătorii ... își pot exprima opinia cu privire la politicile publice sau inițiativele legislative în domeniul justiției sau în alte domenii de interes public, fără caracter politic.”.

Așadar, câtă vreme unui judecător îi este permis, potrivit legii, să își exprime opinia, fără caracter politic, cu privire la politici publice în domeniul justiției, cu atât mai mult îi va fi permis să se exprime asupra stării justiției, fie în ansamblul său, fie în ceea ce privește un aspect punctual de interes, sub condiția însă ca relațiile la locul de muncă să se întemeieze pe respect și bună-credință, potrivit art. 223 alin. (2) din același act normativ.

În acest din urmă sens, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că prin decizia nr. 467/2023 a Curții Constituționale a României s-a arătat că ,,În ceea ce privește componenta instituțională a independenței justiției, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că aceasta acoperă sistemul judiciar în întregime și implică existența unor garanții, cum ar fi: statutul magistraților (condițiile de acces, procedura de numire, garanții solide care să asigure transparența procedurilor prin care sunt numiți magistrații, promovarea și transferul, suspendarea și încetarea funcției), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanțiile financiare, independența administrativă a magistraților, precum și independența puterii judecătorești față de celelalte puteri în stat, securitatea financiară, care presupune și asigurarea unei garanții sociale...”.

În aceste condiții, dezbaterea amintită se poate subsuma uneia mai generale privind independența justiției, dat fiind că activitatea de conducere a unei instanțe judecătorești se circumscrie garanției de independență și poate face obiect al evaluării.

În consecință, exprimarea de către un judecător militar a unui punct de vedere, chiar scris, cu privire la conduita în timp a președintelui Curții Militare de Apel X nu reprezintă ab initio o atitudine nedemnă, în măsura în care premisele unei astfel de manifestări nu contravin cerințelor de respect și bună-credință, ci corespunde manifestării libertății de exprimare a judecătorului în limitele permise de art. 234 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

În continuare, după lectura atentă a memoriului litigios, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în conținutul acestuia se identifică atât «fapte», cât și «judecăți de valoare», din perspectiva dihotomiei reieșite din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, însușită de altfel inclusiv de instanțele judecătorești naționale și de Curtea Constituțională.

Revenind la sinteza efectuată anterior de instanța de recurs cu privire la conținutul acelui memoriu transmis și înregistrat la 29 iunie 2023, Înalta Curte arată că, pe de o parte, a identificat faptele imputate de domnul judecător militar A în sarcina președintelui Curții Militare de Apel X, iar, pe de altă parte, a indicat «judecăți de valoare» în forma expresiilor și construcțiilor lingvistice, pe baza cărora Consiliul Superior al Magistraturii a conchis în sensul calificării lor ca fiind jignitoare și peiorative.

Referitor la faptele imputate, instanța de recurs constată că nici Inspecția Judiciară și nici Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară nu au efectuat nicio verificare sau control efectiv, fie prin prisma probelor propuse de recurenții-pârâți, fie a propriilor atribuții exercitate din oficiu, pentru a se constata dacă în exercițiul managerial al domnului judecător militar H, președinte al Curții Militare de Apel X, au existat nereguli ori, dimpotrivă, dacă toate acele consemnări scrise ale domnului judecător militar A nu aveau legătură cu realitatea factuală, fiind doar acuzații gratuite.

Câtă vreme dosarele Inspecției Judiciare și Consiliului Superior al Magistraturii nu conțin nicio analiză efectuată în concret asupra activității președintelui Curții Militare de Apel X, spre a confirma sau infirma realitatea afirmațiilor recurentului-pârât A, «faptele» imputate de acesta în sarcina domnului judecător militar H nu pot constitui premisa care fundamentează răspunderea disciplinară raportat la art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022.

Altfel spus, nu poate fi primită aprecierea din hotărârea nr. xJ/2024 cum că acuzațiile ar fi generice și nesusținute de dovezi, din moment ce recurenții-pârâți au indicat împrejurări punctuale și detaliate la care s-au raportat, pe care le-au însoțit cu dovezile avute la dispoziție ori accesibile în urma recurgerii la mecanismul informațiilor de interes public, consacrat de Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că decizia de față nu are semnificația vreunei infirmări a acelor acuzații punctuale referitoare la faptele ce ar fi fost săvârșite de președintele Curții Militare de Apel X, în absența oricărei verificări efectuate de Inspecția Judiciară în exercitarea propriilor atribuții. Totuși, considerentul amintit al raționamentului Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are însă nici semnificația vreunei confirmări a temeiniciei acuzațiilor aduse prin memoriul respectiv în sarcina președintelui Curții Militare de Apel X, ci doar al imposibilității calificării acelor acuzații ca fiind generice și nesusținute de dovezi, din moment ce în etapa cercetării efectuate de Inspecția Judiciară și judecății disciplinare desfășurate de Consiliul Superior al Magistraturii nu se identifică o analiză efectivă a acelor afirmații prin prisma probelor prezentate de recurenții-pârâți completate cu exercitarea propriilor atribuții de verificare și control ale celor două autorități publice menționate.

Nu la aceeași concluzie se ajunge însă și referitor la «judecățile de valoare» menționate anterior, dat fiind că, din analiza afirmațiilor aferente se confirmă calificarea Consiliului Superior al Magistraturii în sensul de a fi jignitoare și peiorative, de natură a demonstra o atitudine șicanatorie și lipsită de respect a domnului judecător A față de președintele Curții Militare de Apel X.

Astfel, una dintre afirmațiile în discuție a fost formulată de recurentul-pârât în memoriul său din 29 iunie 2023 în sensul «vă comportați în concordanță cu liniile directoare care v-au caracterizat întreaga carieră de judecător militar: amenințări, manevre de culise, serviciu contra serviciu».

