Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 21 iunie 2002, la Curtea de Apel Oradea, reclamanta P.D. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța. să se dispună anularea hotărârii nr. 1567 din 7 iunie 2002, emisă de pârâtă și să fie obligată să îi recunoască drepturile și calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin actele depuse, a demonstrat că părinții săi au fost supuși represiunii etnice, fiind obligați să se refugieze în altă localitate, decât aceea a domiciliului, unde s-a născut și reclamanta, deci este și ea beneficiară a acestor drepturi.
Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 435/CA/2002/P din 9 septembrie 2002, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 1567 din 7 iunie 2002, emisă de pârâtă și a fost obligată să îi recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, copiii care nu erau născuți la data refugiului, nefiind beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 1 al Legii nr. 189/2000, rezultă că beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu data de 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Din dosar rezultă că părinții reclamantei, începând cu 6 septembrie 1940, au fost obligați să-și părăsească domiciliul și să rămână în Arad, ca refugiați, până în toamna anului 1945, perioadă în care la 17 noiembrie 1940 s-a născut reclamanta. Această schimbare a domiciliului din Ghilvaci s-a făcut pe criterii etnice, fiind prigoniți pentru că erau români.
Legea nu a înțeles să acorde părinților, statutul de refugiați, iar copiilor născuți în această perioadă să le stabilească un alt tratament.
Este evident că și copiii au avut de suportat aceleași consecințe grele de viață, motive pentru care instanța de fond, legal și temeinic, a admis acțiunea, stabilind că și copiii născuți în perioada în care părinții au fost strămutați, sunt beneficiari ai drepturilor ce se acordă conform O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
De altfel, însăși recurenta-pârâtă, în temeiul O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și O.G. nr. 242/2000, aprobată prin Legea nr. 367/2001 și H.G. nr. 127/2002, privind aprobarea Normelor de aplicare a O.G. nr. 105/1999, a emis decizia nr. 59979/2002, prin care i s-a recunoscut reclamantei, beneficiul drepturilor prevăzute de actele normative menționate.
Față de aceste considerente, Curtea constată că recursul declarat este nefondat, iar pe cale de consecință, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 435/CA/2002 - P din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.