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această judecată de valoare se prezintă în forma unei generalizări excesive, prin care partea recurentă-pârâtă a caracterizat întreaga carieră de judecător militar a persoanei vizate prin prisma unei conduite imorale, chiar nelegale, limitate la amenințări, manevre de culise și condiționarea serviciilor. Or, faptele pe care s-au fundamentat acuzațiile exprimate de recurentul-pârât au privit doar o dimensiune limitată a carierei judecătorului respectiv, anume funcția de conducere ocupată pentru câțiva ani la nivelul Curții Militare de Apel X, fără a exista nicio mențiune privind restul parcursului profesional al judecătorului militar respectiv ori activitatea sa de judecată, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă ar fi aceea care constituie expresia carierei unui judecător în general, inclusiv a unuia militar, iar nu exercitarea unor atribuții administrative de conducere a unei instanțe judecătorești.

Totodată, alte afirmații reținute de Consiliul Superior al Magistraturii sunt acelea prin care dl. A a susținut cu privire la dl. H că «v-ați comportat plastic vorbind ca un vătaf pe moșie și, precum în regimurile dictatoriale, doriți să vă lăsați anumiți moștenitori» ori «împlinindu-se pohta ce ați pohtit» sau «i-ați amăgit cum singur v-ați lăudat», respectiv «(...) judecători despre care credeți că vă vor continua ”opera”».

Prin acestea, recurentul-pârât caracterizează conduita persoanei vizate în esență în sensul uneia abuzive sau discreționare, utilizând spre acest rezultat diverse metafore menite a accentua critica, dar totodată a ironiza respectiva conduită.

Or, date fiind obligațiile specifice unui judecător, impuse expres de lege, anume manifestarea prin respect și bună-credință în relațiile de la locul de muncă sau atașamentul pentru drepturile și libertățile persoanelor, recurgerea la exagerări sau provocări în exercitarea libertății de exprimare nu poate fi acceptată în mod similar situației altor persoane cărora nu le incumbă obligații de rezervă specifice acelora revenind unui judecător, așa cum este cazul unui ziarist / jurnalist.

Din moment ce dezbaterea de interes public la care a recurs recurentul-pârât privea buna funcționare a sistemului de justiție prin prisma conducerii administrative a unei instanțe militare, contextul ar fi impus limitarea afirmațiilor doar la argumente prin prisma faptelor pretinse și imputate, utilizând un limbaj adecvat, inclusiv în cazul unor eventuale judecăți de valoare impuse de context, fără a fi fost formulate însă aprecieri cu caracter subiectiv, de natură excesivă, care sunt lipsite de orice contribuție pozitivă la acea dezbatere, ci menite doar a jigni sau ironiza.

În plus, în prezența acelor judecăți de valoare indicate anterior, revenea recurentului-pârât să justifice necesitatea de a recurge la doza de exagerare și provocare ce reiese din formulările analizate, tocmai pentru ca ingerința în demnitatea persoanei vizate să nu prezinte un caracter disproporționat, câtă vreme premisa esențială a faptelor imputate președintelui Curții Militare de Apel X era reprezentată de împrejurări având o anumită vechime și care, la data memoriului din 29 iunie 2023, nu se bucurau de vreo confirmare oficială din partea Curții Militare de Apel X sau din partea Inspecției Judiciare ori a Consiliului Superior al Magistraturii, ci constituiau expresia unor concluzii ale domnului judecător A trase din situații de fapt pe care le-ar fi cunoscut și în legătură cu care nu a acționat în general în baza vreunei sarcini de serviciu.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că expresiile și construcțiile lingvistice din memoriul respectiv au intervenit la un moment când președintele Curții Militare de Apel X se afla în procedură de eliberare din funcția de judecător militar prin pensionare. Or, contextul temporal amintit reprezintă un indiciu suplimentar de contestare a exprimării cu bună-credință a libertății de exprimare de către partea recurentă-pârâtă sub aspectul «judecăților de valoare», din moment ce majoritatea faptelor imputate nu erau unele de dată recentă, ci care ar fi intervenit în urmă cu mai mulți ani. În aceste condiții, perspectiva încetării iminente a autorității asociate funcției de conducere deținute de dl. H apare a fi fost de natură a-l fi determinat pe recurentul-pârât să exagereze în critica exprimată prin intermediul acelor judecăți de valoare.

Este cert că, spre deosebire de posibilitatea de a fi demonstrată existența faptelor, adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit, motiv pentru care nici nu se solicită recurentului-pârât să le demonstreze exactitatea.

Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza măsura în care exercițiul libertății de exprimare s-a realizat cu bună-credință din partea titularului dreptului respectiv, astfel încât să fie asigurat justul echilibru în raport de drepturile aparținând persoanei criticate. Or, sub acest aspect, deși faptele prezentate în memoriul din 29 iunie 2023 erau de natură să contribuie la o dezbatere de interes general, sub condiția demonstrării realității lor parțiale sau integrale, totuși judecățile de valoare analizate nu își găsesc nicio justificare în raport de calitatea celor implicați, judecători militari.

Totodată, Înalta Curte mai arată că însăși calitatea persoanelor amintite (domnii A și H), aceea de judecători militari, implicând și respectarea unor cerințe de disciplină militară, impunea o rigoare din partea recurentului-pârât în exprimarea publică a criticilor sale, prin utilizarea doar a unui limbaj adecvat, fără recurgerea la expresii jignitoare sau peiorative.

Sub acest aspect, Înalta Curte mai arată că prezentarea memoriului respectiv nu a fost limitată de recurentul-pârât la o înmânare directă către destinatar, ci a fost înregistrat oficial la Curtea Militară de Apel X și, de asemenea, a fost transmis prin poștă electronică celorlalți judecători ai instanței, judecățile de valoare analizate devenind astfel disponibile și altor persoane din cadrul instanței respective, ceea ce îi conferă un anumit grad de publicitate asupra conținutului său.

Astfel, dată fiind importanța, într-un stat de drept și într-o societate democratică, a menținerii autorității puterii judecătorești, trebuie subliniat expres că buna funcționare a instanțelor, inclusiv a Curții Militare de Apel X, nu ar fi posibilă fără relații bazate pe considerație și respect reciproce în primul rând între judecătorii instanței respective.

În plus, recurentului-pârât, în calitatea sa de judecător militar, trebuia să îi fi fost previzibilă așteptarea rezonabilă de exercitare cu reținere a libertății de exprimare ori de câte ori autoritatea puterii judecătorești poate fi pusă sub semnul întrebării, cu atât mai mult cu cât societatea poate percepe cuvântul magistratului ca fiind expresia unei evaluări obiective care angajează nu doar pe cel care se exprimă, ci și, prin intermediul acestuia, întreaga instituție a justiției.

Or, prin judecățile sale de valoare expuse în memoriul din 29 iunie 2023, recurentul-pârât a contestat referitor la domnul judecător militar H existența calităților sau trăsăturilor esențiale oricărui judecător, precum integritatea, imparțialitatea, dreptatea.

În consecință, referitor la judecățile de valoare analizate, se confirmă concluzia instanței disciplinare în sensul existenței abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022, anume o atitudine nedemnă în timpul serviciului față de un coleg, fiind demonstrată atât latura obiectivă, cât și latura subiectivă a faptei respectiv, vinovăția în acest caz îmbrăcând forma intenției, din moment ce judecătorul a realizat existența unei încălcări a legii și a acceptat efectual prejudiciabil pentru persoana vizată.

Nu la aceeași concluzie se va ajunge însă referitor la conduita celuilalt recurent-pârât, anume domnul judecător militar B.

Astfel, în cazul acestuia, nu există nicio însușire formală sub semnătură a memoriului din 29 iunie 2023, acesta fiind redactat, înregistrat la Curtea Militară de Apel X și transmis colegilor prin poștă electronică exclusiv de domnul judecător militar A.

Recurentul-pârât B a redactat și semnat un alt memoriu, înregistrat la Curtea Militară de Apel X sub nr. y/29.06.2023, prin care a arătat că «îmi însușesc argumentele prezentate în memoriul întocmit de domnul judecător col. A, înregistrat sub nr. x/29.06.2023, transmis spre informare și celorlalți judecători ai instanței, prin intermediul poștei electronice. În esență, apreciez că strategia pe care ați pus-o la cale împreună cu domnul vicepreședinte F, care a demisionat fără niciun motiv din colegiul de conducere, pentru a impune în funcțiile de conducere ale Curții Militare de Apel X, după ce vă veți pensiona judecători despre care credeți că vă împărtășesc viziunea managerială pe care ați promovat-o și întreținut-o de-a lungul timpului (expusă în mod amplu de domnul A), încalcă cele mai elementare norme de etică și principialitate, statul profesiei împiedicându-mă să validez, chiar și cu simpla prezență, astfel de situații».

Prin recursul formulat în cauză, recurentul-pârât B a arătat că «mi-am însușit doar argumentele expuse de domnul judecător A, fără să mi se poată imputa modalitatea concretă în care aceste argumente au fost prezentate și care corespunde stilului propriu de exprimare al fiecărei persoane».

În același sens, prin concluziile scrise depuse la 9 ianuarie 2024 în dosarul Consiliului Superior al Magistraturii, recurentul-pârât a consemnat că «ar fi absurd să se considere că prin confirmarea unor evenimente din cadrul instituției, evocate de domnul judecător A, referitoare la nerespectarea dispozițiilor legale în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către fostul președinte al instanței, mi-aș fi însușit inclusiv figurile sintactice și de construcție a frazelor folosite de domnul A considerate de Inspecția Judiciară ca fiind denigratoare, înjositoare, jignitoare etc.».

După cum s-a arătat anterior, referitor la memoriul transmis și înregistrat la 29 iunie 2023, pe de o parte, au fost identificate faptele imputate de domnul judecător militar A în sarcina președintelui Curții Militare de Apel X, iar, pe de altă parte, s-au indicat judecăți de valoare în forma expresiilor și construcțiilor lingvistice.

Or, recurentul-pârât B a lămurit că prin trimiterea făcută la memoriul celuilalt recurent-pârât și-a însușit doar argumentele acestuia, anume faptele imputate, iar nu și acele judecăți de valoare. Lămurirea menționată s-a realizat atât în cursul judecății disciplinare, cât și în etapa recursului, constituind o atitudine procesuală constantă a părții respective.

Dincolo de abordarea subiectivă a părții, inclusiv la nivel obiectiv se confirmă susținerile recurentului-reclamant, câtă vreme în conținutul memoriului său domnul B nu indică o însușire integrală a memoriului formulat de domnul A, ci doar în limita argumentelor, anume a faptelor ca dovezi în sprijinul afirmațiilor efectuate.

De altfel, din moment ce memoriul recurentului-pârât B nu are același conținut cu memoriul celuilalt recurent-pârât, iar în conținutul său se efectuează doar o trimitere la argumentele acestuia din urmă, recurentul amintit contestând în mod constant faptul că și-ar fi însușit inclusiv judecățile de valoare litigioase, nu se poate conchide în sens contrar doar în considerarea unei prezumții simple, deoarece prin intermediul unei astfel de probe nu se înlătură dubiul și nu se conferă certitudine unei conduite pe baza căreia să fie angajată răspunderea disciplinară.

În aceste condiții, abaterea disciplinară în discuție va fi analizată în limita conținutului memoriului redactat de domnul judecător militar B, raportarea urmând a fi efectuată exclusiv la faptele reieșite din memoriul domnului judecător militar A, fără a avea relevanță și judecățile de valoare din acesta din urmă.

Or, cu privire la faptele respective, Înalta Curte a conchis deja în sensul că nu pot constitui premisa atragerii răspunderii disciplinare, pentru considerentele deja dezvoltate cu ocazia analizei efectuate în legătură cu recurentul-pârât A.

Cât despre conținutul propriului memoriu, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a făcut referire mai întâi la însușirea argumentelor prezentate de domnul judecător militar A în celălalt memoriu, apoi indică o situație factuală (contextul în care a intervenit demisia unui membru din colegiul de conducere, premisa și consecința pretinse) în raport de care prezintă o judecată de valoare (încălcarea unor norme de etică și principialitate).

Referitor la faptele în discuție, subiectul abordat privește un aspect al sistemului public de justiție prin prisma exercitării funcțiilor de conducere din cadrul unei instanțe militare, putând contribui la o dezbatere de interes general.

După cum s-a arătat anterior, art. 234 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 prevede că ,,Judecătorii ... își pot exprima opinia cu privire la politicile publice sau inițiativele legislative în domeniul justiției sau în alte domenii de interes public, fără caracter politic.”, astfel că toate considerentele deja arătate de instanța de recurs sunt deopotrivă aplicabile și în acest caz.

În consecință, exprimarea de către un judecător militar a unui punct de vedere, chiar scris, cu privire la conduita președintelui Curții Militare de Apel X nu reprezintă ab initio o atitudine nedemnă, în măsura în care premisele unei astfel de manifestări nu contravin cerințelor de respect și bună-credință, ci corespunde manifestării libertății de exprimare a judecătorului în limitele permise de art. 234 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

Or, referitor la faptele imputate, instanța de recurs constată că nici Inspecția Judiciară și nici Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară nu au efectuat nicio verificare sau control efectiv, fie prin prisma probelor propuse de recurenții-pârâți, fie a propriilor atribuții exercitate din oficiu, spre a contesta argumentat realitatea lor.

Așadar, în lipsa unei astfel de verificări, «faptele» imputate de recurentul-pârât în sarcina domnului judecător militar H nu pot constitui premisa care fundamentează răspunderea disciplinară raportat la art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022.

Altfel spus, nu poate fi primită aprecierea din hotărârea nr. 5J/2024 cum că acuzațiile ar fi generice și nesusținute de dovezi, din moment ce recurenții-pârâți au indicat împrejurări punctuale și detaliate la care s-au raportat, pe care le-au însoțit cu dovezile avute la dispoziție ori accesibile în urma recurgerii la mecanismul informațiilor de interes public, consacrat de Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție reia sublinierea din precedent că decizia de față nu are semnificația vreunei infirmări a faptelor imputate președintelui Curții Militare de Apel X, în absența oricărei verificări efectuate de Inspecția Judiciară în exercitarea propriilor atribuții. Totuși, considerentul amintit al raționamentului Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are însă nici semnificația vreunei confirmări a temeiniciei faptelor descrise prin memoriul respectiv în sarcina președintelui Curții Militare de Apel X, ci doar al imposibilității calificării acelor acuzații ca fiind generice și nesusținute de dovezi, din moment ce în etapa cercetării efectuate de Inspecția Judiciară și judecății disciplinare desfășurate de Consiliul Superior al Magistraturii nu se identifică o analiză efectivă a acelor afirmații prin prisma probelor prezentate de recurenții-pârâți completate cu exercitarea propriilor atribuții de verificare și control ale celor două autorități publice menționate.

Cât despre judecata de valoare prezentată de recurentul-pârât, aceasta nu are un caracter excesiv în contextul împrejurărilor de fapt ulterior căror a intervenit critica respectivă, din moment ce nu conține exprimări ironice sau jignitoare, ci o concluzia expusă într-o terminologie caracterizată prin fermitate, reținând în acest sens și faptul că persoanele în discuție acționează în domeniul justiției militare.

În concluzie, Înalta Curte conchide că nu poate fi reținută în sarcina recurentului-pârât B abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor:

Potrivit art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022 constituie abatere disciplinară „nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare este necesar ca fapta ce constituie abatere disciplinară să întrunească elementele constitutive cu referire la latura obiectivă, latura subiectivă și legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și rezultatul produs, iar, în ceea ce privește vinovăția, aceasta trebuie constatată în mod cert în baza probatoriului administrat în cauză.

Astfel, va fi în discuție abaterea disciplinară amintită atunci când judecătorul se face vinovat de o nerespectare în mod nejustificat a unei obligații cu caracter administrativ, prevăzută într-o lege sau un regulament.

Textul art. 271 lit. l nu limitează deci angajarea răspunderii disciplinare a magistratului doar la acele obligații cu caracter administrativ care își au izvorul într-o lege, ci se referă inclusiv la regulament ca sursă a obligației respective.

În concret, art. 152 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară prevede că ,,Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se elaborează de Consiliul Superior al Magistraturii și de Ministerul Justiției și se aprobă prin hotărâre a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

Dispozițiile art. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 2022, stabilesc că judecătorii au următoarele îndatoriri: „(...) b) să respecte prevederile legale, normele codului deontologic, regulamentele, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, ...”.

Potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară „La instanțele judecătorești se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, adunări generale ale judecătorilor”. Alin. (2) al aceluiași text de Lege prevede că adunarea generală a curții de apel și adunarea generală a judecătorilor din circumscripția acesteia se convoacă de președintele curții de apel.

Art. 7 alin. (1) lit. r din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești dispune că președintele curții de apel „convoacă, anual sau ori de câte ori este necesar, adunarea generală a judecătorilor curții de apel și adunarea generală a judecătorilor din circumscripția acesteia, pe care le prezidează”.

Totodată, art. 12 din același Regulament arată că ,,(1) La fiecare instanță funcționează adunarea generală a judecătorilor, compusă din toți judecătorii în funcție ai instanței, inclusiv judecătorii stagiari, precum și din judecătorii delegați sau detașați de la alte instanțe. (2) Prezența la adunarea generală a judecătorilor este obligatorie, cu excepția cazurilor în care judecătorii nu pot participa din motive obiective”. [s.n.]

Din lectura dispozițiilor legale și regulamentare menționate anterior rezultă că președintele instanței are atribuția de a convoca adunarea generală a judecătorilor, iar judecătorii instanței respective au obligația de a participa la ședințele adunării generale astfel convocate, cu excepția situațiilor justificate de motive obiective.

Așadar, obligația unui judecător de participare la ședința adunării generale reprezintă o obligație cu caracter administrativ prevăzută de un regulament, în sensul art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022. Deși norma regulamentară prevede obligația de participare, nu dispune totuși în sensul instituirii vreunei obligații și de a vota, cu atât mai puțin de a vota într-un anumit sens.

Înalta Curte mai subliniază că regula generală este aceea a obligației de participare a judecătorului la o adunare generală convocată, excepția reprezentând-o absența din motive obiective.

Din punct de vedere probator, în măsura în care judecătorul ar invoca un motiv justificat în considerarea căruia nu a participat la respectiva adunare generală, acestuia îi va reveni sarcina probei referitor la incidența acelui motiv.

În acest context, Înalta Curte reține că ceea ce li se impută celor doi magistrați cercetați, anume domnilor judecători militari A și B, este faptul că au refuzat să participe la adunările generale ale judecătorilor din cadrul Curții Militare de Apel X, convocate de președintele în funcție la acea dată, respectiv în 26.06.2023 ora 12:00 (a absentat doar recurentul-pârât B), 28.06.2023 ora 08.30, 28.06.2023 ora 15:30, 29.06.2023 ora 08:05, 29.06.2023 ora 15:30, 30.06.2023 ora 8:05 și 30.06.2023 ora 15:30 (ambii recurenți-pârâți).

Prin considerentele hotărârii recurate, Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a prezentat în mod detaliat și explicit faptele, astfel cum au rezultat din interpretarea întregului material probator administrat, reținând încălcarea obligațiilor profesionale și urmările acestei încălcări, constatând în mod corect incidența art. 271 lit. l din Legea nr. 303/2022.

În cauză este de altfel necontestat faptul că recurenții-pârâți nu au participat la acele adunări generale convocate în cadrul Curții Militare de Apel X de președintele instanței respective, iar prin memoriile înregistrate sub nr. x/29.06.2023 și nr. y/29.06.2023 au indicat și un refuz explicit de participare.

În acest context, se impune a se lămuri dacă a avut caracter obiectiv justificat absența recurenților-pârâți de la toate sau majoritatea adunărilor generale convocate de președintele Curții Militare de Apel X, anume dacă motivele învederate de aceștia erau obiective.

O astfel de concluzie nu a rezultat însă în proces în urma analizării probelor administrate, deoarece aspectele învederate de recurenții-pârâți prin memoriile menționate anterior și apărările formulate în proces nu excludeau nici dreptul președintelui Curții Militare de Apel X de a-și exercita toate atribuțiile regulamentare și legale proprii și nici dreptul de a vota în cadrul unei adunări generale convocate, din moment ce în perioada 26 – 30 iunie 2023 deținea atât calitatea de judecător militar, cât și calitatea de președintele al instanței respective.

După cum s-a arătat anterior, atât art. 55 din Legea nr. 304/2022, cât și art. 7 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară consacră atribuția președintelui curții de apel de a convoca adunarea generală a judecătorilor din cadrul acelei curți de apel ori de câte ori este necesar.

Totodată, potrivit art. 12 din același Regulament, adunarea generală respectivă este compusă din toți judecătorii în funcție ai instanței, ceea ce înseamnă că, dincolo de atribuția de convocare, președintelui curții de apel îi aparține și dreptul de a participa la adunarea generală, cu consecința firească a dreptului de a vota cu privire la aspectele supuse dezbaterii.

În acest din urmă sens, art. 56 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 prevede că ,,Hotărârile adunării generale a judecătorilor se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți”, deci inclusiv al președintelui curții de apel, în măsura în care participă la acea adunare generală.

De altfel, art. 14 alin. (4) din Regulament, după ce prevede în sensul celor arătate prin art. 56 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, arată că ,, Votul președintelui instanței este decisiv în caz de paritate de voturi”, ceea ce reprezintă un argument suplimentar în sensul dreptului său de a vota.

Altfel spus, atât în legătură cu convocarea adunării generale, cât și cu privire la participarea și votarea în cadrul adunării generale, președintele curții de apel este titularul unor drepturi pe care le exercită în nume propriu, iar nu al unor vocații sau permisiuni acordate de ceilalți judecători ai instanței respective.

În mod corespunzător, împiedicarea unei persoane care exercită funcția de președinte al unei curți de apel de a desfășura o adunare generală a judecătorilor, deja convocată, poate interveni doar în măsura în care ar interveni în condițiile legii încetarea mandatului de conducere într-una dintre formele prevăzute de lege, iar pierderea dreptului de vot în cadrul adunării generale are ca premisă necesară eliberarea din funcția din judecător sau suspendarea din funcția respectivă.

Or, în perioada 26 – 30 iunie 2023, președintele Curții Militare de Apel X deținea în mod legal mandatul de conducere, precum și calitatea de judecător militar în funcție, neintervenind încă eliberarea sa din funcție prin pensionare sau în alt mod prevăzut de lege.

Revenind la memoriile prezentate de cei doi recurenți-pârâți și motivele dezvoltate în conținutul acestora, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că domnul judecător militar A a făcut referire la situații factuale din trecut care nu aveau însă nicio legătură cu scopul adunării generale convocate, anume alegerea unui membru în colegiul de conducere al Curții Militare de Apel X. Altfel spus, acele împrejurări nu erau de natură să fi argumentat prin ele însele existența vreunei cauze de încetare a mandatului de președinte al Curții Militare de Apel X a domnului judecător militar H, câtă vreme nu indicau și parcurgerea vreunei proceduri de natură a fi avut ca efect o suspendare sau eliberare din funcție ori încetarea exercitării funcției respective la data convocării și desfășurării adunărilor generale.

Totodată, ambii recurenți-pârâți au mai făcut referire la premisa necesității alegerii unui nou membru în colegiul de conducere și a convocării adunării generale, anume demisia vicepreședintelui Curții Militare de Apel X. Or, demisia reprezintă un act juridic unilateral privind retragerea dintr-o funcție, astfel că ea constituie expresia de voință a titularului actului respectiv, fără a putea fi imputată în principiu în sarcina altei persoane.

În plus, niciunul dintre recurenții-pârâți nu a argumentat fie în conținutul memoriile formulate sau în cursul procedurii disciplinare și a procesului în sensul vreunei cauze de nelegalitate punctuale referitoare la desfășurarea în concret a adunării generale, inclusiv obiectul acesteia, potrivit normelor legale și regulamentare incidente, în afara aspectelor referitoare la conduita din trecut a președintelui curții militare de apel.

Astfel, aspectele învederate de recurenții-pârâți nu constituiau un motiv izvorât dintr-o normă legală care să fi împiedicat desfășurarea adunării generale convocate, după cum nu reprezentau nici vreo împrejurare de natură să expună o circumstanță cu caracter personal care să îi fi pus în imposibilitate de a participa la adunarea generală.

Înalta Curte mai reține că referirea părților recurente la aspectele de etică și principialitate deduc discuției un aspect referitor la măsura în care acea convocare a adunării generale s-a realizat cu bună-credință.

Sub acest din urmă aspect, instanța de control judiciar arată că o convocare a unei adunări generale pentru alegerea unui membru al colegiului de conducere reprezintă expresia unei competențe legate a președintelui instanței.

Spre a conchide astfel, instanța de recurs arată că Legea nr. 304/2022 prevede la art. 54 alin. (10) că ,,În caz de vacantare a unui loc de membru ales al colegiului de conducere se vor organiza alegeri pentru desemnarea unui nou membru, în termen de cel mult 30 de zile de la vacantare”, iar la art. 161 din același act normativ ,,În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi organizate alegeri pentru colegiile de conducere ale instanțelor și parchetelor”.

De asemenea, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 prevede că ,,Adunările generale ale judecătorilor, prevăzute la art. 55 alin. (1) au următoarele atribuții: ... aleg și revocă membrii colegiilor de conducere ...”, iar potrivit art. 65 din același act normativ ,,Curtea Militară de Apel funcționează în municipiul București, ca instanță unică, cu personalitate juridică, fiind condusă de un președinte ajutat de un vicepreședinte. Dispozițiile art. 54 se aplică în mod corespunzător, colegiul de conducere fiind format din președinte și doi judecători aleși pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor”.

Așadar, momentul convocării unei adunări generale privind membrii aleși ai colegiului de conducere este supus curgerii unor termene legale imperative, a căror nerespectare de către președintele instanței ar putea constitui, în funcție de circumstanțele concrete, o nerespectare a unei obligații cu caracter administrativ prevăzută de lege, cu consecința existenței unei abateri disciplinare.

În aceste condiții, convocarea în timp util a unei adunări generale pentru desemnarea de către judecării militari a unui membru ales în colegiul de conducere corespunde obligațiilor legale amintite, a căror respectare se impunea în sarcina persoanei care ocupa funcția de președinte al Curții Militare de Apel X, astfel că, în prezența acelor norme legale care îi conferea legitimitate, nu putea fi realizată o contestare a convocării respective prin prisma eticii.

Nu în ultimul rând, conduita recurenților-pârâți de boicot a adunării generale a avut ca efect neîntrunirea condițiilor de cvorum necesar desfășurării activității acelui organ colegial de conducere a Curții Militare de Apel X.

Din probele administrate a reieșit faptul că în perioada de referință, la nivelul Curții Militare de Apel X funcționau 6 judecători militari, din care 3 judecători militari au fost absenți, inclusiv recurenții-pârâți A și B, precum și domnul judecător militar C.

Conduita domnului judecător militar C a făcut de asemenea obiect de analiză prin hotărârea litigioasă nr. xJ din 27 martie 2024, Consiliul Superior al Magistraturii conchizând în sensul că absența acestuia la ședințele adunărilor generale a fost justificată.

Înalta Curte mai învederează că potrivit art. 56 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 ,,Adunarea generală a judecătorilor este legal constituită în prezența majorității judecătorilor în funcție”.

Astfel, din moment ce judecătorii militari în funcție la nivelul Curții Militare de Apel X în perioada 26 – 30 iunie 2023 erau în număr de 6, iar la acele adunări generale au fost prezenți doar 3 judecători militari, al patrulea absentând justificat din considerente medicale, în timp ce recurenții-pârâți au lipsit fără a rezulta o justificare obiectivă a acelei absențe, neîntrunirea cvorumului cerut de lege (minimum 4 judecători) pentru legala constituire a acelor adunări generale a fost cauzată de refuzul explicit sau tacit de participare al acestora doi din urmă, anume recurenții-pârâți.

În mod corespunzător, în absența unor adunări generale legal constituite, nu s-a putut proceda la desfășurarea alegerilor privind un membru al colegiului de conducere, astfel încât componența acestuia să reflecte dispozițiile art. 65 din Legea nr. 304/2022. Or, un astfel de rezultat este de natură a arăta că această conduită a recurenților-pârâți a avut efectul urmărit, context în care colegiul de conducere nu a avut structura stabilită de lege, această consecință nefiind determinată de vreun motiv obiectiv, ci din cauza refuzului celor doi judecători militari de a participa la adunarea generală.

Nu este determinantă în acest caz apărarea recurenților-pârâți în sensul că din proba cu înscrisuri a rezultat că și la ședințele altor curți de apel s-au înregistrat absențe ale judecătorilor de la adunările generale convocate în acele instanțe. Situația în care s-au aflat domnii judecători militari B și A este diferită, implicând un refuz de participare tocmai în scopul nerealizării cvorumului necesar legalei funcționări a adunării generale, fără ca vreun astfel de efect să reiasă și în cazul adunărilor generale de comparație, respectiv a motivelor de absență a judecătorilor lipsă din cadrul acelora.

În final, Înalta Curte arată că nu se poate susține existența unei erori de drept sub aspectul consecințelor nerespectării obligației administrative amintite, date fiind calitatea recurenților-pârâți, precum și cunoașterea efectului neparticipării la adunarea generală în sensul nevalidității întrunirii sale în vederea votării unui nou membru în colegiul de conducere, aspect reieșit din caracterul accesibil, clar și previzibil al tuturor normelor incidente.

Referirea la alte organe colegiale din autoritatea judecătorească nu este însă pertinentă, deoarece nu sunt în discuție adunări generale neîntrunite legal pentru lipsa cvorumului din cauza unui boicot al membrilor acestora, astfel ca așteptarea legitimă a recurenților-pârâți să fi fost în sensul oricărei lipse de consecințe în ceea ce îi privește.

În plus, orice boicot reprezintă o conduită intenționată, astfel că nu poate fi admisă în principiu o așteptare rezonabilă de inexistență a consecințelor în plan disciplinar dacă o astfel de absență reprezintă expresia încălcării unei / unor obligații administrative de participare clare, în baza legii, iar autoritatea publică este împiedicată să își realizeze competența specifică în urma conduitei respective puse în practică.

În ceea ce privește aspectul neconvocării în continuare a adunării generale după pensionarea domnului judecător militar H și până în toamna anului 2023, o astfel de împrejurare nu poate reprezenta o cauză de natură a înlătura răspunderea disciplinară, din moment ce recurenții-pârâți au fost cei care au refuzat participarea la toate adunările litigioase din precedent, fără a fi indicat perspectiva unei modificări în mod real a conduitei odată cu încetarea mandatului președintelui Curții Militare de Apel X.

Cât despre posibilitatea ca președintele instanței să exercite în anumite condiții atribuțiile colegiului de conducere, aceasta constituie o competență conferită legal cu caracter excepțional, menită a asigura continuitatea conducerii administrative a unei instanțe judecătorești sub aspectul tuturor atribuțiilor specifice, iar nu de a justifica o conduită de boicotare a desfășurării activității adunării generale convocate pentru a completa structura colegiului de conducere, în urma căreia sunt induse dificultăți în funcționarea colegiului de conducere.

De altfel, nu reprezintă aceeași situație împrejurarea în care niciun judecător nu candidează pentru ocuparea funcțiilor elective din colegiul de conducere, caz în care structura acestuia nu este completată din motive obiective, cu ipoteza în care posibilitatea de alegere a unui judecător candidat la colegiul de conducere eșuează din cauza neîntrunirii legale a adunării generale prin refuzul nejustificat al unor membri de a participa la acesta în scopul nerealizării cvorumului, caz în care structura colegiului de conducere nu este completată dintr-un motiv eminamente subiectiv.

Instanța de recurs mai subliniază că, în măsura în care apreciau că adunarea general convocată de președintele Curții Militare de Apel X ar fi avut un caracter nelegal, recurenții-pârâți se puteau adresa instanței de contencios administrativ, sub rezerva demonstrării vătămării suferite prin actul alegerii unui anumit membru în colegiu de conducere. În egală măsură, oricare dintre părțile recurente putea candida pentru a fi ales în colegiul de conducere, dacă ar fi beneficiat de un vot majoritar. Acestea sunt instrumentele ce puteau fi valorificate legal în vederea împiedicării unei pretinse încălcări a legii cu ocazia convocării și desfășurării adunărilor generale. În schimb, mecanismul uzitat de cei doi recurenți-pârâți, de a absenta la ședințele convocate pentru adunarea generală, cunoscând că fără prezența acestora nu se întrunea cvorumul legal, nu este recunoscut ca un instrument legal de nicio normă juridică.

Referitor la adresa Consiliului Superior al Magistraturii, imposibilitatea dezbaterii sale în adunarea generală a Curții Militare de Apel X a reprezentat doar un rezultat ce s-a adăugat celor deja indicate anterior.

Înalta Curte reamintește sublinierea din precedent în sensul că în discuție nu este vreo obligație a recurenților-pârâți de a vota, cu atât mai puțin într-un anumit sens, ci doar de participare la adunarea generală, instituită printr-o normă juridică în vigoare și care nu a fost invalidată legal prin admiterea vreunei acțiuni în anulare. Altfel spus, contestarea unei norme juridice nu poate fi realizată de recurenții-pârâți pe cale incidentală în cadrul acestui proces, fără a fi exercitat acțiunea în contencios administrativ pentru a solicita anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în limita art. 12 alin. (2) din Regulamentul astfel aprobat.

În consecință, este legală și temeinică concluzia Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară sub aspectul reținerii abaterii disciplinare prevăzute de art. 272 lit. l din Legea nr. 303/2022 în sarcina ambilor recurenți-pârâți.

În ceea ce privește sancțiunea disciplinară, soluția Consiliului și considerentele care o susțin sunt în acord cu cerințele de individualizare prevăzute de art. 272 din Legea nr. 303/2022, se apreciază a fi proporțională cu gravitatea faptelor imputate, având în vedere cu precădere îndepărtarea față de standardele de conduită specifice funcției de magistrat și consecințele atitudinii nedemne, constând în perturbarea activității în cadrul unei instanțe judecătorești.

Așa cum s-a reținut și prin hotărârea recurată, la individualizarea sancțiunii prezintă relevanță și împrejurarea că recurenții-pârâți judecători A și B nu au mai fost anterior sancționați disciplinar, împrejurarea ce conturează o îndeplinire corespunzătoare a obligațiilor profesionale până la acest moment.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în raport cu împrejurările, gravitatea concretă și consecințele faptelor săvârșite și conform caracterului gradual al aplicării sancțiunii disciplinare, se reține că instanța de disciplină cu temei a apreciat că este justificată aplicarea unei sancțiuni care să le atragă atenția magistraților asupra gravității faptei și să îi determine ca, pe viitor, să evite un comportament similar.

În cauză, Înalta Curte constată că nu sunt aspecte de individualizare a sancțiunii care să poată justifica modificarea soluției instanței de disciplină.

În speță, valoarea socială lezată o reprezintă relațiile sociale referitoare la realizarea serviciului public al justiției, în sensul larg al acestei noțiuni, care presupun, între altele, inclusiv organizarea și funcționarea, potrivit legii, a organelor judiciare.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că sancțiunea aplicată recurenților-pârâți a fost în mod judicios stabilită, având în vedere încălcarea concretă a normelor juridice amintite, conduita culpabilă și maniera proprie în care aceștia au înțeles să își îndeplinească atribuțiile profesionale conjugat cu împiedicarea desfășurării activității de adunarea generală a judecătorilor.

Astfel, sancțiunea avertismentului este cea mai ușoară dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, fiind proporțională în contextul cauzei pentru atenționarea celor doi magistrați asupra conduitei lor contrare normelor juridice analizate în precedent raportat la intenția manifestată de aceștia, prin care a fost atins scopul pe care l-au urmărit, anume împiedicarea desfășurării adunării generale convocate în vederea alegerii unui membru în colegiul de conducere al Curții Militare de Apel X, astfel încât acesta să funcționeze în structura prevăzută de lege, iar în cazul domnului judecător militar A și pe fondul unei manifestări prin care s-a adus atingere demnității unui coleg judecător militar prin afirmațiile făcute.

Faptul că acele conduite ale recurenților-pârâți nu au o justificare legitimă rezultă și din aceea că orice nelegalitate pretinsă în legătură cu exercitarea funcției de conducere de către persoana vizată putea fi adusă la cunoștință prin formularea unor sesizări adresate Inspecției Judiciare și/sau Parchetului competent, la momentul la care acele manifestări ar fi fost cunoscute, iar nu prin opunerea lor direct președintelui Curții Militare de Apel X în legătură cu exercitarea unei atribuții ce era permisă de lege, anume convocarea adunării generale. Efectul imediat al comportamentului litigios al recurenților-pârâți nu poate reprezenta deci o justificare pentru a nu fi recurs la instrumente legale, indiferent de faptul că intervalul de timp care s-ar fi scurs până la momentul soluționării lor de autoritățile competente ar fi fost unul superior. În orice caz, cerințele specifice statutului profesiei impuneau recurgerea la instrumentele permise de lege, iar nu substituirea acestora cu un mecanism de împiedicare personală a desfășurării adunării generale convocate legal.

De altfel, inclusiv calitatea recurenților-pârâți de judecători militari, deținând o experiență profesională deosebită ca urmare a vechimii acumulate în profesie și a gradelor instanțelor la care au funcționat în carieră, toate acestea impuneau o conduită care să demonstreze o diligență sporită, astfel încât orice manifestare a spiritului de dreptate învederat să se realizeze doar în limitele permise de lege.

În raport de ansamblul celor arătate în precedent, aplicarea sancțiunii minime indicate anterior nu se constituie într-o ingerință disproporționată.

Având în vedere considerentele ce preced prin care s-a constatat netemeinicia criticilor din recursul declarat împotriva încheierii din 28 februarie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții A și B împotriva acestei încheieri.

Totodată, având în vedere considerentele arătate mai sus, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât A împotriva hotărârii nr. xJ din 27 martie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul B împotriva hotărârii nr. xJ din 27 martie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, va casa în parte hotărârea atacată și, după rejudecare, va respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva recurentului-pârât B pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată, cu menținerea în rest a celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții A și B împotriva încheierii din 28 februarie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât A împotriva hotărârii nr. xJ din 27 martie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.

Admite recursul declarat de recurentul B împotriva hotărârii nr. xJ din 27 martie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, pe care o casează în parte și, rejudecând, respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva recurentului-pârât B pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ.